Posts

Relatii paralele, libere & multiple. Eu in relatii.

 Relatiile paralele

947039_525520304172312_890389010_n

Numesc relatii paralele, relatiile celor aflati intr-o legatura oficiala in acelasi timp in care sunt implicati, obligatoriu in mare secret din punct de vedere social si fata de partenera principala, in alte relatii.

Le spun  ’’paralele’’ pentru ca nu se intersecteaza. Sunt tinute separat una de alta. Secretul este total, sinceritatea exclusa, iar cel care are o astfel de relatie este duplicitar, intrucat, pentru a conserva situatia, fiecareia dintre partenere trebuie sa nu-i fie tulburata iluzia despre relatie.

Relatiile paralele sunt interesante doar daca sunt unilaterale, adica doar in situatia in care partenera oficiala nu-si permite aceeasi libertate. Pentru a putea pretinde fidelitatea partenerei oficiale si a te bucura de farmecul relatiei tale paralele, este obligatoriu secretul total pentru ca orice desecretizare inseamna asumarea libertatii iar asta  implica imediat libertatea partenerei. NU poti pretinde fidelitate sexuala cand ti-ai asumat declarat libertatea.

O relatie paralela a partenerei, anuleaza toata satisfactia propriei libertati. Daca accepti tacit sau declarat relatiile paralele ale partenerului tau, …  deja se poate vorbi despre relatii libere.

Stiu un cuplu tare dragut in care fiecare e implicat intr-o relatie paralela, fiecare stie de relatia celuilalt si-i  lasa spatiul de care are nevoie fara intrebari si fara tensiuni, dar niciunul nu poate vorbi despre asta. Asta este deja o relatie libera, desi au o problema de comunicare. Situatiile prin care trec ii vor maturiza si in cele din urma vor depasi acest blocaj.

Nu stiu daca ati observat ca majoritatea dintre noi renuntam la libertatea pe care o consideram foarte fireasca, doar ca sa ne negociem confortul ego-ului prin inlantuirea partenerului cu angajamente de fidelitate. Frica de a fi comparati si de a iesi sifonati dintr-o comparatie, ne face sa renuntam la orice libertate fara sa stam pe ganduri.

Cel mai bine pozitionat insa, imediat ce-si va constientiza pozitia, nu se va mai simti obligat de vreun angajament (pentru ca isi permite, avand o partenera mai dependenta de el decat este el de ea) si cu increderea in sine asigurata de aceasta pozitie va fi initiatorul unei relatii paralele. Cu toata superficialitatea specifica, acest tip de relationare este insa pe un nivel superior relatiilor monogame, intrucat cei implicati isi inteleg, accepta si cauta sa-si satisfaca nevoile de flirt, aventura, sex, asumandu-si un mic risc.

Specific acestui tip de relatie este ca sunt extrem de vulnerabile la context. Mare parte din intensitatea erotica a  relatiilor paralele se datoareaza mai degraba circumstantelor, decat continutului celor implicati sau a conexiunii dintre ei.

Increderea pe care ti-o da validarea printr-o relatie paralela, superioritatea pe care o simti fata de partenerul oficial, precum si emotia data de caracterul ascuns al relatiei, creeaza o intensitate de conjunctura, perisabila si superficiala.

Cand sexul extraconjucal este ceva STRICT interzis, el castiga in atractivitate si intensitate. Dar este o intensitate artificiala si deci perisabila.

Fiind intr-o relatie paralele electrizanta, este suficient sa primesti declarat libertatea din partea partenerului tau si sa-ti spuna ca si-o asuma si el, ca toata pasiunea sa dispara ca si cum nu ar fi fost.

Pe scurt, avem de-a face cu relatii paralele daca:

–       secretul este total, ascunzandu-te disperat si terifiat de gandul ca vei fi desconspirat,

–       esti duplicitar si nesincer in ambele relatii de care vrei sa profiti,

–       fidelitatea partenerei oficiale este obligatorie, pentru ca tot echilibrul se bazeaza pe pozitia de putere si pe sentimentul ca esti in control.

Orice relaxare, in oricare din aceste aspecte, indica o importanta si esentiala crestere a nivelului de constiinta in relatii, iar relatiile paralele preiau din statulul de relatie libera. Am discutat aici despre o situatie in care barbatul este intr-o relatie paralela, dar toata problematica este identica si in cazul femeii.

598517_229199333878819_472513212_nRelatii libere

Orice desecretizare, sinceritate sau renuntare la control si dominare asupra partenerei, oricat de marunta, e expresia unei asumari, e un gest de recuperare a propriei vieti. Asumarea inseamna ca esti dispus sa pierzi ceva. E un gest de maxima demnitate chiar daca marunt in aparenta.

A ascunde disperat o relatie inseamna ca nu-i recunosti nici o importanta, ca nu vrei sa pierzi absolut nimic, desi iei ceva esential si pretios pentru tine.

Pe masura ce te ascunzi tot mai putin, esti sincer cu intentiile, interesele si sentimentele tale in fiecare dintre relatii, ele devin mai asumate, mai constientizate si  se transforma tot mai consistent intr-o relatie libera.

In ce priveste evolutia mea catre relationarea libera cu sotia mea, Adi, momentul esential a fost cand am inteles ca, in secret, dincolo de reprosurile si vinovatia cu care o incarcam pentru interesul ei fata de barbati, eu o admiram pentru feminitatea, curajul, optiunile si succesul care il avea. Asta ma facea sa o doresc cu atat mai mult, cu cat evitam acest adevar.

Bineinteles ca puteam gasi o multime de motive justificate de repros privind superficialitatea ei, dar adevarul era ca o doream in viata mea mai mult decat ma dorea ea pe mine. Bineinteles ca isi simtea pozitia de putere si profita de ea ‚’’fara nici un gand’’, vorba pretenului meu Zme.

NU stiu cum va pare citind la rece, dar momentul de revelatie in care mi-am vazut dimensiunea ipocriziei de a-mi condamna de pe o pozitie de superioritate sotia, doar pentru ca este in pozitia de putere care o doream pentru mine, m-a facut sa vad pentru prima data in mine sobolanul despre care scriu eu cu atata pasiune in articolele mele. Si, cum v-am spus in articolul despre barbati, imi pot reprosa multe, dar, in nici un caz, ca-mi tolerez ipocriziile si lasitatile odata ce devin constient de ele. (Da stiu, incerc sa va impresionez. Pe tipe, mai ales.)

Aceasta recunoastere mi-a bagat smerenia in pretentiile mele de tip rafinat si profund, (care oricum eram) care le face si desface pe toate, m-a orientat catre mine si problemele mele.

Prins de povestea importantei mele, nici nu am observat cand am ajuns doar o laba trista, dependenta de o fata foarte tanara, draguta si cu mult tupeu, presand-o sa ma placa (de fapt cersind admiratie) doar pentru ca facuse greseala sa se casatoreasca cu mine, cand habar nu avea pe ce lume e.

Din acel moment nimic nu a mai fost la fel in ce ma priveste, desi parea ca nimic nu s-a schimbat.

Imediat mi-am recunoscut si acceptat pozitia fata de sotia mea.

Am admirat-o pt succesul ei la barbati si am apreciat ca este inca in viata mea, chiar si la modul acela superficial. Si acum ii sunt recunoscator ca a ramas cu mine, desi decizia o luat-o cu un vot in favoarea mea de 50,0000001%.

Am acceptat nivelul ei de implicare in relatia cu mine si nu am mai incercat sa obtin mai mult, sa o conving de ceva sau de cata nevoie avea de mine, desi, chiar avea.

Am inteles ca devenea vital si urgent sa-mi rezolv frisoanele de neincredere pe care mi le dadea imaginea ei in bratele altui barbat. Nu am avut idee cum voi face asta si nu auzisem vreodata pe cineva interesat de asa ceva. In lipsa de alte idei, am inceput sa-mi imaginez sotia in bratele altor barbati. Mi-am provocat frica de neimportanta si abandon de fiecare data cand iesea singura, intuind in detaliu ce se intampla cu ea, pana cand am inceput sa ma simt relaxat si multumit de oportunitatea ei de a flirta si a cunoaste barbati. Pe masura ce am vazut cat de importante sunt pentru mine experientele ce mi le ofera celelalte femei si, mai ales, ca aceste experiente ma apropie mai mult de toate, mi-am dat seama ca si pentru ea (Adi) relatiile ar putea insemna acelasi lucru.

Daca exista ceva real intr-un cuplu, experientele cu alti parteneri vor pune in valoare toata aceasta realitate, apropiindu-i si mai mult.

Deja puteam privi cu recunostinta sincera orice tip cu care ar putea trai o experienta faina.

Imi doream sa se simta bine si am inceput sa ma simt si eu foarte bine cu mine.

Partea buna a fost ca toate aceaste intelegeri au avut loc imediat ce mi-am asigurat kitul de baza de supravietuire, casuta, masinuta, ceva maruntis de siguranta, datorii topite si, pe acest fond, mi-am deturnat preocuparile strict catre ceea ce ma interesa: scris, discutii, prieteni, sex si femei.
Inevitabil, primele femei din aceasta noua perioada a vietii mele au fost colegele mele. Fiecare mi-au oferit experiente, pe care sunt sigur ca nici ele nu le pot pot uita. Pe masura ce am scris despre mine am ajuns sa relationez cu multa lume si sa cunosc multe femei. Mi le-am apropiat pe cele cu care imparteam atractii sau compatibilitati si majoritatea sunt inca in viata mea, chiar daca relatiile au suferit transformari.

Teach_Me_by_WillyboyProbabil ca imi si citesc articolul, asa ca o sa profit sa le multumesc public si sa le spun ca le iubesc, in speranta ca le voi infiora de placere, pentru o clipa, ego-ul lor nevinovat si dragut.

Eram tot mai multumit cu viata mea, inclusiv de relatia superficiala de acasa. De la un moment dat aveam claritatea si puterea de a aborda orice discutie cu Adi pe aceste subiecte, dar am gasit un dezinteres total pe care l-am acceptat fara probleme.

Fiind foarte prinsa de viata, job, flirturi si barbati, nu a observat nici o schimbare in ce ma priveste. Iar atentia pe care o avea de la barbati  ii dadea increderea in sine si superioritatea de pe care ma privea suveran, rezervat si dezinteresata de orice discutie de fond.

I-am inteles mesajul si mi-am vazut de ale mele. Nu simteam neaparat nevoia sa-i spun despre realatiile mele. Pastram doar un minim de aparente si, cel putin social, eu nu ma mai feream de nimeni in ce priveste celelalte relatii.

Bineinteles ca toti naivii, lipsiti de orice experienta in relatii, dar plini de valori si principii relationale inaltatoare, imi acuzau lipsa de corectitudine fata de nevinovata mea sotie. Evident ca habar nu aveau care este pozitia ei in relatia cu mine, desi era evident pt orice ochi cat de cat format. Eu, unul, nu stateam sa-i cer socoteala nevesti-mi sau sa o urmaresc, sa gasesc dovezi ca sa-mi justific libertatea, ii simteam starea interioara si imi era de ajuns sa inteleg restul.

In cele din urma, s-au gasit binevoitori ’’dezinteresati’’ sa-mi avertizeze oripilati sotia de ce sot infidel are. Nu prea i-a crezut si nici nu a prea interesat-o, in prima faza, pana cand a inteles dimensiunea problemei, intrand in mesajele mele private. Din acel moment am inceput sa am atentia ei, intrucat oricare din multele mele relatii erau peste orice si-ar fi putut imagina ea ca ar putea avea cu un barbat.

Cum era si previzibil, a  incercat orice ca sa-si reconfirme puterea pe care o pierduse de mult timp asupra mea. M-a amenintat cu despartirea sau cu plecarea din tara, devenea neasteptat de furioasa si nemultimita, sau rugatoare si umila. A intrat in competie cu mine cautand barbati mai multi si mai frumosi. Si desi i-a gasit si i-a avut, a vazut ca lucrurile nu-s chiar atat de simple si ca eu demult puteam sa ma bucur pentru succesul ei.

