Posts

Industria sufletului pereche & Feminitatea primordiala

/in /by

That_Butler__New_Mate_by_Deviant_Bakura
O foarte mare parte dintre femei sunt atat de adanc conditionate de ideea ca sexualitatea in sine nu este ceva curat si demn de personalitatea lor, atent elaborata, incat, pentru a si-o permite, au nevoie de o curatare.
Aceasta curatare presupune perspectiva opusa, adica aspecte nobile:

sentimente inaltatoare, sacrificii eroice pe altarul relatiei  (impreuna la bine si la rau), parteneriate eterne si loiale etc.

Pe aceasta nevoie de sterilizare s-a dezvoltat industria “sufletului pereche”
si toate basmele de iubire in care cred arzator si disperat
prea multe dintre femeile de toate varstele, in pofida dezamagirilor in serie de care au parte.

Aceasta credinta este incurajata si exploatata de papusarii societatii in care traim, intrucat ne asigura o viata ratata, perfecta pentru interesele lor.

Basmul sufletului pereche este doar polul opus al basmului impuritatii sexualitatii.

Amandoua sunt fundatia unei iluzii, care, desi te dezamageste de fiecare data, nu te trimite decat foarte rar la bunul tau simt, in care sa-ti pui niste intrebari elementare precum:

Cum poate fi ceva murdar, nepotrivit, periculos in faptul ca
doua fiinte isi petrec dezbracati timpul impreuna, oferindu-si placere
prin atingeri, inclusiv dintre cele profunde si foarte intime?

Cum poate fi ceva condamnabil in sex, cata vrem il experimentam
cu totii ca fiind o sursa inepuizabila de echilibru psihic, sanatate si incredere in sine?

De ce trebuie sa proiectezi o poveste de iubire
pentru pentru a-ti urma atractia pentru un barbat?

Te poti fute cat vrei, cu oricine, fara nici un fel de explicatie,
la fel cum poti renunta, oricand consideri ca nu mai esti interesata
(vorbesc doar femeilor, intrucat ele sunt victimele naturale ale acestei
iluzii si pentru dezechilibrarea lor au fost proiectate aceste povesti).

Orice alegi sa proiectezi nu are nici o relevanta.

NU AI DE UNDE SA STII CE VA FI, CE VEI SIMTI, CINE SUNTETI FIECARE.

Sunteti in relatii pentru a afla toate acestea. 

De fapt, industria sufletului pereche este gaselnita mintii conditionate,
care-ti permite sa te futi linistita fara sa te simti ”curva” (adica femeie).

Proiectiile sunt doar un ecran opac intre tine si cel de care esti atrasa.

Asteptarile tale idilice se vor trada in limbajele inconstiete ale trupului si vorbirii tale, sau in reactiile de frustrare sau validare ale unor idei si subiecte. Partenerul tau va intelege ca vrei sa auzi doar ce-ti valideaza proiectiile si ego-ul si exact asta vei auzi, cata vreme intentioneaza sa te foloseasca.

Cand ai nevoie de povesti de iubire ca sa-ti dai voie sa te futi, povesti de iubire vei primi de la barbati ca sa te futa.

Nu te mira, insa, si nu face pe victima cand povestile se dovedesc a fi doar povesti.

Daca nu ai curajul sa-ti recunosti nevoile, dorintele si atractiile sexuale (de fapt daca nu ai curajul sa te accepti ca femeie) si trebuie sa te minti pe tine pentru a ajunge la sex, nu te mira ca barbatii iti respecta dreptul de a te minti si o fac si ei.

Modul asta inconstient de a te raporta la sexualitatea ta, nu te face decat usor manipulabila si-ti permite sa te consideri, vezi doamne, victima porcilor de barbati. Bineinteles ca is porci, doar cand iesi mai sifonata decat ei din poveste. Altfel, sunt doar niste nevinovate vaci de muls, carora le plangi condescendent de mila pentru naivitatea lor.

Intr-adevar, barbatii adevarati o sa-ti spuna ca se pisa pe toate povestile tale de iubire, ca, in fapt, doar iti doresti sex, pe care o sa ti-l ofere cu placere, imediat ce te porti ca o femeie matura, recunosti si spui ce vrei.

Va fi greu sa-ti recunosti ipocrizia. Dar o atitudine masculina, sensibila si stabila iti va incuraja onestitatea si va scoate din tine, inevitabil, mai devreme sau mai tarziu, femeia matura ce poti fi.

Cand nu mai poti evita proiectiile in relatii, intrucat ele devin a doua natura, iti refuzi sansa de a-ti cunoaste partenerii si natura masculina. Iti refuzi sansa la maturizare.

Astfel, toate relatiile cu ei vor urma acelasi tipar, fiind imposibila orice intelegere.

Si astfel, ceea ce ar fi trebuit sa fie o experienta foarte placuta de descoperire si conexiune, devine dupa  consumarea  entuziasmului romantic, in care se consuma primele futaiuri, un plictisitor joc politic din care speri sa-ti asiguri nevoile ego-ului tau, daca cele ale fiintei ti-s interzise de ipocrizia in care te complaci.

Evident ca nu exista nici un castig real din aceste proiectii.
Rostul lor este doar unul venit din partile noastre inconstiente, care cere o justificare idilica pentru cel mai natural, firesc si sanatos lucru din lume, dupa respiratie: SEXUL.

Sexualitatea e un instrument extrem de puternic de cunoastere si autocunoastere, de dezvoltare personala si spirituala.

Cu putina atentie, poti descoperi tot ce insemna ea, cum te ajuta si la ce.

Dar, majoritatea dintre cei implicati sunt atat de prinsi de rolul din propriile povesti, incat prea putini mai sunt capabili sa fie prezenti si atenti in sex. La fel de putini mai pot vedea jocul energiilor in sex si ceea ce ne spun acestea despre noi si despre viata.

160992496_mavis-dracula-halloween-hotel-transylvania-lightweight-Industria sufletului pereche este exemplificata perfect in doua minute de animatie din filmul Hotel Transilvania unde, la minutul 65, mama moarta a tinerei noastre protagosniste Mavis ii lasa scrise cateva cuvinte destinate sa fie citite la aniversarea majoratului ei:

“Iubirea adevarata. Pentru aniversarea ta de 18 ani.

Doi tineri singuri s-au intalnit intr-o noapte.
S-au indragostit la prima vedere.
Chiar in acea clipa au stiut ca vor fi sot si sotie. (se refera la ea si la tatal fetei, cel care i-a inmanat scrisoarea cadou).

