Eliberati-va de iluzia neputintei si neimportantei!

Constat ca s-a conturat  perceptia unei umanitati asemenea unei stane de oi in mina catorva pastori care ne taie si spinzura , cum vrea muschiul lor, ce are la dispozitie ultimul racnet in tehnologia de transare ”oite” nevinovate.

Ori pentru mine, imaginea aceasta este cel mult o gluma buna. Existenta este aprioric unitate. Iar a actiona impotriva acestei legaturi fundamentale ,   este conditia autodistrugerii, nefericiri, indiferent ca esti ‘’oaie’’ sau mare pastor pizd#s.

A crede ca acesti oameni, dispusi sa sacrifice viata in toate formele ei pentru control si profit …. au putere, este numai un indicator al inconstientei noastre, al departarii de propriul sine.    A crede ca,    crima in masa este solutia la problemele omenirii … ma amuza.  Iar celor care se bazeaza pe asta  … le garantez o trezire dureroasa la realitate.

Perceptia slabiciunii noastre si a puterii celor care au in mina bancile, mass media, sistemul politic si corporatiile,

are la baza

1 Sentimentul nesigurantei si neimportantei specific identificarii cu Spatiul Mental Emotional (SME )care creaza senzatia izolarii de viata, indoiala, neincrederea in sine si sentimentul suspiciunii generalizate fata de orice si oricine

2 Incapacitatea noastra de a vedea slabiciunea si vulnerabilitatea celor aparent puternici … pt ca ne lipseste abilitatea de a vedea dincolo de forma,  de a intelege cum functioneaza si ce este viata, de fapt.

Este greu de combatut o asemenea viziune deoarece pt cei mai multi dintre noi, propria slabiciune si dezorientare este evidenta.

Dar in fapt,    devine clara eroarea in care ne aflam crezand aceste lucruri … imediat ce ne descoperim sinele si ne conectam la viata.  Trebuie sa nu simti nimic din natura divina a fiintei tale ca sa traiesti sentimentul neputintei si lipsei de speranta.

Cum isi poate imagina cineva un Dumnezeu  depasit de situatie, privind neputincios si distant atrocitatile unora dintre noi .

Daca acestea au loc,   ar trebui sa cautam fiecare , in interiorul nostru, cauzele.

Orice fiinta isi are suportul ultim in Spatiul existential (Imparatia Cerurilor lui Isus) al vietii, de  unde  fiintele sunt alimentate si sustinute de Dumnezeu conform ratiunilor lui. Iar aceasta energie a vietii nu este deloc inconstienta, mecanica, impasibila sau lipsita de solutii si instrumente .

Daca acesti pastori criminali exista, facandu si treaba nestingheriti de povestile noastre pline de sirop spiritual ,  inseamna ca sunt sustinuti de catre divinitate, pentru ca este nevoie , din pacate ,  de actiunile lor, pt a ne trezi , si aminti propria responsabilitate in tot ce se-ntimpla..

Pina cand povestile noastre spirituale nu se vor transforma in practica spirituala, nimic nu se va schimba , si vom trai in sentimentul neputintei pina la cote dureroase.

Pentru ca trebuie sa ne asumam inconstienta  in care,   ne-am calcat in picioare sufletele noastre si a celor cu care am trecut prin viata mii de ani.

Exact modul in care suntem transati , metodic si inteligent, ar  fi modul in care am trata si noi ceea ce consideram a fi competia noastra in lupta pt supravietuire. Fiecare din noi traim cu iluzia superioritatii in care ne consideram un soi de pastori al oilor din jur.  In fapt daca am fi sinceri ar trebui sa recunoastem ca-I admiram pt inteligenta si abilitatea lor pe cei care ne calca, atat de perfid, in picioare  si ca ne-ar place sa fim in tabara lor.

Dar si aici este o eroare grava de perceptie. Pentru ca daca am simti viata corect, am sti ca orice varianta este mai fericita decat sa fim in pielea lor.

Noi ii uram pe cei care i consideram puternici pt ca suntem cei invinsi, nu pentru ca sunt nedrepti, lipsiti de umanitate si criminali.

Iar daca ne punem cu adevarat problema eticii lor si a modului cum se raporteaza la noi … daca suntem la fel de sinceri vom constata ca in toate gesturile noastre interioare suntem exact la fel.

In cateva momente de luciditate am constatat ca aproape tot ce uram la ei gaseam si in mine.

Ne bucuram pt nefericirea celorlati, ne tratam cu superioritate prietenii, apropiatii ,subordonatii, imediat ce accedem la putina putere, invidiem pe toti cei mai bogati, suntem falsi cu toata lumea, spunem ceva pe fatza si altceva pe ascuns, suntem dispusi sa mintim orice sau sa calcam pe oricine pentru un castig material. Ori va garantez ,… ca nu exista eroare mai mare decat aceia de a crede ca pe o astfel de cale ajungi undeva … sau la putere.  Locul in care ajungi nu este putere, liniste ,… nici macar supravietuire.

Daca consideram ca meritam un tratament mai bun de la ei, atunci trebuie sa vedem daca noi putem oferi ceeace le pretindem lor. Cand intelegem asta,    perspectivele se vor schimba imediat,   solutiile vor aparea si balanta puterii se va inclina in favoarea celor care respecta iubesc si protejeaza viata.

Cei care conduc ostilitatile pe acesta planeta … stiu … de puterea spirituala care sta in fiecare dintre noi si mai ales de puterea absoluta ce sta in legaturile si increderea dintre oameni.….

Pentru ca Ei stiu asta , …

a ne tine in aceasta stare degradata de constiinta este obiectivul nr.1,  ….

dezbinarea totala dintre oameni fiind al doilea.

Fiind cel mai important lucru, … nu lasa nimic la intimplare si ataca fiinta si viata pe toate planurile.

Cuvantul de ordine fiind devitalizarea fiintei:

mancare toxica , frica ,

lipsa de sens, speranta si incredere,

implicarea resurselor interioare in directii care ne slabesc si dezamagesc,

crearea dependentei de un sistem facut sa te otraveasca  pe toate caile in toate modurile

distrugerea oricarei alternative de a trai independent.

Tot acest mediu creeaza comportamente interioare si exterioare distructive care contamineaza rapid rasa noastra … si produce efectul cel mai cautat de catre elite:

Separarea umanitatii prin frica

si

blocarea potentialului prin devitalizare.

Si este cautat pt ca in secunda in care umanitatea isi recapata increderea in ea insasi si capacitatea de a-si accepta diferentele ….. ea va fi capabila de actiuni si sentimenete unificate care vor putea spulbera orice putere malefica. Si asta imediat.

Vreau sa vad elitele

  • cand 30% din populatie renunta la toate abonamentele TV pina cand nu se transmit 3 ore pe zi cu Eckhart Tolle, Neale , Pera sau Marius Stan .

sau

  • cand stabilim ca absolut nici un leu nu mai merge catre alimentele otravitoare din Supermarketuri si ne organizam sa cumparam mincarea numai de la taranii nostri care produc traditional chiar daca platim putin mai mult.

Vreau sa vad ce fac excrocii politici

  • care vor sa distruga social o persoana care refuza compromisuri, daca 100 de familii i-am  oferi imediat  suportul financiar, cazare si tot ce are nevoie.

Sau

  • daca am refuza imprumuturile de orice fel din banca pentru ca ne-am invata sa impartim tot ce putem cu placere si recunostinta ca avem cu cine
  • daca am crea comunitati independente bine sudate,  bazate pe prietenie si bucuria de a trai impreuna

Daca va pare utopic … inseamna ca nu aveti nici o idee de ce se-ntimpla cu noi cand ne descoperim natura divina prin indentificarea cu propriul sine.

Practic i-am pulveriza din pozitiile lor aparent invulnerabile.

Sunt sigur ca ar dezlantui o teroarea mediatica , ar organiza urgent cateva atacuri teroriste, ar inventa ceva amenintari cu boli in speranta ca ne vom caca pe noi de frica .

Suntem 6 miliarde de oameni care suntem pregatiti pentru transare de catre cativa care ne socot la fel de prosti ca oile cu care ne aseamana , tocmai pentru ca nu vedem ce putere zace in noi.

Si nici macar nu-i condamn  pt ca rolul lor este sa ne trezeasca.

Si va trebui sa i vindecam si pe ei de intunericul in care se zbat.