Toata politica ei era destinata sa ma intimideze, sa vada putina frica de pierdere, sa-si recupereze sentimentul ca ma domina si sa renunt la celelate relatii.  Aveam rabdare cu ea, dar nu cu nesimtirile si ipocriziile ei rautacioase. Pentru ca intelegeam prin ce trece, cautam sa-i explic cat mai corect situatia. I-am spus foarte sincer ce inseamna ea pentru mine si ce inseamnau toate celelalte femei. I-am recomandat sa le respecte spre binele ei. I-am dat si o multime de motive pentru care sa faca astfel.

Un timp a incercat sa mimeze ca accepta situatia si ca le respecta, doar ca sa ramana in preajma mea. Nu a functionat, intrucat era foarte transparenta pentru mine. In cele din urma a inteles ca pierde totul si ca nu-si permite, si a cautat sincer o schimbare de fond. A inceput sa-mi respecte celelalte relatii, sa inteleaga ce inseamna pentru mine celelalte femei, sa fie atenta la ce simte, sa se concentreze pe ce avem impreuna, sa renunte la manipulare si sa se orienteze catre ea. De aici totul s-a schimbat.

Probabil va intrebati ce m-a tinut in aceasta relatie.

Dincolo de problema asta a libertatii sexuale si sentimentale si a superficialitatii ei de a se raporta la viata, intre noi a fost tot timpul o compatibilitate perfecta, atat sexuala, cat si de convietuire. Ne completam perfect in competentele noastre domestice si am avut cu placere grija unul de altul. A tras alaturi de mine in proiectele mele complicate, desi nu a fost niciodata de acord cu ele, decat cand erau finalizate, si m-a ajutat in tot ce am avut nevoie.

In plus a renuntat la o mare poveste de dragoste, bineinteles extrem de infantila, cu un prieten de-al meu, intr-un moment cand mi-ar fi fost greu sa o pierd. Ori, daca nu am renuntat la ea cand eram intr-o pozitie slaba, am considerat firesc sa nu renunt pentru ca pot sa o fac. In consecinta, de la primele discutii deschise a avut certitudinea ca, in nici un caz eu nu o parasesc, asa ca are toata siguranta emotionala din lume, dar ca o poate face ea oricand se simte pregatita pentru asta.

Nu am avut nici o clipa tentatia sa o pedepsesc pentru momentele mele de umilinta, intrucat ele mi-au fost lectii importante pentru care-i sunt recunoscator si pentru ca nu a fost nimic personal. In plus, am iubit-o cu adevarat de la inceput si asta nu s-a schimbat niciodata. De fapt, eu nu pot avea cu oamenii foarte apropiati decat relatii de iubire.

Mai trebuie spus ca, in tot acest timp, din exterior, relatia noastra parea perfecta. Si ma exasperau toti cei care se grabeau sa concluzioneze cu un aer de cunoscatori ca suntem un cuplu extraordinar, doar pentru ca aveam grija unul de altul si nu ne certam decat foarte rar. Apropo de asta, eu sunt un tip care nu prea se cearta, pentru ca se adapteaza usor, se multumeste cu putin si tine seama de interesele si nevoile reale ale celuilalt, ca si cum ar fi ale lui insusi.

Lucrurile se schimba cand sari calul, ma iei de fraier care nu-si cunoaste interesele, caz in care devin inflexibil, categoric si agresiv in exprimare pana dispari din fata sau din viata mea. De ceva vreme insa, nu am mai avut ocazia sa-mi manifest aceasta parte de care, sincer sa fiu, eram foarte multumit. Mda, stiu ca nu prea are legatura cu subiectul dar imi place sa vorbesc despre mine (sper ca va place si voua).

In fine, acesta este punctul in care relatia noastra a devenit libera 100%.

O relatie devine libera 100% cand cei implicati isi accepta natural libertatea sexuala si sentimentala, intelegand ca relatia lor nu depinde de celelalte relatii, ci doar de calitatea experientei comune.

Important este de inteles, ca, in relatiile libere, nu faci decat sa eliberezi simtirea parterului tau de vinovatie si reprimare, de tensiunea nesinceritatii sau neaccepatarii sentimentelor ’’interzise’’. Practic permiti partenerului tau sa se accepte, sa se cunoasca si sa se exprime in congruenta cu ceea ce este. Imediat ce faci asta, partenerul tau devine mai atragator pentru tine. Il privesti cu respectul pe care-l avem natural pentru o fiinta libera, deci mai atent si interesat. Esti constient ca totul se poate termina peste noapte. Devii foarte interesat sa te bucuri de timpul pe care-l aveti impreuna, facandu-l memorabil. Daca ceva iti poate asigura prezenta unui partener in viata ta, atunci acel ceva este o buna calitate a timpului avut impreuna.

Automat, tot ce scade calitatea experientei impreuna va disparea instantaneu din comportamentul fiecaruia. Doar nu esti prost sa-ti indepartezi iubita plictisind-o cu pretentiile tale, cu discutii despre cum vedeti relatia in viitor, sau cersind confirmari sau dovezi ale iubirii ei. Relatiile libere devin astfel vindecatoare, istantaneu . Oricat de putin timp ai avea, important este ca il ai si ca il poti transforma in ceva memorabil sau satisfacator. Iar cand ceva este placut vrei mai mult. Daca vreti mai mult timp de la un partener, creati momente mai faine si renuntati la cacaturi.

In fapt, in orice relatie ai fi si la orice nivel de control te crezi, relatiile sunt deschise, intrucat, vrem, nu vrem, suntem sensibili la energiile pe care le incarneaza ceilalti. Si suntem sensibili deoarece fenomenologia intima interioara este ceva dincolo de puterea noastra de a controla. Energia (vibratia) a ceea ce suntem fiecare circula liber si ne influenteaza in moduri care nu depind de noi.

Faptul ca putem mima pentru un ochi imatur cate ceva si sa intretinem astfel un timp niste aparente de la care speram un castig, nu schimba cu nimic realitatea faptului ca acest efort nu face decat sa amplifice exponential ceea ce mascheaza, sau sa deterioreze atat de dramatic structurile interioare, incat boala devine singura solutie de compensare a dezechilibrului pe care il intretinem.

A fi intr-o relatie deschisa nu este o optiune.

Este doar acceptarea unei realitati evidente, dar pentru care avem nevoie de un nivel de constienta si de smerenie de la care sa intelegem si sa constatam cat de ridicole sunt pretentiile de a controla structuri interioare pe care nu le intelegem si nu le constientizam.

The_Chains_That_Bind_Us_by_klmarsalaRelatiile multiple

Relatiile libere devin multiple cand cei care impart acelasi partener aleg sa se apropie si sa duca experienta de cuplu pe alt nivel de intimitate si erotism.

Sigur ca aceasta noua etapa va provoca mai profund fricile si conditionarile noastre legate de posesivitate si competitie.

Singurul exemplu perfect despre ceea ce inteleg prin relatie multipla este relatia din filmul Savages http://www.imdb.com/title/tt1615065/ , in care doi prieteni foarte apropiati iubesc si locuiesc cu aceeasi femeie.

Relatiile multiple si libere (inclusiv sexuale)  sunt expresia maturizarii si constituie o etapa inevitabila in viata oricarui cuplu care ajunge la o relationare libera. Cand constati ca libertatea in relatii te apropie foarte mult, cand poti vorbi despre ceilalti parteneri ai tai fara sa-ti crispezi de neincredere iubitul, este inevitabil sa nu-ti pui problema relatiilor multiple.

Revenind la propria mea relatie si evolutia ei catre statutul de relatie multipla, lucrurile s-au intamplat natural. Discutand usor despre partenerii si atractiile noastre au aparut interese si compatibilitati diverse si neasteptate pe alocuri, fiind discutate usor, s-au concretizat rapid in experiente erotice si apropieri rare.

Acest nou nivel de libertate sexuala si relationala a provocat toate reminiscentele de posesivitate si competitie remase mai profund in noi.

Constietizarea si depasirea lor a fost un intens si pe alocuri tensionat proces de comunicare, deschidere si vulnerabilitate absoluta intre toti cei implicati.

Nimic nu a ramas nespus, nerecunoscut, ascuns.

Esential a fost ca in toate momentele de vulnerabilitate, suspiciune, neincredere, sa ne amintim ce avem impreuna si ce insemnam unii pentru altii, dincolo de toate lasitatile, pretentiile noastre incorecte.
Acum ne amuzam de absurditatea naivitatilor noastre, cunoastem oameni tot mai faini si deschisi si totul este ca sa zic asa: FOARTE BINE.

Concluzii si observatii (ca la scoala):

1. Fiecare partener cu care relationam intim, sincer (nu neaparat erotic) contribuie la maturizarea noastra, spre beneficiul tuturor relatiilor prezente sau viitoare. Intr-o lume isteata ar trebui sa fim recunoscatori tuturor celor care au dat si dau incredere si satisfactie iubitelor (iubitilor) noastre.

 

2. Pare greu sa-i multumesti tipului care ti-a satisfacut iubita (care poate fi prietenul tau cel mai bun sau colegul ei) dar daca o vezi venind la tine mai fericita, mai incarcata si mai interesata de tine, deja lucrurile devin foarte firesti.

 

3. Cuplurile amenintate cu ruperea legaturilor, prin asumarea libertatii relationale, sunt doar cele in care partenerul nu mai indeplineste decat un rol econimico-social. Daca vreun partener renunta la tine pentru libertatea pe care ti-ai asumat-o, inseamna ca acolo nu mai era  nimic. Iar, in acest caz, pierderea este cel mai bun lucru care ti se poate intampla.

In toate celelalte, relatiile paralele sau libere, vor aduce pasiune si sensibilitate suplimentara chiar daca rascolesc neincrederile, posesivitatile si ego-ul. Libertatea pe care si-a asumat-o sotia mea, spre exemplu, m-a facut sa o doresc mai tare, sa fiu mai atent si mai sincer cu mine.

 

4. Relationarea sexuala cu mai multi parteneri te face mai constient de particularitatile si calitatile fiecaruia, te incarca sexual si-ti amplifica implicit sensibilitatea (simti mai puternic continutul sexului opus) si te obisnuieste sa relationezi in afara sentimentului de posesivitate, fapt ce presupune o constienta importanta.

 

5. Ratiunea care te aduce in punctul in care faci primii pasi de onestitate fata de partener nu te deconditioneaza de neincredere, frica de abandon, gelozie. Este un moment de luciditate si putere in care poti sa declari ca fricile tale, ego-ul tau, eventualele pierderi, sunt mai putin importante decat adevarul a ceea ce esti. Este momentul in care vrei sa incepi sa-l cunosti pe celalalt ca ceea ce este si vrei sa-i dai o sansa sa te cunosca asa cum esti.

Este punctul in care esti dispus sa-ti asumi orice pierdere si orice risc de dragul unei relationari adevarate, chiar daca nu esti pregatit pentru ea.

Momentul onestitatii in relatii, de fapt momentul din care relatiile devin libere, nu este un capat de drum ci este un inceput de drum pe care veti fi nevoiti sa va confruntati cu toti demonii interiori, dopati de mii de ani de inconstieta, murata de naivitati si ipocrizii. Vi se vor revela in intreaga lor splendoare geloziile, invidiile, neincrederea in sine, tentatia de a dovedi ca sunteti mai buni, incorectitudinea ego-ului care considera foarte naturala propria libertate, dar in acelasi timp si inlantuirea celuilalt.

Toate astea vor iesi la iveala tocmai pentru a avea ocazia sa le abordati si sa le raportati la ceea ce doriti sa fiti. In fata fiecarei pulsiuni interioare de gelozie va trebui sa va reamintiti si sa alegeti din nou si din nou spatiul in care doriti sa relationati: libertate, respect, spontaneitate sau inlantuire, ipocrizie si formalism. In cele din urma, demonii interiori vor deveni lumina si erotism.

 

6.Momentul de deschidere a relatiilor vine intodeauna de la partenerul mai puternic si mai matur spiritual care, tocmai pentru ca a avut curajul de a fi onest cu sine, recunoscand ceea ce simte si vrea, a trecut prin relatii paralele in care a  evoluat pana acolo incat nu mai accepta relationarea in clisee, frica si inconstienta. De cele mai multe ori, cei care deschid relatiile sunt cei pe care relatiile paralele nu-i mai satisfac intrucat fara sinceritate si conexiune nu putem vorbi de o adevarata experienta de apropiere cu sexul opus.

 

7. Problematica relationarii libere se reduce la nesiguranta si competitie.

 

8. In pofida abordarilor superficiale a problemei relatiilor paralele  (de care-s pline revistele de scandal si bancurile) situatia acestora este una generalizata. In fapt, indiferent de ipocrizia in care vrem sa traim,  libertatea sexuala si relationala exista si ea se va manifesta, asumat sau nu, oricat de atractivi, fermecatori sau importanti ne credem si oricate anagajamente sau promisiuni de iubire si fidelitate reusim sa obtinem de la partener. O dovedeste disperarea generalizata cu care ne controlam si urmarim partenerul angajat intr-o relatie. Nu cred ca exista vreunul dintre noi care sa nu fi scormonit in mesajele private, in agendele telefonice si in orice ne-ar putea confirma sau infirma suspiciunile. Nu cred ca sunt multi care sa nu se zvarcoleasca de nesiguranta si neincredere in sine de cate ori partenerul iese singur. De ce credeti ca se-ntampla asa ceva cata vreme  facem si ne bazam pe angajamente. Va spun eu, intrucat chiar acum am o inspiratie divina: PENTRU CA NIMENI NU CREDE SI NU DA DOI BANI PE NICI UN ANGAJAMENT SENTIMENTAL SI NICI O PROMISIUNE DE IUBIRE. PENTRU CA SUNT RIDICOLE SI ABSURDE. Fiecare dintre noi suntem constienti de aberatia pretentiei noastre de a iubi sau a fi iubiti in numele unui angajament. Sfideaza orice bun simt. Dar cu toate astea preferam sa intram in jocul ipocriziei. De ce?  Pentru ca increderea intr-o promisiune sau  angajament declarat sau semnat, ne absolva de responsabilitatea intretinerii conexiunii, pasiunii si intimitatii. Imediat ce am trait un moment de pasiune credem ca ne vom putea asiguara experienta pe termen lung, blocandu-ne partenerii in relatie prin angajamente si promisiuni de fidelitate. Insa lucrurile nu merg asa, oricat ne dam de ceasul mortii. Orice individ cu bun simt se va simti responsabil sa creeze si sa recreeze mometul de pasiune care-l incarca cu sens. Cu fiecare minut si experienta devenim altii, mai confuzi sau mai lucizi, mai infantili sau mai maturi, mai lacomi sau mai generosi. Modul in care simtim viata, perceptiile noastre se schimba. Suntem alti oameni cu fiecare secunda care trece. Intelegerile noi aduc sentimente noi. Este ridicol si nedemn sa  reprosezi cuiva decizia de a te iubi cand nu te mai doreste.

 

9. Doar preocuparea pentru confortul ego-ului ne face ipocriti si interesati sa promovam valorile care ne inlantuiesc partenerul. Nici un individ matur si corect nu va face o promisiune sau vreun angajament care sa-i implice sentimentele viitoare pentru ca intelege nerelevanta demersului. Asa ca satisfactia pe care o resimtiti, oricare dintre voi, care credeti ca l-ati prins pe Dumnezeu de un picior cand dati de o fata sau un baiat bun, dispus sa-si asume angajamente si responsabilitati, este una care va va costa foarte mult deoarece respectivul este ori naiv, ori slab, ori crede ca te va folosi mai mult. Angajamentele si responsabilitatile trebuie luate fata de propria fiinta si au in vedere un singur lucru: eliberarea de conditionari si inconstienta. Este cea mai valoroasa oferta pe care o putem face unei iubite. Doar din punctul in care ne eliberam de pretentiile absurde ale ego-ului nostru, putem vorbi de primele forme de iubire si respect.

 

10. Dincolo de teatrul social pe care-l jucam cu totii, in care slavim valorile fidelitatii sexuale, casatoriei, nimeni nu crede cu adevarat in ele. Fiecare spera sa iasa cat mai bine, adica sa se foloseasca de celalalt mai mult decat este folosit. Pe un asemenea fond, pasiunea este doar istorie aproape neverosimila,  iar relatiile paralele sunt inevitabile, daca esti capabil sa ti le asiguri.  Sunt un debuseu pentru descarcarea reprimarilor si o evadare din plictiseala conjugala. Cu rare exceptii, aceste relatii nu pot evolua prea mult. Dar chiar si asa, au o forta de echilibrare pentru toti cei implicati. Pacat este ca, nefiind asumate, presupun minciuni si complicatii care mai devreme sau mai tarziu vor crea conflicte si dezamagiri gratuite. Ironia inconstientei: ajungi sa demonizezi exact ceea ce te salveaza.

 

11. Dar nu faceti greseala sa credeti ca relatiile paralele-s consecinta disfunctionalitatii relatiilor traditionale. Oricat de perfecte si satisfacatoare va sunt relatiile, inevitabil veti fi atrasi de o multime de alti indivizi pe parcursul relatiilor. Veti fi atrasi de colegii, sefii, clientii, prietenii vostri, de necunoscuti sau de prietenii partenerilor vostri. Ii veti visa, ii veti dori, indiferent ce alegeti sa faceti cu aceste simtiri. Sunt de acord ca importanta acestor atractii va fi exagerata de proiectiile cu care le incarci pana ajungi sa-ti cunosti mai bine noul partener, sau pot viza compatibilitati si atractii diferite de cele sexuale. Dar ele vor fi acolo si se vor cere constientizate, acceptate, asumate, urmarite si explorate cu atat mai mult cu cat le negati.

 

12. Cum m-as putea supara ca cele mai apropiate persoane din viata mea intalnesc indivizi cu care se simt bine? Cum m-ar putea deranja ca femeile din viata si din patul meu capata incredere in ele si experineta din relatiile cu alti barbati, traiesc intens si-si dezvolta feminitatea, isi satisfac visele de erotism si pasiune?  Cat de absurd este sa demonizezi, in numele iubirii, momentele placute si pasionale ale partenerei tale cu alti barbati? Dar pe nimeni nu intereseaza cat de absurd si ipocrit este. De ce? Pentru ca toti isi imagineaza ca nimeni nu are interesul sa spuna adevarul, ca iubirea noastra, atat de usor declarata, este de fapt iubirea doar a propriilor interese. Nimeni nu-si imagineaza ca cineva ar  putea accepta sincer si fara resentimente libertatea sexuala si sentimentala a partenerelor sale. Iar daca cineva o accepta, atunci macar sa nu vorbeasca despre asta (dar de asta m-am ocupat eu). Doar din acest punct, in care oferi cu placere si relaxare aceasta libertate, poti sa-ti numesti partenerii ca fiind iubitii tai.

 

13. Oricine isi monitorizeaza putin mecanica atractiei proprii pentru alte persoane, intelege imediat ca aceste atractii nu insemna ca partenera noastra are vreo problema, ca nu ofera suficient. Atractiile apar indiferent pe cine avem langa noi sau daca nu avem, indiferent daca suntem sau nu satisfacuti. Pur si simplu, atractiile sunt in natura noastra si nu au nimic neplacut sau problematic in ele. Sunt impulsuri catre ceilalti oameni care ne imbogatesc interior, dau intensitate vietii noastre si sanatate fiintei. Sunt mii de aspecte diferite care ne atrag catre o persoana. Inevitabil vom fi atrasi din mii de motive diferite. Suntem blocati intr-o neintelegere marunta si usor de identificat, aceea de a considera atractia partenerei catre altcineva, ca fiind reflexia unui umilitor handicap propriu. In acest simplu blocaj sta toata drama, plictiseala, agresivitatea, criminalitatea si degradarea rapida a pasiunii, intimitatii si increderii in cuplu. A reprima ceva atat de natural si INOFENSIV  pentru a proteja sensibilitatile egotice si criminale ale partenerilor, nu poate produce decat instrainare, blocaje, dezechilibre, furie. Un sex, oricat de pasional ar fi, este doar un sex, care va crea mai mult interes sexual si atractie pentru ceilalti parteneri. Numai confuzia intre iubire si atractie sexuala face sa dramatizam, exagerand importanta unui simplu sex.Toate femeile implicate in relatii paralele sau libere stiu cu cata pasiune si interes se intorc de la un partener la altul. Dar ignoranta si tacerea impusa de sensibilitatile noastre  infantile si de  imensa masa de ipocriti inconstienti fac ca aceste avantaje ale libertatii sexuale sa nu fie cunoscute, discutate, intelese si interpretate corect (pana aici).

 

14. Aud deja un cor de voci care se jura ca-s atrasi, si asa vor ramane, doar de un singur partener. Ca sexualitatea nu este totul intr-un cuplu, sau ca sexualitatea libera este animalica, ca generalizarile mele sunt  incorecte si nedrepte. Si pot fi de acord cu orice afirmatie a acestui cor si pot sa le respect dreptul la un singur partener, la minimalizarea sau defaimarea sexualitatii, cata vreme nu incearca sa-si impuna nimanui constrangerile sexuale, sub orice explicatii. Daca toti cei care nu sunt de acord cu libertatea sexuala, s-ar constrange sexual doar pe ei insisi, ar avea respectul meu sincer. Dar o sa vedeti ca acestia sunt absurd de intens preocupati de sexualitatea celorlalti, intrucat suferinta la care se obliga, isi doresc sa fie suferinta tuturor. Altfel, s-ar simti doar ca ceea ce sunt. Niste ipocriti fraieri. Ganditi-va cat este de nenatural si absurd sa te preocupe sexualitatea celorlalti cata vreme nu te obliga la nimic si nu raneste pe nimeni. In ce ma priveste, animalic imi pare instinctul de a-ti poseda partenerul si de a-l obliga la reprimare si negare.

 

15. Tipic, omul a preferat sa demonizeze sau sa denigreze sexualitatea in infinite teorii spirituale (palavrageli)  de sublimare a sexualitatii, sub pretextul animalitatii ei, cand, de bun simt, era sa-si rezolve el problemele inumane de posesivitate si nu sa acuze sexualitatea de propria lui impotenta spirituala. Vrem sa sublimam energii sexuale, dar nu suntem in stare sa rezolvam problemele de posesivitate. Imaginati-va o lume in care libertatea sexuala este imbratisata si respectata de toata lumea, in care intelegem ca erotismul doar ne incarca, ca sexualitatea este un mod exceptional de a ne cunoaste, interactiona si imprieteni.

 

16. Este foarte important de inteles ca nu exista exceptii de la necesitatea relatiilor multiple, chiar daca uneori asa pare. Si ne putem da seama de asta fiind atenti la detaliile care fac vizibil un tipar inconstient. Astfel, daca esti o femeie care si-a deteriorat contactul cu partea ei sexuala si, implicit, sexualitatea masculina nu mai prezinta vreun interes semnificativ pentru tine, nu inseamna ca esti o persoana care poate fi fericita intr-o relatie monogama pe termen lung, ci inseamna ca ai o problema sexuala. De asemenea, daca esti un individ care intelegi ca alternativele sau optiunile tale sunt extrem de reduse sau mult sub nivelul partenerului cu care esti in relatie, poti trai o stare de impacare cu situatia ta, care sa nu te consume, mai ales daca partenerul este si unul de calitate. Dar acolo unde exista o sexualitate sanatoasa si un individ capabil sa trezeasca interes in ceilalti, relatiile exclusive pot exista in conditii de pasiune si intimitate doar pe termen scurt. Chiar daca, aparent, poate parea ca lucrurile stau bine in realitate, este vorba numai de inertie. Relatiile exclusive se distrug pe ele insele. Nu constest insa ca, daca vorbim de oameni iluminati, relatiile exclusive pot functiona. Dar relatiile exclusive sunt un handicap enorm pe drumul evolutiei spirituale. Eu le consider impotriva naturii.

 

17. Orice evolutie in calitatea relatiilor va porni de la un partener care a ajuns in punctul in care este dispus sa piarda orice, pentru ceea ce este, simte si crede. Pana nu esti pregatit sa pierzi o relatie sau un partener, nimic bun nu poate aparea. Si asta pentru ca, orice tentativa de a relationa prin ceea ce esti, produce atat de mult disconfort ego-ului, incat cea mai probabila reactie a partenerului tau, la incercarea ta de a aduce onestitatea in relatii, este santajul cu orice crede ca te poate influenta. Atat femeile, cat si barbatii simt imediat orice dependenta si slabiciune care te face santajabil la amenintari cu parasirea, razbunarea, indiferenta vesnica etc etc. Majoritatea mimeaza puterea si superioritatea pentru a surprinde un moment de lasitate in partener, care-i confirma pozitia confortabila de a face legea. Lasitate care este dispusa sa renunte la adevar.

562980_119666731546850_827640092_n

 

18. Daca atunci cand va treziti putin din hipnoza inconstientei traditionale nu intelegeti cum am putut ajunge atat de multi prosti in intelegerea relationatii in cuplu, atunci aflati de la mine ca fiecare om care a ales sa taca, ca sa se protejeze de autoritatea prostiei maselor, a consfintit victoria inconstientei. Iar aceasta victorie nu a dat nici o sansa celor tineri care au intuit ca ceva nu este in regula, dar care nu si-au valorificat intuitiile intrucat nimeni si nimic nu i-a incurajat. Ori, aceasta intimidare care obliga la tacere, este victoria absoluta a inconstientei, intrucat orice dezbatere deschisa ar trada imediat imensa minciuna, prostie si ipocrizie pe care se sprijina.

 

 

 

Cris

http://www.facebook.com/#!/cris.popanda?fref=ts

 

Despre cum e să fii un om fals (mea culpa)

Mi se pare că principala valoare a zilelor noastre este falsitatea…sau cum să-i zic altfel… minciuna frumoasă, aparențele, brandingul personal. (mda, de la Cristi mi-a rămas expresia cu “brandingul”… referindu-se la mine hîhîhî)

Succesul în creștere al falsității se datoreaza în special faptului că noi ne transformăm cu fiecare zi care trece într-o  generație fără valori reale… și când spun asta mă plasez în fruntea ei ca ipocrit de mare clasă.

E destul să văd faptul că eu vorbesc de pe blogul meu despre 3 lulele și 3 surcele (mai mult citite decât trăite) și lumea ajunge să mă divinizeze pentru “Lumina” ce le-o aduc.

Nu mai zic de succesul marilor traineri în spiritualitate, bussiness, nlp, seducție etc. care întorc aceleeași pălăvrăgeala pe toate părțile până devine credibilă și în final profitabilă.

N-am nimic cu nimeni (pe cuvânt!), critic situația și nu persoana, dar mi-e jenă că de pe la 17 până pe la vro 19 ani am învățat ceva ce se numește “dezvoltare personală” de la niște copii speriați care, de speriați ce sunt, singurul lucru pe care sunt în stare să-l facă e să (se) mintă frumos…bine ei se numesc pe sine “specialiști”.

Un băiat speriat și crispat care își mutilează interiorul cu perseverență dă lecții altora despre cum “să reușească”.

Ce să reușească ? Să ajungă ca el ?

Altul mă învață “cum să agaț femei” și “cum să fac bani din propria afacere” în condițiile în care singura lui afacere e să spună altora despre cum să ai succes din propria afacere.

Am auzit că ei nu pierd vremea citind romane, ei citesc doar ce-i ajută practic.
Ce vrei mai tare de atât ?

Partea proastă e că nivelul de cultură la care ne aflăm e de așa natură încât toate mizeriile astea prind (inclusiv cele pe care le scriu eu).

Dar nu e acesta singurul domeniul în care falsitatea e pusă la rang de virtute, de fapt nu știu dacă mai există vre-un domeniu care să nu fie deja invadat de falșii învățători.

Eu mi-am dat silința să fiu unul în domeniul sănătății și am reușit într-o oarecare măsura, în sensul ca am reușit să vorbesc (scriu) atât de frumos încât oamenii să nu-si dea seama ca vorbesc (aproape) exclusiv din cărți. Acuma nu știu dacă e din cauza abilităților mele de pălavrăgitor sau din cauza nivelului de “botanism” al cititorului (când spun asta mă refer strict la cunoștințele oamenilor în biologie si botanică, evident).

Dar nu despre mine e vorba, ci despre o mentalitate despre care n-aș fi putut să vorbesc liber fără să ma includ pe mine în problemă.

Faptul că niste pălăvrăgitori de pe net și de la tv sunt falși nu e atât de îngrijorător în condițiile în care telecomanda este la tine și tu ești cel care alegi pe ce site-uri să intri. Adică dacă nu te forțează nimeni să fii prost, ești prost de bună voie, ba chiar ești dispus să platești pentru mizeria care ți se prezintă.

Lucru care mă deranjează cu adevărat mi se pare falsitatea în relațiile cu cei din jur, falsitatea cu cei apropiați, în relații, în familie.

Relații autentice, reale, adevărate nu mai există (decât foarte foarte rar).

De fapt noi am și schimbat sensul cuvintelor.

Ceea ce înțeleg oamenii prin “relație” a ajuns să nu mai aibă absolut nicio legătură ce ceea ce este o relație, ci totul este doar o convenție.

Totul e doar aparență, tipare de comportament copiate și nevoi frumos deghizate…dar nimic simtit, nimic real, nimic despre “Simț”.

Comunicarea reală nu mai există, este ceva ce oamenii nu cunosc, habar n-au ce înseamnă să comunici și totuși stau unii lângă alții de 20-30 de ani fără să fi comunicat în mod real vreodată.

Am ajuns să credem în cuvinte, să ne uităm doar la aparențe, la ce spune celălalt fiind total străini de ce simte el. Am ajuns să credem că cuvintele sunt de fapt comunicarea. Am ajuns să credem că tiparele de comportament și convențiile înseamnă comunicare și relație.

Încercăm cu disparare să imităm ceva real așa cum am văzut la alții, dar ne iese teribil, grotesc…nici măcar amuzant. Și o ținem de bună pe-a noastră fără să luăm nici macar o secundă în calcul posibilitatea că s-ar putea să ne înșelăm și să trăim întradevăr ceva ce n-are nicio legătură cu o relație. Nu e nevoie să facem pe dracu în patru și nici vreo altă revoluție, e suficient să luăm în calcul posibilitatea asta din când în când, la modul cel mai onest și umil.

Am ajuns cu toții orbi cum bine zicea și Alex într-un articol anterior, orbiți de propriile nevoi și de frica de a sta față în față cu ceea ce suntem cu adevărat.

Avem relații dar nu putem să ne uităm unii în ochii altora și să reducem comunicarea acest gest simplu.

Oamenii nu mai simt. Noi nu mai simțim.

Credem că a comunica înseamnă cuvinte, explicații și soluții.

Bârfa, poveștile despre vreme și alte c*caturi din exterior au ajuns să fie principalele elemente prin care simulăm (foarte credibil) comunicarea. Credem că dacă vorbim plini de entuziasm despre ce fac alții noi de fapt comunicăm, însă “poveștile” astea despre exterior nu-ți aduc nimic despre ce simte celălalt cu adevărat, despre ce simți tu în relatie cu el, despre ce simțiți împreună. Entuziasmul, care ar putea fi folosit pentru o relație reală, caută “răsuflare” în lucruri exterioare relației…înspăimântat fiind de posibilitatea ca celălalt să afle ce ești, sau chiar tu însuți să-ti dai seama de ce ești în realitate, dincolo de imaginea pe care o ai deja despre tine.

Zicea cineva foarte frumos zilele trecute:

“Distanța dintre tine si ceilalți, e egala cu distanta dintre tine si tine insuți.”

N-ai cum să ai să comunici cu ceilalți atâta timp cât n-ai o cumunicare cu partea aceea adâncă din tine. N-ai cum să ai o relatie reală cu ceilalți decât în măsura în care ai o relație foarte intimă cu ceea ce este în sufletul tău,

Relația înseamnă o comunicare profundă, o extensie a comunicării.

Oamenii care au o relație reală duc comunicarea la o profunzime ce e dincolo de orice se poate explica și imagina.

Iar comunicarea asta nu înseamna cuvinte. Nu înseamnă nici măcar “explicații inteligente” și niciodată nu înseamnă căutarea disperată a soluțiilor “izbăvitoare” care vor face în sfârșit relația să meargă “cum trebuie”.

Nu, nu, nu despre asta e vorba. Nici măcar pe-aproape nu e.

În ochii oamenilor se citește doar teamă, teroare. Suntem speriați că comunicarea reală ar putea să scoată din noi acele lucruri de care ne este frică. Ne simțim atât de amenințați încât  facem scandal, ne certăm cu ceilalți, “mușcăm” exact cum face câinele când se simte în pericol și e în stare să-și muște proprii stăpâni.

Văd oameni care sunt în relații de zeci de ani, ei numesc asta “căsnicie”, iar prin asta se subînțelege că e de fapt “o relație mai profundă”. Insă singurele discuții care se apropie cât de cât de realitate duc întotdeauna la “mușcaturi” violente între parteneri, uneori letale.

Cea mai tâmpită situație mi se pare atunci când unul din parteneri alege să nu mai fie fals, devine conștient de rahatul care s-a adunat sub preș de atâta timp și decide să facă el treaba murdară, și anume să-i spună partenerului că acel c*cat chiar există și lucrurile nu mai pot merge astfel pentru că mirosul este îngrozitor.

Posibilitatea ca să se unească amândoi pentru a face curat sub preșul ăla nenorocit este una foarte mică, dar măcar există. Iar acea curățenie cred că este sinonimă cu Adevărul sau  “Leacul amar, dar tămăduitor ce trebuie sorbit în liniște din mâna binevoitoare a Creatorului” (așa zicea Kahlil Gibran).

Există totuși o posibilitate mult mai mare ca în momentul în care unul din parteneri vrea să ridice preșul ca să-i arate celuilalt despre ce e vorba, celălalt să se arunce pe burtă să încerce cu disperare să țină rahatul acolo unde a fost până acum și toată lumea să se prefacă din nou că nu simte niciun miros. Nu de puține ori buna intenție a unuia dintre parteneri s-a sfârșit cu gloanțe în cap.

Ne mințim în cele mai ingenioase feluri, dar nu din rea intenție, ci din frică. Nu suntem condamnabili, probabil asta e moștenirea pe care părinții noștri ne-au lăsat-o prin educație, ei fiind la rândul lor niște oameni speriați.

Am ajuns, de speriați ce suntem, să nu mai avem încredere în noi decât în măsura în care îi putem manipula pe ceilalți. Totul se reduce la puterea pe care o simțim în raport cu cei din  jur.

Fetele nu mai au încredere în ele decât în măsura în care băieții sunt atrași fizic de ele, doar din această poziție simt ele că merită să fie băgate în seamă și orice context în care cei din jur nu se arată atrași de ele le fac să se simtă “nimicuri”. Iar acesta e singurul lor instrument de măsurare al valoriii personale: modul cum arăți, aparența, “brandigul personal”.

Alții credem că nu avem importanță decât în măsura în care putem argumenta prin explicații raționale că e așa cum zicem noi. Cărți, explicații, teorii, soluții la probleme și comportamente “moraliste”, toate acestea ne definesc, iar când cineva le pune la îndoială ne comportăm ca și cum ne-ar da cu ceva în cap, pentru că identitatea noastră s-a redus la asta.

În fine, că e vorba de bani, recunoaștere socială, inteligență, reguli morale sau altceva… toată relaționarea noastră cu ceilalti se reduce la puterea pe care unul din aceste lucruri ne-o dau asupra lor. Suntem mult prea speriați pentru a relaționa fără a avea la mână un factor de putere.

Dar acesta e o relatie falsă, nu e relație, nu e comunicare, nu e simțire…e orice altceva în afară de relație.

Avem senzația că imediat ce îi dăm bani unui om putem să nu-l mai respectăm, indiferent că e cunoștință, prieten sau membru de familie. Mai rău, dacă cineva e dependent financiar de noi  și-a pierdut automat orice drept la respect elementar din partea noastră.

Tot ce facem pentru aparențe ne va duce spre falsitate, inautenticitate și o îndepărtare de viața reală. Iar îndepărtarea merge până acolo încât nu mai găsim drumul înapoi, ba cu fiecare încercare de întoarcere la realitate nu facem decât să ne afundăm și mai adânc în rătăcire.

Zicea Vlad Țepeș în film că “prețul libertății crește pe nesimțite până când devine înseși libertatea”. Un compormis mic și inofensiv, făcut de dragul aparențelor, va trage după sine și mai multe compromisuri mici până când toată viața se transformă într-un compromis.

Mă întreb oare cum am ajuns atât de orbi încât nici măcar noi nu ne dăm seama de asta, ci chiar ne batem cu pumnul în piept lăudându-ne cât de buni “văzători” suntem.

Oare cum de nu vedem că fiecare lingușeală pe care o facem la adresa șefului (crezând că avem nevoie vitală de aprobarea lui), ne va face inevitabil să nu-i mai respectăm pe oamenii care n-au acea trăsătură de care ne este frică la șefu’.

Nu vedem că comportamentul lingușitor cu cei pe care îi considerăm superiori ne face să fim mai aspri cu cei pe care-i considerăm inferiori. Ne purtăm frumos cu oamenii care nu dau doi bani pe noi, dar ne țin la respect… și profităm în cele mai jenante moduri de oamenii lângă care ne simțim în siguranță. Socotim îngăduința lor ca fiind o slăbiciune și o posibilitate de a-i exploata până la epuizare.

Avem impresia că dacă părinții noștrii ne cereau mereu să facem imposibilul doar pentru ca să ne lase pur și simplu în pace…  și figurile autoritate din viața de zi cu zi vor de la noi exact ce-au vrut și părinții noștrii fără să obțină vreodată. Credem cu tărie că avem nevoie să muncim pentru a obține puțină bunătate din partea celuilalt, când de fapt nu este ceva ce ține de noi.

Copilul de ieri care era prea slab pentru a face față furtunii emotionale venită din partea părintilor, deseori în mod complet surprinzător,  trăiește și în adultul de astăzi și repetă aceleași mecanisme de apărare pe care le-a dezvoltat în copilărie. Nu vedem puterea care este acum în noi, nu vedem copilul care a crescut și e suficient de puternic pentru a face față oricărei situații fără a fi inferior cuiva, nici măcar acelor oameni care se comportă la fel ca părinții în trecut.

Totul e iluzie, nimic real.

Nu vedem că oamenii își proiectează mereu asteptările lor neîmplinite pe noi.

Nu vedem că orice neasumare și inautenticitate pe care le facem în afara relațiilor de familie și cuplu, nu fac decât să aducă rahat sub preșul conștiinței…care va împuți în final tot relațiile cu cei dragi.

Noi chiar credem că dacă facem un lucru în secret este ca și cum nu l-am fi făcut. Și ne place să fim orbi în felul acesta, pentru astfel că ne putem menține sus exigențele imposibile fața de ceilalți, noi fiind “sfinți”, bineînțeles.

Oricine crede că este într-o relație altul decât cel care este în viața de zi cu zi, la muncă, între prieteni, în situațiile dificile sau când e singur…se minte pe sine. Trăiește o relație imaginată, falsă. O viață falsă.

Când credem că putem să ne divizăm viața și să fim “cine trebuie” în functie de situație, suntem în drum sigur spre faliment – sufletesc.

Trebuie să fii de-a dreptul orb să nu “vezi” aceste lucruri evidente, iar ca exemplu de om orb nu am pe cine să dau decât de mine însumi.

În concluzie, nu am să dau decât două exemple: unul de foarte multă falsitate și altul de foarte foarte puțină autenticitate:

Este fals să spui “te iubesc” într-o relație, e fals și mersul de mână și giugiulitul ca cei mai îndrăgostiți din lume, e foarte foarte foarte falsă imaginea de familie frumoasă care “a reușit în ciuda gurilor rele”, la fel cum sunt de false concediile scumpe (sau ieftine) în insule exotice sau ieșirile la discotecă care ne animă relația. La fel de fals e și sexul în cele mai “tantrice” dintre poziții și făcut în cele mai exotice locuri.
Totul e fals.

Un singur lucru e real:

O simplă privire a oamenilor, unii în ochii altora.

Și acea simplă și firească privire e singura care decide dacă tot ceea ce trăiești ca experiență în relație (cele înșirate mai sus) este ceva real sau o altă expresie (foarte ingenioasă) a falsității.

În încheiere vă las un citat marca Kahlil Gibran:

“O singură privire din ochii unei femei 
face din tine cel mai fericit bărbat de pe Pământ.”

Răzvan

Dacă ți-a plăcut articolul, introdu aici adresa ta de E-mail
pentru a primi periodic pe adresa ta de E-Mail cele mai noi articole: 

Da o sansa reala relatiilor – partea a 4-a

Este generalizat in jurul nostru fenomenul in care dupa o relatie incheiata, cel parasit ajunge sa-si verse furia pe fostul iubit sub justificari de genul:

“- nu m-ai apreciat la adevarata valoare, m-ai folosit, nu m-ai meritat, nu m-ai inteles niciodata, eu am fost atent cu tine permanent (ti-am cumparat o gramada de lucruri), iar pe tine te-a durut in posterior …”

Ceea ce este absolut incredibil este ca cei aflati in aceasta situatie, cu acest discurs spera sa-si readuca partenerul alaturi.

Il irita permanent si nu conteneste sa-i repete la nesfarsit cat de ranit este de revelatia faptului ca nu a fost apreciat cum merita.

Spera sa-i insufle suficienta vinovatie incat sa-i revina alaturi, de preferat cu capul plecat, cerandu-si scuze pentru nesimtirea de a-si permite sa spere la ceva mai interesant.

Considera ca singura solutie de a-si recupera partenerul este de a-l forta prin vinovatii sa revina la el.

Instinctual este constient ca oferta lui este foarte subtire si oricum alte argumente nu are pentru a-si recupera iubita. Tot ce va reusi insa, va fi sa agraveze situatia indepartand-o mai mult.

Tot acest fals dispret (care nu reuseste decat sa tradeze disperarea invalidarii) are in spate evitarea responsabilitatii proprii in esecul relatiei.

Practic cel parasit refuza sa accepte ca nu mai era o companie placuta de multa vreme pentru cel care l-a parasit.

Iar faptul ca cel parasit resimte ca o pierdere inacceptabila incheierea relatiei, inseamna ca cel care a plecat oferea mai multa placere si valoare. Altfel nu iar simti lipsa.

Si astfel ajungem sa vedem ca de fapt cel care a renuntat, era in situatia de a fi fost folosit de cel cu gura mare care oferea prea multa plictiseala, tensiune, pretentii si prea putina deschidere, relaxare si comunicare reala.

Si este evident peste tot in viata ca nimeni nu se agata de lucruri fara valoare.

Daca-ti doresti ceva, invata sa respecti ceea ce-ti doresti.

Este absurd sa te astepti sa se intoarca iubita la tine cata vreme tu-i repeti obsedant ce curva perversa si fara inima este.

Dorim ceea ce e pretios pentru noi si renuntam la ce nu ne mai aduce satisfactie.

Asa ca daca esti parasit si ai sentimentul unei pierderi trebuie sa faci cel mai elementar gest de onestitate in care sa recunosti ca oferi prea putin sau mai precis ca esti prea putin. Ca te-ai folosit de partenera sa-ti satisfaci nevoile de validare si ca prin toate atentiile tale nu faceai decat sa incerci sa-ti cumperi prezenta ei.

Suferintele insuportabile sunt consecinta ignorarii si evitarii celor mai elementare si accesibile adevaruri interioare despre noi insine. Niciodata nu vom suferi cumplit ca nu intelegem natura ultima a materiei sau a constiintei, insa este crunt sa nu recunosti ca in spatele acuzelor tale se ascunde  regretul ca ai pierdut din neatentie si frica o relatie importanta pentru tine.

Trebuie inteles ca nu putem oferi decat ceea ce suntem.

Si ceea ce suntem este singura valoare in relationare. Singura moneda de schimb.

Iar daca nu sunem suficient este pentru ca refuzam adevarul despre noi si ne chinuim sa mimam ceea ce credem ca ar trebui sa fim.

Procesul acesta de reintoarcere catre ceea ce suntem este dureros in principal pentru ca trebuie sa recunoastem ca suntem foarte departe de ceea ce pretindem despre noi.

De fapt trebuie sa recunoastem ca nici macar nu ne dorim cu adevarat sa fim ceea ce pretindem ca suntem.

Urmatorul pas este la fel de obligatoriu si presupune a acorda o recunostinta reala pentru timpul ce ti-a fost oferit de partener. In definitiv a fost un om care a stat langa tine, ti-a dat o sansa reala de a experimenta relationarea in cuplu, in conditiile in care sunt o multime de femei care te-au ignorat complet si foarte probabil nu au dat 2 bani pe tine. Este penibil sa te razbuni ca te-au parasit, exact pe acele femei care, dintre toate, ti-au oferit oportunitatea unei experiente in cuplu.

Recunosterea nivelului nostru real de valoare (maturitate si experienta) si recunostinta pentru oricare din relatiile avute trebuie sa fie un gest intim si pofund.

In afara unui astfel de gest, resentimentele vor aparea permanent sub forma reprosurilor incarcate de frustrare care te vor face mai neinteresant si patetic.

Doar pe acest fond de atitudine poti evita caderi crunte in care “sufletul iti arde”, parasit fiind.

”Si-ti arde” cu atat de tare cu cat te indepartezi de adevar.

Pe masura ce te apropi de adevarul tau insa, arsura devine tot mai blanda, si in cele din urma vei multumi cerului ca nu te-a iertat de durere.

Mai ai solutia unei atitudini exagerat de precaute in viitor, in care speri ca in urmatoarele relatii, prin viclenie, sa-l sifonezi pe celalalt inainte sa te sifoneze el. Vei fi permanent suspicios, vei interactiona superficial si nu vei putea tine langa tine decat pe cineva care nu-ti poate simti atitudinea perversa. Este numai o alta varianta de a refuza adevarul despre tine si asfel te califici direct pentru o experienta mai dureroasa care sa-ti aminteasca ca evitarea adevarului nu este o solutie pe termen lung.

Aud obositor de mult de la cei abandonati ca-si refuza orice responsabilitate sub argumentul  ‘’cum de am fost bun x luni si acum nu mai sunt?’’. Iar raspunsul si-l dau imediat cu satisfactia celui care se simte exonerat de orice responsabilitate ‘’femeile-s niste curve, profitoare de barbati buni. Daca aveam vreo problema nu m-ar fi placut nici la inceput – isi spun ei. Dar s-a plictisit si m-a lasat singur’’ … cand trebuia sa ma suporte asa plicisitor (completez eu).

Mai mult, rememoreaza toate atentiile cu care si-au tratat iubitele pe parcursul relatiei si toate momentele in care iubitele lor nu le-au intors atentia.

Practic se victimizeaza pentru a-si varsa furia si a-si asuma rolul de judecatori.

Nu ar fi nici o problema daca atitudinea asta i-ar linisti si relaxa.

Dar de fapt isi amplifica enorm chinul, semn ca sunt orientati gresit si se departeaza de adevarul lor interior.

Pentru cei care din disperare se grabesc cu sentinte de genul celor de mai sus le spun ca, exact aceste femei curve sunt cele care ti se dedica firesc si cu maxima placere cand ajungi barbatul care trebuie sa fii. Invariabil vei auzi de la ele cand ajungi aici ”poti sa faci ce vrei cu mine”.

Prin pretentiile si asteptarile care ni le cultivam nu facem decat sa refuzam dreptul celorlalti de a fi ce sunt si de a-si urmari fericirea. Dorim sa-i determinam cum putem (casatorie, principii morale, vinovatii, intimidare) sa-si ignore ceea ce simt si doresc in favoarea asteptarilor noastre de la ei. Cand ne raportam la noi insine, ne este clar ce absurd este sa avem astfel de pretentii si intelegem cat sunt de nedrepte. Dar majoritatea presupunem ca in ce ne priveste, vom gasi o modalitate sa fentam iar celalalt este fraierul care va trebui sa se conformeze restrictiilor, pentru ca altfel l-am ars. Sunt si dintre cei care intra bineintentionati in acest tip de contract dar sfarsesc intr-o tristete la fel de neplacuta.

In relatii suntem o caruta de sensibilitati cu care celalalt trebuie sa fie foarte atent, nu cumva sa ne jeneze.

Ne masuram cuvintele intrebandu-ne permanent, oare ce parere isi face, oare ce crede despre mine?

Nu putem vedea ca orice ar crede despre mine este strict responsabilitatea celui care-si face parerea, si orice evaluare gresita se va intoarce numai inpotriva celui care greseste.

Si indiferent ce parere are oricine, important este daca eu stiu cine sunt.

Iar cand stii nu te mai poate afecta prea tare ce cred altii.

Insa miza noastra a tuturor ar fi ca inainte sa punem etichete pe ceilalti, sa fim atenti si sa intelegem ca suntem o necunoscuta pentru noi insine, iar pretentiile de a stii atat de exact ce se intampla incat sa ne permitem sa judecam, …  sunt penibile.

Majoritatea nu se evalueaza cu bun simt si nimeni nu respecta declarat si asumat oferta celuilalt.

Constat consternat ca si in cazul in care transmiti clar ca nu esti interesat de asteptarile nimanui (cu exceptia sefului – in cazul meu), orice asteptare nesatisfacuta a partenerului devine sursa de disperare si neincredere in sine. Tot ceea ce ne leaga devine nerelevant in fata dezamagirii, neimplinirii unei asteptari. Pur si simplu nu putem relationa fara PRETENTII. Si cersim sau amenintam, in functie de stil sau situatie, pentru ceea ce ne dorim.

Problema este ca foarte putini isi asuma si declara tare si raspicat ca nu sunt in relatie pentru a satisface asteptari de nici un fel. Putini au curajul sa spuna ca sunt intr-o relatie pentru experienta, distractie, evolutie. Eu consider de exemplu ca-ti ofer darul suprem prin faptul ca impartasesc cu tine ceea ce sunt si traiesc. Alaturi imi poti cunoaste viata  pentru ca te fac parte din ea. Te fac parte la slabiciunile mele, puterea mea, modul meu de a gandi si a fi. Iti deschid accesul la psihologia masculina cu toate intimitatile ei. Te ajut sa te maturizezi si sa ai incredere in tine. Sunt sigur ca te voi surprinde inclusiv neplacut cu adevarul meu, stiu ca te pot pierde, dar daca nu faci fata la adevar, cauta pe cineva care-ti va spune ce vrei sa auzi. Vei gasi putini care sa-si declare adevarul fata de tine si relatii pentru ca majoritatea ascund adevarul si fata de ei insisi.

De fapt numai relationarea pe aceste baze ne poate satisface. Orice altceva cade rapid in tragedie.

Avem experienta tragediei repetate in toate relatiile noastre. Ar fi cazul sa incercam alta abordare.

Relatiile au devenit un mediu in care se asteapta salvarea, fericirea si consolarea de la celalalt. Aparent nimeni nu vrea ceva real desi sunt toti scarbiti si plictisiti de sablonul relational de care au avut parte. Dar cand ajungem in punctul in care trebuie sa acceptam ca nu suntem cu nimic mai importanti decat oricine altcineva si mai ales ca nu suntem buricul pamantului, incepem sa ne regasim interesul pentru plictiseala. Foarte multi se zvarcolesc disperati in fata adevarului si cauta orice interpretare pentru a-si spune ca tot ce zic eu aici sunt tampeniile unei minti bolnave, lipsita de orice dumnezeu.

O mare parte din femei, de exemplu, intra in disperare cand se lovesc de situatia in care un barbat pe care-l doresc dovedeste ca nu are nevoie de ele, ca nu poate fi controlat, supus sau intimidat sub amenintarea ruperii relatiei sau a oricarei conditionari. Le este imposibil sa accepte ca nu te au la mana cu nimic.

NU inteleg ca se poate relationa liber, ca oferi din placere ce vrei, cand ai chef, fara a-ti pune problema ce primesti in schimb.  Se asteapta cu sufletul la gura cel mai mic semn de slabiciune in toate tentativele lor de intimidare si de a aduce relationarea intr-un spatiu in care au un cat de mic control. Problema este ca atunci cand il au, dispretuiesc imediat barbatul care nu rezista presiunilor lor.

La nivel conceptual gasesti intr-adevar destui care sunt de acord cu mine, dar la nivel practic lucrurile sunt pe atat de complicate pe cat de mult incerci sa amani renuntarea la frica de abandon sau neimportanta etc.

In nici un caz nu subestimez forta slabiciunilor noastre si nu am pretentia ca renuntarea la minciuna este ceva facil. Am vazut si nu mai pot subestima nebunia unei minti disperate careia-i fuge pamantul de sub picioare. Poate crea teorii absurde, cazand intr-o paranoia care ar fi amuzanta daca nu ar consuma de vie fiinta care cauta sa-si dovedeasca ceva ireal.

Intalnirea cu oameni adevarati poate crea mult deranj interior, dar a nu vedea oportunitatea de a-i pastra in viata ta cu recunostinta, te pune pe o directie in care va trebui sa inveti dureros ceea ce nu ai putut sa vezi.

Odata intrat in acest joc al santajului, in care fiecare se foloseste de atuurile lui pentru a-l obliga pe celalalt sa ofere ce se asteapta de la el, am intrat intr-un spatiu in care … EXISTA NUMAI MOARTE (plictiseala).

Relatiile devin suma gesturilor si cuvintelor de atentie care ne confirma importanta in ochii celuilalt.

Nimic esential nu mai poate aparea pentru ca orice traire interioara este inaccesibila si neimportanta pentru partener. Nu poti vedea candoarea si placerea din modul in care esti servit, asteptat si intampinat de exemplu, si nu poti intelege ca in starea interioara a celuilalt stau cele mai tari declaratii de dragoste.

Treci astfel indiferent si preocupat de gandurile tale despre tine pe langa momente de sensibilitate, interes si grija. A nu intelege sau a nu fi interesat de peisajul interior al celuilalt si implicit a nu raspunde, constientizand trairea femei de langa tine, este ceea ce distruge orice relatie. Aceasta este lipsa de conexiune: a fi incapabil de a pastra contactul cu fenomenul interior al vietii celuilalt. Acest fenomen este ceva dincolo de noi – este viata ce se traieste prin noi – si este permanent noua, interesanta, vie dar este inacceptabil pt minte sa ne-o asumam si sa o traim ca atare, pentru ca in acest mod de a trai nu exista rigiditate, predictibilitate, siguranta, viitor (pasiunile mintii).

Nu exista decat certitudinea pasiunii de a trai si cunoaste. Iar pentru a trai astfel este nevoie de increderea in inteligenta si grija vietii. Alternativa la aceasta incredere este nevoia de a te asigura, de a negocia pe fata sau pe ascuns: ce dau si ce primesc?

In relatii, inceputurile sunt sanse noi de a fi mai atent pentru a intelege mai bine. In aceste inceputuri, sustinute de sperante si incredere, poti raspunde momentelor de deschidere pentru a le incuraja si poti descuraja fara mila orice tentativa de a iesi din prezent, de a pune presiune pentru a obtine promisiuni, de a-ti ingradi libertatea, de a cadea in verbalizarea relatiei in detrimentul trairii ei.

Dovedeste-mi iubirea prin libertatea pe care mi-o acorzi, prin respectul pentru modul meu de a fi, prin bucuria cu care-ti petreci timpul alaturi de mine, prin curajul de a fi tu insuti spunandu-mi ceea ce ti se pare dificil de spus sau renuntand la asteptari, pretentii, promisiuni. Scuteste-ma de orice fel de declaratii inteligente sau cuvinte mari, perspective dramatice si emotii ravasitoare. Iubirea nu este emotie. Iubirea este constienta, luciditate, echilibru. Nu am nevoie de nici o dovada de iubire pentru ca ”vad cine esti”.

In lipsa constientei nu poti vedea, aprecia si intelege iubirea, loialitatea, prietenia adevarata pentru ca este extrem de inconfortabila pentru mintea ta.

Daca ti-a placut articolul vino pe Forumul FiiConstient.ro de dezvoltare spirituala pentru a dezbate mai multe teme care au la baza spiritualitatea.

CRISTI

Abandonati presiunea mintii pentru a descoperi viata (Prezenta)

Cunoasterea reala este o chestiune de senzitivitate si luciditate care definesc starea de contemplare.

Contemplarea este o deschidere catre mesajele existentei livrate sub forma de senzatii, perceptii, intuitii sau viziuni.

In lipsa perceptiei, informatiile sunt moarte si nu fac decat sa duca la speculatii fara nici o utilitate. Insa cele sustinute de perceptii devin adevarul nostru viu, al fiecarui moment. Pe masura ce perceptiile se extind catre profunzimile fiintei adevarul nostru se extinde, se modifica sau se nuanteaza, dar niciodata nu este ros de indoiala si confuzii.

Cand intelegi acest simplu fenomen intelegi si recomandarile inteleptilor de a nu ramane blocat in convingeri si adevaruri, de a te pastra viu, deschis catre realitati mai ample si oportunitati spirituale pe masura.

Orice perceptie poate fi extinsa si aprofundata.

Orice adevar este upgradabil.

Ori la capitolul perceptie a vietii, mintea este complet paralizata si implicit inutila. Trebuie sa devina insa obiect al contemplarii ca parte esentiala a fenomenologiei interioare.  Asta presupune implicit eliminarea oricarei judecati asupra ei, acceptarea si adoptarea ei ca parte esentiala a fiintei noastre.

Acesta  limitare esentiala ar fi de ajuns sa-i luam autoritatea de a interpreta si decide viata noastra.

Am gasi suficiente motive s-o abandonam chiar in lipsa viziunii vreunei alternative pentru ca modul ei de abordare a vietii nu a dus niciodata la un succes real si durabil care sa-l satisfaca profund pe proprietarul ei.

Toate speculatiile ei inteligente si planurile meticuloase se sfarsesc in deziluzii si sentimentul inutilitatii.

Cand mintea te face sa te simti o entitate separata, imediat concluzionezi necesitatea de a te proteja, de a-ti urmari interesele de siguranta si fericire intr-o lume ostila si lipsita de sens in care intimplarea este singura regula.

Perspectiva asta este exact ce are nevoie mintea pentru a-si justifica pretentiile de dirijor in fiinta pentru recuperarea starii de siguranta. Intrucat avem gravat  in ADN-ul nostru amintirea potentialului de liniste si beatitudine ce-l reprezinta experienta vietii, mintea se foloseste de aceasta amintire adanc inradacinata pentru a crea motivatie.

Asa ajungem pe o pista gresita la mana mintii, care stabileste ca nu suntem suficient si ca trebuie sa ajungem undeva pentru a ne obtine siguranta si linistea in viata.

Bineinteles ca solutia ei sunt ziduri fizice sau principiale cat mai inalte, intre noi si restul lumii, in interiorul carora adunam bani, arme, sclavi sau motive de superioritate etc. Dincolo de faptul ca asta iti ia o mare parte din viata … nu obtii nimic din ce cauti. Vei fi mai apasat de propriile realizari si mai ingrijorat sa nu le pierzi in gramada de dusmanii si invidii pe care le-ai creat pe drum.

Zidurile astea de la care asteptam protectia presupun obiective si planuri sofisticate, straine de nevoile noastre reale, construite pe o intelegere eronata a vietii.

Ajungem sa ne izolam sau sa ne aruncam in proiecte pretentioase pe termen lung.

Insa orice obiectiv care nu tine seama de legatura cu existenta nu rezolva nimic dar creaza o infinitate de probleme care cer alte planuri, scenarii ce devin in timp o infinitate de presiuni care ne sufoca interiorul.

De aici o paleta intreaga de ‘’trebuie sa’’ … fim bogati, frumosi, abili, pe faza, puternici, de succes, seducatori, sociabili  sau plini de iubire, spirituali, relaxati, sinceri, prezenti , abstinenti etc etc etc . … uitand ca nu putem fi nimic din ce nu suntem deja.

Toti acesti ‘’trebuie sa fim’’ se nasc din lipsa de atentie catre ceea ce suntem acum si aici si devin pietrele de moara agatate la gatul fiintei care suntem.

Presiunea constanta in care traim creaza contractii fizice constante care rigidizeza corpul, ii fura flexibilitatea, perturba circulatia si imbolnaveste. Daca sunteti atenti la corpul vostru in momentele de prezenta accidentale sau create veti descoperi parti, care relaxandu-se va fac sa constientizati incordari atat de vechi, incat nici nu le mai observati.

Acestea sunt doar o mica parte a efectelor terorii in care mintea va tine fiinta. Palpitatiile, tensiunea ridicata, insomniile, comportamentul formal sunt consecinte ale acelorasi nenumarate presiuni absurde: ca nu v-ati gasit vocatia inca, ca trece timpul si nu aveti un iubit, ca nu sunteti realizat, ca nu aveti preteni, ca nu sunteti sociabil etc etc etc.

Sub autoritatea mintii, … suntem in situatia in care aceasta presiune cu care ne incarcam este echivalentul gestului in care ne tragem de par ca sa crestem mai repede in inaltime.

Si astfel in loc sa cautam cu toate puterile si resursele noastre cooperarea cu o existenta  – evident infinit de potenta si inteligenta, traind atenti si deschisi catre viata, pastrind mintea tacuta dar receptiva – ne implicam in planuri complexe pentru obiective inutile, care ne lasa consumati si nesatisfacuti in cele din urma, chiar daca pentru a ramane macar cu invidiile celorlati mimam o satisfactie puerila pe care o putem dovedi doar cu aroganta sau stilul de viata (daca am ajuns bogati dar deconectati), pentru ca nimic din vibratia fiintei nu confirma fericirea pe care incercam sa o afisam.

Trebuie bine inteles caevoluam numai din ceea ce suntem in acest moment si orice dorinta de a impulsiona cresterea se poate materializa numai prin cooperarea stransa cu intreaga fiinta care suntem si intelegerea ei in contextul existential care-i sustine cresterea.

Orice stare neplacuta indica un conflict evident cu parti din tine. Orice suferinta te sesizeaza ca ai pierdut contactul cu viata. Este un semnal de alarma care ar trebui sa te trezeasca si sa te scoata de pe calea pe care esti.

Acesta este si motivul pentru care pana nu incetam conflictul cu noi insine, integrand  neconditionat tot ce ne nemultumeste si renuntand la pretentiile de perfectiune, nu avem nici o alternativa la suferinta.

Pentru ca exact ceea ce facem pentru a atinge ideea noastra de perfectiune este exact ceea ce raneste structurile esentiale ale fiintei.

Si asta pentru ca nimic altceva decat suferinta nu ne mai poate castiga atentia prea prinsa de planurile mintii noastre. Ne indragostim atat de tare de gunoaiele cu care ne-am umplut mintea, incat preferam suferinta pana in momentul in care devine insuportabila.

In momentele de luciditate, specifice momentelor de gratie sau celor de suferinta crancena, evidenta esecului mintii ne lasa smeriti si constienti de limitele ei, dar cu o atentie incarcata de respect catre mediul nostru interior care devine astfel integrat si acceptat.

Doar in astfel de momente stim ca am ranit ceva esential si important in fiinta noastra daca suferinta este atat de crunta.

Odata recuperata smerenia si atentia fiinta iese din conflictul epuizant in care o tineam si ne ofera cu recunostinta accesul la resursele ei de inspiratie, intuitii, viziuni clarificatoare despre propria natura, nevoile reale si potentialul nostru.

Totul la pachet cu un reconfortant sentiment de siguranta.

Pentru ca imediat ce luam contactul cu ceea ce suntem acum si aici … descoperim cu uimire ca cineva are o grija infinita de noi si ca ceeace ce este in jurul nostru este exact ceea ce avem nevoie in fiecare moment.

Si asta pana in detaliile cele mai nesemnificative.

Fiecare moment, fiecare situatie este o opera de arta a existentei prin care-ti vorbeste de grija ei pentru tine si te incurajeaza sa-ti gasesti increderea de a te lasa sustinut de ea.

Secretul vietii este ca iubirea, pacea, relaxarea, inteligenta sunt identitatea noastra, iar presiunile puse pe noi de o minte care afirma ca nu suntem suficient si ca trebuie sa devenim ceva, face sa nu ne putem experimenta natura.

In consecinta nimic nu este mai simplu decat a fi ceea ce esti si a experimenta asta, imediat ce te despovarezi de presiunile ce ti le-ai pus in carca.

Trebuie inteles ca incercarea de a te elibera de aceste presiuni, presupune un curaj semnificativ, pentru ca va trebui sa infrunti determinat mintile inconstiente ale celor din jur care-ti inchid gura sub justificarea ca nu ai facut nimic in viata, care te descurajeaza imediat ce iesi din tiparele valorilor colective traditionale cu care majoritatea se identifica fara sa se intrebe vreodata daca aceste valori ii reprezinta cu adevarat.

Va trebui sa le infrunti … acceptandu-le, oferind spatiu cuvintelor lor, lasand astfel trecutul sa se manifeste si sa se consume … fara sa-l mai alimentezi.

Exprimarea lasata sa existe care nu degenereaza in tensiuni si conflicte, vindeca si elibereaza trecutul de demonii inconstientei.

Miza gestului de a iesi din curentul colectiv de inconstienta este enorma pentru ca oglindeste si pune in evidenta inconstienta din valorile colectivitatii si de aici refuzul inconstient dar concertat al mediului de a-i lasa pe cei care aleg constienta sa-si urmeze drumul linistiti. Din acest motiv orice om trezit, constient, este un succes al tuturor si toti vom beneficia de intelepciunea lui. Prin acceptare cu ingaduinta a inconstientei celorlalti de catre cei treziti,  fortele inconstiente sunt puternic slabite.

Inconstienta are nevoie de conflict si tensiune pentru a supravietui.

Fii adanc recunoscator pentru ceea ce esti deoarece in acest ‘’ceea ce esti’’ sade toata puterea din lume cand ai incetat sa-ti crezi mintea in ce spune despre tine.

Cand luam aceste presiuni, experimentam instantaneu clarviziunea si relaxarea ce este insasi natura noastra intima.

Afirmatiile:

Nu vreau sa fiu relaxat

Nu vreau sa fiu fericit

Nu vreau sa fiu iubit

Nu vreau succes

Etc.

atunci cand cautam relaxarea, iubirea, fericirea, succesul sau orice credem ca ne lipseste, relaxeaza instantaneu pentru ca ele nu fac decat sa ridice presiunea obiectivului de a fi fericit, relaxat, iubit cu care mintea se tine ocupata si implicit departe de exact ceea ce esti si cauti.

Fiinta interioara profunda este singura care-ti poate oferi viziunea modului in care poti obtine ce ai cu adevarat nevoie.

Cooperarea cu propria fiinta devine atat de placuta incat esti vindecat inclusiv de presiunea atingerii obiectivului.

Cooperarea cu propria fiinta devine de fapt singurul obiectiv.

Astfel ajungi sa-ti poti dori multe dar sa fi detasat de dorintele tale bucurandu-te de drumul spre indeplinirea lor.

Asa incat obtinerea a ceea ce-ti doresti nu te inlantuie pentru ca nu ai sacrificat nimic sa le obtii, totul fiind facut cu placere. De aceea cei care au obtinut ceva pe aceasta cale pot imparti totul cu ceilalti. Ei sunt deja recompensati de viata prin ceea ce traiesc. Nu simt drumul ca un sacrificiu si asta-i elibereaza de identificarea cu ceea ce au obtinut.

O minte fara obiective devine o minte tacuta sau mult mai relaxata care nu mai este nevoita sa gaseasca solutii de a depasi frica, neincrederea, suferinta etc., iar tacuta fiind dispare si sursa fricii, suferintei, neincrederii etc.

O minte tacuta va exprima perfect fiinta ta si implicit vei castiga claritate, viziuni si determinare.

Trebuie inteles ca singurul lucru imposibil de evitat este de a trai in prezent.

Asta este garantia dreptului tau de a fi puternic si fericit.

Nu poti iesi din clipa prezenta … desi poti sa eviti sa o privesti.

Conectarea la prezent este din acest motiv cel mai banal si accesibil lucru pentru ca, a nu experimenta prezenta, iubirea si pacea presupune o permanenta si obositoare preocupare.

Prezentul nu poate fi evitat. Respiri in prezent, simti in prezent, te misti in el. Trebuie numai sa nu te chinui sa fugi de el sau sa-l cauti in metode si solutii. Cand vei obosi si vei cadea … te vei regasi in el fara sa faci nimic pentru ca acolo ai fost tot timpul in care mintea facea planuri sa ajunga la el.

Din acest motiv afirmatii puternice ca cele de mai sus aduc atat de usor linistea pentru ca singurul lucru care trebuie facut este de a te scoate din cautarea vreunei solutii si a experimenta sentimentul de a fii viu in lipsa oricarei cautari. Incetarea cautarii este regasirea identitatii divine. Nu este nevoie de timp sau metoda ca sa fi cine esti si ai fost de la inceputul timpurilor.

Oricat de amenintatoare poate parea viata, cand devine grea amintiti-va ca respirati inca, faceti-o adanc, aduceti senzatia ca existenta este in tot ce exista …. si priviti. Asta este toata cunoasterea necesara din lume. Restul discutiilor sunt de placere.

Pacea cosmica fie cu voi.

Iubirea sa va ocroteasca.

Daca ti-a placut articolul vino pe Forumul FiiConstient.ro de dezvoltare spirituala pentru a dezbate mai multe teme care au la baza spiritualitatea.

CRISTI

Eliberarea de identificarea cu primul gand

Am asteptat cele 100 de “Recomandari” la ultimul articol din capitolul “Relatii” pentru a va multumi tuturor pentru interes si pentru promovarea care mi-ati oferit-o. Imi doresc sa fiu citit, caut reactii de orice fel pentru ca este placut sa va am in preajma si vreau sa ne cunoastem cat mai bine.

Microarticolul de azi contine revelatia favorita a ultimilor ani pentru ca este si raspunsul final al celei mai grave probleme interioare cu care m-am confruntat in trecutul meu.

Bineinteles ca in momentul acestei revelatii …  problema era depasita demult, dar intelegerea pe care am primit-o cu aceasta ocazie m-ar fi scutit de cativa ani buni de suferinta.

Neintelegerea naturii gandurilor te pot duce la o frica nemasurata de tine insuti (cea mai crunta dintre frici) pentru ca identificarea automata, inconstienta cu unele ganduri produse de o minte neinteleasa si scapata de sub control, te pot duce spre vinovatii distrugatoare.

Revelatia de aici vindeca o astfel de problema, total, deoarece clarifica la nivel fundamental ca viata se recreaza complet in fiecare moment fiind permanent proaspata, doar identificarea cu gandurile este continua si asta este singurul lucru care ne tine captivi in trecut si in suferinta.

Cu riscul sa va plictiseasca, fiind probabil inafara problemelor voastre imediate, articolul de azi este modul meu de a va arata recunostinta de a va avea atat de aproape pe cei mai multi dintre voi si ca imi sunteti atat de accesibili.

Acum 10 ani mi s-ar fi parut de domeniul SF sa gasesc atatia oameni interesati de ceea ce ma preocupa fara incetare de cand ma stiu. Dar acum nu ma mai mir deloc.

Viata ma copleseste si-mi depaseste cu mult asteptarile. La toate capitolele. Si nu ma deranjeaza de loc.

Cu riscul sa par formal (lucru care ma enerveaza rau de tot) … multumesc in mod special domnului Octavian Tiganus & Co, lui Marius Stan, fratiucului Razvan  si prietenelor mele L. si Stela.

Eliberarea de identificarea cu primul gand

Orice moment de prezenta si calm este intodeauna intrerupt de un prim gand incitant care testeaza luciditatea noastra (constienta) fiind construit perfect pentru a-ti tenta implicarea mintii determinandu-te evident, la o reactie inconstienta sub forma de trafic mental, care transforma prezenta in absenta din propria fiinta.

Pentru ca intodeauna acest prim gand este perfect conceput pentru a te implica emotional foarte rapid si deci de a fi atractiv pe fondul tacerii mintii … NE SCAPA ESENTIALUL … pentru ca ne este deturnata atentia de la sursa acestui prim gand la … continutul gandului.

Dar pentru ca intr-un moment fericit, dupa 2 zile de post, eram puternic ancorat in stari profunde de prezenta, mi-a devenit accesibil si perceptibil campul din care aparea acest gand.

Este vorba de supraconstient, care este mascat de o intensitate radianta atat de scazuta incat ii permite sa se ascunda in spatele constientului nostru.

Asadar nefiind capabili sa percepem straturi profunde ale fiintei noastre, care sunt sursa reala a majoritatii gandurilor initiale, ne trezim incitati, implicati si marcati de continutul lor.

Deoarece credem ca noi suntem autorul gandurilor de care ne este rusine sau prin care consolidam identitatea egoului, responsabilitatea cu care ne incarcam ca urmare a acestei erori ne fura detasarea fata de ganduri si in plusssssssssss ne lasa fara atentie (constienta) la fenomenul interior.

Situatia ne epuizeaza si ne indeparteaza de posibilitatea de a simti profunzimea si complexitatea fiintei care o reprezentam.

Prin constientizarea procesului, responsabilitatea fata de continutul gandurilor scade complet si astfel devenim in mod natural contemplatori deasupra tentatiilor mintii, ai propriului univers mental interior, care nealimentat fiind de identificarea cu gandurile devine repede doar un spatiu focalizat pe constiinta, capabil sa simta tot mai bine aspectele subtile interioare.

Descoperirea mea a avut un efect teribil prin faptul ca odata identificata aceasta sursa … orice prim gand tentant, in loc sa degenereze in trafic, te trimitea cu atentia catre supraconstient si implicit adanceai starile de prezenta. Practic odata ce l-ai surprins pe Dumnezeu in tentatiile starilor joase de constiinta … atentia devine atrasa bineinteles de Dumnezeu … iar starile in cauza se evapora imediat ce s-au nascut.

Nu are rost sa mai vorbesc despre forta care suntem, odata ancorati in acele stari de constiinta, pentru ca majoritatea va puteti imagina ce inseamna … sa-ti iei fiinta in primire si sa fii, constient, una cu ea.

Daca ti-a placut articolul vino pe Forumul FiiConstient.ro de dezvoltare spirituala pentru a dezbate mai multe teme care au la baza spiritualitatea.

CRISTI

Frica – Cel mai scurt si usor drum spre pace

Fugind instinctiv, deci inconstient de orice disconfort interior, nu facem decat sa il amplificam enorm …  si astfel devine extrem de presant sa ne abandonam inconstientei, pentru a anestezia putin nelinistea suparatoare.

Sub presiune fiind, discernamintul nostru devine extrem de limitat si automat solutiile accesibile sunt limitate si deloc creative.

Asa aprindem rapid TV-ul, bagam o tigara sau o tarie, iesim oriunde putem uita putin de noi, ne lansam in polemici sau povestim pt a mia oara ceva plictisitor despre noi .

Toate astea pentru a evita cu orice pret intilnirea cu mediul nostru interior de care am devenit straini si speriati.

Formele neplacute de neliniste si teama sunt doar rezultatul refuzului nostru de a privi direct, netulburat, interior, o situatie care credem ca ne ameninta.

Grav este ca ajungem sa experimentam forme agresive de teama in situatii deloc amenintatoare numai pentru ca nu mai avem instinctul cooperarii cu propria fiinta in lipsa increderii ca in noi se gaseste tot ce avem nevoie pt a face fata vietii.

Momentul salvator de contemplare si luciditate in care rezistam tentatiei de a  apela la  solutiile mintii (intotdeauna bazate pe trecut) deschide perceptiei o noua dimensiune a interiorului nostru in care ne simtim invulnerabili si mai ales capabili sa o scoatem la capat.

Atitudinea aceasta este tot ce avem nevoie pentru a descoperi ca solutiile ne sunt permanent la indemina cand mizam pe puterea propriei fiinte.

Subestimam permanent potentialul fiintei care suntem pentru ca atrasi fiind in analiza nesfarsita a mintii am devenit inconstienti de resursele de curaj, determinare, inspiratie, demnitate … ce stau in corpul nostru de viata.

Astfel inconstienta profunda devine destinatia inconstientelor superficiale initiale.

Mintea si intreg istoricul nostru interior a devenit expert in a furniza motive de panica, frica sau teama chiar, in conditiile in care o ratiune minima, dar obiectiva ar trebui sa gaseasca numai motive de incredere, relaxare si pace. Iar incapacitatea noastra de a ne pastra un minim echilibru, urmare a instinctului de fuga si evitare  cu care ne am educat … ne duce in situatia de a face din tantar armasar si de a trai panicati de posibilitatea unei lovituri de armasar acolo unde el nici macar nu exista.

Trebuie sa ne fie clar .. ca nu situatiile de viata ne inspaiminta, ci campul interior care se formeaza in timpul neatentiei noastre … timp in care toate scenariile nefericite furnizate automat de minte  sunt validate imediat emotional si astfel … iluziile care le cream suprapuse peste ce se-ntimpla devin realitatea noastra.

Cunosc oameni ce se bucura de o siguranta financiara solida si o pozitie sociala de invidiat dar care  traiesc un acut si permanent sentiment de nesiguranta. Aud de la ei ca traiesc intr-o stare de agitatie permanenta sau experimenteaza o constanta lipsa de sens. Spun ca sunt obositi si plictisiti de propria lor minte sau ca simt nevoia sa se implice tot timpul in ceva evident pentru a nu fi nevoiti sa dea ochii cu interiorul lor de care se tem.

Exact asa cum iubirea aduce realitatea incarcata de divin in perceptie, frica distorsioneaza crunt aceasta realitate si face amenintator chiar si cel mai favorabil context.

Foarte util este de inteles ca desi sursa fricilor, anxietatii, nelinistii, confuziei este  mintea … acestea sunt produse in fiinta noastra, in corpul de viata … care este si identitatea noastra reala. Asadar cauza este in minte iar efectul in fiinta care suntem.

Acest fapt face din toate aceste stari neplacute, extrem de usor accesibile perceptiei, un ajutor incredibil …  prin aceea ca imediat ce am ales sa coabitam cu acest mediu de teama, instantaneu ne centram in corpul de viata unde exista toate aceste stari.

Asadar daca am ratat sansa luciditatii in momentul confruntarii cu situatia, gandul sau perceptia ce a generat frica … avem oportunitatea de a o adopta  acceptand-o … in loc de a forta neconditionat exorcizarea ei … evident fara nici cea mai mica sansa de succes.

Astfel cel mai agresiv mediu interior devine  LINK-ul salvator catre linistea si pacea specifica fiintei de viata care suntem.

Odata conexiunea cu fiinta realizata, campul de teama isi modifica imediat nuantele, devenind mai degraba … reflexia unei prezente … care-ti da senzatia apartenentei la existenta.

In acest fel putem palpa o realitate incredibila si anume ca … frica cu toate fetele ei sunt forma pe care o ia Dumnezeu (FIINTA) cand ii evitam compania … , iar starile cele mai virulente de frica, panica mai precis, sunt forma prin care esti  atras catre partea ce o eviti in tine, dar care are in ea  raspunsul rugaciunilor tale pentru salvare.

Frica fata de mediul interior, aparent incontrolabil si incarcat de monstrii partii intunecate, te impiedica sa iei in calcul acordarea atentiei la aceasta realitate interioara. In plus, pe masura ce o eviti ea devine generalizata, difuza, cu o cauza greu de coagulat.

Daca ai exercitiul prezentei exista posibilitatea ca in urma lecturii articolului meu sa accesezi o atentie intensa dar profund relaxata care sa-ti reveleze inconsistenta, irealitatea totala a starilor de neliniste si teama.

Campul de teama privit direct in ochi isi releva lipsa de substanta si te incarca cu o compasiune retinuta dar adinca pentru eroarea in care ne ducem existenta ca umanitate.

Pentru cei care nu au bazele practicii spirituale recomand sa-si puna in momentele dificile de panica sau neliniste intrebarea: 

‘’De ce anume ma tem eu?’’

Este esential sa intelegem ca nu trebuie cautat vreun raspuns la intrebare, pentru ca, raspunsul care ne poate ajuta nu este o idee sau vreun motiv … . Orice raspuns conceptual la intrebarea pusa este inutil, intrucat campul de teama este rezultatul nivelului nostru de constienta nu al unei situatii exterioare favorabila ori ba. Asa ca  oricare ar fi nivelul nostru de constienta, mintea va furniza motive de teama pe masura constientei noastre.

Raspunsul este un camp de teama care devine coagulat si perceptibil in urma intrebarii.

Odata perceput devine constientizat si instaleaza un calm si larg zambet interior, ca o consecinta a intilnirii cu Sinele ce-ti cauta atentia pentru a-ti oferi linistea pe care o ceri prin toata suferinta ta.

Intrebarile:

‘’Cine sunt eu?’’


‘’Ce se intimpla cu mine acum?’’

…pun si ele in evidenta campuri ale sinelui sau ale fenomenelor interioare si astfel aduc claritate si liniste in propria fiinta.

Pe scurt, ….  starile de panica, neliniste sau frica sunt strigatul dupa atentia ta al unei Fiinte ignorate … pentru a te atrage sub protectia EI si a-ti oferi resursele pentru viata ce ti o doresti … iar a accepta, adopta si integra aceste stari te aduce rapid in posesia puterii si calmului de care ai nevoie.

Imbratisati strans si priviti atent starile interioare de care ati fugit pina acum si va veti simti curand ca fiind acasa in fiinta voastra.

Stati impreuna cu frica de moarte, saracie, boala, umilinta, ratare … in interiorul vostru si veti sti ca acum si aici ele nu pot exista.

Suntem deasupra lor !

In fiecare moment avem TOT ce ne trebuie pentru a exista fericiti ... dar suntem atat de indragostiti de statul de victime cu care ne identificam  incat refuzam sa vedem orice oportunitate sau resursa interioara care ne ar ajuta sa iesim din suferinta si pasivitate.

Iar pt ca nu vrem cu adevarat sa gasim solutii desi ne plingem f convingator de suferinta … vom refuza sa ne folosim creativitatea si inspiratia protejind cu toate puterile prejudecatile care o amputeaza.

Astfel de viziuni ca si cea de care va vorbesc aici apar numai cand aveti incredere ca toate solutiile la toate problemele voastre reale sunt deja in voi.

Daca ti-a placut articolul vino pe Forumul FiiConstient.rode dezvoltare spirituala pentru a dezbate mai multe teme care au la baza spiritualitatea.

CRISTI