Adevarata iubire apare doar o data in viata. O vei gasi si tu, iubirea mea. Pretuieste-o. Cu drag, mama.”

As putea scrie un articol numai despre cata prostie presupune sa validezi o astfel de raportare la viata.

Si cu toate astea, chiar acum, milioane de femei si cativa barbati pierduti intr-o sensibilitate exacebata de naivitate, isi asteapta sufletul pereche.

Multe dintre ele chiar au crezut ca l-au intalnit de o gramada de ori si …. inca il mai asteapta! Pentru toate aceste femei (si barbati), o relatie reusita nu presupune decat sa astepti intalnirea magica cu sufletul pereche.

Nu trebuie sa te cunosti si sa te dezvolti spiritual, nu trebuie sa intelegi sexul opus, nu-ti trebuie experienta si constienta. Trebuie numai sa astepti sa vina la tine si asta te va face automat fericit/a.

Ma intreb ce se-ntampla daca eu aflu ca nu-mi trebuie nici un suflet pereche, intrucat eu ma simt bine cu mai multe suflete. Si cine gestioneaza tot acest proces?

Si ce s-o-ntamplat cu sufletele pereche a milioanelor de oameni care traiesc printre noi, in relatii traumatizante o viata intreaga, sau care nu sunt capabili sa aibe o relatie de orice fel?

Cum se poate, ca in era comunicarii instantanee, cu suportul atator site-uri de facilitare a relationarii, atat de putini reusesc sa ajunga la o relatie functionala?

Unde-s sufletele pereche ale astora si, cum de, pe majoritatea celor naivi, dezechilibrati, ignoranti, inadaptati  sau cu vieti distruse, nu-i doreste nimeni ca suflete pereche?

Inainte de a ne pune problema gasirii sufletului pereche, ar trebui sa ne gasim propriul suflet, sa vedem de ce anume are el nevoie. Iar aceasta regasire a identitatii se realizeaza prin constienta.

Aceasta viziune cretinoida (sincer nu stiu daca exista cuvantul asta) poate imagina ca, la nivel de mase, fiecaruia ii apare persoana destinata s-o faca fericita si ca, odata aparuta, totul va curge intr-un spatiu de inocenta si fericire vesnica.

Absolut oricine sta o secunda sa se gandesca, poate intelege si poate vedea, peste tot in jur, ce complexa este problematica relationarii si cat e de dificila.

Daca ceva va entuziasmeaza prea tare, in partea de inceput a relatiilor, puteti fi siguri ca alegeti sa vedeti ceea ce vreti sa fie acolo, nu ceea ce este. In fapt, in spatele entuziasmelor de orice fel, se ascund doar proiectii, slabiciuni, lipsa de experienta si naivitate.

Pur si simplu, a te ambala ca ti-ai cunoscut sufletul pereche dupa doua saptamani de relatie, cand nu te cunosti pe tine insuti dupa zeci de ani de viata …  este victoria absoluta a prostiei umane.

Maturitatea si experienta vor sti cate fenomene inconstiente opereaza in background-ul fiintei, ce tezaur de ignoranta mostenit de generatii toleram in noi, si cat de conditionati suntem de acestea.

Iar cei care au aceasta maturitate vor ramane detasati de emotii, atenti la orice tentatie de a se atasa, prezenti si recunoscatori pentru compania partenerelui, preocupati sa simta continutul celuilalt.

Tot acest pachet, de abordare a inceputurilor de relatii, este o forma de iubire veritabila, care ne va aminti permanent ca suntem impreuna sa ne regasim, inclusiv pe noi insine, relationand, nu sa ne inlantuim.

Inafara acestei abordari, cadem in proiectii si asteptari de validare a ego-ului cu promisiuni si cuvinte mari. Nu intamplator. Cand pierdem prezenta si placerea companiei, trebuie sa o inlocuim cu placerile validarii propriei importante.

Dar va rog fiti atenti.
Industria sufletului pereche este doar forma denaturata a unui adevar extraordinar de accesibil si profund, anume ca: fiecare individ incarneaza preponderent un principiu masculin sau feminin, a carui pereche este principiul opus.

Ca urmare, orice relatie functionala este o regasire a principiilor pereche. Industria sufletului pereche este doar forma denaturata a principiului pereche, in aceeasi masura in care ideea murdariei sexualitatii este forma denaturata a murdariei inconstietei in sex.

NU individualitatile formeaza perechi, ci pricipiul masculin si cel feminin sunt perechea ancestrala care se cauta prin noi.
De asemenea, nu sexualitatea este murdara, ci inconstienta cu care abordam sexualitatea.

Nu intamplator aceste doua denaturari abile au atata succes. Toti simtim ca energiile noastre feminine si masculine sunt intim si ancestral legate intr-un parteneriat. Dar parteneriatul nu vizeaza individualitatile.

La fel, multi dintre noi gasim ca ceva nu este in reglula in sexualitatea noastra dar problema nu este a sexualitatii, ci a inconstientei. Ce poate fi mai evident decat aceste afirmatii. Doar faptul ca am adoptat povestea sufletului pereche, si a impuritatii sexualitatii ca sa scapam de responsabilitatea maturizarii si constientei.

Exact cum rusinea intretine inconstienta sexuala , aroganta intretine iluzia sufletului pereche. Nu poti fi atent (constient) in sex daca ti-e rusine de el …  la fel cum nu poti sa-ti asumi responsabilitatea maturizarii daca esti arogant si crezi ca totul ti se cuvine fara efortul constientei.

 

375051_605636722782727_1980254693_n (1)Feminitatea primordiala, incurajarea ei de catre barbati. Puterea masculina ca instrument de evolutie al femeilor.

Ideea mea despre aceasta feminitate adevarata ar fi o colectie de experiente, in care femeile au renuntat spontan intr-un anumit context la zidurile si temerile lor, exprimandu-si sentimentele, emotiile, dorintele, fara cenzura analizelor mentale si fara asteptari.

Orice asteptare, orice calcul de profit care conditioneaza o manifestare feminina, interzice feminitatea primordiala. In fapt, aceasta feminitate este permanent vie si interesata sa se manifeste, dar nu poate fi constientizata si validata prin exprimare, decat dupa o minima detasarea de calculele si interesele de perfectiune ale ego-ului feminin.

