Abandonati presiunea mintii pentru a descoperi viata (Prezenta)

Cunoasterea reala este o chestiune de senzitivitate si luciditate care definesc starea de contemplare.

Contemplarea este o deschidere catre mesajele existentei livrate sub forma de senzatii, perceptii, intuitii sau viziuni.

In lipsa perceptiei, informatiile sunt moarte si nu fac decat sa duca la speculatii fara nici o utilitate. Insa cele sustinute de perceptii devin adevarul nostru viu, al fiecarui moment. Pe masura ce perceptiile se extind catre profunzimile fiintei adevarul nostru se extinde, se modifica sau se nuanteaza, dar niciodata nu este ros de indoiala si confuzii.

Cand intelegi acest simplu fenomen intelegi si recomandarile inteleptilor de a nu ramane blocat in convingeri si adevaruri, de a te pastra viu, deschis catre realitati mai ample si oportunitati spirituale pe masura.

Orice perceptie poate fi extinsa si aprofundata.

Orice adevar este upgradabil.

Ori la capitolul perceptie a vietii, mintea este complet paralizata si implicit inutila. Trebuie sa devina insa obiect al contemplarii ca parte esentiala a fenomenologiei interioare.  Asta presupune implicit eliminarea oricarei judecati asupra ei, acceptarea si adoptarea ei ca parte esentiala a fiintei noastre.

Acesta  limitare esentiala ar fi de ajuns sa-i luam autoritatea de a interpreta si decide viata noastra.

Am gasi suficiente motive s-o abandonam chiar in lipsa viziunii vreunei alternative pentru ca modul ei de abordare a vietii nu a dus niciodata la un succes real si durabil care sa-l satisfaca profund pe proprietarul ei.

Toate speculatiile ei inteligente si planurile meticuloase se sfarsesc in deziluzii si sentimentul inutilitatii.

Cand mintea te face sa te simti o entitate separata, imediat concluzionezi necesitatea de a te proteja, de a-ti urmari interesele de siguranta si fericire intr-o lume ostila si lipsita de sens in care intimplarea este singura regula.

Perspectiva asta este exact ce are nevoie mintea pentru a-si justifica pretentiile de dirijor in fiinta pentru recuperarea starii de siguranta. Intrucat avem gravat  in ADN-ul nostru amintirea potentialului de liniste si beatitudine ce-l reprezinta experienta vietii, mintea se foloseste de aceasta amintire adanc inradacinata pentru a crea motivatie.

Asa ajungem pe o pista gresita la mana mintii, care stabileste ca nu suntem suficient si ca trebuie sa ajungem undeva pentru a ne obtine siguranta si linistea in viata.

Bineinteles ca solutia ei sunt ziduri fizice sau principiale cat mai inalte, intre noi si restul lumii, in interiorul carora adunam bani, arme, sclavi sau motive de superioritate etc. Dincolo de faptul ca asta iti ia o mare parte din viata … nu obtii nimic din ce cauti. Vei fi mai apasat de propriile realizari si mai ingrijorat sa nu le pierzi in gramada de dusmanii si invidii pe care le-ai creat pe drum.

Zidurile astea de la care asteptam protectia presupun obiective si planuri sofisticate, straine de nevoile noastre reale, construite pe o intelegere eronata a vietii.

Ajungem sa ne izolam sau sa ne aruncam in proiecte pretentioase pe termen lung.

Insa orice obiectiv care nu tine seama de legatura cu existenta nu rezolva nimic dar creaza o infinitate de probleme care cer alte planuri, scenarii ce devin in timp o infinitate de presiuni care ne sufoca interiorul.

De aici o paleta intreaga de ‘’trebuie sa’’ … fim bogati, frumosi, abili, pe faza, puternici, de succes, seducatori, sociabili  sau plini de iubire, spirituali, relaxati, sinceri, prezenti , abstinenti etc etc etc . … uitand ca nu putem fi nimic din ce nu suntem deja.

Toti acesti ‘’trebuie sa fim’’ se nasc din lipsa de atentie catre ceea ce suntem acum si aici si devin pietrele de moara agatate la gatul fiintei care suntem.

