Orbii de la „Romană”

Astăzi avem un articol din partea fratelui nostru (conștient, bineînțeles) Alex :

„- Ce e atat de special in a lua o bucata de hartie si a-ti scrie scopurile? Cum poate un act atat de simplu sa genereze o schimbare atat de mare ?”, am intrebat.

…brusc simt nevoia sa inchid cartea. Ma uit la masinile grabite care asteapta la semafor, ridic privirea spre cer si ma pierd pentru cateva clipe in imensitatea atat de faina a cerului, dupa care intorc capul spre stanga curios in a privi oamenii ce asteapta alaturi de mine troleul. Raman oarecum surprins sa vad ca mai toti privesc la randul lor oarecum in directia mea, dar nu neaparat la mine. Intorc capul…iar privirea si respiratia mea se alatura celorlalti din statie.

Toti privim la unison spre mersul bajbait…sau mai degraba balbait a doi nevazatori. Niciunul dintre ei nu poarta ochelari, incat iti dai seama din start dupa albeata albul ochilor ca merg la ghicite pe strada. Unul dintre ei, barbat la vreo 45 de ani, are un bat telescopic si merge in fata, fiind urmat de un tanar de 20 ani. Tanarul are in permanenta ochii inchisi si merge in spate insotitorului sau tinand mana pe umarul lui. Din cinci pasi ai lor, unul este in fata, doi sunt in stanga si trei in dreapta, iar cel ce conduce loveste cu batul imprejurul lui de parca ar fi acul unui metronom.

Tipul loveste cu batul, vede ca e OK… ridica piciorul sa puna pasul, mai simte cu batul de vreo 7 ori imprejurul lui; se razgandeste si se intoarce oarecum in lateral, asta in timp ce orbul din spatele lui simtind OK-ul initial paseste si el, dar se trezeste cum intra efectiv cu nasul in umarul tovarasului sau.  Aproape toti se uita la orbii astia doi cum se ciocnesc intre ei din 3 in 3 pasi, la batul care se misca incontinuu, lovind la un moment pe singura femeie care ii trata cu spatele fiind absorbita de o carte. Aceasta se intoarce  spre ei cu o fata a carei expresie sugera doar…”Bai nene, esti orb in puii mei. Uita-te pe unde mergi!”… dar mimica femeii se metamorfozeaza instant cand isi da seama de situatie…”Ma scuzati! Nu am stiut!”.

Orbii isi continua sarba lor din Piata Romană prin stanga unu dreapta doi, fara a percepe grimasele femeii, tot lovind cu batul si incercand sa gaseasca o pozitionare cat mai OK in asteptarea troleului.

Batul ajunge sa se loveasca intr-o bordura in spatele careia se intinde ditamai gaura, adanca de cel putin doi metri. Orbul tanar se mai ciocneste de tipul din fata inca o data; exact ca un facut, tipul ce conduce isi pierde pe moment concentrarea si nu sesizeaza ca in spatele bordurii urmeaza un mic hau, ce poate deveni fatal pentru ei.

Pe noi toti, spectatori ad-hoc la aceasta ODA (In Piata Romana),vorba baietilor de la OCS … ne prinde bine rolul sa asteptam cuminti clipa in care se va intampla ceva.

Piciorul se ridica dupa asfalt, urmand sa fie pus in gol, dar in timpul asta creierul transmite semnalul catre mana,iar aceasta coordoneaza batul in asa fel incat sa testeze si adancimea. Batul se duce in gol, cat e el de lung, barbatul se opreste cu piciorul in aer, tanarul ca si pana acum…iar isi fura un umar in plina fata.

Amandoi se opresc, primul testeaza mai atent si isi da seama de situatia in care era sa-si bage picioarele efectiv, ii da un update tanarului si amandoi incep sa rada descatusati si sa faca haz de situatia in care erau sa intre. Aud si acum rasul lor sanatos si plin de viata, iar pentru prima oara din momentul in care eu am inceput sa le urmaresc dansul, tanarul deschide ochii.

Ma pierd in ochii lui alburii pentru cateva clipe fara sa stie ca este urmarit si surprind un gest pisicher facut cu ochiul… parca mai mult sa ne transmita noua…incordatilor din jurul lor…mesajul: „chill and take a pill…viata are grija de noi!”

…brusc simt nevoia sa respir adanc. Ma uit din nou la masinile din intersectie, ridic privirea spre cer; zambesc; ma bucur ca aud si vad troleul 69 cum ajunge in statie. Intorc capul spre cei doi protagonisti ai randurilor de mai sus si realizez ca ei doar aud troleul cum ajunge in statie.

In balbaiala mersului lor insotita de tacaneala batului, cei doi se indreapta inspre sosea impanzita de masini, avand acelasi scop ca al tuturor din statie…sa se suie in troleu.

Cineva, deja nu mai rezista sa ii vada cum se ciocnesc intre ei intr-un ritm sortit sa duca la ratarea troleului si ii coordoneaza spre una dintre usi. Ei accepta cu zambetul pe buze ajutorul si dau sa se urce in troleu, asta in timp ce orbul cel tanar se impiedica de treapta, intrand in lumea din autobuz ca o bila de bowling…doborand cel putin 3 popice umane.

Are parte de aceleasi grimase din partea popicelor, urmate de priviri pline de o mila ipocrita, adresate mai degraba catre doua fiinte din portelan, menite sa se sparga in orice clipa de neatentie.

Intr-un final, orbii se reunesc in troleul deja pus in miscare si dupa ce gasesc un colt departe de privirile popicelor umane, incep sa chicoteasca iar pe seama situatiilor care le-au iscat.

Imi arunc o privire asupra coperta cartii mele; citesc titlul cartii („Calugarul care si-a pierdut Ferrari-ul”) si mintea imi ofera pentru o clipa un flash in care Ray Charles isi conducea cu pasiune nebuna masina…oarba as spune, alaturi de Margie Hendricks, cea care ii dadea fabuloasa replica…”Hit the road Jack”.

Mai arunc o ultima privire catre orbii din colt, care continua sa discute si sa chicoteasca relaxati; inca una spre restul oamenilor din troleu, deja pierduti in universul lor mental; scot un pix din geanta, deschid  cartea si in dreptul paragrafului la care ramasesem, notez cu mana mea tremuranda „Orbii de la Romana”.

Bag pixul inapoi in geanta si imi reiau lectura…

„…Julian fu incantat.

–          Interesul tau ma inspira, John. Entuziasmul este elementul cheie al unei vieti reusite si sunt bucuros sa vad ca ti l-ai pastrat pana in ziua de azi. Iti spuneam mai devreme ca fiecare dintre noi, intr-o zi obisnuita, are aproximativ 60.000 de ganduri. Scriindu-ti dorintele si scopurile pe o bucata de hartie trimiti un semnal mintii tale subconstiente ca aceste ganduri sunt mult mai importante decat restul de 59.999. Mintea ta va incepe atunci sa caute toate ocaziile pentru a-ti implini destinul, ca o racheta dirijata. Este realmente un proces stiintific. Cei mai multi dintre noi pur si simplu nu sunt constienti de el”  

Dacă ți-a plăcut articolul, introdu aici adresa ta de E-mail
pentru a primi periodic pe adresa ta de E-Mail cele mai noi articole: 
0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.