Orice incercare de a prelua (invata) comportamentul unei feminitati primordiale reflecta completa neintelegere a ceea ce inseamna ea. Celor care cauta recuperarea acestei identitati feminine nealterate, le recomand doar sa-si urmeze simplu impulsurile incarcate de sentiment, caldura sau doar curiozitate si sa refuze sa-si construiasca o identitate pe mentalizarea, interpretarea si integrarea principiala a ceea ce simt.

Aceasta stare a femeii, prin care ea ofera si lasa sa se intrevada bogatia interioara de traire, accesibila doar ei, traire care hraneste fundamental barbatul, dandu-i sens si putere, este singura declaratie autentica de dragoste.

Trist este ca prea multi dintre barbati nu vad, nu inteleg si nu stiu raspunde si recompensa cu o deschidere pe masura acest peisaj interior de feminitate veritabila.

Si astfel, femei care natural sunt mai inclinate catre partea lor primordiala, ajung repede descurajate de prostia barbatilor si deturnate catre preocupari legate de forme si dimensiuni.

N-ar trebui insa sa cada in dezamagiri naive, intrucat acest mod de a-si trai feminitatea este si propria recompensa prin starile de liniste, luciditate si echilibru pe care le acceseaza o astfel de alegere.

Prea putini pot ramane insensibili la feminitate dar, cand aceasta femininate vine la pachet cu ceva slabiciuni sau naivitati, sobolanii nu vor rezista tentatiei de a-si alimenta superioritatea cu ele. Important este ca femeile acestea sa inteleaga ca in feminitatea lor este o putere enorma, ca aceasta feminitate trebuie dezvoltata.

Dar, la fel de important este ca aceste femei sa fie protejate de o luciditate care intelege cu ce barbati au de-a face si cum trebuie abordati.

Vindecarea este un proces prin care intelegem ca, la nivel fundamental, principiile noastre feminine si masculine nu au fost niciodata in conflict. Ele doar asteapta sa descoperim ca suntem aici sa fim exact ceea ce avem nevoie sa fim unii pentru altii.

gothic_fashion_sketch_by_zeldacw-d68ar7rBarbatii care pun umarul, pentru ca inteleg miza prezentei acestei feminitati primordiale in viata noastra, se confrunta cu o problema care le solicta infinit rabdarea.

Ei trebuie sa ramana necontaminati de o rautate feminina veritabila, care se declanseaza in femei cand le raspunzi cu raceala la comportamentele inradacinate in proiectiile romantice despre iubire, in pretentiile de putere si control sau in superficialele valori morale si principiale ce le dau senzatia de rafinament.

Feminitatea este la randul ei corupta de o ipocrizie emorma, dar, spre deosebire de cea masculina, are justificarea ca s-a format intr-un mediu toxic, agresiv cu natura lor. Iar acest mediu este opera de arta a sobolanului.

Femeile isi vor regasi partea naturala a feminitatii lor daca barbatii vor fi capabili sa o recunoasca in manifestare si sa o incurajeze. La fel, ei trebuie sa taxeze cu raceala fitzele, pretentiile absurde, manipularile si testele de docilitate, la care prea multe femei au devenit experte, ca urmare a imaturitatii masculine.

Altfel spus, barbatul trebuie sa domine cu forta ratiunii si autocontrolului (intelepciunii) partea intunecata a feminitatii egotice, pentru a o face sa simta ca nu poate obtine nimic doar cu tupeu si un fizic apetisant si trebuie sa recompenseze manifestarea feminitatii primordiale, servind-o si protejand-o.

Evolutia noastra spirituala in cuplu este un dans al intelepciunii si senzualitatii, care merita orice efort, orice inconfort.

Barbatul trebuie sa se exprime cu franchete pentru a se conecta la partea autentica a femeii. Comunicarea asta creeaza instantaneu o lupta in femeie, intrucat, pe de o parte latura autentica a femeii simte barbatul autentic si este puternic tentata sa il admire si sa il iubeasca natural, firesc si senzual.

Pe de alta parte, latura neautentica a femeii resimte aceasta forta a barbatului drept dominare.

Asa ca, femeia este pusa in fata unei alegeri cu implicatii esentiale si imediate: care parte este importanta? Cea in care considera acest tip de barbat drept un dominator care atenteaza la respectul ei de sine , sau doar un barbat care o ajuta sa-si descopere si sa-si asume feminitatea?

Pentru ca femeile s-au obisnuit sa relationeze cu barbatii de pe o pozitie de superioritate,
mai ales cele care au avut parte de ceva validare,
nu de putine ori ele se revolta din viscere in fata barbatilor invulnerabili la
intimidari, amenintari, forme apetisante sau fetze dulci.

Intalnirea cu barbati providentiali, pe care nu-i recunosti si ii indepartezi, pentru ca nu-ti gasesti smerenia, te pune intr-un conflict cu supraconstientul tau. Din acest conflict, nu poti iesi decat infranta si obligata la onestitate.

Pana cand femeile nu-si  acceseaza calitatile feminitatii primordiale, ce le deschid perceptiile continutului masculin, nu inteleg si nu sunt sensibile decat la limbajul puterii. Este vorba despre acea putere care te face imun la testele si jocurile ei, si care iti permite sa simti corect femeia in interesele si starile ei, dincolo de aparentele pe care vrea sa le intretina.

Puterea asta masculina, accesibila atat celor cu o inteligenta emotionala naturala, precum si celor maturi spiritual, va fi folosita spre dominare de primii si, in folosul maturizarii femeii, de ceilalti. Intodeauna au existat barbati versati in a intelege si manevra femeia, in afara oricarei preocupari pt interesele ei .

Acestia sunt barbatii atragatori, care in urma validarii s-au simtit confortabil intre femei si le-au decodat mecanica atractiilor lor. Este si aceasta o putere care atrage femeile dintodeauna, dar puterea adevarata este cea venita dintr-o profunda intelegere a naturii masculine si a rolului ei in dezvoltarea si maturizarea sexului opus.

Puterea ca aspect al identitatii masculine este un instrument necesar trezirii femeilor din hipnoza autoimportantei  … intrucat, dupa ce acestea se trezesc, …  raporturile de putere se transforma in cooperare, placere si relaxare.

Cris

http://www.facebook.com/#!/cris.popanda?fref=ts

 

Viaţa ca poezie

/2 Comments/in /by

pic000

Viaţa este o operă de artă. 

Un scriitor ar spune că e poezie.
Un pictor că e o pictură, un peisaj.
Un actor ar asemăna-o cu o piesă de teatru.
Un cântăreţ sau un compozitor ar spune că viaţa e o melodie.

Toate acestea cu condiţia ca acel scriitor, pictor,
actor sau muzician să fie un artist autentic.