Presiunea constanta in care traim creaza contractii fizice constante care rigidizeza corpul, ii fura flexibilitatea, perturba circulatia si imbolnaveste. Daca sunteti atenti la corpul vostru in momentele de prezenta accidentale sau create veti descoperi parti, care relaxandu-se va fac sa constientizati incordari atat de vechi, incat nici nu le mai observati.

Acestea sunt doar o mica parte a efectelor terorii in care mintea va tine fiinta. Palpitatiile, tensiunea ridicata, insomniile, comportamentul formal sunt consecinte ale acelorasi nenumarate presiuni absurde: ca nu v-ati gasit vocatia inca, ca trece timpul si nu aveti un iubit, ca nu sunteti realizat, ca nu aveti preteni, ca nu sunteti sociabil etc etc etc.

Sub autoritatea mintii, … suntem in situatia in care aceasta presiune cu care ne incarcam este echivalentul gestului in care ne tragem de par ca sa crestem mai repede in inaltime.

Si astfel in loc sa cautam cu toate puterile si resursele noastre cooperarea cu o existenta  – evident infinit de potenta si inteligenta, traind atenti si deschisi catre viata, pastrind mintea tacuta dar receptiva – ne implicam in planuri complexe pentru obiective inutile, care ne lasa consumati si nesatisfacuti in cele din urma, chiar daca pentru a ramane macar cu invidiile celorlati mimam o satisfactie puerila pe care o putem dovedi doar cu aroganta sau stilul de viata (daca am ajuns bogati dar deconectati), pentru ca nimic din vibratia fiintei nu confirma fericirea pe care incercam sa o afisam.

Trebuie bine inteles caevoluam numai din ceea ce suntem in acest moment si orice dorinta de a impulsiona cresterea se poate materializa numai prin cooperarea stransa cu intreaga fiinta care suntem si intelegerea ei in contextul existential care-i sustine cresterea.

Orice stare neplacuta indica un conflict evident cu parti din tine. Orice suferinta te sesizeaza ca ai pierdut contactul cu viata. Este un semnal de alarma care ar trebui sa te trezeasca si sa te scoata de pe calea pe care esti.

Acesta este si motivul pentru care pana nu incetam conflictul cu noi insine, integrand  neconditionat tot ce ne nemultumeste si renuntand la pretentiile de perfectiune, nu avem nici o alternativa la suferinta.

Pentru ca exact ceea ce facem pentru a atinge ideea noastra de perfectiune este exact ceea ce raneste structurile esentiale ale fiintei.

Si asta pentru ca nimic altceva decat suferinta nu ne mai poate castiga atentia prea prinsa de planurile mintii noastre. Ne indragostim atat de tare de gunoaiele cu care ne-am umplut mintea, incat preferam suferinta pana in momentul in care devine insuportabila.

In momentele de luciditate, specifice momentelor de gratie sau celor de suferinta crancena, evidenta esecului mintii ne lasa smeriti si constienti de limitele ei, dar cu o atentie incarcata de respect catre mediul nostru interior care devine astfel integrat si acceptat.

Doar in astfel de momente stim ca am ranit ceva esential si important in fiinta noastra daca suferinta este atat de crunta.

Odata recuperata smerenia si atentia fiinta iese din conflictul epuizant in care o tineam si ne ofera cu recunostinta accesul la resursele ei de inspiratie, intuitii, viziuni clarificatoare despre propria natura, nevoile reale si potentialul nostru.

Totul la pachet cu un reconfortant sentiment de siguranta.

Pentru ca imediat ce luam contactul cu ceea ce suntem acum si aici … descoperim cu uimire ca cineva are o grija infinita de noi si ca ceeace ce este in jurul nostru este exact ceea ce avem nevoie in fiecare moment.

Si asta pana in detaliile cele mai nesemnificative.

Fiecare moment, fiecare situatie este o opera de arta a existentei prin care-ti vorbeste de grija ei pentru tine si te incurajeaza sa-ti gasesti increderea de a te lasa sustinut de ea.

Secretul vietii este ca iubirea, pacea, relaxarea, inteligenta sunt identitatea noastra, iar presiunile puse pe noi de o minte care afirma ca nu suntem suficient si ca trebuie sa devenim ceva, face sa nu ne putem experimenta natura.