Dar pentru a ne salva din mina acestor smecheri,  trebuie sa invatam sa fim prieteni sa ne respectam si sa ne acceptam diferentele. Trebuie sa ne apropiem generatiile mai tinere deopotriva cu cele mai in varsta .  In mod evident nu este un lucru usor . Pentru ca am fost finisati metodic de tot acest sistem … sa fim sensibili, suspiciosi, egotici si mai ales convinsi ca BANII sunt mai importanti ca OAMENII. Iar lumea noastra este exact reflexia acestei convingeri.

Inteleg clar ,deci, dificutatea demersului care l propun ca solutie. Vestea buna este ca directiile acestea  sunt puternic sustinute de catre existenta … iar impactul unor asemenea inititiative poate fi enorm si rapid.

Aspiratia si determinarea noastra sunt singurele limite.

Oamenii nu sunt rai. Numai ca toti suntem traumatizati de minciuna si ipocrizie, si  chiar si celor mai constienti dintre noi , ne este greu sa dam o sansa reala. Refuzam sa acordam incredere, ingaduinta si iertare . Sa acordam dreptul de a ni se gresi. Ne blocam si reactionam violent la primele semne ale unor convingeri diferite sau exprimari interpretabile.  Am ajuns sa ne simtim amenintati de diversitatea care este de fapt salvarea noastra si care ne ajuta sa ne gasim si sa ne definim.

Descoperirea sinelui este singura solutie de a ne recupera viata pt ca

invalideaza mecanismele distructive adanc inradacinate in noi si acceseaza resurse de curaj si vitalitate nelimitate.

Iubirea si ingaduinta neconditionata care ne apare imediat in noi ca si consecinta  … este acceptare pt tot ce nu agreseaza fizic viata, este libertate de exprimare reala, negociere sincera   … si nu trebuie confundata cu  docilitatea, naivitatea , apatia, lipsa de fermitate si reactie, lasitate , ingaduinta fata de violenta sau tortura psihica.

Egoul este samanta separarii si are in spate mecanisme atat de puternice, perfide si subtile incat este dificil de invalidat in lipsa constientizarii propriului sine.

Dar  imediat ce ne-am conectat la Existenta prin sinele nostru … totul se clarica ,devenim abili si relaxati ,descoperim ca  suntem protejati si iubiti de Existenta si Viata . Aflam ca suntem puternici si ca in fapt pastorii nostri sunt singurii care au motive reale sa se  teama de ce au declansat in tristul lor vis de putere.

Impactul celor care si regasesc sinele , in tot ce ating,   este imediat.

Am vorbit de treptele trezirii spirituale.

Si sunt multe lucruri simplu de facut pentru a ne elibera. Si sunt tot mai multi cei care ne ajuta in acest proces de trezire la nivel de mase.

Dar totul se reduce la constientizarea sinelui si implicit conectarea la existenta.

Aceasta ar trebui sa fie singura prioritate al fiecarui om de pe aceasta planeta.

O echipa de oameni constienti de sinele lor ce ar actiona concertat ar pulverize lumea cu dragostea, vitalitatea si impactul lor. Ar produce peste noapte efecte care ar schimba balanta puterii.

Ne opreste in acest demes:

  • Un sine devitalizat greu de identificat in peisajul interior
  • Ignorata … concretizata in inconstienta , lipsa de atentie la conditionarile interioare.

Un sine devitalizat de

lipsa de iubire , alimentatie nesanatoasa, comportamente agresive, imbatrinire, relatii dizarmonice ,

va fi greu de constientizat, de descoperit sub valul hipnotizant al SME.

De aici miza enorma in a tine tinerii care au in mod natural un sine vital luminos… sub presiunea neincrederii in ei insisi  . Cei care ar creste intr un mediu sanatos fiind respectati … si ghidati catre puterea din ei … ar deveni repede constienti de sinele lor … iar ulterior ar fi de neoprit in a aduce idealurle lor in realitatea noastra.

Tinerii ar trebui tratati ca niste invatatori de familiile lor si de societate.

In schimb ii distrugem cu presiuni si minciuni nesfarsite.

Si in mod evindent devin distructivi,    pt ca am pus vitalitatea lor   in slujba instinctelor si egoului, cand noi cei care i-am format ,  le-am  pierdut respectul si increderea .

Cand iesim din indoiala si de sub jugul SME prin constientizarea  sinelui …. descoperim ca singura putere este a Vietii si a Dumnezeului care opereaza prin ea.

Ca urmare … eliberati-va de iluzia neputintei … aveti grija de toate aspectele care va sprijina viata … si in timp scurt va aparea in perceptia constientei … lumina sinelui cu toata puterea lui Dumnezeu la dispozia voastra.

Si vom afla ca nu este nici un motiv pentru care sa ne fie frica.

Puterea este numai a iubirii.

Inteligenta este puternica numai in SME.

In fata sinelui se supune intreaga creatie iar mintea intra intr-o tacere plina de respect.

Ori noi suntem sinele nostru. Dumnezeu nu este dulcegaria nostra spirituala cu care ne anesteziem frica de moarte si umilinta infringerii in iluzoria lupta pt supravietuire . Dumnezeu este putere absoluta.

Ca urmare asta suntem si noi.

Aveti incredere , vindecati-va fiinta de indoiala, fiti constienti si treziti-i pe cei din jur cu dragoste, rabdare si disponibilitate.  Si vom deveni fenomenul care va face Pamintul exact ceeace ne dorim si trebuie sa fie …

23 replies
  1. yesida
    yesida says:

    simply great 🙂
    tot ce citesc aici pe site este expresia clara a brizei de ganduri incalcite ale mele, care vin de nu stiu unde si se intorc tot acolo, trec prin mine si imi lasa senzatii reci “de revelatie”…apoi zic: woooow, am mai inteles ceva….si mai apoi le citesc aici….deci este clar ca cineva imi insufla, imi directioneaza pasii….caci eu, adica ceea ce am fost inainte sa ma intorc la adevaratul eu, nu as fi fost in stare sa gandesc asa ceva, sa inventez asa ceva…ce frumos…multumesc, cristi!!! pentru publicatiile tale….imi sunt de mare ajutor ca si confirmare a acelor informatii ce imi parvin de nu stiu unde si nu stiu unde se duc…la mine au ajuns :))sper sa ajunga la cat mai multi dintre voi…..eu le-am receptionat….fac parte din mine acum….si le dau mai departe celor din jurul meu…cei care pot sa inteleaga asa ceva….
    merci merci merci merci cristi!!!!!

  2. Armenean Mircea Viorel
    Armenean Mircea Viorel says:

    ”Aveti incredere , vindecati-va fiinta de indoiala, fiti constienti si trezitii pe cei din jur cu dragoste rabdare si disponibilitate. Si vom deveni fenomenul care va face Pamintul exact ceeace ne dorim si trebuie sa fie …”’
    Acest final ne duce sa intelegem si sa citim ”CARTA TEREI”…Punctul de plecare a unei asociatii internationale ”TOTI INPREUNA”
    -Asta si facem ,castigam teren prin ai ignora pe asa zisii conducatori,ne descurcam si nu-i mai alimentam.”Nu le mai dam apa la moara”-si vor cadea singuri.Singurul gand al omenirii este sa traim FARA DICTATURA.
    -Cartea ”CARTA TEREI”-o gasiti format electronic pe ”Google”

