Cu drag, tuturor ”curvelor” care și-au deschis brațele, inima și picioarele … și pentru mine (nu neapărat în ordinea asta)

7a522d18ff26a6f0d2dbc17b8107646f

Bărbații au împărțit femeile în două categorii: ”cuminți” și ”curve”.

Primele sunt cele care și-au mutilat identitatea, reprimându-și sau negându-și sexualitatea și care sunt femeile de luat de neveste. Iar celelalte sunt femeile normale care nu-s interesate să flateze ego-ul masculin, trădându-și sufletul pentru validarea sau atenția unui bărbat.

NU știu însă câți observă că femeile cuminți sunt disprețuite, neinteresante, respinse și nu rareori agresate în intimitate, în timp ce sunt ”iubite” romantic în public sau de zilele femeii și iubirii, pe când ”curvele” sunt disprețuite public, dar dorite și căutate fără încetare dintotdeauna.

Primele plătesc cu devitalizarea și sclavia lor validarea publică din partea bărbatului, iar celelalte domină, exploatează și taxează bărbatul în intimitate … deși același bărbat, în prostia și impostura lui patetică, își mimează superioritatea prin discursul public fals disprețuitor.

Până bărbatul se trezește și-și amintește că a fi bărbat înseamnă a contribui la prosperitatea femeii și nu înseamnă a-i amputa trăirea după interesele lui meschine … recomand femeilor să-și activeze curajul de a înfrunta ipocrizia socială devenind cele mai asumate curve care-și pot imagina că pot fi.

A fi ”curvă” (interesată de trăire, libertate, experiență, bărbați și extaz) este dreptul și mai ales obligația femeii de a-și exprima natura intimă care aduce sens, prosperitate, echilibru și motivație în viața de pe această planetă.

Pentru interesele de control asupra femeii, destinate să satisfacă sentimentele de importanță ale unor masculi speriați de propria micime interioară, a fost sacrificat tot ce dă sens vieții: libertate, demnitate, plăcere și încredere între oameni. Totul, sub justificarea atât de convenabilă că perversitatea posesivității este în natura și celulele noastre și orice încercare de a o depăși este un obiectiv imposibil de luat în calcul.

Inclusiv această justificare este expresia perfectă a ratării masculinității ce a fost sădită ca potențial în fiecare bărbat care a pășit pe acest pământ.

 

Regăsirea libertății sexuale și sentimentale de către femei este soluția care le face rapid întregi, puternice și încrezătoare.

 

În erotismul femeii stă puterea ei … iar bărbații rătăciți în nesmțire și ipocrizie, se crispează de durere și umilință în fața libertății ei, în loc să respecte și să evolueze până la punctul în care pot avea admirația și interesul unor femei complete, puternice, echilibrate.

Erotismul femeii ce o definește îi eliberează propria umanitate, la fel cum umanitatea bărbatului îi eliberează erotismul. Când bărbatul a blocat erotismul femeii, i-a blocat umanitatea. După care face pe victima cruzimii femeilor. Când el, bărbatul, a acuzat și condamnat, într-o ipocrizie fără margini, exact ce admira mai mult în femeie: sensibilitatea și erotismul ei.

Ce nu înțelege bărbatul este că atunci când a trădat femeia, nerecunoscându-i locul și importanța pentru viața lui … și-a trădat sufletul de bărbat fără de care rămâne doar un copil speriat, care se chinuie să pară mascul feroce și foarte sigur pe puterea și valorile lui.

Paradoxal este că femeile, care s-au maturizat forțat într-o lume agresivă cu ele, au ajuns să-și dorească chiar și acest mascul feroce care se vinde bărbatul … dar spre dezamagirea lor, nu găsesc decât același speriat și nesigur copil.

Când nu vor mai fi ”proaste” care să-și sacrifice identitatea și viața pentru    ”iubiții” lor … bărbatul va fi pus față în față cu propria impostură, spre binele lui. Va trebui să accepte că este egal femeii și că trebuie să-și câștige respectul și atenția lor prin înțelepciune, vitalitate și sensibilitate și în nici un caz prin manipulare, agresivitate, teorii morale ipocrite.

 

Dacă ești puternic și inteligent ca bărbat, atunci dovedește-o prin farmecul și vitalitatea pe care ți-o dă înțelepciunea și nu prin abilitatea de a supune și distruge femei.

 

Să respecți femeia înseamnă să o înțelegi și să o susții în interesele ei fundamentale și nu prin prisma intereselor ego-ului masculin. Bineînțeles că mai devreme sau mai târziu, femeile ”cuminți” vor înțelege că au fost trase pe sfoară și vor deveni ”curvele” care s-au temut să fie. Dar de multe ori au distrus prea mult în ele, ca să mai recupereze mare lucru. Însă lucrurile se vor schimba … și datorită mie. ☺

Și luați completarea absolut necesară a unui tip care-mi cunoștea perspectiva și un banc pe post de concluzie bună:

  1. Pe lângă fete ”cuminți” și ”curve”, mai există o categorie: „curva dracului”.

Sunt acele femei care aleg să-și exploreze sexualitatea cu oricine numai cu tine nu.

  1. Un bețiv se uita tulbure în lungul tramvaiului și decretează:

Toate femeile de pe partea dreaptă sunt … hâc, proaste …

iar cele de pe stânga … sunt curve!!!

O cocoana revoltată: Cum îți permiți să mă faci pe mine curvă, bețiv împuțit!!!!

Nuuuuu ești curvăăă??!!!…..Treci pe partea aialaltă.

 

Pentru cei care doriți să abandonati clișeele comune in problema relaționarii si sexualității vă recomand calduros cartile mele:  http://www.fiiconstient.ro/carti-publicate/.fii-constientjpg

Sunt sigur ca dincolo de inconfortul inițial al prăbușirii unor convingeri confortabile superficialității din noi toți, revelațiile adunate in aceste carți vor debloca in cei care le parcurg intelegeri care vor da relațiilor si sexualității, mult mai mult sens si armonie.

logo-cristi-popan

 

68 raspunsuri
  1. anonim
    anonim says:

    ADMIRABIL ! UN BARBAT INTELIGENT CUM RAR INTALNESTI . ATAT EXPRIMAREA AUTORULUI , CAT SI CONTINUTUL ARTICOLULUI SUNT DE EXCEPTIE . FELICITARI !

  2. Adrian
    Adrian says:

    Admirabil, o curva masculina! alt cacat care traieste in basini de nonsens si intelege femeile

  3. DJ OPAC
    DJ OPAC says:

    SI BARBATI CUM SUNT IMPARTITI ? EDUCATI SI BETIVI, IMPUTITI SAU AFEMEIATI . INTREBARE ? CARE SUNT MAI CAUTATI DE FEMEI ?

