Ironia sacrificării sensului in viață

Intreaga lume in care trăim este reflexia de mare acuratete a faptului ca trădăm si sacrificam tot ce ne este drag si ne da sens pentru tot ceea ce credem ca ne aduce căstig vizibil cuantificabil material si social.

Practic sacrificam sentimentul de sens si satisfactie specific incarcarii cu energie viatală, ce o obtinem urmăndu-ne sensibilitatea , pentru orice ne poate aduce castig financiar si validare socială.

Consecința acestor alegeri este adancirea sentimentului de anxietate, izolare, lipsa de sens chiar cand esti 
insotit de cel mai prezentabil (si de obicei plictisit si formal) partener, acoperit de bani, 
ultravalidat social si 
invidiat de lumea in care-ti tărasti zilele 
spunandu-ti cat de important si tare esti.

Este plina lumea pana la refuz de indivizi care-și indepartează fără să ezite , prietenii si ”iubiții” de anduranță care au cerut putin si au oferit mult cand prind un partener prezentabil , profitabil si fara exceptie cu pretenții de superioritate si exclusivitate cică nenegociabile.

Este plina lumea de oameni care au pasiuni si deschideri constientizate pentru lumea si experiența erotica si sexuală dar nu ar risca nimic pentru a-și asuma public interesele si in definitiv adevarata identitate.

La fel intalnim peste tot indivizi care trateaza cu superficialitate oameni , care prin ceea ce sunt, oferă discret (nedemonstrativ) natural si cu placere, …. suport , atentie si confort interior 
dar umbla disperati facand orice compromis dupa fractiuni de atentie a unor indivizi obositori si instabili , capabili însă să intretima niste aparente de succes și superioritate.

Pană cand nu devenim capabili sa recunoastem continuturile umane pretioase si sa riscam tot mai mult pentru ele si oamenii care le manifestă, … doar o insuportabilă confuzie si lipsă de sens ne este destinată dincolo de apa de ploaie a aparentelor de succes si fericire cu care defilăm public.

Suntem atat de fascinati de calcule interminabile de profit incat nici nu mai avem luciditatea de a vedea ca iesimt tot timpu si in pierdere si mai nefericiti. Iar in timpul asta calcam in picioare (bineinteles elegant si ipocrit) tot ceea ce ne-ar fi putut face echilibrati, stabili, lucizi si multumiti de viață.

0 replies

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.