  3. Armenean Mircea Viorel
    Armenean Mircea Viorel says:

    CARTA PĂMÂNTULUI
    Preambul
    Ne aflăm într-un moment de răscruce al istoriei Pământului, un moment în care umanitatea trebuie să decidă viitorul său. Pe măsură ce lumea devine din ce în ce mai interdependentă şi fragilă, viitorul ne poate rezerva atât mari pericole cât şi nebănuite oportunităţi. Pentru a progresa trebuie să recunoaştem că în mijlocul diversităţii magnifice de culturi şi forme de viaţă suntem o singură familie umană şi o singură comunitate terestră cu un destin comun. Trebuie să ne unim pentru a construi o societate globală durabilă bazată pe respectul pentru natură, drepturi umane universale, justiţie economică şi o cultură a păcii. În acest scop este imperativ ca noi oamenii de pe Pământ să declarăm responsabilitatea noastră unii faţă de alţii, faţă de marea comunitate a fiinţelor vii şi a generaţiilor viitoare.
    Pământul, Casa Noastră
    Omenirea este o parte a unui vast univers în evoluţie. Pământul Casa Noastră este el însuşi viu găzduind o comunitate unică a vieţii. Forţele naturii fac din existenţă o aventură solicitantă şi nesigură, dar Pământul a oferit condiţiile esenţiale pentru evoluţia vieţii. Persistenţa fiinţelor vii şi bunăstarea omenirii depind de conservarea unei biosfere sănătoase cu toate sistemele sale ecologice, o varietate bogată de plante şi animale, soluri fertile, ape pure şi aer curat. Protecţia vitalităţii, diversităţii şi frumuseţii Pământului este o responsabilitate sacră.
    Situaţia globală
    Modelul dominant de producţie şi consum determină devastarea mediului, epuizarea resurselor şi o extincţie masivă a speciilor. Comunităţile locale sunt subminate. Beneficiile dezvoltării nu sunt împărţite echitabil şi prăpastia dintre săraci şi bogaţi se lărgeşte. Injustiţia, sărăcia, ignoranţa şi conflictele violente sunt larg răspândite şi determină o mare suferinţă. O creştere fără precedent a populaţiei umane a supraîncărcat sistemele ecologice şi sociale. Bazele sănătăţii mondiale sunt ameninţate. Aceste tendinţe sunt periculoase dar nu inevitabile.
    Provocările viitoare
    Alegerea este a noastră: formarea unei alianţe globale pentru protejarea Pământului şi a urmaşilor noştri, ori riscul propriei noastre distrugeri şi a diversităţii vieţii. Sunt necesare schimbări fundamentale în valorile, instituţiile şi modul nostru de viaţă. Trebuie să înţelegem că odată ce necesităţile de bază au fost împlinite dezvoltarea omenirii înseamnă în principal a trăi mai mult nu a avea mai mult. Avem cunoştinţele şi tehnologia pentru a satisface toţi locuitorii Terrei şi a reduce impactul nostru asupra mediului. Emergenţa unei societăţi civile globale crează noi oportunităţi pentru a construi o lume mai democratică şi umană. Provocările noastre de mediu, economice, politice, sociale şi spirituale sunt interconectate şi împreună putem crea soluţii integrate.
    Responsabilitate universală
    Pentru a realiza aceste aspiraţii trebuie să ne decidem să integrăm în viaţa noastră principiul responsabilităţii universale, identificându-ne (pe noi înşine) atât cu întreaga comunitate a Pământului, la fel ca şi cu comunităţile noastre locale. Suntem în acelaşi timp cetăţeni ai unor naţiuni diferite şi a unei singure lumi în care localul şi globalul sunt interdependente. Fiecare poartă responsabilitatea pentru bunăstarea prezentă şi viitoare a întregii familii umane şi a tuturor celorlalte forme de viaţă ale lumii vii largi. Spiritul solidarităţii umane şi fraternităţii cu celelalte forme de viaţă este întărit când trăim cu respect pentru misterul creaţiei, recunoştinţă pentru darul vieţii şi umilinţă pentru locul ocupat de om în natură. Recunoaştem necesitatea urgentă a unei viziuni comune aspra valorilor fundamentale pentru a oferi baza principiilor etice pentru comunitatea emergentă a lumii. În consecinţă, într-un spirit de solidaritate afirmăm următoarele principii interdependente care vizează un mod de viaţă durabil şi după care să fie ghidat şi evaluat comportamentul tuturor indivizilor, organizaţiilor, agenţilor economici, guvernelor şi instituţiilor transnaţionale.
    Principii
    I. Respect şi protecţie a comunităţii vieţii
    1. Să respectăm Pământul şi viaţa în toată diversitatea ei.
    a. Să recunoaştem că toate fiinţele vii sunt interdependente şi fiecare formă de viaţă are valoare indiferent de utilitatea ei pentru fiinţa umană.
    b. Să afirmăm încrederea în demnitatea intrinsecă a tuturor fiinţelor umane şi în potenţialul intelectual, artistic, etic şi spiritual al umanităţii.
    2. Grijă pentru comunitatea vieţii cu înţelegere, compasiune şi dragoste.
    a. Să acceptăm că dreptul de a poseda, gestiona şi utiliza resursele naturale implică datoria de a împiedica afectarea mediului şi de a proteja drepturile fiinţei umane.
    b. Să afirmăm că creşterea libertăţii, a cunoştinţelor şi a puterii, implică responsabilitatea promovării binelui comun.
    3. Să construim societăţi democratice care sunt juste, participatorii, durabile şi pacifiste.
    a. Să asigurăm ca toate nivelurile comunităţilor să garanteze drepturile omului şi libertăţile fundamentale şi să ofere fiecăruia oportunităţi pentru a-şi realiza întregul potenţial.
    b. Să promovăm justiţia economică şi socială permiţând tuturor să realizeze o viaţă în siguranţă, demnă şi responsabilă din punct de vedere ecologic.
    4. Să asigurăm abundenţa Pământului pentru generaţiile viitoare.
    a. Să recunoaştem că libertatea de acţiune a fiecărei generaţii este determinată de necesităţile generaţiilor viitoare.
    b. Să transmitem generaţiilor viitoare valorile, tradiţiile şi instituţiile care încurajează comunităţile umane şi ecologice înfloritoare pe termen lung ale Pământului.
    Pentru a îndeplini cele patru angajamente generale precedente este necesar să adoptăm următoarele principii:
    II. Integritatea Ecologică
    5. Să protejăm şi restaurăm integritatea sistemelor ecologice ale Terrei cu grijă deosebită pentru diversitatea biologică şi procesele naturale care asigură susţinerea vieţii.
    a. Să adoptăm la toate nivelurile planuri şi regulamente de dezvoltare durabilă care integrează în orice proiect de dezvoltare conservarea şi reabilitarea mediului ca parte integrantă din toate iniţiativele de dezvoltare. b. Să stabilim şi asigurăm rezervaţii ale naturii şi biosferei viabile, incluzând terenuri sălbatice şi arii marine, pentru a proteja sistemele de suport ale vieţii Pământului, menţinerea biodiversităţii şi a patrimoniului nostru natural.
    c. Să promovăm regenerarea speciilor şi ecosistemelor periclitate.
    d. Să controlăm şi eradicăm organismele non-native şi cele modificate genetic care afectează speciile native şi mediul şi să prevenim introducerea unor astfel de organisme dăunătoare.
    e. Să gestionăm resursele regenerabile ca apa, solul, produsele forestiere şi viaţa marină într-un mod care respectă ciclurile de regenerare şi care protejează sănătatea ecosistemelor.
    f. Să gestionăm extracţia şi utilizarea resurselor neregenerabile ca mineralele şi combustibilii fosili într-o manieră care minimizează epuizarea lor şi nu determină o afectare serioasă a mediului.
    6. Să prevenim daunele ca cea mai bună metodă de protecţie a mediului şi acolo unde cunoaşterea este limitată să aplicăm principiul precauţiei.
    a. Să acţionăm pentru a evita posibilitatea unor daune serioase sau ireversibile chiar dacă cunoaşterea ştiinţifică este incompletă sau neconcludentă.
    b. Să plasăm încărcătura demonstraţiei asupra celor care argumentează că o activitate propusă nu va determina daune serioase şi să fcem părţile implicate răspunzătoare pentru eventualele daune aduse mediului.
    c. Să asigurăm ca luarea deciziei să se adreseze consecinţelor cumulative pe termen lung, indirecte, pe distanţe lungi şi globale ale activităţilor umane.
    d. Să prevenim poluarea oricărui element al mediului şi să nu permitem nici o acumulare de substanţe toxice sau periculoase de altă natură.
    e. Să evităm activităţile militare care afectează mediul.
    7. Să adoptăm modele de producţie, consum şi reproducere, care păstrează capacităţile regenerative ale Pământului, drepturile omului şi bunăstarea comunităţilor.
    a. Să reducem, reutilizăm şi reciclăm materialele utilizate în sistemele de producţie şi consum şi să asigurăm posibilitatea ca reziduurile să poată fi asimilate de către sistemele ecologice.
    b. Să acţionăm cu moderaţie şi eficienţă atunci când utilizăm energia şi să ne bazăm din ce în ce mai mult, pe surse de energie regenerabile ca vântul şi soarele.
    c. Să promovăm dezvoltarea, adoptarea şi transferul echitabil al tehnologiilor sigure şi sănătoase pentru mediu.
    d. Să internalizăm toate costurile complete sociale şi de mediu în preţul de vânzare şi să oferim consumatorului posibilitatea să identifice produsele ce îndeplinesc cele mai înalte standarde sociale şi de mediu.
    e. Să asigurăm un acces universal la îngrijirea sănătăţii care încurajează o reproducere sănătoasă şi responsabilă.