  4. Dan Cristian
    Dan Cristian says:

    Prietene, esti putin sarit de pe fix. Sunt de acord cu egalitatea intre sexe, perfect de acord. Insa tu faci o intreaga pledoarie idolatra pro feminista, daca s-ar urma in cel mai mic punct aceate sfaturi cel mai probabil nu ar mai exista casatorii si/sau intemeieri de familii in sensul traditional al cuvantului. Nu sunt de acord cu cei care spun ca femeile trebuie sa fie servile barbatului, conceptii pur medievale, dar nici nu sunt niste entitati net superioare, egalitatea este solutia, cat despre erotismul exagerat prezentat in aceste idei, consider ca femeile si-ar manjii numele si demnitatea in acest mod. Pe alocuri ideile sunt bune, doar ca exagerarea atributilor femeii da o nesanatate mintala evidenta.

  5. tot anonim
    tot anonim says:

    perfect de acord cu autorul articolului, cu o mica completare. pe langa fete cuminti si curve, mai exista o categorie: „curva dracului”. Sunt acele femei care aleg sa-si exploreze sexualitatea cu oricine numai cu tine nu.

  6. alt anonim
    alt anonim says:

    Daca tu asa ai impartit femeile, imi pare rau de tine. Femeile sunt mai mult decat intelegi tu. Pentru ca si-o pune cu un barbat din simpla placere, nu o face curva, la fel cum nici tu nu devii o curva masculina pentru ca ti-ai pus-o cu o tipa, tot asa, de chef. Curvele sunt cele care profita de tine, te manipuleaza si te fac sa-ti urasti viata in anumite momente, din diferite motive. Sa nu crezi ca ma-ta si-a pus-o doar cu un singur barbat, dar asta nu o face curva

  7. Cristi
    Cristi says:

    Anonimule eu sunt perfect de acord cu tine. Pt mine nu exista curve. Exista doar femei.
    Eu am folosit termenul de curva intrucat genu de femei care se simt libere in sexualitatea lor sunt deseori numite absolut impropriu ca si curve.
    Daca totusi se insista pe folosirea cuvantului as zice ca curve in sensul propriu al cuvantului sunt femei lipsite de integritate sau onestitate, ceea ce nu are nici o legatura cu numarul de indivizi cu care fac sex.
    NU intamplator cuvantul curve este intre ghilimele in cea mai mare parte a textului meu.

  8. Tiberiu Bucur
    Tiberiu Bucur says:

    Unica diferenta dintre o femeie curva( usoara) si una cuminte (fidela) este ca cea din urma construiesste familii pe cand prima categorie destrama familii. Cat despre sexualitatea care aduce prosperitate si face sens in viata unei femei pe planeta … UAAU! Faptul ca ti-ai publicat singur doua carti inseamna ca ai o valoare exact cat bancul ala din incheiere. Mare bata-n balta bancul ala. Practic face(bancul) pipi pe tot ce ai scris mai sus. 🙂 🙂 🙂

  9. Caligula
    Caligula says:

    Esti mai aproape de adevar, dar e un adevar conditionat. Si pentru minti lipsite de simtu realitatii, propui oficializarea dezmatului. Dai peste cap atat femeile cat si barbatii. Adica barbatu sa iubeasca curva? Asta se intampla oricum de mult. e dupa gust. Iar femeile, care vor sa fie mai curve sunt, care nu vor, nu o fac si se foarte bine plac. Iar trauma lor, daca e sa fie, nu e de una singura, ca au si barbatii traumele lor legate de subiectul acesta. Propune-ne sa iubim sa fim naturali indifferent de trecutul omului. Nu intra in tema sexualitatii si a feminismului si pe la alte granite periculoase cu subiecte fine, care nu se trateaza in 5 paragrafe, si care duc la vanzarea de carti, in care presupun ca nu ai avut mare grija in exprimarea opiniilor, asa cum nu ai avut nici aici. Propun, oricum drumu deja e plin de peripetii.

  10. Cristian Andrei
    Cristian Andrei says:

    Am incetat sa citesc acest articol dupa primele randuri cand am realizat ca gramatica e mult superioara celui ce a compus , scriind „din todeauna”….

  11. KOKO
    KOKO says:

    Bai frate esti un MARE BOU….ti-au spalat si tie creierii nenorocitele astea!!! Astia ca tine Nu merita titulatura de barbat ci eunuc! Tu chiar esti chior, nu vezi ca femeia din ziua de astazi urmareste doar sa domine? Nu vezi ca incearca sa se infiltreze in toate paturile sociale, de la presedinte si pana la biserica, in incercarea ei de a domina lumea? Si cred ca o sa-i reuseasca daca tot o sa mai iasa la iveala tampi d-astia ca tine!!! Deschide draq ochii si compara femeia din urma cu cea de astazi; cea de astazi a umplut scolile de loaze fiind incapabile sa ii educe, cele pana in 30 de ani habar nu au sa faca o ciorba chioara, iar daca dispar masinile de spalat in mod subit, omenirea se umple de boli pe care le credeam de mult disparute, pentru ca habar nu au sa spele o pereche de chiloti. Esti varza!!!!

  12. Aura
    Aura says:

    Uau.Cred ca subiectul pe care il tratezi e cu mult peste intelegerea ta desi ideile sunt bune,iar ceea ce spui tu e strict din opinia ta,nu deschizi ochii nimanui,nu aduci o completare la cele stiute deja si spun asta pentru ca gandesc ca tine.In loc sa pierzi timpul vorbind despre femei ai putea face ceva mai…productiv :)) gen acte de caritate.

  13. Cristi
    Cristi says:

    Aura!
    Sigur ca f probabil as putea face ceva mai … productiv. Însă voi face ca intotdeauna, doar ce vreau eu. Încearca să traiesti cu asta. 🙂

  14. Cristi
    Cristi says:

    KOKO!
    Sigur ca femeile vor doar sa domine.
    Pt ca si tu vrei exact acelas lucru si nici macar nu ai coaie sa accepti ca este dreptul si obligatia lor sa nu se lase dominate.
    Stiu ca este mai simplu sa-ti spui ce barbat adevarat esti cand lupta cu femeile este inegală.
    Cum ajung femeile in conditiile care-i permit sa sa pise pe chilotii tai murdari , te plagi ca un copil rasfatat ca nu te mai pupa nimeni in cur.

  15. KOKO
    KOKO says:

    Bai frate am crezut ca tie ti-au spalt doar creierii….acum imi dau seama ca tu chiar esti prost frate!!! Circumvolutiuni zero barat in creierasul tau….daca esti asa barbat, ia hai ma sa ne intalnim un pic undeva sa vezi ce bine te simti…te si bat, ti-o si trag in cur ca tot esti in asentiment cu baragladinile astea….

  16. Cristi
    Cristi says:

    KOKO
    NU te ambala ca nu-i mare lucru să mă bati.
    Înteleg însă că atunci cand bati si futi in cur un prost tu crezi ca dovedesti ce barbat esti.
    Ma mai intreb de ce ai vrea sa-i areti unui prost ce barbat esti tu.
    Cum iti poti imagina că as putea fi interesat sa te intalnesc sau sa-ti dovedesc ceva?

  17. Cristi
    Cristi says:

    Caligula

    Cu ce te deranjeaza pe tine dezmatului oricui sau oficializarea lui?
    Faptul ca cineva exprima ce crede si simte este oficializare?
    Nu te obliga nimeni sa te dezmeti si tu sau sa participi la vreo discutie pe subiect.
    Unii dintre noi ne futem si ne simtim bine.
    Eu zic sa propui tu ce vrei si sa mi permiti sa propun ce vreau.
    De asemenea incearca sa rezisti tentatiei de a-mi spune ce subiecte am dreptul sa abordez.
    Este ridicola pozitia de pe care-mi vorbesti iar asta face orice polemica inutila.