In consecinta nimic nu este mai simplu decat a fi ceea ce esti si a experimenta asta, imediat ce te despovarezi de presiunile ce ti le-ai pus in carca.

Trebuie inteles ca incercarea de a te elibera de aceste presiuni, presupune un curaj semnificativ, pentru ca va trebui sa infrunti determinat mintile inconstiente ale celor din jur care-ti inchid gura sub justificarea ca nu ai facut nimic in viata, care te descurajeaza imediat ce iesi din tiparele valorilor colective traditionale cu care majoritatea se identifica fara sa se intrebe vreodata daca aceste valori ii reprezinta cu adevarat.

Va trebui sa le infrunti … acceptandu-le, oferind spatiu cuvintelor lor, lasand astfel trecutul sa se manifeste si sa se consume … fara sa-l mai alimentezi.

Exprimarea lasata sa existe care nu degenereaza in tensiuni si conflicte, vindeca si elibereaza trecutul de demonii inconstientei.

Miza gestului de a iesi din curentul colectiv de inconstienta este enorma pentru ca oglindeste si pune in evidenta inconstienta din valorile colectivitatii si de aici refuzul inconstient dar concertat al mediului de a-i lasa pe cei care aleg constienta sa-si urmeze drumul linistiti. Din acest motiv orice om trezit, constient, este un succes al tuturor si toti vom beneficia de intelepciunea lui. Prin acceptare cu ingaduinta a inconstientei celorlalti de catre cei treziti,  fortele inconstiente sunt puternic slabite.

Inconstienta are nevoie de conflict si tensiune pentru a supravietui.

Fii adanc recunoscator pentru ceea ce esti deoarece in acest ‘’ceea ce esti’’ sade toata puterea din lume cand ai incetat sa-ti crezi mintea in ce spune despre tine.

Cand luam aceste presiuni, experimentam instantaneu clarviziunea si relaxarea ce este insasi natura noastra intima.

Afirmatiile:

Nu vreau sa fiu relaxat

Nu vreau sa fiu fericit

Nu vreau sa fiu iubit

Nu vreau succes

Etc.

atunci cand cautam relaxarea, iubirea, fericirea, succesul sau orice credem ca ne lipseste, relaxeaza instantaneu pentru ca ele nu fac decat sa ridice presiunea obiectivului de a fi fericit, relaxat, iubit cu care mintea se tine ocupata si implicit departe de exact ceea ce esti si cauti.

Fiinta interioara profunda este singura care-ti poate oferi viziunea modului in care poti obtine ce ai cu adevarat nevoie.

Cooperarea cu propria fiinta devine atat de placuta incat esti vindecat inclusiv de presiunea atingerii obiectivului.

Cooperarea cu propria fiinta devine de fapt singurul obiectiv.

Astfel ajungi sa-ti poti dori multe dar sa fi detasat de dorintele tale bucurandu-te de drumul spre indeplinirea lor.

Asa incat obtinerea a ceea ce-ti doresti nu te inlantuie pentru ca nu ai sacrificat nimic sa le obtii, totul fiind facut cu placere. De aceea cei care au obtinut ceva pe aceasta cale pot imparti totul cu ceilalti. Ei sunt deja recompensati de viata prin ceea ce traiesc. Nu simt drumul ca un sacrificiu si asta-i elibereaza de identificarea cu ceea ce au obtinut.

O minte fara obiective devine o minte tacuta sau mult mai relaxata care nu mai este nevoita sa gaseasca solutii de a depasi frica, neincrederea, suferinta etc., iar tacuta fiind dispare si sursa fricii, suferintei, neincrederii etc.

O minte tacuta va exprima perfect fiinta ta si implicit vei castiga claritate, viziuni si determinare.

Trebuie inteles ca singurul lucru imposibil de evitat este de a trai in prezent.

Asta este garantia dreptului tau de a fi puternic si fericit.

Nu poti iesi din clipa prezenta … desi poti sa eviti sa o privesti.

Conectarea la prezent este din acest motiv cel mai banal si accesibil lucru pentru ca, a nu experimenta prezenta, iubirea si pacea presupune o permanenta si obositoare preocupare.

