Posts

Cristi, despre viata sanatoasa (interviu)

Hei, hei bună seara, bun, bine v-am găsit,mă simt pregătit să vă prezint alt film stați chill…astăzi îl avem alături pe fratele și liderul nostru (ne)spiritual Cristi Popan – care e fondatorul comunității de dezvoltare personală și spirituală www.FiiConștient.ro și autor al blogului cu acelasi nume (www.FiiConștient.ro/blog).

Cristi este vegetarian de ani buni (în jur de 20), adept al stilului de viată sănătos iar în poza din dreapta vedeți cum arată o masă de-a lui.

Eu îl admir (la fel ca pe toți vegetarienii, dar pe el mai mult, că-mi este și prieten) în special pentru binele pe care-l face animalelor de pe întreaga planetă.

După părerea mea vegetarianismul e o alegere demnă de respect, și când spun asta îmi imaginez cum m-as simti să fiu pielea unui animal care tocmai a scăpat de la tăiere din cauza unui individ care s-a hotărât să nu mă mai mănânce. Plin de recunostintă, asa m-as simți, si eventual, as spune o rugăciune (pe limba animalelor) pentru persoana respectivă.

Vorba vine, v-ati pus vreodată în pielea animalului pe care-l mâncați ?

Pornind de la acestă întrebare, eu cred că stilului de viață vegetarian are din start un avantaj, cel moral, dar dincolo de acest avantaj există si alte beneficii despre care ne va vorbi mai pe larg prietenul nostru Cristi care trăieste la nivel de experiență ceea ce pălăvrăgesc eu aici.
Pe lângă acestea, Cristi ne va vorbi si despre modul în care sănătatea este legată de partea spirituală a vieții (“Body-Mind-Connection”), pentru a afla câte ceva despre dintre modul în care ne raportăm la viată (sau sănătatea interioară) si starea de sănătate fizică.
Salut Cristi, înainte să intrăm profund în subiect, aș vrea să-mi spui, care crezi tu că e probabilitatea să te împuște nepoții ca urmare a stilului de viața vegetarian ? (presupunând că până la 100 de ani aduni suficientă avere cât să-ți pui pe jar descendenții)
Cred ca nepotii mei se vor bucura să mă aibă în viata lor cât mai mult timp.
Perspectiva acesta, in care consideram că bunurile materiale sunt mai pretioase decat viata si că aceste lucruri ne pot scoate din suferinta vietii, este una pe cale de disparitie.
Asa că voi dormi linistit din acest punct de vedere.

Pe de altă parte, vin cu un handicap greu de surmontat din primi 25 ani de viată, în care medicina alopată cu ale sale tratamente a produs dezechilibre suplimentare celor cu care m-am născut si pe care acum trebuie să le tin sub control.

Ideea este că fiecare an de viată este foarte pretios pentru mine si că in nici un caz nu pot fi atât de optimist incât să visez longevităti spectaculoase, câtă vreme îmi simt viata din punct de vedere al sănătatii ca un delicat dans pe muchie de cutit.

Important este că acest dans îmi spune multe despre mine si despre viată si că pot privi cu încredere ceea ce-mi pune viata sub bot.

Nu sunt vegetarian de 20 ani. Am încercat toate stilurile de alimentatie pe durate lungi si din acesti (de fapt) 16 ani de alimentatie controlata … am avut câtiva (vreo 4) în care am mâncat carne si produse de origine animala cât am vrut si, desi mi-am respectat in paralel bunele obisnuite alimentare, regret decizia mea de a manca carne.

Mi-am invătat lectia si acum nu mai am de ales si nici nu vreau să am.

2 Razvan : Spune-ne, te rog, te-a determinat să pornești pe acest drum al “vieții sănătoase” ?

Experienta care m-a pus in situatia să am ceva să va zic este că psihic si fizic la 24 de ani eram ca si mort fără nici o exagerare si fără nici o intentie de a pigmenta cu ceva dramatism interviul.  Faptul că sunt incă viu si functional psihic este ceva de necrezut pentru mine. Au fost necesare o infinitate de evenimente norocoase, actiune, determinare si speranta ca să fiu aici la discutii.

Imi gasesc multe merite in faptul că-s viabil incă, dar performanta se datoarează in principal unui batrân atipic profund spiritual care efectiv a intrat dupa mine in IAD.

Nu-s nici pe departe vindecat desi am facut tot ce am aflat ca ar ajuta dar:

1. sunt aici si am o viată de care-s multumit;

2. de frică am scăpat de curand, pentru că simt mai bine sensul evenimentelor/experientelor prin care trec.

3. acum imi este cu adevarat clar că boala este un ghid către tine insuti  si că ceea ce am nevoie pentru a supravietui rezonabil imi este la indemană sau imi va apărea la momentul potrivit, mie si tuturor.

Boala concretizată in slăbiciunile mele din nastere (deficit total de IgA din nastere)  sau dobandite (problemele cardiace si imunitare suplimentare create de peste 10 ani de tratamente cu antibiotice si alte tratamente alopate COMPLET INUTILE) mă obligă la atentie si noi nivele de implicare, care altfel imi erau inaccesibile.

Ideea este că, incercând să rezolv aceste probleme de sănătate, ajung inevitabil la cele existentiale, care, pe masură ce se rezolvă, schimbă total abordarea vietii si a bolilor de orice fel.

Si astfel, cautând vindecarea, ajung fără să-mi fi propus la adevarul care ne eliberează si despre care imi place atât de mult sa vorbesc incât sufoc Fb-ul cu momentele mele de inspiratie.

3 Razvan: Spune-ne mai multe despre stilul de viața vegetarian:
cum ai ajuns la aici, ce te face să crezi în acest mod de viață și, mai ales, în ce măsură poate acestă alimentație să fie vindecătoare ?

Păi dincolo de orice polemică pe tema stilurilor de viată, pentru cei ca mine, care vin cu o istorie prea lungă de probleme de sănătate lucrurile sunt clare imediat, intrucât orice deviere de la o alimentatie crudivoră se transformă imediat in afectiuni care-ti fac viata mult mai greu suportabilă.
Astfel că discutiile sunt pentru cei care si le permit.
In ceea ce-i priveste pot să le spun că, chiar dacă organismul lor gestioneza bine traumele produse de o alimentatie care contine produse de origine animală, aceste traume există si se cumuleaza in background-ul fiintei. Această acumulare înseamnă la un moment dat suferinte care puteau fi evitate.

Există substante nutritive pretioase in alimentele de origine animală, dar oricum am întoarce-o, din punctul meu de vedere dezavantajele depăsesc avantajele.

Iar dacă animalul de la care provin produsele alimentare nu este unul crescut absolut natural orice provine de la el este otravă curată.

Inteleg ca aceste pareri pot fi contestate cu o gramadă de argumente, dar eu vă rog sa le luati doar ca ceea ce sunt: niste convingeri personale bazate strict pe experienta MEA.

Îl admir, spre exmplu, pe Cristian Margarit care a dus preocuparea pentru nutritie la un nivel extraordinar de inalt experimentând si studiind foarte mult, ajutat fiind de o inteligenta admirabilă. El ar contrazice fără rezerve recomandarea mea de a ramâne la o alimentatie de origine vegetală, nepreparată termic cu preponderenta. Bineînteles că si din punctul meu de vedere, orice fel de legume fierte sunt acceptate câtă vreme ponderea alimentelor nepreparate este peste 50%.

Mai contează:

1. sursa acestor alimente si prospetimea lor
2. combinatiile alimentare
3. variatia cat mai mare a alimentelor folosite
4. sa mancati putin
5. sa aveti acces la o apa cat mai alcalina

Nu trebuie sa lipseasca din alimentatia de fiecare zi:
* polenul crud

* propolisul

*scortisoara,

* cuisoarele,

* goji

* nucile înmuiate in apă (minim 12 ore)

* toate semintele posibile si imposibile, bineinteles inmuiate in apă inainte de a fi mâncate,

* fructele uscate, toate legumele si fructele, usturoi, ceapa, cereale in special cele fără gluten, quinoa, linte , mei , naut.

Exceptie de la interdictia pe care o recomand in ce priveste alimentele de origine animala fac doar iaurturile sau chefirul produs acasă din lapte de vacă nefiert.
Miza principala a acestor aspecte nu este o viată lungă, cât o calitate bună a vietii în care aveti parte de luciditate si accesul mai facil la fericire.

“Doar alimentatia nu  e suficientă pentru vindecare”

Bineinteles că alimentatia impecabilă este un mare ajutor catre o viată sanatosă, dar tocmai pentru că viata inseamnă mult mai mult decât materie, numai cu materia (alimentatia) vindecăm doar o parte a problemelor de sănătate care, vă asigur (nu ca ar conta asigurarile mele) că sunt doar ghizi spirituali către regăsirea identitatii noastre umane profunde.
Tot ce nu vindecati prin alimentatie si metodă, va trebui sa o faceti prin introspectie, meditatie, atentie, respect pentru Fiinta care sunteti, care mai devreme sau mai târziu vă vor duce catre rădăcina adevăratelor probleme: FRICA si NEÎNCREDEREA ÎN VIATĂ.

De cele mai multe ori boala nu face decat să trezească dragostea pentru propria voastră viată si implicit pentru Fiinta care sunteti, iar această dragoste se transformă in respect si atentie pentru “Fenomenul interior” al vietii voastre.

In aceste situatii, odata intrati in mediul pe care l-ati evitat permanent la sugestiile mintii … găsiti cel mai pretios si protector lucru existent in univers … SMERENIA prin care începeti să vă percepeti ca ceea ce sunteti si să creati armonie in baza noii voastre perceptii.

4 Razvan: Cum se împacă convingerile tale despre sănătate cu sistemul medical actual, bazat în principal pe tratarea (ascunderea) simptomenlor, pastile magice și soluții rapide (păcat că și periculoase) pentru problemele de sănătate ?

Dispretul meu fata de tot ce inseamna tratamente alopate (clasice) este fără margini. Abordarea fiintei umane, atât ca intelegere de ansamblu, cât si ca metode de tratament jigneste bunul simt si este o rusine a umanitatii.

Accept insa ca utile informatiile pe care le furnizeaza cercetarea corpului uman, intrucat pe masura ce se intra in intimitatea mecanismelor noastre de functionare, … va deveni evidenta (daca nu se vor ascunde sau interpreta conform cu interesele concernelor farmaceutice) stupiditatea abordarii actuale.

5 Razvan: Eu cel puțin rămân uimit când aud doctorii spunând (mi s-a și întâmplat) că afecțiunele de care suferă oamenii n-au nicio legătură cu alimentația – dar culmea, au legătură cu lista interminabilă de medicamente pe care ei ti-o prescriu.

Doar instinctul de conservare din ei vorbeste sau prostia cruntă (obtinută printr-o spălare eficientă de creier in institutiile de invatamant).
Saracii doctori, nu fac decât să-si protejeze investitia in starea de boala a omenirii, când fac pe proștii si scot aberatii ca cele de mai sus.

Totusi, doctorii, sunt si ei oameni si vrând-nevrând se lovesc de limitele cunostintelor lor, dar cand se-mbolnavesc (ca si noi toti) si ajung sa accepte adevărul că doar corpul se poate vindeca pe el insusi când este restabilită armonia cu viata si formele ei, acestia, pentru că prin sinceritatea cu ei insisi si cu pacientii lor, aleg sa devina umani cu adevarat, vor folosi intelept ceea ce este bun din ceea ce stiu.
Am întalnit doctori care au renuntat la aroganta traditională față de terapiile alternative si nutritie.

Rolul nostru este să implementăm in noi armonia cu Existența din care am aparut prin ceea ce mâncăm, gândim, facem.

Orice produce in noi relaxare, incredere, liniste, ingaduinta, bucurie este ceea ce ne vindecă pentru ca ne armonizeaza cu viata.

In atitudinile pe care ni le cultivam fată de viată, stau singurele metode vindecatoare. Alimentatia vegana este doar un soi de armonizare grosiera cu viata, intrucat elibereaza de suferinta si exploatare agresiva lumea animală.

Bineinteles ca recuperarea legaturii cu propria Fiinta este prioritara si decisiva. Nu intamplator se spune ca cel mai mare bine pe care-l putem face intregii lumi, este sa ne pastram sanatosi si luminosi in interior, intrucat din aceasta stare de a fi radiaza tot suportul de care au nevoie ceilalti in a se vindeca. Cata vreme insa traim intr-o lume agresiva, dezradacinata de sine insasi, vindecarea devine mult mai dificila.

6 Razvan: Stiu că te preocupă spiritualitatea, vezi viața dincolo de ceea “se vede” și scrii despre asta pe blogul tău…de aceea aș vrea să ne vorbești despre legătura dintre sănătatea fizică si cea interioară.

Cum vezi tu această legătură ? Exista o conexiune între boli si suflet ?
Aduc bolile cu ele un mesaj “codat” ?
Ne spune boala ceva despre noi însine ?
Se întâmplă ceva dincolo de nivelul stric mechanic al bolii ?
Are boala un rol (benefic) în viața noastră ?

Nu exista sanatate fizica fără sanatate sufleteasca (psihica, sentimentala, interioara – puteti sa-i spuneti cum vreti) si nici invers.

Viata este functionala când este respectata in ambele ei aspecte, materie si suflet ce nu pot fi separate una de alta.
Armonia în una din aceste aspecte sprijină recuperarea armoniei in cealaltă. Când esti un om sensibil, relaxat, onest, ingăduitor, deschis fată de viată … in mod sigur nu vei fi un gurmand incontrolabil, vei fi sensibil la suferinta animalelor si intr-un fel sau altul alimentatia ta va urma natural armonia cu viata care este in sufletul tău.

De asemenea o alimentatie impecabilă, prepoderent vie va fi o conditie favorizantă a momentelor mai inalte de constiintă cu revelațiile inevitabile … care vor da un nou curs vietii interioare. In mod sigur vor fi unii care vor transforma stilul lor sanatos de viată intr-un motiv de superioritate care le permite să judece pe cei ”inconstienti” … dar acest lucru nu face decât să alimenteze dizarmonia in care trăiesc si implicit vindecarea nu se va realiza.

Orice gest de armonizare cu viata (strict fizic prin alimentatie sau terapii ce lucrează cu partea fizică a corpului … sau strict sufletesc, care are in vedere atitudini, gânduri, contemplare, meditatie, cultivarea generozitatii sau sinceritatii) te cuplează cu ea, iar din aceasta conexiune mai mare sau mai mică, ne alimentăm cu resurse de viată, care in cele din urma se concretizează in luciditate si forță vitală.

In armonizarea sufletească sta bineînteles o putere mai mare de vindecare, intrucât implică o parte mai mare si mai esentiala a fiintei noastre.
Problema este că dizarmoniile sufletesti sunt atât de mari uneori, incât orice ameliorare in aceste aspecte ale sufletului, presupun inainte o puternică curătare fizică prin alimentatie. Practic in unele situatii grave, nu poti influentă lumea ta interioară (sufletească) până nu purifici partea ta fizică.

O sănătate fizică fără un substrat sănătos spiritual este un pericol semnificativ, intrucât favorizează abuzuri sufletesti extrem de toxice, care se vor acumula pe fondul unei robusteti fizice si vor exploda in boli grave cu evolutie rapidă.

Deci legatura intre suflet si boli este absolută.

Bolile, prin definitie, sunt aspectul vizibil in materie a unor aspecte sufletesti ce trebuie constientizate. Astfel, bolile sunt ghizi absolut necesari cunoasterii de sine si implicit regasirii adevaratei identitati si al sensului propriu in viata. Pe masura ce ne apropiem de aceasta regasire, intelegem sensul si perfectiunea vietii in toate detaliile ei, iar boala este privita cu respect si recunostinta.

Detaliile acestor conexiuni sunt inutile pentru mine, intrucât orice afectiune ai avea … sensibilitatea, iubirea, onestitatea, smerenia sunt tratamentele care aduc liniste si calitate vietii, chiar dacă anumite aspecte ale sănătătii sunt deja prea compromise ca să permită o vindecare totală.

Mesajul codat al tuturor bolilor este: Trezeste-te ! Iti faci mult rău si implicit devii rău cu tot ce este in jurul tau, căutând să smulgi de la altii tot ce crezi ca ai nevoie pentru a fi fericit cand singura fericire reala este deja in tine.

Atitudinea noastră traditională fată de boala este o boala in sine, mai profundă si mai greu de observat. Pentru că ne scapă acest aspect si nu actionăm asupra ei … intretinem conditiile pentru că afectiunile să « prospere ». Uneori boala este un semn de ameliorare a sănătatii, intrucât boala este o curătare, iar corpul se curata cand este pe un drum al acumularii de armonie.

7 Razvan: In final, dacă ai un mesaj pentru cititori, îndemn spre ceea ce vezi tu ca fiind “Viață sănătoasă”:

Înainte de toate căutati sensibilitatea fată de viată in voi, intrucât vă va vindeca incet dar sigur de frica care stă la baza a tot ce doriti să evitati in viată.
Nu este aspect important al vietii noastre, care sa nu fie afectat dramatic de frica.

Oricat de amenintătoare pare realitatea voastră, trebuie să stiti că este doar o aparentă creată pe fondul pierderii luciditatii, realizată prin risipa de resurse care o permite FRICA de orice fel. Vindecare si luciditatea este de competenta increderii in viata .. a acceptarii inteligentei si deciziilor ei.

Frica face bogate elitele acestei lumi, intrucât ea ne face prosti, manipulabili si slabi.
Se fac atât de multi bani din frica noastră, incât nimic nu este prea scump pentru a induci frica si boala.

Acestea trebuie să fie impreună intrucat fără boala devenim prea lucizi si nu mai putem fi inselati. Adevarul este că ne inspaimântă lucruri inchipuite, pe care le credem reale numai pentru că asta auzim toata ziua, de când ne nastem si nu ne imaginăm că :

1. cineva ar putea fi atât de crud si mizerabil incât să ne mintă in aspecte atât de importante

2. avem in interiorul nostru tot ce avem nevoie sa percepem adevarul si bunele intentii, precum si minciuna si viclenia, intrucat avem contactul cu o Viață infinit de inteligentă care ne este alături dintodeauna, dar care nu ne poate ajuta câtă vreme ii refuzam complet oferta de suport in favoarea a orice altceva.

Realitatea NU este nici pe departe atat de amenintătoare. Nici nu are cum fi câtă vreme IUBIREA este substratul intregii existente. A miza pe iubire, încredere, onestitate si deschidere este singura cale câstigatoare inclusiv in vindecarea fizică.

Asta este mesajul meu: NU aveti motive de teama.
Ne distrugem fără motiv.

Drama va exista oricum in viată, dar 99% din ea o cream noi validând frica si in general continutul unei minti rupte de inimă (sensibilitate, iubire, compasiune, empatie).

Cateva concluzii-principii la care as vrea să le acordati putină atentie:

O vulnerabilitate fizică … predispozitie la boală te poate proteja enorm prin GRIJA la care te obligă fată de toate organele corpului tău sănătoase.

Boala este un strigăt de ajutor … si un îndemn la conștiență.

Dezinteresul pentru sănătate este dezinteresul pentru Viață, ceea ce este ignoranță inconstientă si prostie, și este la fel de gravă ca si teama de boală, care se sprijină pe ideea că sănătatea este expresia hazardului si nu consecinta  unei armonii intretinute constient.

Viata, desi are o componentă mecanică de tip cauză-efect in baza căreia noi toti sperăm să găsim vindecarea …. in esenta Viata este dincolo de orice predictie, intrucat curgerea ei este in mana constiintei si intereselor ei ultime.

In acest sens, puteti fi siguri că vindecarea totală este departe de a fi ceva automat metodic. Insă acea parte mecanică, ne oferă libertatea de a ne câstiga timp pentru autocunoastere, intrucat este suficientă pentru a ne păstra vii si functionali suficient de mult timp, incat sa ajungem la luciditatea si autocunoasterea spirituala care ne salvează definitiv „peste noapte”.

Este multă putere si resurse in fiecare dintre noi, dar este si enorm de multă programare rău intentionată a umanitatii, ca să nu afle si să nu creadă in puterea interioară.

Te poti simti bine si sa fii grav bolnav…
Te poti simti rau si sa fii sanatos …

Sănătatea inseamnă că mecanismele de protectie sa fie perfect active, adică sprijinite de resurse astfel incât sa fie capabile sa reactioneze imediat prin curățare si vindecare.

Formula ar fi:

Curățare/vindecare/echilibrare = Boală(recuperarea atentiei la propria fiinta) = Eliminare toxine si creare de conditii necesare pentru autovindecare prin cooperare constienta cu propriile mecanisme vindecare , oboseală, febră, durere, etc.

Simptomele de boală care apar pe un fond de crestere a stărilor de constiintă (caracterizate de liniste profunda si satisfactia de a fi viu) sunt un puternic semn de vindecare. (paradoxal)

Dumnezeu este Viața si este o parte a fiecăruia dintre noi si ne este accesibil prin perceptie. Orice tendinta de a căuta in afara noastră salvarea este destinata deziluziilor. Poti găsi suport in cei care te iubesc si in mesajul care stă ascuns in evenimentele vietii tale, dar numai prin puterea din tine te poti vindeca.

Daca ti-a placut articolul vino pe Forumul FiiConstient.rode dezvoltare spirituala pentru a dezbate mai multe teme care au la baza spiritualitatea.

Cine suntem si ce vrem

Suntem validati permanent de catre existenta prin imensa energie-iubire care alimenteaza fiinta noastra fara incetare.

Aceasta energie este coplesitoare si strabate toate structurile fiintei, fiind cea mai apropiata, palpabila, consistenta si inevitabila senzatie pe care o traim – senzatia vietii.

In pretentiile noastre naive confundam spiritualitatea cu trairile exotice, ignoram trairile imediate ale fiintei, banalizam sau evitam peisajul interior care este expresia cea mai concreta a manifestarii vietii.

Atitudinea asta ne impinge catre cautari spirituale pe directii false care deseori devin periculoase.

De fapt cautam spiritualitatea in spatiul gandurilor ideilor si a emotiilor exotice in loc sa incarcam cu importanta si sens fiecare eveniment interior sau situatie prin care trecem, fiind atenti pentru a receptiona mesajul vietii  si a patrunde mai adanc in noi insine.

In fapt o mare parte dintre noi traversam o etapa in care folosim spiritualitatea pentru a ne ascunde ipocriziile, slabiciunile, complexele, nevoia de superioritate si validare etc.

Lipsa sentimentului de implinire, de fapt senzatia de irosire pe care o incercam, va confirma eroarea de atitudine si abordare a vietii in care ne aflam.

Nu vom gasi niciodata spiritualitate reala in spatiul mental emotional dar vom trai permanent senzatia ca suntem foarte aproape de a deslusi misterul sau de a gasi solutia geniala ce ne va scoate din  nefericire si slabiciune.

Evident ca asta nu se va intampla, gasirea iminenta a unei solutii fiind doar o capcana destinata sa ne tina in priza, tensionati si implicit neatenti la ceea ce este esential.

Existenta opereaza simplu – la mintea cocosului, as zice – pentru ca limbajele ei sunt pentru oricine. Fiecare dintre noi a trait momente de gratie, cand fara vreo conjunctura speciala exterioara, am gustat o pace si o siguranta infinita. Sunt momente de care am mai vorbit, cand mintea pur si simplu se prabuseste in ea insasi, ramai expus constiintei si fortei ei simtind gratia de a fi: in fata unui peisaj, langa o femeie, momentele grele cand avem alaturi un prieten bun sau un bunic intelept …

In aceste momente, pe care din pacate le uitam repede sau le minimalizam importanta, noi descoperim puterea, iubirea si linistea unui camp vast protector care ne tine in viata si de a carui atribute ne bucuram profund.

Rolul nostru devine evident si este acela de a aduce in manifestare in lumea formei, exact acele atribute percepute in spatiul interior si care ne sunt esentiale, pentru ca forma sa fie patrunsa de constiinta. Si tocmai pentru ca intelegem imediat cat de importante sunt pentru fiecare din noi siguranta si iubirea, ar trebui sa vedem imediat cat de necesar este sa aducem aceste lucruri in experienta dintre noi.

Ce poate fi mai simplu si mai evident decat acest lucru?

Cand devenim constienti de aceasta forta puternica si evidenta care ne tine in viata si care in definitiv se exprima prin noi, egoul se dizolva instantaneu, ingrijorarile pentru eventuala noastra valoare sau utilitate devin amuzante si intelegem ca totul este un reconfortant si interesant joc al lui dumnezeu cu el isusi.

Mai intelegem ca forma este doar o masca asezata peste identitatea noastra divina. Corpul, gandurile, ideile si emotiile noastre sunt doar un accesoriu al fiintei noastre, precum un colier la gatul unei femecatoare femei.

Si exact cum un colier scoate in evidenta farmecul femeii, forma trebuie sa atraga atentia asupra constiintei care o sustine. In acelasi mod in care femeia isi schimba colierul in functie de evenimentul la care participa, constiinta din noi schimba formele in functie de situatia si contextul pe care am ales sa-l traim pentru a-l experimenta.

Spectaculos este ca la nivelul esentei fiecaruia dintre noi constatam ca aceasta esenta este una si aceiasi cu cea care animeaza tot ce exista, toate formele.  Astfel, extinzand comparatia, putem afirma: ca forme suntem cu totii coliere la gatul aceleiasi constiinte. Pana nu reusim sa asimilam perspectiva asta … vom trai chinuiti de nefericirea comparatiilor dintre coliere, fara sa vedem ca cineva (Dumnezeu bineinteles sau NOI insine) si-a pus colierele la gat pentru ca sunt perfecte si necesare.

Tot jocul formei, presupus de evenimentele vietii noastre, este destinat revelarii constiintei din spatele lor, care uneste toate aceste forme intr-o sigura entitate in ciuda separarii ce pare evidenta cand privim lumea prin minte.

Mintea nu poate vedea liantul care face din existenta o singura fiinta intrucat liantul este un enorm camp de forta, inteligent si divin, nepalpabil pentru minte la fel cum culoarea este inaccesibila unui orb din nastere.

Regasirea “vederii” este procesul in care ne departam de identificarea cu mintea superficiala si ne descoperim (percepem) spatiul de constiinta din noi.

Pana nu reusim sa ne smulgem din identificarea cu continutul mental si sa observam fluxul de energie interioara si campurile sursa ale acestei energii, care intr-un mediu inconstient creaza continut mental emotional, ne va fi imposibil sa iesim de sub controlul mintilor noastre superficiale.

Conceptele de baza spirituale ca liber arbitru, responsabilitate, generozitate, dreptate versus nedreptate, etc. provoaca discutii interminabile din simplul motiv ca ne este greu sa imaginam un Dumnezeu prezent in tot ce exista care leaga totul intr-o singura identitate in care ne regasim fiecare.

Iluzia separarii creaza concepte fara fundament in realitate.

Imediat ce am transat iluzia separarii, poelmica dispare odata cu toate conceptele care au aparut din aceasta fragila iluzie.

Trebuie sa intelegem ca nu mai este nimeni altcineva care sa ne fi dat liber arbitru cand intelegem ca suntem una cu Dumnezeu.

Nu este nimeni care sa fie nedrept fata de noi cata vreme ne-am creat experientele respective si putem percepe sursa interioara a ceea ce experimentam in exterior.

Nu este nimic scapat de sub control, neimportant sau rau cata vreme Dumnezeu si deci NOI suntem creatori ai intregului proces.

Nu putem fi generosi pentru ca nu este nimeni altcineva inafara de noi in ceilalti.

Din acelasi motiv expresiile urmatoare sunt unul si acelasi lucru:

Dumnezeu ma iarta pe mine.

Eu ma iert pe mine insumi.

Eu il iert pe dumnezeu.

Eu cred ca suntem pusi in situatii care sa ne releve ca noi cream si dorim tot ce experimentam.

Si tot ce experimentam ne este indispensabil.

Daca va obisnuiti sa priviti astfel viata, desi mintea va fi intrigata la maximum si va urla in disperarea ca-si pierde autoritatea, totul in jur se va armoniza atat de dramatic incat veti fi coplesiti.

Si asta este doar inceputul.

Pentru ca din acest punct vedem ca timpul este doar un spatiu in care coexista toate variantele noastre posibile cu tot ce am ales deja.

Nu treceti usor peste afirmatia de mai sus si nu ramaneti doar la ideea cu care am convingerea ca multi sunteti familiari.

Aduceti in perceptie senzatia ca traiti intr-un spatiu de timp infinit dar static care strange in el tot trecutul si viitorul. Timpul nu curge … este adevaratul spatiu in care traim si in care ne putem misca.

Insistati sa percepeti ca acest timp nu curge – ca intreaga istorie trecuta si viitoare este un spatiu in care experimentam viata si din care nu am lipsit niciodata.

Repozitionarea constienta prin care ne scoatem constiinta din spatiul iluzoriu al formei in care domneste singuratatea si curgerea implacabila a timpului (admirabil exemplificata de expresia ‘’stau intre 4 pereti’’ pe care o folosesc multi dintre noi cand sunt apasati de plictiseala, cei 4 pereti fiind de fapt acest spatiu al formei) si il punem in spatiul eternului moment prezent, ne elibereaza de singurate, de frica si de sentimentul unei pierderi ireversibile care ne incarca de presiunea si graba de a face ceva in cautarea unei stari mai bune.

Astfel nu vom fugi de nici una din starile noastre pentru ca vom sti ca nu avem unde si mai ales de ce sa ne grabim. Suntem aici dintodeauna pentru ca ne-am dorit asta si ceva important pentru noi se afla aici.

Intelegand asta vom putea fi atenti … si un larg zambet … va dovedi ca incepem sa intelegem care-i treaba cu viata asta.

Rolul noastru este sa ne luam in primire fiinta interioara si sa alegem relaxati ce vrem sa fim din ceea ce a fost deja creat. Sa traim viata centrati in constiinta de unde viata se vede cum este ea: provocatoare, amuzanta, relaxanta si inteligenta.

Asa poti vedea ca viata lucreaza pentru tine. Viata se rezolva pe ea insasi in procesul vieti.

Totul este proiectat sa ti se puna la dispozitie.

Dumnezeu a zis asta: ‘’Dumnezeu nu-i cheama pe cei calificati (pregatiti) in spiritualitate … ci ii califica pe cei care vin catre El.’’

Gaseste ce iti reprezinta fiinta si vei manifesta fara efort ceea ce esti.

Nu ai nimic de invatat sau de stiut pentru ca odata ce ai decis ce esti, Dumnezeu incepe sa te pregateasca imediat ce te ai hotarat si lumea ta exterioara ia forma potrivita ca prelungire a fiintei tale.

Esti iubire si lumea din jur va deveni iubire.

A trai clipa inseamna a trai constient de faptul ca intreaga istorie trecuta si viitoare a universului coexista in momentul prezent. Este greu pentru ca nu ne este accesibil inca in aceste stari de constiinta acest trecut si viitor …. Dar acest trecut si viitor are o amprenta energetica in momentul prezent ce ne permite sa-l intuim.

Fara acest reper al spatiului timp static (aici este un pleonasm pentru cine intelege corect, deoarece a percepe timpul ca spatiu este tot una cu a vedea ca nimic nu curge ci doar noi nu putem vedea partea din el pe care o numim trecut sau viitor) … in care ne percepem  viata ca un flux nesfarsit ce traverseaza mii de forme in acest etern prezent  … frica este inevitabila.

Prezenta este starea in care intuiesti ca nu esti forma neajutorata sau izolata, permanent agresata de alte forme intr-o lume suspicioasa, ci esti constiinta atenta, vitala si inteligenta care da viata formelor si o modeleaza.

Esenta ta este liantul si protectia de care ai nevoie si care odata constientizata, sedeaza forma cu o liniste adanca, integrand-o intr-un corp mult mai vast al tuturor formelor pe care le-ai luat si pe care le vei lua de aici incolo.

Insistati sa aduceti perceptia ca sunteti forta ce a animat  mii de forme in mii de vieti si ca toate aceste forme trecute si viitoare coexista in straturi profunde ale fiintei chiar in acest moment in ceea ce sunteti acum …

Astfel poti trai senzatia reconfortanta ca inclusiv forma ta fizica actuala este neperisabila cata vreme face parte dintr-un lant etern de corpuri care coexista, toate,  in spatiul neclintit al timpului.

Este usor sa asimilati perspectiva de mai sus pentru ca este adevarul ce va fi validat de catre simturile interioare alungandu-va orice indoieli.

Interesul pentru viata – Atentia, face credinta inutila. Prin atentie la viata (din noi in primul rand si din tot restul in al doilea) aflam cine suntem. Cand aflam cine suntem .. iubirea este alternativa care ne ramane. Pentru ca aflam ca avem totul, generozitatea, compasiunea si grija apar ca o consecinta.

La fel cand iubirea este prezenta … atentia este inevitabila. Iubirea soarbe pentru placere detaliile prin care viata se manifesta si astfel devii atent din placere.

Constienta trece in iubire si iubirea in constienta. Sunt fete ale aceluiasi lucru.

Ca urmare, daca cititi “fii constient” dar intelegeti “fii iubire” … NU MA DERANJEAZA DELOC.

Oricum indemnul este gratuit pentru ca … noi nu avem de ales … suntem variante unice ale iubirii, oricat incercam sa evitam asta. Putem doar sa ignoram ce suntem sau sa presupunem ca suntem altceva. Dar nu pentru multa vreme … pentru ca dorul de noi insine ne va scoate din inertie. Odata declansat procesul trezirii de cativa, suntem condamnati sa ne trezim cu toti. Asta se intimpla acum. Orice incercare de a-l bloca nu face decat sa-l amplifice enorm.

Suntem condamnati la iubire, distractie si placere.

Eu unu’ nu ma plang.

Daca ti-a placut articolul vino pe Forumul FiiConstient.ro de dezvoltare spirituala pentru a dezbate mai multe teme care au la baza spiritualitatea.

CRISTI