  18. Caligula
    Caligula says:

    Draga Cristi, nu te supara pe mine, nu imi permit sa iti iti permit sau sa iti interzic. Doar atrageam atentia, si am si incheiat cu faptul ca oricum e mult prea tarziu. Nu inseamna ca vine sfarsitul lumii. Oricum, toate ce se vor intampla, sunt urmarile actiunilor noastre lipsite de morala, logica si multe altele. Dar, totusi, nu pot incheia, fara a-ti spune, ca tu umbli cu cuvantul, si asta nu tine de glume. Mai ales, scriind carti. Si, de aceea, mentionam despre mintile pierdute, care in lipsa unei maturitati psiho-emotional-spiritual-sociale, iau de-a valma ce citesc, si aplica fara filtre, si ruleaza in foite ce fumeaza, ceea ce, nici ei nu stiu. M-am copilarit un pic, sa fiu mai fericit.
    Iubesc femeia femeia de cand ma stiu, si oamenii, de cand am inceput sa imi dau seama cine ar trebui sa fiu.

  19. Cristi
    Cristi says:

    Caligula!
    NU ma pot supara ca nu este o miza la mijloc.
    O discutie virtuala nu inseamna mare branza.

    Îi plina lumea de literatura de cacat care urmareste doar manipulare si profit si tu esti ingrijorat de un autor ca mine care face totul singur oferind in detaliu o experienta personala care pana la publicarea acestei carti a ajutat deja sute de indivizi sa-si recapete linistea interioara si increderea in sine.
    Cartea a fost scrisa la presiunile tuturor celor carora le-am fost de folos in cei 5 ani de cand scriu pe subiect. In tot acest timp viata mea relationala a fost expusa si orice individ cu bun simt care a vrut sa ma cunoasca a putut sa o faca. Relatiile mele sunt stabile si asumate. Nimic nu este ascuns ca oricine sa si poata face o parere.
    Cu mine ti-ai gasit tu sa ma avertizezi de responsabilitatea a ceea ce scriu.

    Vorbesti ca si cum tu ai fi unul dintre cei putini care au discernamant iar restul sunt prosti care inghit orice le pui in fata.
    Subiectele mele sunt exact cele inconfortabile pt cei fara discernamant, si-i atrag pe cei au gandit si constatat ei insisi cate ceva din perspectiva mea. Tocmai din acest motiv sunt foarte interesat sa-mi apropiu cititorii pt ca stiu ce calitate umana presupune sa fii interesat de informatia care o pun la dispozitie.

    Pe mine nu ma intereseaza daca tu sau oricine scrie sau nu o carte.
    NU ma intereseaza care sunt motivatiile tale pentru care ai scrie ceva si efectul a ce scri , intrucat fiecare este responsabil de propriile decizii.
    Scriitorul de ce scrie si cititorul de ce anume citeste.
    Toti ne suportam consecintele propriilor alegeri.
    Asa ca te rog lasa tonul condescendent si subestimarea discernamantului celorlalti.
    Oamenii au dreptul sa fie prosti pt ca deciziile ce le iau le afecteaza viata lor nu a ta.
    Si dincolo de asta multi dintre cei pe care i consideri rataciti s-ar putea sa se dovedeasca in cele din urma mai inteligenti ca tine.
    Sunt sigur ca ti s-o intamplat sa subestimezi oameni si sa constati in cele din urma ca sunt mai valorosi ca si tine.

  20. Caligula
    Caligula says:

    Cristi!
    Tocma iti rotunjeam pozitia pe care nu o agream in totalitate, dar acum gandindu-ma mai bine, o dezagreez din ce in ce mai mult.
    Cartea scrisa la presiunile celorlalti.
    Oamenii au dreptul sa fie prosti pt ca deciziile ce le iau le afecteaza viata lor nu a ta > GRESIT! Si nu acorzi tu dreptul lor sa fie prosti, ai tu obligatia sa ii ajuti pe cat posibil sa nu fie prosti!
    Si da normal, am subestimat de multe ori gresit, si s-a adeverit ca sunt cel eronat sau chiar penibil.
    Apreciez faptul ca ai raspuns foarte detaliat si scuza-mi te rog acest raspuns rezumat. Am acest prost obicei sa intervin in discutii si sa le las balta. Ce a fost de zis pe taste, a fost deja dezbatut. Propuneam o alta abordare a acestei probleme. Si am intrebat, e vorba de a iubi fara a socoti ce cum si de ce, sau e vorba de a promova aceasta aberatie de forma sociala? Si, daca nu iti doreai sa o promovezi, si banuiesc ca nu, asta se intampla, alaturi de altele. La fel ca si feminismul, homosexualitatea si alte probleme puse in discutie ca probleme, si ele nu sunt si nu erau pana nu au fost abordate ca atare. Si mai problematic e, ca azi, cand putem face ce vrem, acum ne zbatem pentru asa numitele drepturi, care ele oricum exista.
    Acum incepe adevarata problema!
    Numai bine!

  21. Eu
    Eu says:

    Daca esti un barbat destept , poti sa ai femeia asa cum o doresti . O vrei cuminte , o ai cuminte , o vrei curva , o ai curva . Totul depinde numai de tine . Natura , n-a facut mai multe feluri de femei , a facut numai unal . Noi barbatii , am transformat femeile in ceea ce sunt ele astazi . Aduti aminte cam cum e vazuta femeia ideala : in pat curva , in casa gospodina si pe strada doamna . De ce ai nevoie de doua feluri de femei ? Cuminti si curve . Ia una si modeleaz-o cum vrei tu . O zi buna tuturor .

  22. alex
    alex says:

    Dragul meu, am incercat din rasputeri sa citesc pana la capat ce ai scris. Eu zic asa: ca si tu, ca multi alti barbati, nu stapanesti corect termenul de „curva”. Curva e aia care face sex pe bani sau pentru diverse foloase. O femeie care face sex din placere nu e curva, ci femeie in adevaratul sens al cuvantului. O femeie care face sex asa, „ca trebuie” sau ca „vrea barbatul”, e doar o proasta needucata sau plina de frustrari, mai ales legate de fizicul propriu. Tu le-ai pus pe toate intr-o oala, ai facut acolo un ghiveci si vrei sa ne convingem ca esti un mare feminist si ca intelegi femeile. Eu zic asa: curvele, alea care-s curve pe bune (nu ce descrii tu) sunt pentru cei care-s atat de emasculati, impotenti sau atat de prosti incat trebuie sa plateasca pentru a avea parte de ele. Femeile care fac sex din placere sunt pentru barbati care stiu sa faca sex. Iar alea cuminti sunt pentru barbatii care nu stiu sa faca fericita o femeie si au nevoie de una speriata si docila. Pe de alta parte sunt curios ce ai spune daca ai avea o fiica si fiica ta, de pe la 16 ani, ar face sex cu oricine, oricand, ca sa primeasca atentii, iesiri in club, alea alea. Mor de curiozitate cum ar fi sa iti citesti atunci mizeria asta de scriere hiperfeminista. Maturizeaza-te, domnu’.