Prezentul nu poate fi evitat. Respiri in prezent, simti in prezent, te misti in el. Trebuie numai sa nu te chinui sa fugi de el sau sa-l cauti in metode si solutii. Cand vei obosi si vei cadea … te vei regasi in el fara sa faci nimic pentru ca acolo ai fost tot timpul in care mintea facea planuri sa ajunga la el.

Din acest motiv afirmatii puternice ca cele de mai sus aduc atat de usor linistea pentru ca singurul lucru care trebuie facut este de a te scoate din cautarea vreunei solutii si a experimenta sentimentul de a fii viu in lipsa oricarei cautari. Incetarea cautarii este regasirea identitatii divine. Nu este nevoie de timp sau metoda ca sa fi cine esti si ai fost de la inceputul timpurilor.

Oricat de amenintatoare poate parea viata, cand devine grea amintiti-va ca respirati inca, faceti-o adanc, aduceti senzatia ca existenta este in tot ce exista …. si priviti. Asta este toata cunoasterea necesara din lume. Restul discutiilor sunt de placere.

Pacea cosmica fie cu voi.

Iubirea sa va ocroteasca.

Daca ti-a placut articolul vino pe Forumul FiiConstient.ro de dezvoltare spirituala pentru a dezbate mai multe teme care au la baza spiritualitatea.

CRISTI

1 reply
  1. eddy
    eddy says:

    Eliberarea de mintea noastră

    ”Ce vreţi să spuneţi prin „observarea gânditorului”?
    Când o persoană se duce la doctor şi spune: „Aud o voce capul meu”, probabil că va fi trimisă la psihiatru. Cert este că, într-un mod foarte asemănător, aproape toată lumea aude una sau mai multe voci în cap tot timpul: gândurile involuntare în legătură cu care nu vă daţi seama că aveţi puterea de a le opri. Monologuri şi dialoguri continue. Probabil că aţi întâlnit pe stradă „nebuni” care vorbesc fără oprire, cu voce tare sau mormăind în barbă. Ei bine, acest lucru nu diferă foarte mult de ceea ce faceţi dvs. înşivă şi toţi oamenii „normali”, cu excepţia faptului că nu vorbiţi cu voce tare. Vocea comentează, speculează, compară, judecă, se plânge, acceptă sau respinge etc. Ea nu este neapărat relevantă pentru situaţia în care vă aflaţi în acel moment; poate evoca trecutul recent sau îndepărtat, poate repeta sau imagina posibile situaţii viitoare. Îşi imaginează deseori lucruri negative, finaluri nedorite; acest lucru este numit „îngrijorare”; uneori, această bandă de magnetofon care zbârnâie în fundal este însoţită de imagini sau „filme mentale”. Chiar dacă voia este relevantă pentru situaţia curentă, ea va fi interpretată în termenii trecutului; pentru că vocea aparţine minţii noastre condiţionate, care este rezultatul istoriei noastre de viaţă, dar al cadrului mental cultural colectiv pe care l-am moştenit. Aşa că dvs. priviţi şi evaluaţi prezentul prin prisma trecutului şi obţineţi o perspectivă total eronată asupra lui. Nu de puţine ori, vocea este cel mai aprig duşman al dvs. Mulţi oameni trăiesc având în minte un tiran care îi atacă şi îi pedepseşte continuu, acaparându-le mare parte din energia vitală. El este cauza nefericirii şi a suferinţei neexprimate, şi chiar a bolii.
    Vestea bună este că vă puteţi elibera de mintea dvs. Aceasta este singura eliberare autentică. Puteţi face primul pas chiar acum. Începeţi să vă ascultaţi vocea care vorbeşte în capul dvs. cât puteţi de des. Acordaţi o atenţie deosebită gândurilor repetitive sau tiparelor de gândire; poate că aceste vechi discuri de gramofon vorbesc în capul dvs. de ani întregi. Iată ce înţeleg eu
    prin „observarea gânditorului” — este un alt fel de a spune: ascultă-ţi vocea minţii, acolo, ca spectator, ca martor.
    Când vă ascultaţi vocea minţii, încercaţi să fiţi imparţial. Adică nu o judecaţi. Nu judecaţi şi nu condamnaţi ceea ce auziţi, pentru că asta ar însemna că aceeaşi voce a intrat din nou pe uşa din spate. Vă veţi da repede seama: vocea e acolo, iar eu sunt aici, ascultând-o, urmărind-o. Conştientizarea faptului că eu sunt — acest sentiment al propriei prezenţe — nu este un gând. El vine de undeva de dincolo de minte.
    S
    Aşa că, atunci când ascultaţi un gând, conştientizaţi nu numai gândul, ci şi propria dvs. prezenţă ca martor al gândului. În felul acesta, a apărut o nouă dimensiune a conştiinţei. În timp ce vă ascultaţi gândul, simţiţi o prezenţă conştientă — sinele dvs. profund — ca şi cum s-ar afla dincolo de gând sau dedesubtul lui, orice-ar însemna asta. Atunci gândul îşi pierde puterea asupra dvs. şi începe cu repeziciune să slăbească în intensitate, în forţă, pentru că nu mai continuaţi să încărcaţi mintea cu energie prin identificarea cu el. Acesta este începutul sfârşitului gândirii involuntare şi compulsive.
    Când un gând cedează, veţi resimţi o discontinuitate în fluxul mental — un hiat al non-minţii. La început, aceste intervale vor fi scurte, poate de câteva secunde, dar treptat ele se vor prelungi. Când vor apărea astfel de intervale, veţi simţi o lumită linişte şi pace interioare. Acesta este începutul stării naturale de trăire a unităţii cu Fiinţa, senzaţie care, de obicei, este ascunsă de minte. Exersând, sentimentul de linişte şi pace se va aprofunda. De fapt, profunzimea lui nu are limite. Veţi simţi şi o subtilă senzaţie de bucurie care urcă din adâncuI dvs.: bucuria de a trăi.
    Nu este o stare asemănătoare cu transa. Deloc. Aici nu e vorba de o pierdere a conştiinţei. Este exact opusul transei. Dacă preţul păcii ar fi scăderea nivelului conştiinţei, iar preţul calmului — o scădere a vitalităţii şi a vitezei de reacţie, atunci aceste lucruri nu ar merita dobândite. În această stare de conectare interioară sunteţi mult mai alert şi mai treaz decât în momentele de identificare cu mintea. Sunteţi în întregime prezent. Aceasta măreşte frecvenţa vibraţiei câmpului energetic care dă viaţă corpului fizic.
    Pe măsură ce pătrundeţi mai adânc în această zonă a „non-minţii”, cum i se spune uneori în Orient, câştigaţi o stare de conştiinţă pură. În această stare, vă simţiţi propria prezenţă cu o asemenea intensitate şi bucurie, încât orice gând, orice emoţie, întregul corp fizic şi toată lumea externă devin relativ lipsite de importanţă în comparaţie cu trăirea. Totuşi, nu este o stare egoistă, ci una total altruistă. Vă conduce dincolo de ceea ce aţi crezut până acum că este „sinele propriu”. Această prezenţă sunteţi esenţialmente dvs. şi, în acelaşi timp, inimaginabil mai mult decât dvs. Ceea ce încerc să vă împărtăşesc aici poate părea paradoxal sau chiar contradictoriu, dar nu există niciun alt mod în care aş putea exprima aceste lucruri.
    S
    În loc să „observaţi gânditorul”, puteţi crea dvs. înşivă un gol în fluxul gândirii, pur şi simplu concentrându-vă atenţia asupra Clipei de acum. Deveniţi intens conştient de momentul prezent. Este un lucru care vă va aduce o profundă satisfacţie. Astfel, vă îndepărtaţi conştiinţa de activităţile minţii şi creaţi un hiatus al non-minţii, în care sunteţi extrem de alert şi conştient, însă fără să gândiţi. Aceasta este esenţa meditaţiei. În viaţa cotidiană, puteţi face acest exerciţiu oprindu-vă la orice activitate de rutină care de obicei este doar un mod de a atinge un obiectiv, acordându-i toată atenţia dvs., astfel încât să devină un scop în sine. De exemplu, de câte ori coborâţi şi urcaţi scările acasă sau la locul de muncă, fiţi extrem de atent la fiecare pas, la fiecare mişcare, chiar şi la respiraţie. Fiţi total prezent. Sau când vă spălaţi pe mâini, fiţi atent la toate informaţiile senzoriale asociate cu această activitate: sunetul şi felul în care simţiţi apa, mişcările mâinilor, mirosul săpunului ş.a.m.d. Ori atunci când vă urcaţi în maşină, după ce închideţi portiera,
    opriţi-vă pentru câteva secunde şi observaţi-vă respiraţia. Conştientizaţi senzaţia calmă, dar intensă a prezenţei. Există un singur criteriu sigur în funcţie de care vă puteţi măsura succesul în această activitate: gradul în care simţiţi pacea interioară.