Spre deosebire de simplul scriitor, artistul autentic se recunoaşte prin aceea că este un observator al vieţii. Mai mult, un observator neimplicat dar totuşi participant. Unul care trăieşte viaţa, dar în acelaşi timp o observă de undeva din afara sa. O observă din afară, nu pentru că e “spiritual”, ci pentru că-i admiră frumuseţea. El nu judecă lumea, nu “ştie” cum ar trebui să fie, nu încearcă s-o modifice după cum o vede el şi nu-i dă nicio interpretare personală… doar o observă detaşat şi e surprins de poezia ei (a vieţii).

Interpretarea vieţii, a situaţiilor şi a evenimentelor ca fiind bune sau rele, favorabile sau nefavorabile, câştigătoare sau pierzătoare … nu există la artistul autentic. Nu există nici încercarea disperată de a schimba lucrurile şi de-a întoarce lumea pe dos pentru a fi conformă cu propria viziune. Nimic din acestea.

Artistul e rămâne un observator neimplicat şi totuşi participant. Iar operele sale de artă tocmai prin asta se evidenţiază ca fiind artă autentică, şi anume prin faptul că redă realitatea exact aşa cum este… având zero implicare implicare personală. Pur şi simplu nu mai există Eul care să se implice şi să altereze opera de artă cu propria interpretare.

Un cântăreţ care-şi implică Eul în interpretarea unei melodii, se aseamănă cu participanţii entuziaşti de la X-Factor care implicându-şi Eul în strădania lor de a cânta frumos, ajuns să altereze melodiile de aşa natură încât să-ti zgârie timpanul.

În schimb, când începe să cânte artistul autentic, ai senzaţia că el nici nu mai există. Sunetul iese atât de natural şi aromnios prin el încât ai senzaţia că “Altcineva” cântă prin el. Cântăreţul a dispărut ca persoană, ca Eu, şi a apărut “Altceva” care se exprimă prin el într-un mod aparte. Tot ce vine de la artist este de dincolo de persoană, dincolo de Eu, iar el, uimit de frumuseţe, redă aceasta mai departe într-un mod nealterat.

Artistul redă viaţa şi realitatea exact aşa cum e, nealterat, autentic, viu.

(Nu vi se pare că muzica şi filmele din zilele noastre n-au nimic cu arta, asadar cu realitatea ? Cu toate acele happy-ending-uri prefabricate şi deloc naturale.)

Viaţa, privită ca operă de artă, are o frumuseţe aparte.

Firescul, naturalul, chiar banalul sunt componente ale peisajului artistic în viziunea artistului autentic.

Chiar şi suferinţa (sau mai ales ?) are în ea o poezie. Un artist ar spune că e chiar una fascinantă…poezia asta a suferinţei.

E ca şi cum, eu de exemplu, fiind supărat şi în suferinţă, îmi trăiesc cu o anume intensitate şi implicare toată această dramă, simţind toată durerea pe care aceasta o provoacă…dar în acelaşi timp mă observ asemenea unui spectator de undeva din exterior şi-mi dau seama cât de interesantă şi chiar poetică e experienţa acestui băiat care suferă.

Şi toată suferinţa lui, aşezată într-un mediu urban, între clădiri mari cu pereţii reci şi între oameni total indiferenţi la acest băiat care-şi trăieşte drama vieţii sale…toate acestea…dau un peisaj, o imagine artistică, una interesantă, frumoasă. Iar artistul doar observă asta, chiar (sau in special) dacă chiar el este un personaj din acest peisaj.

Abordarea artistică a vieţii este una fascinantă.

Artistul vede tot, dar nu judecă nimic.  Nu interpretează nimic, nu etichetează nimic, ia lucrurile aşa cum sunt şi vede frumuseţea vieţii în ceea ce ea ESTE, nu în ceea ce “ar trebui să fie”.

El vede că oamenii se nasc fără să ştie de unde vin, şi vede cum mor fără să ştie unde se duc.

Vede că moartea sfârşeşte viaţa şi nu adaugă nimic la asta.

Vede cum semenii săi, prinşi în incapacitatea de a lua realitatea aşa cum e, adaugă vieţii o serie de fantasme şi interpretări personale privind “viaţa de apoi”, incapabili să accepte că există unele lucruri în viaţă pe care nu poţi să le ştii. Dar faptul că nu ştim unde mergem după moarte şi că e foarte posibil să murim odată pentru totdeauna, cu tot cu suflet,  poate face parte şi asta din acel tablou artistic numit Viaţa.

Există o poezie şi în frica oamenilor de a trăi o singură secundă în absenţa unui prieten pur imaginar şi (aparent) atotputernic. Dacă observi omul prins în mrejele credinţei religioase observi că e interesant.

Există o poezie şi în “a nu şti”. Există şi în “a nu putea”.
Există şi în frică, şi în îndoială, şi în slăbiciuni, şi în a pierde, şi în a fi cu Dumnezeu şi alte persoane imaginare şi există la fel de multă poezie în nu avea prieteni imaginiari.

În tot există artă. Fiecare lucru are un dram de poezie în el, ceea ce ma face să cred că presupusul Dumnezeu e un artist desăvâşit.

Arta e întotdeauna accesibilă, pentru că e întotdeauna aici şi acum. E mereu în stare pură şi nealterată.

O văd observându-mi degetele crepate de frigul de-afară cum se plimbă acum pe tastatură parcă fără să fac eu ceva cu ele. Aproape că se mişca de la sine.

Aşadar poezia vieţii nu e despre nimic altceva
decât despre ceea ce este AICI şi ACUM.

Şi aici şi acum se găseşte înseşi viaţa, care e chiar în acest loc
şi  exact în acest moment o operă de artă.

Cris

Abandonati presiunea mintii pentru a descoperi viata (Prezenta)

/1 Comment/in /by

Cunoasterea reala este o chestiune de senzitivitate si luciditate care definesc starea de contemplare.

Contemplarea este o deschidere catre mesajele existentei livrate sub forma de senzatii, perceptii, intuitii sau viziuni.

In lipsa perceptiei, informatiile sunt moarte si nu fac decat sa duca la speculatii fara nici o utilitate. Insa cele sustinute de perceptii devin adevarul nostru viu, al fiecarui moment. Pe masura ce perceptiile se extind catre profunzimile fiintei adevarul nostru se extinde, se modifica sau se nuanteaza, dar niciodata nu este ros de indoiala si confuzii.

