Articole

Voi ii faceti sa zambeasca

Afara ploua cu galeata si este una din primele zile din toamna asta cu adevarat friguroase. Termin de aranjat prin jurul meu, trag laptopul si cafeaua langa mine in pat, inchid pentru o clipa ochii si vad cum incep cuvintele parca dinainte sa se asterne pe foaie.  Cohen  face legea in playlist-ul de muzica si deja ma arunca mult mai usor in emotiile experimentate pe parcursul ultimilor zece luni.

In clipa cat am avut ochii inchisi am revazut o parte din momentele pe care le-am trait atat alaturi de copiii de la un centru de minori din Bucuresti cat si alaturi de cei 17,  18 copiii infiati de o familie din Domnesti…fara numar mai exact, pentru ca sunt receptivi la orice caz nou.

Ante PS: 😀 Pentru ca nu vreau ca articolul sa devina kilometric, pe masura ce am scris mi-am dat seama ca este nevoie sa-l impart in doua parti…so take your time if you want and enjoy the ride :*

De fiecare data cand merg la centrul de minori efectiv simt cum viata incepe sa urle turbata in complexitatea in ei. Plaja trairilor este atat de variata incat treci extrem de usor de la cutremurare (povestile auzite sunt cu adevarat demne de scenarii de Oscar…doar ca din pacate sunt reale) la veselie si extaz (majoritatea copiilor de acolo sunt extrem de deschisi, jucausi, glumeti ; vorbesc atat de lejer despre mediu lor incat razi cu ei si iti amintesti de momentele tale de la gradinita). Intr-un astfel de loc mi-am simtit din plin partea mea intunecata…am scuipat in san (in gand) si m-am bucurat pentru bulanul avut in viata… balbaiala, tremurul mainilor mele, si toate bla bla-urile din viata mea devin instant bacterii insignifiante pe langa dinozaurii cu care se confrunta Fetii Frumosi si Cosanzenele de acolo…si exact ca in basm…ei si povestile lor sunt parca alesi pe spranceana.

Ca doar tocmai ce a trecut Halloween-ul, vreau sa va zic cate ceva despre costumele de acolo…in ordinea numerelor de pe tricou, de la botosei pan’la patrush’ trei:

Costi, un blond de 3 ani cu ochii albastri. Prima oara cand l-am vazut purta niste ochelari cu o rama de plastic bleu legati cu elastic la spate. Asta vara ne-am jucat cu mingea, a reusit chiar sa atinga si inelul de la panoul de baschet, ne-am dat in leagan si pe tobogan…iar in timpul asta a ras in continuu si mi-a servit replica mortala ”Mai vreau”. Toate prietenele mele care au mers alaturi de noi, cand au plecat de acolo primul nume care-l aveau pe buze era Costi. Care-s procedurile sa infiezi? Merge sa il iei acasa periodic macar…pe semnatura? Cum faci sa iei un copil precum Costi? Cum? Cum? Cum se poate ca o galagie de veselie si voie buna precum Costi sa isi petreaca copilaria in locul acela?

Ultima oara cand am fost ne-am nimerit sa ii surprindem pe copii incantati de un clovn. Cum am intrat pe usa dormitorului lor m-am trezit sarind in brate mele o gramada de galagiosi, iar asta in timp ce-mi suflau in fata din gornete (cantitatea de saliva cu care am fost intampinat in urma pocnitoarelor acelea buclucase m-a amuzat enorm). Dupa cateva jocuri, clovnul a considerat ca este binevenita o pauza si a incercat sa desfaca cateva pungi de napolitane. Spun ca a incercat, pentru ca in secunda in care a incercat sa toarne napolitanele pe niste firave farfurii de plastic…napolitanele au fost confiscate din zbor inainte de a atinge plasticul…precum ploaia nu apuca sa atinga nisipul desertului. A urmat uraganul… copiii(multi la numar) au tabarat pe clovn(o tipa tanara luata total pe nepregatite la o asemenea scena…ca sa-l parafrazez pe domnul Puiu (Gheorghe Dinica) din Filantropica: „Biata de ea e copil…nu stie pe ce lume traieste” ) si au sfasiat pungile care au cedat; napolitanele au inceput sa se imprastie si a urmat imbulzeala; bataia pe napolitane s-a dezlantuit si la un moment dat le-au calcat si in picioare. Cei mari se aprovizionau direct din punga, altii din napolitanele cazute pe farfurie…Costi isi umplea pumnii cu napolitanele cazute pe jos. Toti jucasem incalcati pe covorul acela…Costi acum infuleca cu o lacomie nebuna dupa jos. O imagine demna de nebunia vietii…pumnii si obrajii unui copil de trei ani plini de napolitane calcate in picioare. Stateam cot la cot cu ei si simteam disperarea, lacomia si furia de a prinde… de a fura cat mai multe napolitane. Ma uit in ochii clovnului si ii simt debusolarea totala.Cum s-a lasat pagubasa in a le mai turna si suc in pahare, ma trezesc brusc in postura de a turna in pahare, dupa ce ajunsesem acolo direct dupa tura de noapte. Mainile mele tremura si cand sunt odihnit d’apai dupa 3 nopti nedormite. In fata mea se inghesuiau sau mai degraba se bateau pahare de plastic care ma implorau fiecare sa le pun lor mai intai…Domnu’, domnu…mie…mie domnul…va rog domnul…va rog… va rog…haideti domnul…si mie…si mie.

Turnam fara sa-mi permit sa mai tremur,iar in timpul acela mai aruncam cate o privire catre sticla, sucul fiind pe cale sa se termine, iar paharele continuau sa se agitau disperate prin fata mea. La un moment dat devenise o gluma masochista pentru ca apareau pahare ude…ceea ce insemna ca fusesera pline la un moment dat, iar sucul era pe terminate. Vocile incepusera sa se incinga…tu ai mai baut! Domnuuuuu’, el a mai baut! Nu e corect! Mie domnul, mie, mie….si mie…[-si tie]…eu nu am baut domnul!!!-ba ai baut du-te dracu! Minte domnu’!

Ii dau sticla unei amice pentru ca simteam ca nu mai fac fata si in momentul acela mintea imi fuge la momentele din copilarie, cand aparuse sucul la dozatoare TEC. Ma vedem cu cata disperare si lacomie beam lichidul ala strident colorat si „aromat” cu fructe. Eram atat de lacom incat in momentul cand ma duceam sa incarc sticla cu suc, cateodata primeam bani si de un pahar acolo….la botul calului. Imi foloseam toata manipularea de care dadeam dovada la 6 ani sa mi se dea bani de 2 pahare, iar acolo daca nu aveam bani ficsi imi cumparam 3 pahare iar pe drum mai beam un sfert din sticla. Cat de familiara imi este calicia asta a copiilor.

Am plecat din camera respectiva ca sa iau o gura de aer proaspat si in holul mare al intrarii il vad pe un pusti stand cuminte pe un fotoliu:

-Salut, ce faci? Cum de nu esti cu ceilalti la clovn?

– Sunt pedepsit! Nu am voie la clovn!

Aud din lateral cum o ingrijitoare imi trambiteaza strident in ureche cum el a fost pedepsit ca a batut o fetita la scoala.Cum frate sa fie posibil asa ceva…dupa ce ca au parte de toate vicisitudinile din lume, sa mai fii si pedepsit cand e rost de distractie. Mai povestesc putin cu pustiul, mi se atrage atentia inca o data ca el este pedepsit si sa-l las in pace, ma duc pana la cercul de pictura unde erau majoritatea fetitelor…aici liniste si pace intre copii alaturi de majoritatea prietenilor si decid sa ma reintorc la baieti. Cum intru in camera imi sare in ochi o imagine atat de vie… Costi culegea sticla de suc goala aruncata intr-un colt si o scurgea doar doar o mai curge un strop. Cuvintele lui de asta vara imi urlau prin minte…Mai vreau! Mai vreau!

Nu am timp sa il urmaresc pentru ca ma trezesc iar plin de saliva combinata cu apa. Cum baia era alaturi, gornetele de la clovn au fost umplute cu apa, iar eu ca un nou revenit in camera am fost luat la tinta. Un pusti mai mare, bine facut si o mimica ce exprima o caldura si  o bunatate enorma vine in directia mea si da noroc cu mine.

-Salut! Cum te cheama?

Alex!

– Phoai ce coincidenta…si pe mine ma cheama Alex!

– Domnu’ facem un skandenberg? Da pe bune’, nu va lasati

– Haide. Normal ca o sa-l las, imi repet in sinea mea…iar in timpul asta ma uitam cum mesele se rearanjau cu viteza luminii prin camera si toti pustii se adunau buluc in jurul nostru. Taci ca e bine…au uitat macar de trompetele alea cu apa macar. – Domnu, domnu facem si noi unul dupa!…domnu’ si cu mine.

Wow frate nici nu e nevoie sa ma prefac : ))), Alex m-a dovedit instant.

-Haideti domnu, va rog nu va lasati, imi zice Alex zambind, in timp ce scoate la iveala un zambet de reclama.

-Nu m-am lasat :D. Ai o forta foarte mare!

-Stiu, mi s-a mai zis!

Mai facem de vreo doua ori, iar ma pune, la un moment dat ma trezesc cu un pusti cum ma imbratiseaza…asa i-a venit lui cheful…tocmai ce a dat tonul, pentru ca alti doi sar pe mine. Ii lasam pe restul sa ii dea mai departe cu concursul de skandenberg si ma dau in lateral cu Alex si cu cei trei pusti pe care a trebuit sa ii car pe sus la propriu. Povestesc putin cu Alex despre scoala, timp in care imi dau seama ca e deschis si plusez.

-De cat timp esti aici?

– De cand ma stiu! Tata a murit, iar mama e in Germania acum…in timpul asta eu deja ma simt desprins parca din The Road to Hell a lui Chris Rea Imi doresc sa ma duc la sala cand voi fi mai mare!

– Ai un corp foarte atletic. Daca te tii de treaba sunt sanse mari sa poti sa faci ceva in domeniul asta.

-Da, mai ales ca scoala nu imi place deloc. Dar o sa plec in Germania cand voi fi mare, dupa mama mea!  Stiti domnul…ea munceste acolo sa stranga bani. O sa plec si eu acolo si o sa fie mai bine ca aici! O sa am bani sa-mi cumpar masina!

-Frate, zi-mi Alex…am fost domnit azi de mi-a iesit pe toate partile. Alex rade si imi arata iar dantura aia demna de reclama. Sunt invidios pe de-o parte pe dintii lui frumosi, iar pe de alta parte ma bucur ca este frumos…sunt sanse sa ii fie putin mai bine. Ma uit la unul dintre pustii pe care i-am carat pe sus…cat a stat langa mine si-a furat de vreo doua ori de la restul apelative de genul…fund de sticla, ochi de borcan si altele.

– Am inteles domnul Alex; rade pentru ca isi da seama si revine…Am inteles Alex.

-Alex, daca vrei sa ajungi in Germania pune mana pe limbile straine…

Nu apuc sa-mi termin ideea si vad ca in camera intra vijelios un pusti cu o masca de Spiderman.

-Domnu, domnu stiti ca astazi este Haolinul! Rad pentru jocul de cuvinte scos ad-hoc de copil si imi aduc aminte de costumul care ma astepta acasa pentru petrecerea la care urma sa ajung in noaptea aia.

– Domnu domnu asta s-a pregatit deja pentru Aholin!

-Domnu,  dumneavoastra serbati Shaolinul?

Nu apuc sa raspund, pentru ca rad efectiv in hohote, iar in timpul asta sunt luat de mana de catre Gabi si Andrei care ma cara in dormitor sa-mi arate ceva.

Dormitorul…cu toate povestile lui, data viitoare 😀

Va pup, Alex