    Aşa că pasul cel mai important al călătoriei dvs. spre iluminare constă în a învăţa să nu vă mai identificaţi cu mintea dvs. De câte ori creaţi un gol în fluxul mental, lumina conştiinţei se accentuează. Într-o zi s-ar putea să vă surprindeţi zâmbind vocii din minte, aşa cum v-aţi amuza de poznele unui copil. Iar aceasta denotă că, de câtva timp, nu mai luaţi în serios ceea ce se petrece în minte, deoarece sentimentul dvs. de sine nu mai depinde de un asemenea proces.

    Iluminarea: depăşirea gândurilor

    Gândirea nu este esenţială pentru supravieţuirea în această lume?

    Mintea dvs. este un instrument, o unealtă. Ea există pentru a fi folosită într-un anumit scop, iar, când sarcina este îndeplinită, lăsaţi-o deoparte. Dar, după cum stau lucrurile, aş spune că aproape 80-90% din gândurile majorităţii oamenilor sunt nu numai repetitive şi inutile, dar, prin natura lor disfuncţională şi deseori negativă, mare parte sunt chiar dăunătoare.

    Observaţi-vă mintea şi veţi descoperi că este adevărat. Ea duce la o pierdere importantă de energie vitală.
    Acest gen de gândire compulsivă este în realitate o formă de dependenţă. Prin ce se caracterizează dependenţa? Pur şi simplu prin faptul că nu mai simţiţi că aţi avea posibilitatea să hotărâţi când să vă opriţi.
    Pare un lucru mai puternic decât dvs., care vă dă un fals sentiment de plăcere, o plăcere care invariabil se transformă în durere.

    De ce am fi dependenţi de minte?

    Pentru că vă identificaţi cu ea — ceea ce consideraţi a fi identitatea dvs. derivă din conţinutul şi activitatea minţii. Vi se pare că aţi înceta să existaţi dacă nu aţi mai gândi. Pe măsură ce creşteţi, vă formaţi o imagine mentală despre cine sunteţi, în baza condiţionării personale şi culturale. Putem numi această identitate fantomatică „sine fals”. Sinele fals constă în activitatea mentală şi nu poate fi menţinut în viaţă decât gândind permanent.

    Termenul de „sine fals” are sensuri diferite pentru persoane diferite, dar, în contextul propus de mine, se referă la acel sine fals creat prin identificarea inconştientă cu mintea.

    Pentru sinele fals, momentul prezent abia dacă există. Numai trecutul şi viitorul sunt considerate importante. Această inversare totală a adevărului este cauzată de faptul că mintea nu funcţionează corect sub influenţa sinelui fals. Este mereu preocupată de menţinerea în viaţă a trecutului, pentru că, fără el, cine mai sunteţi dvs.?

    Se proiectează constant în viitor pentru a-şi asigura supravieţuirea continuă şi a căuta acolo eliberarea sau împlinirea. Mintea spune: „într-o zi, când se va întâmpla cutare sau cutare lucru, mă voi simţi bine, voi fi fericit şi împăcat”.

    Chiar şi atunci când sinele fals pare preocupat de prezent, ceea ce vede nu este prezentul: acesta este perceput total greşit pentru că este privit prin ochii trecutului. Sau reduce prezentul la un mijloc pentru atingerea unui scop, un obiectiv întotdeauna legat de viitorul proiectat de minte. Observaţi-vă mintea şi veţi vedea că aşa funcţionează.