Cand intelegi acest simplu fenomen intelegi si recomandarile inteleptilor de a nu ramane blocat in convingeri si adevaruri, de a te pastra viu, deschis catre realitati mai ample si oportunitati spirituale pe masura.

Orice perceptie poate fi extinsa si aprofundata.

Orice adevar este upgradabil.

Ori la capitolul perceptie a vietii, mintea este complet paralizata si implicit inutila. Trebuie sa devina insa obiect al contemplarii ca parte esentiala a fenomenologiei interioare.  Asta presupune implicit eliminarea oricarei judecati asupra ei, acceptarea si adoptarea ei ca parte esentiala a fiintei noastre.

Acesta  limitare esentiala ar fi de ajuns sa-i luam autoritatea de a interpreta si decide viata noastra.

Am gasi suficiente motive s-o abandonam chiar in lipsa viziunii vreunei alternative pentru ca modul ei de abordare a vietii nu a dus niciodata la un succes real si durabil care sa-l satisfaca profund pe proprietarul ei.

Toate speculatiile ei inteligente si planurile meticuloase se sfarsesc in deziluzii si sentimentul inutilitatii.

Cand mintea te face sa te simti o entitate separata, imediat concluzionezi necesitatea de a te proteja, de a-ti urmari interesele de siguranta si fericire intr-o lume ostila si lipsita de sens in care intimplarea este singura regula.

Perspectiva asta este exact ce are nevoie mintea pentru a-si justifica pretentiile de dirijor in fiinta pentru recuperarea starii de siguranta. Intrucat avem gravat  in ADN-ul nostru amintirea potentialului de liniste si beatitudine ce-l reprezinta experienta vietii, mintea se foloseste de aceasta amintire adanc inradacinata pentru a crea motivatie.

Asa ajungem pe o pista gresita la mana mintii, care stabileste ca nu suntem suficient si ca trebuie sa ajungem undeva pentru a ne obtine siguranta si linistea in viata.

Bineinteles ca solutia ei sunt ziduri fizice sau principiale cat mai inalte, intre noi si restul lumii, in interiorul carora adunam bani, arme, sclavi sau motive de superioritate etc. Dincolo de faptul ca asta iti ia o mare parte din viata … nu obtii nimic din ce cauti. Vei fi mai apasat de propriile realizari si mai ingrijorat sa nu le pierzi in gramada de dusmanii si invidii pe care le-ai creat pe drum.

Zidurile astea de la care asteptam protectia presupun obiective si planuri sofisticate, straine de nevoile noastre reale, construite pe o intelegere eronata a vietii.

Ajungem sa ne izolam sau sa ne aruncam in proiecte pretentioase pe termen lung.

Insa orice obiectiv care nu tine seama de legatura cu existenta nu rezolva nimic dar creaza o infinitate de probleme care cer alte planuri, scenarii ce devin in timp o infinitate de presiuni care ne sufoca interiorul.

De aici o paleta intreaga de ‘’trebuie sa’’ … fim bogati, frumosi, abili, pe faza, puternici, de succes, seducatori, sociabili  sau plini de iubire, spirituali, relaxati, sinceri, prezenti , abstinenti etc etc etc . … uitand ca nu putem fi nimic din ce nu suntem deja.

Toti acesti ‘’trebuie sa fim’’ se nasc din lipsa de atentie catre ceea ce suntem acum si aici si devin pietrele de moara agatate la gatul fiintei care suntem.

Presiunea constanta in care traim creaza contractii fizice constante care rigidizeza corpul, ii fura flexibilitatea, perturba circulatia si imbolnaveste. Daca sunteti atenti la corpul vostru in momentele de prezenta accidentale sau create veti descoperi parti, care relaxandu-se va fac sa constientizati incordari atat de vechi, incat nici nu le mai observati.

Acestea sunt doar o mica parte a efectelor terorii in care mintea va tine fiinta. Palpitatiile, tensiunea ridicata, insomniile, comportamentul formal sunt consecinte ale acelorasi nenumarate presiuni absurde: ca nu v-ati gasit vocatia inca, ca trece timpul si nu aveti un iubit, ca nu sunteti realizat, ca nu aveti preteni, ca nu sunteti sociabil etc etc etc.

Sub autoritatea mintii, … suntem in situatia in care aceasta presiune cu care ne incarcam este echivalentul gestului in care ne tragem de par ca sa crestem mai repede in inaltime.

Si astfel in loc sa cautam cu toate puterile si resursele noastre cooperarea cu o existenta  – evident infinit de potenta si inteligenta, traind atenti si deschisi catre viata, pastrind mintea tacuta dar receptiva – ne implicam in planuri complexe pentru obiective inutile, care ne lasa consumati si nesatisfacuti in cele din urma, chiar daca pentru a ramane macar cu invidiile celorlati mimam o satisfactie puerila pe care o putem dovedi doar cu aroganta sau stilul de viata (daca am ajuns bogati dar deconectati), pentru ca nimic din vibratia fiintei nu confirma fericirea pe care incercam sa o afisam.

Trebuie bine inteles caevoluam numai din ceea ce suntem in acest moment si orice dorinta de a impulsiona cresterea se poate materializa numai prin cooperarea stransa cu intreaga fiinta care suntem si intelegerea ei in contextul existential care-i sustine cresterea.

Orice stare neplacuta indica un conflict evident cu parti din tine. Orice suferinta te sesizeaza ca ai pierdut contactul cu viata. Este un semnal de alarma care ar trebui sa te trezeasca si sa te scoata de pe calea pe care esti.

Acesta este si motivul pentru care pana nu incetam conflictul cu noi insine, integrand  neconditionat tot ce ne nemultumeste si renuntand la pretentiile de perfectiune, nu avem nici o alternativa la suferinta.

Pentru ca exact ceea ce facem pentru a atinge ideea noastra de perfectiune este exact ceea ce raneste structurile esentiale ale fiintei.

Si asta pentru ca nimic altceva decat suferinta nu ne mai poate castiga atentia prea prinsa de planurile mintii noastre. Ne indragostim atat de tare de gunoaiele cu care ne-am umplut mintea, incat preferam suferinta pana in momentul in care devine insuportabila.

In momentele de luciditate, specifice momentelor de gratie sau celor de suferinta crancena, evidenta esecului mintii ne lasa smeriti si constienti de limitele ei, dar cu o atentie incarcata de respect catre mediul nostru interior care devine astfel integrat si acceptat.

Doar in astfel de momente stim ca am ranit ceva esential si important in fiinta noastra daca suferinta este atat de crunta.