  23. Denisa
    Denisa says:

    Articolul acesta si in general ideile care promoveaza realitatea, provoaca mare revolta deoarece vede fiecare cat are de pierdut daca pierde controlul asupra animalelor de companie care sunt sotiile/sotii lor. Va temeti ca nu care cumva sa vada, citeasca, auda, traiasca acest stil de viata femeia/barbatul de acasa si sa ajungeti in situatia de a va vedea detronati de la statutul de proprietar de om-animal.
    Am fost si eu femeie cuminte, de casa cum se zice pe la noi. Si prietenii vedeau numai fericire si stelute in ochii nostri, desi in intimitate doar noi doi (eu cu sotul meu) stiam cat de greu ne suportam, iar relatia devenise o piatra de moara care ne ingropa de vii.
    Asa cum ne-am ingropat si noi orice atractie si bucurie marunta. Nu va imaginati ca o femeie, cuminte, de casa nu are atractii. ohohoooo! daca tace si spala vase, nu inseamna ca nu s-ar fute si cu vecinul de la parter. Atata ca sotul nu stie pentru ca e protejat orgoliul lui de mascul feroce, dar si fricile ei ca s-ar putea sa fuga de langa ea, in timp ce si el viseaza la vecina probabil si nu ii spune ei. Si uite cum in aparenta, asta e un cuplu fericit si personajele chipurile se iubesc, in timp ce fiecare il minte pe celalalt si are credinta ca-i apartine trup si suflet. Incredibil cat de evident e ce mizerie sunt relatiile normale de azi si cat de putini vad asta (sau vreau sa vada?)
    Deci am fost si eu cuminte. Pana la 36 ani, cand am preferat sa fiu cu minte si sa caut un psiholog. Asa am dat de Raluca si ea m-a scos din hipnoza iubirii cum o numea chiar ea, mi-a zis sa citesc si site-ul tau, apoi discutam in unele sedinte de terapie ce am inteles din articole si cum pot aplica concret, cu greutatile mele de rigoare. Datorita voua acum am relatii fericite, cu doi barbati care nu doar ca sunt prieteni buni, insa ma respecta si-mi ofera atentie si sinceritate deplina (locuim impreuna toti trei si au libertatea de a aduce in casa mea ce femei vor, ca numa bine imi fac prietene de calitate). Sotul meu a divortat de mine de indata ce mi-am deschis cu sinceritate mintea, inima si picioarele spre el (sot). Dar bine a facut, sunt recunoscatoare, caci asa am dat sansa altor barbati minunati sa-mi intre in casa, viata, vagin si suflet. Asa ca sunt o curva iubita bine care a inteles ca a fi cuminte si de casa nu inseamna sa-ti otravesti sufletul, ci sa te respecti pe tine, oamenii si libertatea care ne „leaga” pe toti la nivel de suflete si experiente.
    Acum prietenii mei vechi si oamenii din jur se uita scarbiti (zic ei) si-mi spun ca asta nu e viata, ci desfrau si ca o sa mor singura daca nu aleg fidelitatea. Eu rad de fiecare data cu pofta si le spun ca niciodata n-am fost mai fericita, iar curva cu adevarat este femeia care a uitat ca e femeie si a ingenunchiat privind umila spre stapan. Nu exista prostitutie mai mare decat aia in care iti vinzi libertatea. La fel de amuzata am citit si comentariile de aici, a oamenilor care au uitat ca nu detinem animale, ci traim experiente (pe perioade scurte, medii sau pt totdeauna) cu oameni care au venit liberi pe lume si asa ar trebui sa ramana.
    M-am lungit. Vroiam doar sa iti/va multumesc si sa vin cu experienta mea, ca poate mai incurajeaza si alte femei sa renunte la sclavie sau la dorinta de a stapani si sa traiasca in schimb frumos, curat, liber de prejudecatii si indoctrinari.
    Acum nu sunt in tara, insa cand revin mi-ar face placere sa ma intalnesc cu voi fata-n fata si sa cumpar si cartea.
    Multumesc Cristi! Multumesc Raluca!

  24. Cristi
    Cristi says:

    Alex!

    De ce crezi ca exista ghilimelele din titlu care incadreaza cuvantul curva?
    Simplu tocmai pentru ca sensul uzual al cuvantului vizeaza femeile care fac sex cu mai multi parteeri i acelas timp, si acelas sens este folosit de cei mai multi ca presiune asupra femeii destinata sa faca femeia sa devina supusa , reprimata si frustrata spre satisfactia ”sobolanilor” si a celorlalte femei reprimate care urasc autentic si visceral orice ”curva” care-si traieste liber secualitatea si sentimentele. Aceiasi explicatia am mai dat-o mai jos unui adormit proaspata trezit care-mi explica ca si tine la modu pretentios si superior diferenta intre ”curve” ai curve desi este evident ca aceiasi diferenta am vizat o si eu prin ghilimelele ce le-am folosit din plin.

    Acu ma astept ca pe acelas principiu al explicatiilor tale sa-mi spui ca nu stapanesc termenul de sobolan.

    Mizerie ii doar superioritatea cu care explici ceva evident si usor de inteles pentru oricine.

    Iar ca sa intelegi alegerea mea de a folosi cuvantul curva intre ghilimele in cazul femeilor care fac sex din placere si convingere cu mai multi partenerii din placere sau admiratie pentru ei , vezi cum aceste femei sunt vorbite pe la spate sau chiar de prietenele lor invidioase sau de barbatii frustrati ca nu pot sa le supuna sau sa le faca macar sa se simta prost cu ele insele.

    La acest inteles m-am referit pentru a crea exact constientizarea a ce mi-ai explicat absolut degeaba mai sus.

  25. loulou
    loulou says:

    Dusa un pic la extrem parerea ta, eu cred ca relatia barbat-femeie este ca o balanta iar atata timp cat e tinuta de ambii participanti pe o linie cat mai orizontala ca sa zic asa totul este minunat, am fost si eu un misogin convins dar cand am cuboscut-o pe sotia mea acum vreo 13 ani mi-am schimbat parerea, bineinteles sunt reguli nescrise, valori si traditii cu care ne-am nascut si trait si din aceasta pricina mi-ar fi foarte greu sa traiesc cu ideea ca femeia vietii mele intretine relatii sexuale cu alta persoana ; desigur este o lume libera, fiecare face cum doreste, eu personal numesc curva o femeie care tradeaza valorile unei relatii si increderea barbatului care aparent este ‘alesul’. Cum spuneam mai sus cred ca ai pus intr-o lumina prea bune femeia care sare din pat in pat si cred ca daca am incerca sa aducem exemple am sfarsi scrutinizand pana in viata de apoi 🙂 bafta

  26. Cristi
    Cristi says:

    LouLou

    Este ceea ce eu simt, cred, aplic si simt nevoia sa o spun.
    Este loc pentru toate abordarile sub soare.
    Important este ca cei asemanatori sa se gaseasca si sa-si experimenteze valoarea propriilor abordari.