    Momentul prezent este cheia eliberării. Dar nu puteţi găsi momentul prezent atâta timp cât vă identificaţi cu mintea dvs.

    Nu vreau să-mi pierd capacitatea de a analiza şi a face deosebiri. Nu m-ar deranja să învăţ să gândesc mai clar, mai concentrat, dar nu vreau să-mi pierd capacitatea mentală.
    Darul gândirii este cel mai preţios lucm pe care îl avem. Fără el, am fi doar o altă specie de animale.
    Dominaţia minţii nu este mai mult decât un stadiu în evoluţia conştiinţei.
    Necesitatea de a trece la stadiul următor a devenit o urgenţă; altfel, vom fi distruşi de minte, care s-a preschimbat într-un monstru. Vom discuta mai pe larg aceste lucruri mai târziu. Gândirea şi conştiinţa nu sunt sinonime.
    Gândirea este numai un aspect limitat al conştiinţei. Gândul nu poate exista fără conştiinţă, dar conştiinţa nu are nevoie de gânduri.

    Iluminarea înseamnă depăşirea gândului, evitarea întoarcerii la un nivel anterior gândului, acela de animal sau de plantă. În starea de iluminare, vă puteţi folosi gândirea ori de câte ori este necesar, dar într-un mod mult mai eficient şi cu mai multă concentrare decât înainte.
    O puteţi folosi mai ales în scopuri practice, dar sunteţi eliberaţi de dialogul interior involuntar, păstrându-vă liniştea interioară. Când vă folosiţi mintea, şi mai ales atunci când aveţi nevoie de o soluţie creativă, alternaţi la fiecare câteva minute gândirea cu liniştea, starea de activare a minţii cu aceea de liniştire a ei.

    În afara minţii, conştiinţa există fără gând. Numai astfel este posibilă gândirea creativă, pentru că numai aşa gândul are o putere reală. Gândul singur, lipsit de conectarea la lumea vastă a conştiinţei, devine repede sterp, nebunesc, distructiv.

    Mintea este, în esenţă, o maşină de supravieţuire. Atacul şi apărarea împotriva altor minţi, adunarea, depozitarea şi analizarea informaţiilor — acestea sunt lucrurile la care se pricepe ea, dar nu este deloc creativă. Toţi artiştii adevăraţi, indiferent dacă ştiu sau nu, creează într-o zonă aflată în afara minţii, din liniştea lor interioară. Mintea dă apoi formă impulsului creativ sau intuiţiilor.

    Chiar şi marii oameni de ştiinţă au afirmat că descoperirile creative cele mai importante le-au făcut în momente de calm mental. În urma unui chestionar aplicat celor mai mari matematicieni de pe tot teritoriul Statelor Unite, inclusiv lui Einstein, pentru a afla metodele lor de lucru, rezultatul — surprinzător — a fost acela că „gândirea joacă numai un rol secundar în faza decisivă şi de scurtă durată a actului creator”.

    Aşa că eu aş spune că motivul foarte simplu pentru care majoritatea oamenilor de ştiinţă nu sunt creativi nu este acela că nu ştiu să gândească, ci acela că nu ştiu cum să se oprească din gândit!

    Nu prin intermediul minţii, al gândirii s-a creat miracolul vieţii pe Pământ sau corpul dvs., şi nu prin intermediul ei sunt ele menţinute în viaţă.

    Există în mod clar o inteligenţă mult mai vastă decât mintea. Cum poate o singură celulă umană, care are un diametru de 20-30 μmm, să conţină în ADN-ul ei instrucţiuni care ar putea umple 1.000 de cărţi, a câte 600 de pagini fiecare? Cu cât aflăm mai multe despre funcţionarea corpului, cu atât înţelegem mai bine cât de vastă este inteligenţa care l-a construit şi cât de puţine ştim despre ea.
    Când mintea noastră se reconectează cu ea, devine cea mai minunată unealtă. Începe să deservească un scop care o depăşeşte cu mult.”
    …………………….

    Imi este greu acum sa repet cu ,cuvintele mele cele de mai sus…:)
    Tolle o face prea bine !

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.