    f. Să adoptăm un stil de viaţă ce pune accentul pe calitatea vieţii şi moderaţie într-o lume cu resurse limitate.
    8. Să încurajăm studiul ecologiei durabile şi să promovăm liberul schimb şi aplicarea lărgită a cunoştinţelor dobândite.
    a. Să susţinem cooperarea ştiinţifică şi tehnică internaţională privind dezvoltarea durabilă, acordând o atenţie deosebită ţărilor în curs de dezvoltare.
    b. Să recunoaştem şi prezervăm cunoştinţele tradiţionale şi înţelepciunea tuturor culturilor deoarece ele contribuie la protecţia mediului şi la binele fiinţei umane.
    c. Să asigurăm accesul populaţiei la toate informaţiile de importanţă vitală pentru sănătatea umană şi protecţia mediului inclusiv informaţia genetică.
    III. Justiţie socială şi economică
    9. Să luptăm pentru eradicarea sărăciei: un imperativ etic, social şi de mediu. a. Să garantăm accesul la apă potabilă, aer curat, aprovizionare cu hrană, soluri ne-contaminate, o locuinţă şi instalaţii sanitare igienice atribuind în acest scop resursele naţionale şi internaţionale necesare.
    b. Să abilităm fiecare persoană cu educaţie şi mijloace de a avea acces la resursele necesare pentru existenţă şi să oferim securitate socială şi măsuri de protecţie tuturor persoanelor care sunt incapabile să se întreţină singure.
    c. Să-i recunoaştem pe cei ignoranţi, să-i protejăm pe cei slabi, să-i ajutăm pe cei ce suferă şi să le oferim posibilitatea de a-şi dezvolta capacităţile şi de a-şi urmări aspiraţiile.
    10. Să asigurăm ca activităţile şi instituţiile economice la toate nivelurile să favorizeze dezvoltarea umană de o manieră justă şi durabilă.
    a. Să promovăm repartiţia echitabilă a bogăţiei în interiorul fiecărei ţări şi între ţări.
    b. Să ameliorăm resursele intelectuale, financiare, tehnice şi sociale ale ţărilor în curs de dezvoltare şi să milităm pentru anularea datoriei lor internaţionale oneroase.
    c. Să asigurăm favorizarea utilizării durabile a resurselor, protecţia mediului şi normele de muncă progresive în orice industrie.
    d. Să solicităm corporaţiilor industriale şi organizaţiilor internaţionale să acţioneze transparent în domeniul interesului public şi să-şi asume responsabilitatea pentru consecinţele activităţii lor.
    11. Să afirmăm egalitatea şi echitatea sexelor ca o condiţie prealabilă pentru dezvoltarea durabilă şi să asigurăm accesul universal la educaţie, îngrijirea sănătăţii şi oportunităţi economice.
    a. Să garantăm drepturile umane ale femeilor şi fetelor şi să stopăm orice act de violenţă împotriva lor. b. Să încurajăm participarea activă a femeilor la toate aspectele vieţii economice, politice, civile, sociale, culturale, ca parteneri deplini şi egali, persoane de decizie, leaderi, beneficiari. c. Să întărim celula familială şi să asigurăm siguranţă, afecţiune şi îngrijire tuturor membrilor familiei.
    12. Să susţinem cu tărie drepturile tuturor persoanelor fără discriminare la un mediu natural şi social care favorizează demnitatea umană, sănătatea corporală şi bunăstarea spirituală, cu o atenţie specială pentru drepturile populaţiei indigene şi minorităţi.
    a. Să eliminăm discriminarea în toate formele ei, în special cea bazată pe rasă, culoare, orientare sexuală, religie, limbă şi origine naţională, etnică sau socială.
    b. Să afirmăm dreptul popoarelor indigene la spiritualitatea, cunoştinţele, terenurile şi resursele lor, şi la propriile lor practici de existenţă durabile.
    c. Să onorăm şi sprijinim tinerii comunităţilor noastre, permiţându-le să-şi îndeplinească rolul lor esenţial în crearea unor societăţi durabile.
    d. Să protejăm şi restaurăm locurile importante de semnificaţie spirituală şi culturală
    IV. Democraţie, nonviolenţă şi pace
    13. Să întărim instituţiile democratice la toate nivelurile, să promovăm transparenţa şi răspunderea în guvernare, participarea tuturor în luarea deciziilor şi accesul la justiţie.
    a. Să asigurăm dreptul oricărei persoane de a primi informaţie clară şi la timp privind toate problemele de mediu, planurile şi activităţile de dezvoltare care pot să o afecteze sau în care are un interes.
    b. Să susţinem societatea civilă locală, regională, şi globală şi să promovăm participarea semnificativă a tuturor persoanelor interesate în luarea deciziei.
    c. Să protejăm drepturile libertăţii de opinie, expresie, reuniune paşnică, asociere şi disidenţă.
    d. Să Instituţionalizăm un acces eficient şi eficace la proceduri administrative şi independente judiciare incluzând compensaţiile pentru remedierea prejudiciilor de mediu şi riscul unor astfel de daune.
    e. Să eliminăm corupţia din toate instituţiile publice şi private.
    f. Să întărim comunităţile locale permiţându-le să se îngrijească de mediul lor şi să-şi asume responsabilităţi de mediu la nivelele de guvernare la care rezolvarea lor este cea mai eficientă. . 14. Să integrăm în instruirea formală şi educaţia permanentă, cunoştinţele, valorile şi capacitatea necesară pentru un mod de viaţă durabil.
    a. Să oferim tuturor şi în special copiilor şi tinerilor oportunităţi de educaţie care să le asigure mijlocul de a contribui activ la dezvoltarea durabilă.
    b. Să promovăm contribuţia artelor şi ştiinţelor şi umaniste precum şi a celorlalte ştiinţe la educaţia durabilă.
    c. Să întărim rolul mass-media în creşterea gradului de cunoaştere a provocărilor ecologice şi sociale.
    d. Să recunoaştem importanţa educaţiei morale şi spirituale pentru o viaţă durabilă.
    15. Să tratăm toate fiinţele vii cu respect şi consideraţie.
    a. Să prevenim cruzimea faţă de animalele domestice şi cele de fermă din societăţile umane şi să le protejăm de suferinţă.
    b. Să protejăm animalele sălbatice împotriva metodelor de vânătoare, capcanelor şi pescuitului care determină suferinţa extremă, prelungită ori inutilă.
    c. Să evităm ori eliminăm cât mai mult posibil capturarea sau distrugerea speciilor care nu sunt ţintă.
    16. Să promovăm o cultură de toleranţă, nonviolenţă şi pace.
    a. Să încurajăm şi sprijinim înţelegerea mutuală, solidaritatea şi cooperarea între toate popoarele şi în interiorul fiecărei ţări.
    b. Să implementăm strategii complete pentru a preveni conflictele violente şi să rezolvăm problemele prin colaborare pentru a gestiona şi rezolva conflictele de mediu şi alte dispute.
    c. Să demilitarizăm sistemele naţionale de securitate până la un nivel de postură defensivă non-provocativă şi să convertim resursele militare în scopuri paşnice în special pentru restaurarea ecologică.
    d. Să eliminăm armele nucleare, biologice, şi toxice şi toate celelalte arme de distrugere în masă.
    e. Să asigurăm ca explorarea orbitală şi spaţială să respecte pacea şi mediul.
    f. Să recunoaştem că pacea este o entitate creată plecând de la o relaţie echilibrată cu sine însuşi, alte persoane, alte culturi, alte forme de viaţă, Pământul şi ansamblul universului din care facem cu toţii parte.
    Drumul către viitor
    Ca niciodată până acum în istorie, destinul comun ne invită să căutăm un nou început. O astfel de reânoire este promisiunea acestor Principii a Cartei Pământului. Pentru a îndeplini această promisiune trebuie să ne angajăm să adoptăm şi promovăm valorile Cartei. Acest lucru solicită o schimbare în minte şi inimă. El solicită un nou sens al interdependenţei globale şi responsabilităţii universale. Trebuie să dezvoltăm imaginativ şi să punem în practică viziunea unui mod durabil de viaţă pe plan local, naţional, reginal şi global. Diversitata noastră culturală este un patrimoniu preţios şi diversele comunităţi vor găsigăsi modurile lor poprii de a realiza această viziune. Trebuie să adâncim şi extindem dialogul global ce a generat Carta Pământului pentru că avea mult de învăţat de la căutarea incontinuă comună a adevărului şi înţelepciunii. Viaţa implică adesea tensiuni între valorile importante. Acest lucru poate însemna alegeri dificile. Însă noi trebuie să găsim căi de a armoniza diversitatea în unitate, exercitarea libertăţii cu bunul comun, obiectivele pe termen scurt cu scopurile pe termen lung. Fiecare individ, familie, organizaţie şi comunitate are de jucat un rol vital. Artele, ştiinţele, religiile, instituţiile educative, media, afacerile, organizaţiile neguvernamentale şi guvernele sunt toate chemate pentru a da dovadă de o iniţiativă creatoare. Parteneriatul între guverne, societatea civilă şi agenţii economici este esenţial pentru o guvernare eficientă. Pentru a construi o comunitate globală durabilă naţiunile lumii trebuie să-şi reânoiască angajamentele lor către Organizaţia Naţiunilor Unite şi să sprijine aplicarea principiilor Cartei Pământului pe calea unor mecanisme legale internaţionale în domeniul mediului şi dezvoltării. Fie ca timpul nostru să intre în istorie pentru renaşterea omagiului vieţii, hotărârea fermă de a realiza durabilitatea, accelerarea luptei pentru justiţie şi pace şi celebrarea fericită a vieţii.