  27. Caligula
    Caligula says:

    Deci nu e cu sa faca fiecare cum vrea ca sa fie bine, pana la urma se cam sustine, sa aiba femeia cati ii vine! Pai sa ii aiba! Colega mai de sus, ne-a descries extraordinara ei viata actuala cu mai multi barbati, sa aiba copii cu mai multi tati, care`i al cui exact, nici sa fie stiut, nu trebuie neaparat. E o viata Americana, desfacuta ca o coaja de banana. Exemple dastea sa tot luati, si puteti sa va mutati, la Galati, sa fiti toti frati. Cu grija, peste cativa zeci de ani, sa nu va prinda cosangvinitatea postmodernista, de nu luam sotie pentru copii, o tirista. Si daca acum viata e trista, „maine”, cand iti iei nevasta centurista, o sa fie forta ca pe pista. Ce bine era… o biciclista. Dati-va, sa nu va dau eu, pe mana lu Dumnezeu. Si cand v-o fi mai greu, apucati-va de cablurile de troleu! Nu ratati sincronizarea, sa va stingeti bine ca tigarea!
    Si ca tot am terminat-o, in scrumiera am aruncat-o, sa stii tu fato, ca cui ce are nu`i convine, o sa cam ramana pe vine. Da mai trece unu, si cine stie, o fi bine…

  28. Cristi
    Cristi says:

    Caligula!
    Pai tu ar trebui sa te bucuri ca-ti ramân tie optiuni multe din care sa alegi cele mai cuminti dintre fetele cuminti.
    Si uite ce usor toti suntem fericiti cu femeile care ne plac.

  29. Cristian Gri
    Cristian Gri says:

    Bai autorule , acest articol este de cacat . Tu esti varza in acest domeniu al relatiilor , esti varza sa interpretezi termeni pe care ii folosesti , esti un mare varzet pentru ca promovezi niste idei negandite , Fiecare realitate a fiecarui individ este diferita , retine asta inainte sa mai scrii sau sa desenezi ceva , Iar pentru Denisa o fata minunata si fericita ii doresc mult parizer de acum incolo se pare ca e singurul lucru care o poate face mai fericita decat este deja .
    Sanatate.

  30. Elena
    Elena says:

    Cristi, nu crezi ca ceea ce face ca o femeie sa fie diferita de alta este doar nivelul de inteligenza al fiecareia ? Eu sunt convinsa de asta! Nu exista FEMEI CURVE sau FEMEI CUMINTI ….exista FEMEI iINTELIGENTE sau mai putin Inteliegente . O femeie inteligenta poate fii si curva si cuminte . O femeie inteligenta poate alege intre a fii o curva sau a fii o cuminte . Iar alegerea fiecareia trebuie respectata si nu judecata ! Normal , si o zic cu parere de rau, exista si acele cazuri in care multe fete sunt constranse de a face o alegere ….dar asta nu tine de articolul tau, cred!
    Barbatii ? Aceeasi poveste ! Un barbat inteligent stie cum sa isi trateze femeia astfel incat aceasta sa fie cu el atat CuRVA cat si CUMINTE !

  31. Cristi
    Cristi says:

    Elena
    Eu m-am folosit de sensul cuvintului curva folosit de majoritatea barbatilor si vizeaza strict interesul asumat al unora dintre femei pentru relationarea sentimentala sau sexuala cu mai multi barbati. Aceiasi barbati numesc femei cuminti pe cele care sunt dispuse sa-si reprime sau nege aceste atractii firesti. Din acest motiv ghilimelele insotesc si cuvantul curva si cuvantul cuminti.

    In realitate orice femeie care face sex din placere , indiferent cu cat de multi barbati nu este o curva.
    La fel o femeie care face sex cu un singur barbat nu inseamna ca este cuminte.
    Dar eu am ales sa ma refer la perspectiva celor ipocriti sau doar superficiali.

  32. olivia
    olivia says:

    Cristi,
    Consider ca articolul tau nu surprinde intreg adevarul…. Esenta feminitatii este mult mai profunda decat crezi tu. Nu sunt de acord cu aceasta clasificare misogina pe care I-ai creionat-o femeii moderne. Daca am gasit iubirea adevarata si suntem fidele, „cuminti” inseamna ca suntem „proaste”? Este irelevant ceea ce vrei sa sustii si nu ai argumente solide pentru a crea o temelie propriei tale opinii. Stii, mai exista si oameni care sunt facuti unul pentru celalalt, completandu-se perfect.
    Astept sa imi raspunzi la intrebare si te rog sa nu mi-o iei in nume de rau. 🙂

  33. Cristi
    Cristi says:

    Olivia

    Am doua carti in care dezbat in 600 de pagini intreaga mea perspectiva relatională. Acolo este tot adevarul. Imaginea de ansamblu.
    Aici este un articol care surprinde un aspect al relationarii, pe care unii-l inteleg usor, altii au nevoie de f multe completari iar altii refuza sa inteleaga din motive pe care le inteleg dar nu vreau sa le mai discut.
    Lucrurile-s f simple dpmdv.
    Daca crezi ca stiu ce zic imi cumperi cartile, intelegi substratul tuturor comportamentelor relationale si-ti pui viata in ordine facand alte alegeri bazate pe alte motivatii.
    Sigur ca nu mă supar daca-mi si multumesti pentru riscul presupus de a alege să fiu atat de sincer si deschis in privinta vietii mele private pe perioade atat de lungi, sau pt preocuparea consistenta de a intelege natura umana si problematica dezvoltarii puterii interioare a femeilor presupusa pt ca informatia din aceste carti sa fie oferită.
    Pespectiva mea nu este relativa , discutabila, negociabila sau posibil de evitat. Viata iti va baga pe gat prin suferinta adevarul pe care il refuzi sau negi, exact asa cum mi l-a bagat mie si tuturor celor pe care i-am cunoscat , cand au incercat sa fuga de adevar.
    Eu nu am nici o preocupare sa conving de ceva.
    Si sunt aici sa fiu un sprijin pentru cine mi-l doreste si respectă.
    Tuturor celor care nu sunt de acord cu mine, le doresc sincer relatii de cuplu fericite .

  34. un om obisnuit
    un om obisnuit says:

    Am citit de doua ori articolul si … aceiasi concluzie. Este opinia unui om frustrate, care nu a evoluat spiritual la categoria de ,,barbat,,… care nu a cunoscut din nefericire pentru el niciodata dragostea adevarata.

  35. Cristi
    Cristi says:

    Om Obisnuit!

    Mai citeste-l odata ca poate ti-o scapat ceva intelegere care te aduce la concluzia, ca-s barbat adevarat evoluat spiritual care traieste permenent dragostea adevarata. Nu ma lua in serios , doar ma amuz sa uit de frustrare.

  36. olivia
    olivia says:

    Cristi,

    Nu mi-ai raspuns la intrebare: ” Daca am gasit iubirea adevarata si suntem fidele, „cuminti” inseamna ca suntem „proaste”? „

  37. Cristi
    Cristi says:

    Da.
    A gasi iubirea adevarata si orice problematica a fidelității sunt aspecte total incompatibile.
    Iubirea adevarata dezvolta permanent relatii noi si relationari tot mai complexe.
    Iubirea adevarata este libertate si dezvoltare generalizată.