Odata recuperata smerenia si atentia fiinta iese din conflictul epuizant in care o tineam si ne ofera cu recunostinta accesul la resursele ei de inspiratie, intuitii, viziuni clarificatoare despre propria natura, nevoile reale si potentialul nostru.

Totul la pachet cu un reconfortant sentiment de siguranta.

Pentru ca imediat ce luam contactul cu ceea ce suntem acum si aici … descoperim cu uimire ca cineva are o grija infinita de noi si ca ceeace ce este in jurul nostru este exact ceea ce avem nevoie in fiecare moment.

Si asta pana in detaliile cele mai nesemnificative.

Fiecare moment, fiecare situatie este o opera de arta a existentei prin care-ti vorbeste de grija ei pentru tine si te incurajeaza sa-ti gasesti increderea de a te lasa sustinut de ea.

Secretul vietii este ca iubirea, pacea, relaxarea, inteligenta sunt identitatea noastra, iar presiunile puse pe noi de o minte care afirma ca nu suntem suficient si ca trebuie sa devenim ceva, face sa nu ne putem experimenta natura.

In consecinta nimic nu este mai simplu decat a fi ceea ce esti si a experimenta asta, imediat ce te despovarezi de presiunile ce ti le-ai pus in carca.

Trebuie inteles ca incercarea de a te elibera de aceste presiuni, presupune un curaj semnificativ, pentru ca va trebui sa infrunti determinat mintile inconstiente ale celor din jur care-ti inchid gura sub justificarea ca nu ai facut nimic in viata, care te descurajeaza imediat ce iesi din tiparele valorilor colective traditionale cu care majoritatea se identifica fara sa se intrebe vreodata daca aceste valori ii reprezinta cu adevarat.

Va trebui sa le infrunti … acceptandu-le, oferind spatiu cuvintelor lor, lasand astfel trecutul sa se manifeste si sa se consume … fara sa-l mai alimentezi.

Exprimarea lasata sa existe care nu degenereaza in tensiuni si conflicte, vindeca si elibereaza trecutul de demonii inconstientei.

Miza gestului de a iesi din curentul colectiv de inconstienta este enorma pentru ca oglindeste si pune in evidenta inconstienta din valorile colectivitatii si de aici refuzul inconstient dar concertat al mediului de a-i lasa pe cei care aleg constienta sa-si urmeze drumul linistiti. Din acest motiv orice om trezit, constient, este un succes al tuturor si toti vom beneficia de intelepciunea lui. Prin acceptare cu ingaduinta a inconstientei celorlalti de catre cei treziti,  fortele inconstiente sunt puternic slabite.

Inconstienta are nevoie de conflict si tensiune pentru a supravietui.

Fii adanc recunoscator pentru ceea ce esti deoarece in acest ‘’ceea ce esti’’ sade toata puterea din lume cand ai incetat sa-ti crezi mintea in ce spune despre tine.

Cand luam aceste presiuni, experimentam instantaneu clarviziunea si relaxarea ce este insasi natura noastra intima.

Afirmatiile:

Nu vreau sa fiu relaxat

Nu vreau sa fiu fericit

Nu vreau sa fiu iubit

Nu vreau succes

Etc.

atunci cand cautam relaxarea, iubirea, fericirea, succesul sau orice credem ca ne lipseste, relaxeaza instantaneu pentru ca ele nu fac decat sa ridice presiunea obiectivului de a fi fericit, relaxat, iubit cu care mintea se tine ocupata si implicit departe de exact ceea ce esti si cauti.

Fiinta interioara profunda este singura care-ti poate oferi viziunea modului in care poti obtine ce ai cu adevarat nevoie.

Cooperarea cu propria fiinta devine atat de placuta incat esti vindecat inclusiv de presiunea atingerii obiectivului.

Cooperarea cu propria fiinta devine de fapt singurul obiectiv.

Astfel ajungi sa-ti poti dori multe dar sa fi detasat de dorintele tale bucurandu-te de drumul spre indeplinirea lor.

Asa incat obtinerea a ceea ce-ti doresti nu te inlantuie pentru ca nu ai sacrificat nimic sa le obtii, totul fiind facut cu placere. De aceea cei care au obtinut ceva pe aceasta cale pot imparti totul cu ceilalti. Ei sunt deja recompensati de viata prin ceea ce traiesc. Nu simt drumul ca un sacrificiu si asta-i elibereaza de identificarea cu ceea ce au obtinut.

O minte fara obiective devine o minte tacuta sau mult mai relaxata care nu mai este nevoita sa gaseasca solutii de a depasi frica, neincrederea, suferinta etc., iar tacuta fiind dispare si sursa fricii, suferintei, neincrederii etc.

O minte tacuta va exprima perfect fiinta ta si implicit vei castiga claritate, viziuni si determinare.

Trebuie inteles ca singurul lucru imposibil de evitat este de a trai in prezent.

Asta este garantia dreptului tau de a fi puternic si fericit.

Nu poti iesi din clipa prezenta … desi poti sa eviti sa o privesti.

Conectarea la prezent este din acest motiv cel mai banal si accesibil lucru pentru ca, a nu experimenta prezenta, iubirea si pacea presupune o permanenta si obositoare preocupare.

Prezentul nu poate fi evitat. Respiri in prezent, simti in prezent, te misti in el. Trebuie numai sa nu te chinui sa fugi de el sau sa-l cauti in metode si solutii. Cand vei obosi si vei cadea … te vei regasi in el fara sa faci nimic pentru ca acolo ai fost tot timpul in care mintea facea planuri sa ajunga la el.

Din acest motiv afirmatii puternice ca cele de mai sus aduc atat de usor linistea pentru ca singurul lucru care trebuie facut este de a te scoate din cautarea vreunei solutii si a experimenta sentimentul de a fii viu in lipsa oricarei cautari. Incetarea cautarii este regasirea identitatii divine. Nu este nevoie de timp sau metoda ca sa fi cine esti si ai fost de la inceputul timpurilor.

Oricat de amenintatoare poate parea viata, cand devine grea amintiti-va ca respirati inca, faceti-o adanc, aduceti senzatia ca existenta este in tot ce exista …. si priviti. Asta este toata cunoasterea necesara din lume. Restul discutiilor sunt de placere.

Pacea cosmica fie cu voi.

Iubirea sa va ocroteasca.

Daca ti-a placut articolul vino pe Forumul FiiConstient.ro de dezvoltare spirituala pentru a dezbate mai multe teme care au la baza spiritualitatea.