  4. CristiP
    CristiP says:

    Eu cred intr o evolutie relativ rapida si fireasca, in sensul in care … oamenii isi cauta si-s gasesc compatibilitati … formindu-se grupuri in care se exerseaza cooperarea, impartirea lucrurilor si in cele din urma traiul in comun. De la un anumit moment … apropierea si increderea care se formeaza in aceste grupuri … face proprietatea nerelevanta. In grupul meu de prieteni … ne folosim impreuna , fara rezerve de tot ce avem , legaturile dintre noi fiind de asa natura incat te bucuri maxim ca poti face ceva pt ei. Prieteniile se formeaza numai pe criterii de compatibilitate interioara nu are legatura cu pozitia sociala situatia materiala. In mod evident viata cu oameni in care ai incredere si care se sprijina bucurosi in orice este f placuta , interesanta … in plus totul devine usor. Tot timpul este unul disponibil, sau ii este in drum, pt chesti urgente ale altuia … . Nimeni nu contabilizeaza nimic pt ca efectiv te bucuri sa faci ceva pt un om care te iubeste sincer . Drumul catre modul acesta de a intelege viata si a relationa unul cu altul … este placut de parcurs … nu trebuie nimic fortat pt ca avantajele sunt imediate si incurajante in a te stimula sa treci pe alt nivel de implicare. Noi trebuie sa intelegem visceral ca acest mod de viata trebuie cautat pt ca este placut si avantajos pt toti … nu din nu stiu ce motive spirituale inalte. Ori aceste grupuri umane sudate pe incredere respect sau iubire … la un moment dat vor jonctiona … pt ca in mod sigur acolo se formeaza valori asemanatoare. Si pe masura ce acestea devin mai vaste … se consolideaza o putere complexa … in sensul ca ,… cu oameni pe care te spijina neconditionat pt ca stiu cine esti … nu mai poti trai cu frica … nu accepti usor compromisuri … primesti suport pe orice domeniu pt ca precis unul dintre noi se pricepe la ce te doare. Pe directia asta vad eu … o solutie sigura . Grupurile acestea odata consolidate … pot ajuta tineri cu aspiratie … material, cu cazare sau oportunitati de lucru … care vor creste repede si vor devenii ei insisi un sprijin. Avantajele sunt imense … iar din experinta mea … pot sa va zic ca prietenii mi-au depasit asteptarile cu mult. Odata formate aceste comunitati de armonie … vor integra mult mai usor personalitati dificile dar cu potential de a se integra. Oricum consider ca in toate aceste grupuri este nevoie de un nucleu de oameni constieti de sinele lor care au competenta sa gestioneze si sa foloseasca momentele dificile pentru evolutie si intelegerea superioara a situatiilor.

    Dar in mod sigur nu iese nimic daca ne temem tot timpul sa nu cumva sa facem mai mult decat primim, daca contabilizam tot … si traim cu tensiunea ca suntem luati de fraieri. Cei care prefera izolarea este optiunea lor si trebuie respectata … dar va garantez ca in singuratatea lor … cu grija sa nu piarda ceva … se vor prinde repede cat au de pierdut mergand pe aceasta directie.

  5. CristiP
    CristiP says:

    Sumtem blocati nu pentru ca nu stim ce sa facem … ci pentru ca nu facem nimic din ce stim ca ar trebui facut. Nimeni nu cauta sa se apropie de ceilalti si sa-i inteleaga desi suntem cu totii deacord ca trebuie s-o facem, Foarte putini cauta sa se nteleaga pe sine … . Valorile declarate sunt inutile … cele implementate sunt aur curat. Cele mai nobile idealuri si viziuni nu au nici o valoare pe linga o prietenie legata , intelegere sau suport acordat cu placere cuiva. Totul se blocheaza in conditionari, frica de a pierde de a fi luat de fraier , de a parea slab etc. Aici este problema si solutia in a trece catre alta realitate. Cum ne deschidem catre ceilati , cat de implicati suntem cum ne depasim rezervele neincredrea frica.

  6. IOsu
    IOsu says:

    Bine spus!Poate un pic de patima se simte,dar nu-i bai!Am trecut si eu prin ce descrii aici!Mi-era o frica teribila de oculta care conduce.Citisem destule,vazusem filme…Dar la un moment dat am realizat:
    -se hranesc cu frica noastra (vezi filmul Monsters inc.,ce sa mai zic de MatriX!)
    -competitia,conflictul le furnizeaza energiile necesare
    -puterea lor consta in a tine oamenii prizonieri in cutia cu iluzii
    -in oculta sunt mai mule grupuri care se lupta pt suprematie,asa ca nici ei nu sunt uniti
    -la randul lor sunt manevrati din subtil de “entiati”-n-am gasit alt temen!-care ii sacrifica pe cei de care nu mai au nevoie.Asta e jocul dualitatii!
    Pana aici stiam cu totii!
    Si ?-m-am intrebat. De ce in zilele astea asa multa frica se revarsa peste oameni prin mass-media?Iar revelatia mea afost uluitoare si pt mine:PENTRU CA LE ESTE FRICA! EI STIU CA SFARSITUL DOMINATIEI LOR A SOSIT!Ba mai mult este deja in derulare!Si am simtit ca le respect munca,pt ca numai o presiune enorma,in dualitate,determina trezirea la care asistam.De aceea criza de azi eu o numesc o criza a miturilor,adica are loc o destructurare a credintelor,convingerilor,patternurilor despre om,viata,dumnezeu-care de fapt sunt unul si acelasi!
    Oculta isi are originea cu mult timp in urma,mai mult decat ne imaginam.Au uitat ca au inceput sa experimenteze si s-au identificat la un moment dat cu ceea ce faceau-le-a placut controlul,iluzia puterii, si s-au pierdut in ea.Si ei sunt prizonieri intr-o cutie,chiar daca e ceva mai mare.Si cand spun ei ma refer si la cei care ii coordoneaza din subtil! Daca nu constientizeaza sa iasa din iluzia puterii se vor autodistruge!Si-si vor continua evolutia – si ei au dreptul la asta! – in taramuri si mai joase vibrational.Acceptarea si increderea in propria fiinta nelimitata ajuta omul sa iasa din iluzia puterii si sa foloseasca puterea iluziei pt a-si crea realitatea pe care o doreste!
    Astfel, fiecare om are dreptul sa se trezeasca,dar numai cand el alege asta!Altfel sapa,sapa sa ajunga intr-un iad si mai profund!Pana cand?Pana cand se satura si incepe sa-si assume zborul!Aceasta e tranformarea prin care trecem acum-de la stadiul de omida la cel de fluture!
    Am mai constientizat ceva!Poate vi se pare fantezist,dar este revelatia mea,adevarul meu de acum!Maine sunt gata sa-l schimb,caci evolutia este la…infinit!Am avut cu ceva ani in urma o experienta in care ajunsesem sa conduc un grup de oameni pe calea “spirituala”.La un moment dat am constientizat ca de fapt ii manipulam!M-am oprit si m-am intrebat daca vreau sa mai continui asa,stiind ca-i pot face pe oameni sa faca tot ce vreau eu.Am hotarat ca NU!Si m-am retras!Cu multa suferinta personala,pe care am inteles-o mult mai tarziu,dar asta e alta poveste!Cativa ani mai tarziu am realizat ca si eu am facut parte din acel grup de control al oamenilor,atat cu trupul ,cat si din subtil!Si am ales sa ma intrupez in randul celor pe care i-am manipulat pt a intelege pe propria piele ce am facut,de ce si mai ales solutiile de a iesi din iluzii!
    Cand iti accepti intunericul interior-care e partea feminina de fapt!…demonii tai daca vrei!-in totalitate,practic niciun demon exterior nu mai are cum sa-ti faca ceva.Pt ca nu te mai percepe,pt el nu existi! Vezi,lupta impotriva a ceva da de fapt energii aceluia! Si mai vezi ca intr-o lupta fiecare crede ca este de partea binelui,a luminii-foarte putini se declara de partea intunericului,si din astia si mai putini chiar stiu ce fac! Apropos,m-a amuzat o parere pe forum,cum ca acolo unde se termina divinitatea incepe intunericul…Dualitatea,saraca!Dar onorez parerea in cauza!
    Itegrarea intunericului si a luminii interioare in UNUL,prin asta trecem!Si,da stiu ,doare al naibii!
    Suntem si traim in divinitate!Totul e divinitate!Chiar si oculta!Totul are o motivatie!Ca e mai greu de inteles,stiu, si eu sunt frustrat cand nu inteleg!Dar am ami inteles ceva!Cand sar de cur in sus la ceva si ma balosessc de spumele indignarii,imi dau seama,chiar daca uneori mai incolo,ca de fapt e vorba de o parte in suferinta din mine,care a venit sa-mi aduca mesajul daca sunt eu cel ce sunt si daca ma iubesc cu adevarat!
    Hai pa,ca m-am lungit! Si sa ma iubiti,ca toti ne iubim tara!…

  7. Arco Iris
    Arco Iris says:

    Iti inteleg revolta Cristi.
    Uneori pare ca vorbim mult(e) si nu se intampla nimic. Spun pare pentru ca nu stiu daca vad eu cu alti ochi lumea asta sau chiar se schimba unele lucruri. Daca e sa ma refer la oamenii obisnuiti, ca noi, cu care interactionam mereu, nu la asa zisele “elite” de care vorbesti in articol, imi amintesc doar de disponibilitatea si bunavointa lor. Cel mai negativ aspect pe care-l pot vedea este intr-adevar ignoranta, ceea ce nu-i putin lucru, dar la asta avem cu totii de lucru si inca mult.
    Ce-mi pare mie semnificativ ca sa nu-mi creasca sentimentul de neputinta este sa nu lupt contra ceva/cineva pe care-l percep negativ ci sa insist pe largirea capacitatii mele de a intelege, de a urma orice cale pe care viata mi-o indica atata vreme cat ma apropie de scopul final.
    Poate fi considerat un fel de instinct de autoconservare, dar stii ce, am mai multa energie pentru ceea ce consider important in calatoria asta a noastra.
    Recunosc ca e nevoie de fermitate, trebuie sa fim scuturati din cand in cand, altfel sigur nu ne vom trezi ci vom visa … altceva, de-aia e oportun articolul tau. Felicitari.

  8. CristiP
    CristiP says:

    Dragi mei … patima , revolta mea este demult o umbra la periferia fiintei mele. Am inteles bine ca orice ma deranjeaza este numai un indicator al inconstientei mele si ca absolut totul este perfect exact asa cum este. Nu este nimic scapat de sub control … nu este nimeni responsabil de fericirea sau nefericirea mea.
    Mai cred ca
    suntem aici impreuna pe acest pamint pt ca suntem indispensabili unii altora in evolutia noastra
    si
    contributia la trezirea celor din jur este consecinta a mii de gesturi marunte in care ne transmitem si dovedim ca, .. contam si ne accectam cu adevarat intre noi.

    Tonul articolului vrea sa accentuieze iluzia credintei ca solutia se afla in puterea oculta cu ramificatiile ei politico financiare.
    Oricine ar putea trai viata celor puternici care i invidiaza si-ar cere urgent viata lor inapoi.
    In lumea puteri materiale exista numai izolare moarte sufletreasca si chin care face irelevant luxul in care te afisezi.
    DE aici usoara mea indignare ca vedem atat de greu acest lucru.
    In ce priveste dualismul bine rau … acesta poate exista numai in lumea conceptelor, formelor, iluziei care este SME .
    Odata iesiti … SME … intri in Spatiul Existential in care exista numai atentie , respect pt tot ce exista, acceptare, perfectiune, evolutie, eternitate .

    Arco, IOsu … va multumesc pt comentarii.

  9. oana
    oana says:

    Foarte interesant articolul…..trebuie sa recunosc ca e primul care il citesc aici dar cu siguranta nu ultimul….intre timp insa vin cu o intrebare personala….cum facem cu copiii nostrii “….De aici miza enorma in a tine tinerii care au in mod natural un sine vital luminos… sub presiunea neincrederii in ei insisi . Cei care ar creste intr un mediu sanatos fiind respectati … si ghidati catre puterea din ei … ar deveni repede constienti de sinele lor … iar ulterior ar fi de neoprit in a aduce idealurle lor in realitatea noastra.

    Tinerii ar trebui tratati ca niste invatatori de familiile lor si de societate.”……teoretic am inteles…dar practic ….cei mai multi dintre noi suntem in stadiul in care incercam sa ne …autoeducam….pe noi….iar intre timp ne crestem copiii la fel cum am fost crescuti si noi la randul nostru. Personal constat la fetita mea o lipsa de incredere in propria persoana si o agresivitate (cateodata) pe care clar nu am intentionat sa i-o cultiv dar stiu ca in mare parte eu sunt de vina ca o are. Concret as vrea sa citesc , sa aflu mai multe despre cum putem incerca macar sa crestem copiii intr un mediu sanatos fiind respectati … si ghidati catre puterea din ei … Da , stiu sunt multe carti care te indruma cum sa cresti copiii…..dar as dori daca se poate o recomandare concreta. De acord si cu faptul ca e important sa -i cresti asa cum crezi ca e cel mai bine pt ei dar unele greseli ar putea fi evitate.

  10. CristiP
    CristiP says:

    Oana … inainte de toate ar trebui sa arunci o privire pe articolele mele anterioare .. poate gasesti ceva ce te ajuta in a te echilibra depasindu ti conditionarile ce perturba dramatic relationarea in general si cu copii in special.

    In ce priveste relatia cu copiii, este vital sa le respecti sincer pozitiile, starile , sentimentele, preocuparile, oricare ar fi ele. Chiar si cele care le consideri nepotrivite. De fapt mai ales acelea. Trebuie sa fi dezarmant de sincera si directa … in relatia cu ei. Trebuie sa ti recunosti limitele , esecurile ,… sa i areti ca nu ai toate raspunsurile, sa i spui ca, faptul ca esti mai in varsta nu inseamna ca nu ai multe de invatat in general si chiar de la ea. Degreveaza ti urgent copilul de presiunea de a crede ca trebuie sa dovedeasca cuiva ceva. Ajuta-l sa si urmeze sensul … adica acele lucruri care o faca sa se simta bine ca le face.
    Ca parinte daca nu reusesti sa ti faci copilul sa te simta ca un partener de incredere … l-ai pierdut definitiv. Si al recupera este extrem de dificil.

    Dar in cele din urma relatia dintre voi nu depinde de cata informatie ai despre cresterea unui copil … ci de echilibrul linistea si sensul cu care ti traiesti propria viata. Vibratia unei vieti fericite traite cu sens si motivatie este limbajul pe care l inteleg copiii cel ma usor.

    Fa ti copilul sa inteleaga cat de importanta este relatia dintre voi … cere-i respectul care poti sa il oferi si tu. Nu uita ca ce-l mai grav lucru posibil ii sa pierzi o comunicare reala cu propriul copil, pt ca si-a pierdut increderea in tine ca o intelegi. Cand esti pregatita sa ti privesti copilul ca pe un posibil maestru in viitorul apropiat, ai facut un pas important.

    Si cand isi va atinge potentialul maxim … recunostinta lui va fi fara margini. Va sti ca ti ai trecut peste conditionari puternice care altfel ar fi tinut o in nefericire.

    Mai invata o ca pina nu se accepta in totalitate cu dragoste .. . nu-si va putea face viata mai frumoasa. Iar daca o face (daca se accepta) si are rabdare cu ea … va obtine de la viata mai mult decat a visat vreodata.