  38. Popa Gheorghe
    Popa Gheorghe says:

    Sigmund Freud, dupa comparatia cu merele!, facea urmatoare „clasificare a femeilor!:
    „.. Femeile sunt precum merele neculese. Cele mai bune sunt in varful pomului. Majoritatea barbatilor nu vor sa se intinda dupa cele bune fiindca se tem sa nu cada si sa se raneasca. Prefera, in schimb, merele cazute pe jos, care nu sunt la fel de bune, dar usor de luat. Merele din varful pomului se gandesc ca este ceva in neregula cu ele, cand, de fapt, sunt extraordinare. Trebuie numai sa astepte sa apara barbatul potrivit, care sa fie suficient de curajos sa urce pana in varful pomului….!”

  39. olivia
    olivia says:

    Deci, sa inteleg ca daca tu vei gasi o femeie care sa te respecte, sa te iubeasca si sa iti fie fidela ,vei fi sincer cu ea si ii vei spune ca e „proasta” :). Bine de stiut, practic sfatul tau este ca femeile care vor fi cu tine sa te insele, nu? Altfel risca sa intre in categoria „proastelor” :)))) TRIST PENTRU TINE!

  40. olivia
    olivia says:

    Faptul ca nu ai lasat sa se vada ultimul meu comentariu spune multe despre tine si despre faptul la cat esti de deschis. Profund dezamagita!

  41. Cristi
    Cristi says:

    Olivia!

    Toate femeile din viata mea ma respecta si unele dintre ele mă iubesc desi nu am nevoie de iubirea niciunei femei. Eu am nevoie de onestitatea femeilor in primul rand cu ele insele si pe urma cu mine , … si nu am ce face cu fidelitatea niciuneia.
    Insa pentru mine este nepretuita dezvoltarea luciditatii femeilor cu care relationez pentru ca doar prin aceasta dezvoltare calitatea relatiei poate atinge experiente foarte profund satisfacatoare si incarcate de sens. Fiecare barbat valoros si integru stimuleaza ceva specific intr-o femeie care odata dezvoltat reprezinta un plus in relatiile cu toti ceilalti barbati.
    Femeile care ofera fidelitate o ofera pt ca nu prea au altceva si mai ales pentru ca sa poata pretinde fidelitatea celor care par foarte profitabil de exploatat intr-o relatie.
    Si de obicei femeile care o ofera , de fapt o si pretind,… ceea ce le exclude de la relationare cu mine.
    Fidelitatea sentimentala si sexuala este fara exceptie o problematica relationala posibil de luat in calcul ca si baza a relationarii doar pentru indivizii aflati la un nivel de naivitate, inconstienta si superficialitate consistent, care putin fortat poate fi asociata cu prostia.
    Sigur ca este vorba de prostia inconstientei si asta nu exclude sa aiba o inteligenta conceptuala buna.
    Dezvoltarea unei femei presupune FARA EXCEPTIE sa recunoasca si sa cunoasca in relatii cat mai apropiate si intime orice barbat care, prin calitatea lui umana si prin compatibilitatile energetice, poate aduce un plus de intelegere si satisfactie care inseamna dezvoltare.
    Satisfactia si implinirea sexuala cu barbati evoluati si echilibrati incarca o femeie energetic, iar intelegerile conceptuale care le poate oferi un barbat potrivit la momentul potrivit echilibreaza profund psihicul unei femei.
    In consecinta o femeie care nu intelege importanta relationarii cu barbati de calitate (cat mai multi) pentru dezvoltarea ei este una naiva si conditionata care nu poate sa-mi trezeasca vreun interes.
    Acelasi lucru este valabil cu femeile care nu-si resepcta vechile relatii.
    Insa eu le doresc sincer tuturor celor fideli toata fericirea din lume.
    Pacat ca asa ceva nu este posibil si momentele in care vor vedea minciuna in care si-au irosit viata, de dragul unui vis absurd si copilaresc, regretele vor fi greu de suportat. Si pentru a reduce aceste irosiri si regrete scriu eu.

  42. Cristi
    Cristi says:

    Olivia!

    Pur si simplu nu am ajuns la calculator ca sa-l aprob..
    Sunt o gramada de comentarii la multe articole in acelasi timp, iar eu am si alta treaba decat acest blog si raspunsurile la comentarii.
    De aici mai apar scapari de-astea.
    Cum poti sa-ti imaginezi ca un tip care se expune la nivelul la care o fac eu de multi ani poate fi deranjat de un comment ca si al tau.
    Sunt zeci de comentarii chiar si la acest articol de o nesimtire infioratoare pe care le-am aprobat fara sa ezit.
    Nu exista nici un motiv ca vreunul dintre comentariile tale sa nu fie aprobate.
    Insa graba cu care te declari ”profund dezamagita” este copilareasca si-mi spune ca
    ori ai un imens sentiment de importanta datorita caruia crezi ca totul se invarte in jurul tau,
    ori exegerezi pentru efectul dramatico-artistic de la care speri sa ma impinga sa-ti caut aprecierea pt ca nu pot trai cu faptul ca te-am dezamagit. emoticon smile
    Dezamagirile si aprecierile tale sunt nerelevante pt mine, iar faptul ca poti fi atat de profund dezamagita de o relatie atat de marunta precum o ai cu mine este usor amuzant.
    Detaseaza-te putin si recunoaste ca miza discutiei noastre este microscopica, iar accentele tale dramatice pur si simplu sunt naive.
    Imediat ce devi putin mai sincera cu tine si renunti la aceste automatisme am putea avea o discutie mai constructiva pentru amandoi si pentru toti ceilalti cititori.

  43. olivia
    olivia says:

    Cristi, cum poți crede ca m-as putea simți lezată de părerea ta fata de mine? Susții ca sunt naiva…dar naivul ești tu. Vei realiza ca toate femeile care au fost oneste fața de tine te vor părăsi și vei rămâne singur, pentru ca nu le-ai oferit ceea ce si-au dorit. Ești un barbat banal care încearcă sa iasă din cotidian. O femeie este „un pat Procustian”, nu poate fi atât de ușor înțeleasă. Poate ca femeile tale mimeaza sentimentul resemnarii, complacandu-se intr-o relație sortita eșecului. Știi cum se zice: exista bărbați care metamorfozează femeile, dar nu se bucura de ele, acestea ajungând în brațele altora. Probabil ca tu ești unul dintre acei bărbați. 😉 Chiar dacă miza discuției este microscopica, consider ca are multe lamele ce susțin conversații viitoare. 🙂