CRISTI

Cine suntem si ce vrem

/4 Comments/in /by

Suntem validati permanent de catre existenta prin imensa energie-iubire care alimenteaza fiinta noastra fara incetare.

Aceasta energie este coplesitoare si strabate toate structurile fiintei, fiind cea mai apropiata, palpabila, consistenta si inevitabila senzatie pe care o traim – senzatia vietii.

In pretentiile noastre naive confundam spiritualitatea cu trairile exotice, ignoram trairile imediate ale fiintei, banalizam sau evitam peisajul interior care este expresia cea mai concreta a manifestarii vietii.

Atitudinea asta ne impinge catre cautari spirituale pe directii false care deseori devin periculoase.

De fapt cautam spiritualitatea in spatiul gandurilor ideilor si a emotiilor exotice in loc sa incarcam cu importanta si sens fiecare eveniment interior sau situatie prin care trecem, fiind atenti pentru a receptiona mesajul vietii  si a patrunde mai adanc in noi insine.

In fapt o mare parte dintre noi traversam o etapa in care folosim spiritualitatea pentru a ne ascunde ipocriziile, slabiciunile, complexele, nevoia de superioritate si validare etc.

Lipsa sentimentului de implinire, de fapt senzatia de irosire pe care o incercam, va confirma eroarea de atitudine si abordare a vietii in care ne aflam.

Nu vom gasi niciodata spiritualitate reala in spatiul mental emotional dar vom trai permanent senzatia ca suntem foarte aproape de a deslusi misterul sau de a gasi solutia geniala ce ne va scoate din  nefericire si slabiciune.

Evident ca asta nu se va intampla, gasirea iminenta a unei solutii fiind doar o capcana destinata sa ne tina in priza, tensionati si implicit neatenti la ceea ce este esential.

Existenta opereaza simplu – la mintea cocosului, as zice – pentru ca limbajele ei sunt pentru oricine. Fiecare dintre noi a trait momente de gratie, cand fara vreo conjunctura speciala exterioara, am gustat o pace si o siguranta infinita. Sunt momente de care am mai vorbit, cand mintea pur si simplu se prabuseste in ea insasi, ramai expus constiintei si fortei ei simtind gratia de a fi: in fata unui peisaj, langa o femeie, momentele grele cand avem alaturi un prieten bun sau un bunic intelept …

In aceste momente, pe care din pacate le uitam repede sau le minimalizam importanta, noi descoperim puterea, iubirea si linistea unui camp vast protector care ne tine in viata si de a carui atribute ne bucuram profund.

Rolul nostru devine evident si este acela de a aduce in manifestare in lumea formei, exact acele atribute percepute in spatiul interior si care ne sunt esentiale, pentru ca forma sa fie patrunsa de constiinta. Si tocmai pentru ca intelegem imediat cat de importante sunt pentru fiecare din noi siguranta si iubirea, ar trebui sa vedem imediat cat de necesar este sa aducem aceste lucruri in experienta dintre noi.

Ce poate fi mai simplu si mai evident decat acest lucru?

Cand devenim constienti de aceasta forta puternica si evidenta care ne tine in viata si care in definitiv se exprima prin noi, egoul se dizolva instantaneu, ingrijorarile pentru eventuala noastra valoare sau utilitate devin amuzante si intelegem ca totul este un reconfortant si interesant joc al lui dumnezeu cu el isusi.

Mai intelegem ca forma este doar o masca asezata peste identitatea noastra divina. Corpul, gandurile, ideile si emotiile noastre sunt doar un accesoriu al fiintei noastre, precum un colier la gatul unei femecatoare femei.

Si exact cum un colier scoate in evidenta farmecul femeii, forma trebuie sa atraga atentia asupra constiintei care o sustine. In acelasi mod in care femeia isi schimba colierul in functie de evenimentul la care participa, constiinta din noi schimba formele in functie de situatia si contextul pe care am ales sa-l traim pentru a-l experimenta.

Spectaculos este ca la nivelul esentei fiecaruia dintre noi constatam ca aceasta esenta este una si aceiasi cu cea care animeaza tot ce exista, toate formele.  Astfel, extinzand comparatia, putem afirma: ca forme suntem cu totii coliere la gatul aceleiasi constiinte. Pana nu reusim sa asimilam perspectiva asta … vom trai chinuiti de nefericirea comparatiilor dintre coliere, fara sa vedem ca cineva (Dumnezeu bineinteles sau NOI insine) si-a pus colierele la gat pentru ca sunt perfecte si necesare.

Tot jocul formei, presupus de evenimentele vietii noastre, este destinat revelarii constiintei din spatele lor, care uneste toate aceste forme intr-o sigura entitate in ciuda separarii ce pare evidenta cand privim lumea prin minte.

Mintea nu poate vedea liantul care face din existenta o singura fiinta intrucat liantul este un enorm camp de forta, inteligent si divin, nepalpabil pentru minte la fel cum culoarea este inaccesibila unui orb din nastere.

Regasirea “vederii” este procesul in care ne departam de identificarea cu mintea superficiala si ne descoperim (percepem) spatiul de constiinta din noi.

Pana nu reusim sa ne smulgem din identificarea cu continutul mental si sa observam fluxul de energie interioara si campurile sursa ale acestei energii, care intr-un mediu inconstient creaza continut mental emotional, ne va fi imposibil sa iesim de sub controlul mintilor noastre superficiale.

Conceptele de baza spirituale ca liber arbitru, responsabilitate, generozitate, dreptate versus nedreptate, etc. provoaca discutii interminabile din simplul motiv ca ne este greu sa imaginam un Dumnezeu prezent in tot ce exista care leaga totul intr-o singura identitate in care ne regasim fiecare.

Iluzia separarii creaza concepte fara fundament in realitate.

Imediat ce am transat iluzia separarii, poelmica dispare odata cu toate conceptele care au aparut din aceasta fragila iluzie.

Trebuie sa intelegem ca nu mai este nimeni altcineva care sa ne fi dat liber arbitru cand intelegem ca suntem una cu Dumnezeu.

Nu este nimeni care sa fie nedrept fata de noi cata vreme ne-am creat experientele respective si putem percepe sursa interioara a ceea ce experimentam in exterior.

Nu este nimic scapat de sub control, neimportant sau rau cata vreme Dumnezeu si deci NOI suntem creatori ai intregului proces.

Nu putem fi generosi pentru ca nu este nimeni altcineva inafara de noi in ceilalti.

Din acelasi motiv expresiile urmatoare sunt unul si acelasi lucru:

Dumnezeu ma iarta pe mine.

Eu ma iert pe mine insumi.

Eu il iert pe dumnezeu.

Eu cred ca suntem pusi in situatii care sa ne releve ca noi cream si dorim tot ce experimentam.

Si tot ce experimentam ne este indispensabil.

Daca va obisnuiti sa priviti astfel viata, desi mintea va fi intrigata la maximum si va urla in disperarea ca-si pierde autoritatea, totul in jur se va armoniza atat de dramatic incat veti fi coplesiti.

Si asta este doar inceputul.

Pentru ca din acest punct vedem ca timpul este doar un spatiu in care coexista toate variantele noastre posibile cu tot ce am ales deja.

Nu treceti usor peste afirmatia de mai sus si nu ramaneti doar la ideea cu care am convingerea ca multi sunteti familiari.

Aduceti in perceptie senzatia ca traiti intr-un spatiu de timp infinit dar static care strange in el tot trecutul si viitorul. Timpul nu curge … este adevaratul spatiu in care traim si in care ne putem misca.

Insistati sa percepeti ca acest timp nu curge – ca intreaga istorie trecuta si viitoare este un spatiu in care experimentam viata si din care nu am lipsit niciodata.

Repozitionarea constienta prin care ne scoatem constiinta din spatiul iluzoriu al formei in care domneste singuratatea si curgerea implacabila a timpului (admirabil exemplificata de expresia ‘’stau intre 4 pereti’’ pe care o folosesc multi dintre noi cand sunt apasati de plictiseala, cei 4 pereti fiind de fapt acest spatiu al formei) si il punem in spatiul eternului moment prezent, ne elibereaza de singurate, de frica si de sentimentul unei pierderi ireversibile care ne incarca de presiunea si graba de a face ceva in cautarea unei stari mai bune.

Astfel nu vom fugi de nici una din starile noastre pentru ca vom sti ca nu avem unde si mai ales de ce sa ne grabim. Suntem aici dintodeauna pentru ca ne-am dorit asta si ceva important pentru noi se afla aici.

Intelegand asta vom putea fi atenti … si un larg zambet … va dovedi ca incepem sa intelegem care-i treaba cu viata asta.

Rolul noastru este sa ne luam in primire fiinta interioara si sa alegem relaxati ce vrem sa fim din ceea ce a fost deja creat. Sa traim viata centrati in constiinta de unde viata se vede cum este ea: provocatoare, amuzanta, relaxanta si inteligenta.

Asa poti vedea ca viata lucreaza pentru tine. Viata se rezolva pe ea insasi in procesul vieti.

Totul este proiectat sa ti se puna la dispozitie.

Dumnezeu a zis asta: ‘’Dumnezeu nu-i cheama pe cei calificati (pregatiti) in spiritualitate … ci ii califica pe cei care vin catre El.’’

Gaseste ce iti reprezinta fiinta si vei manifesta fara efort ceea ce esti.

Nu ai nimic de invatat sau de stiut pentru ca odata ce ai decis ce esti, Dumnezeu incepe sa te pregateasca imediat ce te ai hotarat si lumea ta exterioara ia forma potrivita ca prelungire a fiintei tale.

Esti iubire si lumea din jur va deveni iubire.

A trai clipa inseamna a trai constient de faptul ca intreaga istorie trecuta si viitoare a universului coexista in momentul prezent. Este greu pentru ca nu ne este accesibil inca in aceste stari de constiinta acest trecut si viitor …. Dar acest trecut si viitor are o amprenta energetica in momentul prezent ce ne permite sa-l intuim.

Fara acest reper al spatiului timp static (aici este un pleonasm pentru cine intelege corect, deoarece a percepe timpul ca spatiu este tot una cu a vedea ca nimic nu curge ci doar noi nu putem vedea partea din el pe care o numim trecut sau viitor) … in care ne percepem  viata ca un flux nesfarsit ce traverseaza mii de forme in acest etern prezent  … frica este inevitabila.

Prezenta este starea in care intuiesti ca nu esti forma neajutorata sau izolata, permanent agresata de alte forme intr-o lume suspicioasa, ci esti constiinta atenta, vitala si inteligenta care da viata formelor si o modeleaza.

Esenta ta este liantul si protectia de care ai nevoie si care odata constientizata, sedeaza forma cu o liniste adanca, integrand-o intr-un corp mult mai vast al tuturor formelor pe care le-ai luat si pe care le vei lua de aici incolo.

Insistati sa aduceti perceptia ca sunteti forta ce a animat  mii de forme in mii de vieti si ca toate aceste forme trecute si viitoare coexista in straturi profunde ale fiintei chiar in acest moment in ceea ce sunteti acum …

Astfel poti trai senzatia reconfortanta ca inclusiv forma ta fizica actuala este neperisabila cata vreme face parte dintr-un lant etern de corpuri care coexista, toate,  in spatiul neclintit al timpului.

Este usor sa asimilati perspectiva de mai sus pentru ca este adevarul ce va fi validat de catre simturile interioare alungandu-va orice indoieli.

Interesul pentru viata – Atentia, face credinta inutila. Prin atentie la viata (din noi in primul rand si din tot restul in al doilea) aflam cine suntem. Cand aflam cine suntem .. iubirea este alternativa care ne ramane. Pentru ca aflam ca avem totul, generozitatea, compasiunea si grija apar ca o consecinta.

La fel cand iubirea este prezenta … atentia este inevitabila. Iubirea soarbe pentru placere detaliile prin care viata se manifesta si astfel devii atent din placere.

Constienta trece in iubire si iubirea in constienta. Sunt fete ale aceluiasi lucru.

Ca urmare, daca cititi “fii constient” dar intelegeti “fii iubire” … NU MA DERANJEAZA DELOC.

Oricum indemnul este gratuit pentru ca … noi nu avem de ales … suntem variante unice ale iubirii, oricat incercam sa evitam asta. Putem doar sa ignoram ce suntem sau sa presupunem ca suntem altceva. Dar nu pentru multa vreme … pentru ca dorul de noi insine ne va scoate din inertie. Odata declansat procesul trezirii de cativa, suntem condamnati sa ne trezim cu toti. Asta se intimpla acum. Orice incercare de a-l bloca nu face decat sa-l amplifice enorm.

Suntem condamnati la iubire, distractie si placere.

Eu unu’ nu ma plang.

Daca ti-a placut articolul vino pe Forumul FiiConstient.ro de dezvoltare spirituala pentru a dezbate mai multe teme care au la baza spiritualitatea.

CRISTI