  11. IOsu
    IOsu says:

    Si asa este,draga Cristi!Eu am doua fete,una de 16 si cealalta de 21 de ani.Si le-am educat cf. :sa fim prieteni,sa avem incredere unul in altul,sa ne spunem in fata tot ce nu ne convine,sa gasim solutii impreuna-nici acum nu pot afirma,si le-am spus-o si lor,ca stiu ce inseamna sa fii parinte,caci fiecare copil,fiecare varsta are particularitatile ei unice si irepetabile.Nu am obligatii fata de ele,nici ele fata de mine!Ceea ce facem sa facem din iubire,daca e din obligatie,mai bine nu!Si inca ceva,le-am rugat ca din momentul in care isi iau zborul sa nu-mi mai spuna”tata”,ci pe nume ca intre prieteni.Nu cred in “tot copilul meu esti pana…”.Nu intotdeauna merg lucrurile roz,dar si asta face parte din frumusetea intregului !
    Si un dar pt voi toti:
    http://www.youtube.com/watch?v=TEknb4snxpg&feature=player_embedded

  12. CristiP
    CristiP says:

    @ IOsu … N-ai idee ce ma bucur pt comentul tau. Am 39 ani si nu am copii. Asa ca ma simt putin jenat sa dau sfaturi in acest domeniu ,… desi nu am nici o indoiala in privinta utilitatii lor. Am o incredere absoluta in perceptiile mele si ma bazez ca cei care ma citesc vor verifica practic recomandarile mele si se vor convinge. Dincolo de informatiile efective important este sa le aplici corect cu atitudinea implicarea si dragostea corecta. Pt ca daca vrei sa pari prietenul copilului tau ai pierdut totul. Viata nu umbla cu jumatati de masura. Sprijina numai ceeace iese din aspiratie si dragoste veritabila. Ori de aici devine dificil. Pt ca trebuie sa treci peste conditionari si instincte distructive puternice ca sa ti creezi relatiile care ne umplu viata de sens si bucurie. Iar pt asta este nevoie de constienta.

  13. tanase marian
    tanase marian says:

    excelentele voastre. domnule cristi dragi prieteni, cu respect, multumesc pentru valorosul material o sa l mai survolez an continuare,.eu vin excelentele voastre cu vesti nu prea bune cu un pesimism permanent o sava dau explicatiile necesare asadar,…………. scuze pentru crisul dificil nu agramat, am o disfunctie neuronala datorata unui a. v. c. de acum sase ani cand trei medici deci toate trei cadre miltare si medicale ale i. g. p. si ale m. i. spital militar al m. i. ,.nu m au ajutat an acel moment crucial o parte fiind beti an cabinet iar unul dintre ei un colonel doctor de la spitalul ministerului de interne,.mi a spus pozand antr o clona sinistra a dr. mengele criminalul nazist an serie al istoriei,,,ala daca are creierul inflamat vine alta data,…………..asta a fost acum sase ani iar foarte recent adica acum trei luni am suferit o recadere a ,,a. v. c. ,, m am deplasat cu fiica mea la clinica fundeni unde un medic bolnav sigur el un derbedeu de fapt m a dat afara an strada , cand i am povestit drama mea de la spitalul ministerului de interne,………. va las pe dumneavoastra excelentele voastre sa concluzionati drama mea si de fapt a acestui popor amarat roman,…………….. ce sa antelegem ca an timp ce eu un cadru militar an rezerva eram de doua ori dat afara ditr o clinica a tarii numite romania,. deci an acest timp,.interlopi murdari anpuscati an conflicte murdare asemenea,.sunt transportati cu helicopterul si tratati de echipe eminente,.o tara bolnava an totalitate,.eu am lucrat la ,,s. t. s. ,, iar an 1989 negandind prea mult am scris la f. s. u. n. anainte de executia lui ceausescu ca acesta a facut rau religiei si am fost mutat de sefii revolutionari ai tarii dintr un laborator demn al s. t. s. antr un subsol murdar la i. g. p. ,batjocorit de sefi si colegi si urmarit de 215,. si atentie asta se petrecea desi comamndantul s. t. s. generalul tanase tudor ami fusese coleg candva de liceu,………..o lume bolnava domnilor eu care sperasem enorm an 1989 vad acum dezastrul pe toate fatetele al acestei tari umilite an extremis,…………mke mi se fura lunar din pensia militara 70 de roni ca si contributie la c. a. s. dar nu primesc nici o medicatie corecta sau de oricare an acest caz grav,.fisa mea medicala o am acasa an sertar de ani buni,.excelentele voastre ca sa fim an ton cu subiectul nobil deschis ddee domniile voastre al las deshis si voua la acest moment desi sansele ca autoritatile sa l ia an seama sunt zerou,.eu la acest moment nu mai pot merge nu am mai iesit an strada de trei luni si ma antreb ,.de ce,…. cu mult respect excelentelor voastre,,tanasemarian251146@yahoo.com,, sa va dea dumnezeu sanatate,………..maistru militar an rezerva de la s. t. s. tanase marian,………..nihil sine deo,.

  14. IOsu
    IOsu says:

    Dap!…Pana la urma asta-i frumusetea vietii!Cu totii avem umor,numai ca nu ne dam seama!Devenim prea incrancenati!Mersi,Tanase!Si la mai mare!

  15. carmevera
    carmevera says:

    Ai atat de multa dreptate in ceea ce expui ,o lume mai buna ,compasiune,bun simt ,valorizarea pe alte baze decat cele materiale ( banii ) si grija fata de planeta mama si mediu , imbunatatirea relatiilor umane ,mai multa toleranta .
    Cred ca este locul ,momentul si oamenii alaturi de care sa putem incepe ceva ,putin cate putin cu mai mult curaj si incredere.
    Si sunt sigura de succes pentru ca intalnesc tot mai des oameni dornici de informatie si nu numai ,dornici de fapte.

  16. Albu
    Albu says:

    Indraznesc sa scriu cateva randuri, cu constienta faptului ca fiecare dintre mesajele dvs au surprins diverse fatete ale aceleiasi realitati, percepute din unghiuri diferite… In fond, care e realitatea – cea a celor 3, 4, 5, cel mult 6 dimensiuni, cat percep unii dintre noi?… Traiesc cu convingerea ca nimic nu e intamplator, iar insusi actul de creatie e un act de iubire infinita. Oare nu sta scris undeva ca “un singur suflet valoreaza pentru divinitate mai mult decat crearea unui univers?”
    Daca am realiza cata iubire sta in acest adevar, niciodata nu ne-am mai simti inutili, singuri, neputinciosi. In economia divina niciodata raul nu a fost mai puternic. I s-a ingaduit, ca in cazul lui Iov… Doar atat: i s-a ingaduit. Iar daca suntem revoltati de formele monstruoase prin care ne e scindata fiinta interioara, prin frica, hrana, minciuna, simtindu-le ca pe o putere coplesitoare uneori, e pentru ca suntem oameni, de aceasta parte a baricadei… Cu siguranta surprindem doar o mica parte – rational, intuitiv, ori prin acces restrictionat – dintr-al…n-lea plan, dar cauzele corespunzand atator planuri, stiute si nestiute, vazute sau nevazute, ale manifestarii Lui ne raman, cel putin in acest moment al evolutiei noastre, necunoscute sau quasi-necunoscute. Din aceasta perspectiva, cata iubire activa trebuie sa existe, nevazuta, in lume, din moment ce noi percepem, dureros, atatea forme de manifestare ale raului! Caci totdeauna a existat armonia dincolo de lupta contrariilor, in iubirea pe care o transmitem prin El, de la El, spre El. Doar ne-a daruit rugaciunea.
    Ceea ce cred eu este ceea ce dvs stiti mai bine ca mine: adevarata transformare a lumii porneste din interior. Daca eu as reusi sa fiu mai buna, dincolo de cuvinte, in tacerea sfanta a rugaciunii, cu siguranta, ceva-ceva se va schimba si-n jur, chiar daca nu in plan imediat, nu vizibil si, cu atat mai putin, in plan fizic… alta etapa a transformarii. Si asta, pentru ca iubirea naste, cere, aduce iubire.Totul e sa descoperim – totdeauna e o noua deschidere -rugaciunea ce canta in noi, dincolo de cuvinte.
    Nu-i o rusine sa stii ca nu stii decat pana la un punct… poate mai putin, sau mai mult decat cred, caci eu si El nu avem chiar aceleasi cantare…. Adevarata putere, nu cea a lumii acesteia, sta uneori in slabiciune: in taina smereniei sta scris ca “atunci cand te crezi mai mic, esti, cu adevarat – in El – puternic”.
    Sunt fericita ca am inteles ca mai credeti in miracole. Sunteti si suntem miracole. Putem fi dezgustati de sensul vizibil al unei parti a acestei lumi. Dar nu disperati sau dezamagiti. E doar o provocare spre ceea ce am putea crea, in tacere, smeriti, uneori umiliti de atotstiutorii acestei lumi, dar niciodata fara speranta.
    Credeti ca ingerii se autoevalueaza si-si zic; sunt mai albisor ca Albulet?! Sunt doar iubire, care exista.Iar ei au fost pusi sa asculte de imperfectii de noi… Cata iubire!
    Lumina Sfantului Craciun sa va fie mereu alaturi!

  17. CristiP
    CristiP says:

    Doamna Albu … aspiratia si bunatatea dumneavostra imi da fiori.

    Dar dincolo de atractia catre divinitate care o resimt majoritatea sufletelor sensibile … lumea aceasta se va schimba … numai cand iubirea din noi … se va transforma in multe gesturi marunte deloc spectaculoase … prin care … ne deschidem fara teama de a fi respinsi … pt ca nu mai corespundem asteptarilor. Deschiderea dumneavoastra va incuraja pe cei din jur sa si arate adevarata fata si sa va provoace sa o acceptati.

    Eu vreau sa deturnez gesturile de loialitate si iubire coplesitoare alocate divinitatii … catre gesturi marunte de apropiere catre tot ce inseamna viata si oameni. Si mai ales acolo unde suntem tentati sa nu fim deacord sa acuzam sa aratam cu degetul. NUmai asta ne va vindeca. Viata este dumnezeu in cea mai palpabila si concreta forma.

    Si insist cu riscul sa va supar. Nu trebuie sa fim dezgustati de nimic. Pentru ca Dumnezeu se afla si in cel mai dezgustator lucru … iar ceece nu ne place este exclusiv consecinta propriei noastre creati. Avem lumea care am creat-o noi toti. Daca nu ne place ce am creat … ar trebui in primul rand sa fim coplesiti de consecinta inconstientei noastre si sa ne trezim amintindune ca ,… cu fiecare secunda de inconstienta … cream exact ce condamnam.

    Smerenia este importanta pt ca ne protejeaza de ego. Dar avem nevoie de mult mai mult ca sa ne salvam lumea. Trebuie sa iesim din tensiunea si neincrederea interioara si sa facem pasi simpli catre cei din jur. SA fim atenti la oamenii din viata noastra. Sa nu asteptam nimic si sa exprimam ceeace suntem. Vorbiti cu cei din jur si ascultatii … fiti transanti dar plini de iubire … invatati sa discutati despre cele mai dificile lucruri … Asa ne vom castiga increderea. Asa vom putea sa traim impreuna si asa ne vom putea ajuta si in cele din urma admira si iubi. Procesul este simplu si natural. Nu asteptati schimbari peste noapte , nu dezamagiti cand sunteti inteles gresit, nu asteptati recunostita … pentru ca orice faci pt cineva o faci numai si numai pt tine.
    Si mai ales gasiti-va iubirea cand auziti ce nu va convine , nu va place sau este greu de acceptat. Totul se blocheaza in incapacitatea noastra de a ne accepta asa cum suntem cu adevarat. Si asta face sa ne mintim in primul rand pe noi insine si pe urma pe toti ceilalti. De asemenea cand de flagelam neacceptindune facem tot posibilul sa-i determinam pe toti sa o faca.

    Procesul acesta de deschidere constienta catre adevarul a ceeace suntem beneficiaza de un suport divin inimaginabil.

    Insist destul de mult si-i probabil sa devin plictisitor … dar imediat ce dati o sansa acestei deschideri/acceptari veti intelege insistentele mele.

  18. IOsu
    IOsu says:

    Iisus mergea cu apstolii sai pe un drum prafuit.La un moment dat ,in mijlocul drumului se afla un cadavru al unui caine.Si putea ingrozitor!Apostolii si-au pus mana la nas ,au intors capetele si au trecut repede mai departe.Iisus s-a oprit si contempla cadavrul.Unul din apostoli i-a zis:
    -Ce faci,doamne!Nu vezi ce pute!E un hoit plin de viemi!
    -Da-i-a raspuns Iisus-dar ce dinti frumosi are !

  19. CristiP
    CristiP says:

    Sunt sigur ca Isus vedea perfectiunea si in cele mai aparent dezgustatoare lucruri, pentru ca traia in Spatiul Existential, in care forma este nerelevanta … iar esenta este invariabil divina.
    Aceasta perceptie trebuie sa ne-o recuperam si noi. Si o vom face. Este mai usor decat credem.

  20. Albu
    Albu says:

    Va multumesc pentru delicatetea de care dati dovada. Ceea ce am scris se subscrie ideii unui plan divin. Raul e doar fata unidimensionala a unei alte realitati, invizibile cu ochiul liber, in care acesta, din alta perspectiva, e doar mijloc spre un anume scop divin, ce ne poate scapa, pe moment cel putin… Sunt absolut convinsa ca uratenia sau frumusetea sta in ochiul care priveste, de multe ori.
    De altfel,totdeauna, catre sfarsitul unui ciclu evolutiv, are loc o cernere, dar si o accelerare a proceselor… nu aveti senzatia uneori ca suntem cernuti? Dar nu de instante omenesti. Iubesc lumea asa cum e, desi i-as cam aduce vreo cateva modificari… Totdeauna, chiar cand am vazut moartea cu ochii, am stiut ca sunt iubita. E un dar, pentru care n-am cuvinte sa multumesc. Cu cat darul pe care l-ai primit e mai mare, cu atat cernerea si incercarea la care esti supus e mai mare. Iar daca, in aceste conditii, te mai si lasi la aprecierea unuia si a altuia, fara a cerne, tu insuti (insati), mesajul, inseamna ca ramai legat de pamant… Si nici sa fii nepasator nu-i corect…
    Ceea ce am exprimat, legat de relatia fireasca dintre oameni, se refera la modul de exprimare. Eu am invatat sa ma iubesc asa cum sunt – asta nu inseamna ca nu am de lucru cu mine – ohoho!…, insa constat, uneori, ca dialogul devine – nu in cazul meu – o forma prin care anumite persoane nu imbogatesc, neaparat, universul altora care, ca si ei, sunt in formare. Limbajul devine brusc dur, insidios.
    In scrisoarea despre Iisus a unui raportor la Curtea Imperatorului roman, se spunea ca Iisus ii mustra pe cei pacatosi, apoi plangea deseori. De ce? mai mult ca sigur, le vedea viitorul, mai mult ca sigur, se ruga pentru ei, Il durea durerea sau pacatul lor. Efrem Sirul spunea ca sfintenia se naste in neputinta. De ce mi-ar fi rusine cu ea? trebuie doar sa indraznesc sa sper, ca si altii, ca voi vedea Lumina… Iar mesajul lui, pentru toate durerile lumii, sta in rugaciunea curata, din iubire, chiar pentru cel ce, eventual, te-a ranit vreodata.
    Proiectand, uneori in ciuda tuturor evidentelor, speranta in ceva mai bun, creezi, intai in astral, apoi… mai departe, iar in functie de puterea si legimitatea rugaciunii – raportata la planul divin – binele se va materializa.
    Uneori, imi inchipui ca o multime de – sa zicem – 1000 de oameni se roaga, macar 5 minute, in fiecare duminica: Da-ne, Doamne, sa fim cu atat mai buni, incat sa meritam conducatori mai buni, sa ne iubeasca, dar cu adevarat!
    Imi si inchipui ce minunat ar fi! Asta nu e utopie. Si ne-o doresc din toata inima!

  21. CristiP
    CristiP says:

    Rugaciunea in sensul in care ii vad eu sensul, este dragostea simpla din mine, pt tot, exprimata firesc prin atitudini fata de propria fiinta si fata de tot ce este in jur.

    Cand il voi vedea pe Dumnezeu in tot ce exista si voi dovedi asta prin placerea din gesturile mele imediate, degrevate de presiunea importantei , urgentei sau a sfinteniei

    sunt sigur ca impactul meu in aceasta viata va fi coplesitor.

    Iar cand intuim miza … ce sta in vietile noastre … a ne gasi resursele pt constienta care blocheaza conditionarile … va fi o placere.

  22. Adina Moldovan
    Adina Moldovan says:

    “O echipa de oameni constienti de sinele lor ce ar actiona concertat ar pulverize lumea cu dragostea, vitalitatea si impactul lor. Ar produce peste noapte efecte care ar schimba balanta puterii”.

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.