  44. Cristi
    Cristi says:

    Pai nu cred ca te-ai putea simti lezata , pentru ca nici nu ai de ce sa te simti astfel. Nu vreau sa te lezez in nici un fel.
    Perspectivele tale relationale sau dramatice sunt naive si am si argumentat de ce cred asta.
    Nici naivitatea nu este un motiv pentru care sa te simti lezata intrucat cu totii mai avem unghiuri moarte de perceptie (cum le zic eu ) care fac posibile naivitati.
    Este posibil sa ma paraseasca femeile oricand, dar important este ca ceea ce am avut impreuna este foarte important pentru mine.
    Cand se vor hotari sa o faca le voi multumi pentru timpul si atentia ce mi-au oferit-o sau le voi fi simplu recunoscator daca nu simt ca este nevoie de exprimarea acestora.
    Înteleg ca ai vrea tu sa fie atat de greu sa intelegi o femeie.
    Feminitatea este mai degraba o identitate care comunica cu barbatul dincolo de cuvinte prin traire, incredere, caldura si perceptie, in timp ce ceea ce numesti tu femeie este o suma de interese, ratiuni si trairi automate de obicei previzibile care nu au legatura cu feminitatea.
    Amandoua structurile (cea mentala si cea energetica) sunt acum ca si o carte deschisa pt mine tocmai pentru ca am apreciat si respectat dintodeauna femeile si interesele lor atat cat le-am inteles la nivelul pe care eram la un moment dat.
    Eu sunt fericit pentru orice barbat care se bucura de vreuna din femeile din viata mea tocmai pt ca stiu ce calitate sunt barbatii de care aceste femei sunt atrase.
    În consecinta, imi doresc si chiar sunt unul dintre barbatii care impart cu placere femeile din viata lui si care cauta prietenia iubitilor lor.
    Increderea mea in discernamantul femeilor cu care am relatii durabile este total.

  45. olivia
    olivia says:

    Incredere totala? :))) Hai,las-o ca mine, te contrazici singur. Ori cunosti femeia ori nu? mai sunt multe de trecut prin viata ta si sa iti creasca barba alba…de abia atunci saatunci sa sustii ca e posibil sa cunosti o parte a esentei feminine. :))))

  46. xolv
    xolv says:

    Erotismul asta „eliberat” e santajul etern al femeii, care sunt perfect constiente de importanta lui pentru barbati. Daca o femeia vrea un barbat pe viata, sunt mari sanse sa devina cuminte. Sa nu uitam ca santajul sexual al femeilor nu poate dura la nesfarsit pentru ca frumuseatea nu dureaza la nesfarsit (hai poate 10-15 ani in plus cu cremele si tratamentele moderne). Mai umili nu putem deveni indiferent de cate femei „cuminti” ar deveni „curve”. Un asemenea fenomen doar ar accentua actuala dominare si ar intari preconceptiile barbatilor. Nu va imbatati cu apa rece.

  47. Cristi
    Cristi says:

    Xolv

    Nici o femeie nu poate dori doar un barbat pe viață.
    Oice femeie , indiferent de cat de tare i barbatul din vaita ei va dori si alti barbati iar pe uni ii va dori tot pe viata.
    Sigur ca unele femei pot crede ca pot dori doar un barbat pe viata insa traindu-si viata va constata ca lucrulile in ce o priveste nu stau asa.

    Barbatul nu trebuie sa devina umil.
    Trebuie sa devina integru.
    Iar integritatea nu este santajabila.
    Dincolo de asta santajul femeii este o reactie la perversitatea masculina.
    Femeia se deschide si se ofera fara conditii barbatilor in care au incredere totală ca sunt respectate si tratate corect.

    Pe de alta parte femeia are nevoie de barbat si sexualitatea lui in masura mai mare decat are barbatul nevoie de sexualitatea femeii..
    Faptul ca barbatul este atat de denaturat si confuz incat nu are habar de aceasta realitate este o alta consecinta a lipsurilor severe de integritate.

    Ceea ce inteleg eu din comentariul tau ca
    intentionezi sa te rezbuni pe femeile care nu mai sunt asa de atragatoare dupa o varsta pentru ca dependenta ta de frumusetea lor te-au

  48. dBakeka
    dBakeka says:

    ce barbat ar accepta o fata cuminte langa el ? … va spun eu sunt putini . Toate fetele din ziua de azi cauta bani masini si lux . Iar cei mai multi dintre baieti cad in capcana lor .cam asta este parerea mea

  49. sophia
    sophia says:

    Totalmente de acord. Majoritatea femeilor se ascund in spatele unor clisee si rigori medievale. Se tem sa se cunoasca, sa se puna in valoare si sa spuna ce vrea…sa.si recunoasca statutul de femeie, sa isi exploateze sexualitatea. Educatia este de vina. Ne cenzuram corpul, ne impunem granite imaginare…dar mintea? In minte incolteste rezolutia de a insela.

  50. Nea Marcel
    Nea Marcel says:

    Luati-as blogu in coaie , de bulangiu stricat care esti .. Incurajezi femeiele sa fie curve ? Pai tot poti sa o ti la piept si sa o iubesti pe una care a supt pula la zeci de barbati , care au futut-o in cur si s-au slobozit pe ea , si pe deasupra sa o mai si respecti ? Tu nu sti ce vorbesti bai cacat la cur , lasa dreacu pararerile pe internet si dute si mai scrie cateva carti , pe care oricum nu ti le citeste nimeni .. Pizda dreacu ,.

  51. Cristi
    Cristi says:

    Nea Marcel! nu m-ai inteles cum trebe ca te-ai enervat prea repede.

    Eu nu incurajez femeile sa fie ”curve” pt ca asta nu depinde de incurajarile mele sau descurajarile tale.
    Femeile ori sunt ori nu. Asa ca te ambalezi degeaba.

    Eu doar iubesc, respect si fut curvele cu mare placere.
    Nu stiu însă ce te fute pe tine grija ce fut si iubesc eu.

    Tine tu la piept femei in care te-ai slobozit numa tu, care o supt numa pula ta de zeu si pe care doar tu le-ai futut in cur.

    In altă ordine de idei am de gand sa-ti urmez sfatul de a mai scrie niste carti.
    Tocmai lucram la inca o carte cand am primit comentariul tau incurajator.
    Ms.

  52. Mr.Green
    Mr.Green says:

    Wow. Tocmai am parcurs toate discutiile…ce calătorie am avut citind comenturile! Incredibil pe câtă teamă, durere, neincredere şi tensiune sunt clădite perspectivele şi raţiunile majoritaţii.

    Olivia esti o femeie îngrozitor de inteligentă şi înfiorător de feminină. Mai mult nici nu mi-s interesat să cunosc şi să-nţeleg din natura vastă şi misterioasă a femeii(care eşti)…probabil pentru că în realitate nici nu te laşi cunoscută. Normal că atunci e şi imposibil ca cineva să te cunoască sau să-şi dorească sincer asta, când tu vrei să ai dreptate şi să fii inteligentă în loc să vrei să iubeşti(să fi deschisă) şi să fii iubită.

  53. Theo
    Theo says:

    Pentru mine nu exista diferenta intre femeia curva si cea cuminte, amandoua genuri se vor caca pe inima ta daca o dai pe degeaba. Nicio femeie nu vrea iubire neconditionata, provocarile sunt mai palpitante.

  54. 2Instincts1Kill
    2Instincts1Kill says:

    Textul, unele idei sunt mistocute, interesante si f realiste ( cu toate ca exista si Exceptia – mai mult intareste regula ), dar pentru comentarii mi-am luat popocorn :))
    Still didn’t had the time 2 read ur books ( fukin’ time with all those sordid details that u have 2 do 2 keep up, when u didn’t had the luck 2 be born in some filthy rich family ) and this gave some sad thoughts like: I understand the need 2 express yourself free, natural ( or vivid ) and take everyday as miracle of life and the need 2 touch ur extraordinary mind with another human being ( we are the Universe’s miracle ) and all that shit but WHO the fuck has time for that shit ?!, when as you said, 2 keep your INTEGRITY is the most important thing… bla-bla-bla You, as an individual ( male / female doesn’t matter ) spend much of ur time ( and here i total agree with you, doesn’t matter how much it last if it was quality ) spend much of your time 2 make your life Better ( not 2 make tons of money, but just trying 2 keep u as a human being in an good condition ) WHEN do u have time, for your little schism ( don’t matter what kind of a bitch are you – male/female ) as you go to work, gym, or even when you go with ur partner together 2 a vacantion someone appears in front of you and you just ”happened” 2 a have a revelation of a, as you rather say it, ” free & creative connection with another human ” FUCK NO !, you just want 2 bang her or 2 have him :)) but if, in ur life you want 2 do something more than just banging each other and have philosophical thoughts smoking some potshit afterwards ( like in a Woodstock festival ) you just don’t have time 4 these… wild, free & creative activities :). Not my goal 2 praise the general ideea ( which is shit, at least in romanika ) – porkboy which consider of himself what a MAN he is 2 let some cow pregnant and now they fill the beautiful lanscapes of Romania with their filthy habits ( mici, bere, manele…limitare/mizerie ) with some other shitty families that consider themselfs the happy middle class ( having a SH/3RD/4TH german car and beeing very glad 4 their vacantions in BG or TR ) raising a child with their limits shitty beliefs about religion, politics and almost eveyrthing… But your vision ( which a find it a little nihilist and gone 2 the other extreme – is what is but don’t expect nothing just be glad when it is ) it’s not suitable with some people’s views ( mine 4 instance ) – If i like you a lot i want u 4 the long term, you’re with me just me ( needs 2 be mutual ), if i just like u well fuk don’t need any questions asked – we meet when we meet fuck & go out when we want & so on – no strings attached But if you take the Commitment ( cuz this is what it is ( just my homble pow ) a long time, durable, Healthy relationship ) 2 be mine the same as I’m urs – we as a Team ( won some, lose some ) WHEN i call you 4 something ( these doesn’t mean calling everyday/everyhour like a fuking stalker ) important regarding our life improvements u don’t with something like :” someones in the middle of me or i’m in between someones legs” that’s just bitchie – If u want open rel say so from the start, don’t waste my time & money investing in loosers. That’s just one of my points of view, i don’t judge yours i just don’t emphasize with all of you, especially knowing that Details makes the difference !so what you praise may be interpretated ( can and IT WILL BE used in selfish purposes ).

    All the best & good luck with your next books !

  55. Marius
    Marius says:

    Bravo nea Cristi. ..eu te felicit ca incerci sa scoti din pesteri toti onanistii care emit pareri pline de nonsens
    Da femeilor, a fi ” curva ” inseamna a fi libera, lucru pe care aproape toate dintre voi l-ati pierdut in momentul in carw instinctul de conservare a primat in fata celui sexual…

  56. negro
    negro says:

    cea mai frumoasa fata mi se pare cea cuminte peste tot dar ca o curva in dormitor asta ii cea mai rara combinatie ever deoarece la 19 ani am jurat ca no sa umblu cu o fata care nu o sa aibe aceasta combinatie dar voi fetele mergeti dupa material cum noi mergem dupa aspectul fizic fetele care se dau cuminte is incuiate si nu isi ingrijesc fizicul merg dupa gandirea „daca ma place ma place asa cum sunt” si is varza in dormitor,limitate,scarbite…etc curvele is superbe in dormitor dar urate la tot si cand imbatranesc devine film horor , aspectul fizic nu tine de aia ii asa pretios ca se termina rapid daca te mentii il prelungesti dar ii cam gata la 40-50 depinde de persoana poate si 50+ de 9 ani mis singur fara sex,sarut,etc nu mam nascut cu vrajeli dume minciuni frumoase farmec etc nu asi insela si nu asi lovi vreodata o femeie dar tre sa stiti ca voi femeile cu cat ii mai ok baiatu cu atat vi se pare mai respingator cu cat ii mai ampulea cu atat va atrage mai tare va alimentati propria voastra suferinta cum noi neo alimentam pa a noastra si putem sa ne acuzam cat vrem io personal incerc ca fiu cum vrea ea cu conditia sa nu intre in conflict cu ce vreau io de la ea tot ce stiu ca singuratatea ii aproape sigur ca ma paste pentru ca no sa renunt la ea cea cuminte peste tot dar curva in dormitor(fetele astea isi mentin fizicu is superbe dar epic de rare una la cativa ani vad).

  57. Vlad
    Vlad says:

    Ce porcărie sinistra :))) gen, „scuza” de fi curva :)).
    Oricum, mi-e clar ca asta care a scris articolul a cunoscut numa cefoși de Bamboo sau stripperi de Twice :))
    La fel de multe cum sunt curvele, la fel de multi sunt si curvarii 🙂

    Oricum, in viziunea multor femei, bărbații care nu au preocupări gen: club, vrăjeala, șmechereală, tatuaje, cercei, mașini, etc sunt luați drept „plictisitori” si ignorați, in schimb preferați cei care sunt forme fara fond aka ghiolbani de Lipscani, fara educație, etc.
    Si culmea, fix aștia dupa care va curg ochii va desconsidera si va tratează asa, iar voi nu schimbați nimic, nu ii ignorați, ba din contra.
    Iar fetele cuminți, alea putine câte sunt, sunt disprețuite tot de regnul „ghiorlan”, pentru ca si ele asa ceva visează, multe.
    Asa ca, articole ridicole de genul asta chiar nu au sens si nu vor schimba nimic.
    Schimbați-va VALORILE (daca aveți asa ceva) si dupa aia măcăniti.

  58. Florin
    Florin says:

    Ideea pe care vrei sa pari ca o transmiti pare buna, doar ca transmitit ceva mult diferit decat egalitate. Eu cred ca vrei sa ai mai multi cititori si de aceea faci aceste exagerari „mari”, pentru ca e clar ca majoritatea cititorilor par sa fie de sex feminin. Am ajuns pe site-ul acesta datorita lui Pera, mai citesc cateva articole care sper sa fie scrise cu luciditate si spre dezvoltare. In caz contrar te anunt ca e destul de urat ceea ce faci tu vis a vis de acel echilibru si egalitate pe care o invoci tu, ajungand dintr-o extrema pe care o prezinti in cealalta extrema. Parerea mea este ca ar trebui revizuit acest articol.
    O zi buna!

  59. Die
    Die says:

    Foarte bun articolul.
    In sfarsit un barbat care are curajul sa spuna lucrurilor de nume….
    Multumesc si as dori sa cumpar si cartile tale. 😉

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *