Articole

Grabindu-te, pierzi exact ceea ce cauti

Un aspect esential, ce in mod sigur ne scapa, 
esta acela ca ne-am nascut  CA SA FIM AICI
nu sa ajungem undeva, fiind aici.

Este foarte simplu sa constatati 
cum aproape orice obiectiv fura experienta de a fi (prezenta), 
in fuga dupa momentul ajungerii la destinatie.

Una dintre cele mai mari lectii de asimilat 
este ca oriunde ajungem, fara competenta de A FI
este inutil si lipsit de sens.

In capacitatea de A FI IN EXPERINTA VIETII TALE 
sta singura valoare a vietii tale.

Paradoxal este ca obiectivele devin mai accesibile 
cand nu sacrifici prezentul pentru nimic din viitor.

In fapt, prezenta te si elibereaza de atasamentele fata de obiective sau destinatie, 
dar te fac pe masura de eficient in atingerea lor. De ce?

Pentru ca starea de a fi (de prezenta) este cea mai potrivita 
pentru descoperirea si exploatarea oportunitatilor si solutiilor.

Un prim pas enorm catre starea de a fi 
este sa-ti constientizezi incordarea care ti-o da faptul ca te grabesti.

Si nu ma refer la viteza cu care te deplasezi, 
pentru ca poti fi extrem de rapid intr-un calm dumnezeisec, 
ci la starea de neliniste care ti-o da presupunerea ca 
n-ai timp suficient pt a face ceea ce este nevoie.  

Graba de care vorbesc 
este reflexia faptului ca fugim de momentul vietii care il traim

Altfel, l-am contempla uluiti de incarcatura de semnificatii a fiecarei clipe.

Evident ca mentalul a profitat de aceasta stare de fapt 
si  justificarea lipsei de timp a devenit o foarte buna scuza pentru inconstienta si nefericire.

Este amuzant cum ne plangem ca ne lipseste timpul, 
desi nu-l folosim deloc traindu-l.

Cris

http://www.facebook.com/cris.popanda/posts/620971584611697?notif_t=close_friend_activity#!/cris.popanda

Politica prieteniilor mele


111111111111111111111

 

Daca te simt ca esti un om din genul celor care mi-ating sufletul cu ceva,
de obicei o combinatie de caldura, deschidere, aspiratii de bunatate
si/sau inteligenta (in diferite proportii si combinatii) …
esti deja prietenul meu, indiferent de cat de putin insemn eu pentru tine.

Nu ma intereseaza ca ma ignori, ca nu raspunzi prieteniei mele.
Eu vreau sa ma poti cunoaste si  sa-ti fiu de folos, iar pentru asta
iti voi deschide toate ”usile” ca sa ”ma vezi” si sa stii cu ce ti-as putea fi util.

De asemenea, iti voi raspunde cu placere la orice solicitare pot sa o satisfac.

In relationarea care o genereaza deschiderea mea si modul in care o folosesti,
pot aparea constientizari noi care ne pot apropia mai mult sau ne pot indeparta
si implicit se mai pot inchide niste usi.

Prietenia este ceva viu, in care cel mai important este sa nu-ti scape niciodata din vedere
ceea ce conteaza cu adevarat si sa fii constient de aspectele neesentiale.

Orice evaluare gresita este extrem de costisitoare pentru linistea ta interioara.

A pierde prieteni adevarati, pentru ca nu intelegi ceea ce conteaza intr-o prietenie,
iti asigura momente nu foarte placute de constientizare a ceea ce este important.

Pe scurt, as zice ca prietenul meu devii si ma pastrezi,
doar functie de omul care esti si capacitatea mea de a te cunoaste.

Daca esti in viata mea inseamna ca tot ce am putut cunoaste in tine,
pana in prezent, ma ajuta sa te iubesc si sa te admir.

Iar cand se-ntampla asta,
nu-mi pot dori decat sa fii cat mai puternic si fericit.

Daca te deranjeaza ca un prieten te cauta doar cand are nevoie de tine,
afla de la mine ca n-ati fost prieteni vreodata.
Aveti doar o relatie formala in care cautati profitul,
ori asta nu se intersecteaza deloc nici cu cele mai elementare forme de prietenie.
 
In prietenie te intereseaza doar ca prietenului tau sa-i fie bine
si te bucuri daca-i poti fi de folos.
 
Daca esti genu care observi ca esti cautat doar cand poti ajuta,
de fapt imi spui ca te deranjeaza ca prietenul tau nu-si indeplineste sarcina de prieten
(in viziunea ta), 
aceea de a-ti confirma importanta.
 
In plus vrei sa atragi atentia asupra datoriei lui fata de ajutorul cu care l-ai indatorat.
 
Cu o astfel de raportare la oameni
garantez ca nu exista sansa vreunei prietenii adevarate.
 
Prietenii nici nu traiesc senzatia ca s-au ajutat vreodata. Si nici nu tin socotele de astea.
Ei vreau doar ca celalat sa fie fericit.
Iar daca asta presupune timp impreuna si ajutor din plin sau deloc, nu este esential.
 
Eu imi doresc sa le pot fi de folos prietenilor mei
si numai pentru a-i vedea mai des.

Treziti-va si terminati cu rugaciunile !

Unul dintre prietenii mei care ne lumineaza cu o acuratete rara ,
aspectele conceptuale ale fenomenelor noastre interioare
spune intr-un articol  (http://mastanel.wordpress.com/2013/09/10/am-visat-urat-horror/) ,
dupa o noapte in care a avut un cosmar infiorator ca :

’’ Mi-am început ziua cu o atitudine ciudată,
am zis o rugăciune iar apoi am cerut iertare.
Nu ştiu de ce, dar am simtit nevoia s-o fac.’’

Despre fragmentul asta voi divaga cu gratie,
riscand sa ma departez de contextul in care a fost folosit.

Constatarea mea este ca rugaciunile sunt intre cele mai perverse forme de ipocrizie umana si expresia unui infantilism spiritual greu de inghitit
de cei care sunt putini atenti la motivatiile lor.

Am ajuns sa ne rugam unor fiinte inventate,
pentru lucruri care privesc strict alegerile noastre personale.

Ne rugam pentru prosperitate dar ii invidiem pe cei prosperi
si nu facem nimic pentru a oferi valoare in jur.

Cerem sanatate si fericire pentru apropiati
dar ii tratam cu viclenie, superficialitate sau dezinteres.

Cerem iertare  fara sa ne acuze nimeni
in timp ce ne invinovatim permanent.

Am creat o fiinta imaginara careia ne rugam sa intervina pentru a face ceva ce refuzam si putem sa facem noi insine.

Rugaciunea devine astfel expresia celei mai mari ipocrizii interioare.

Prin aceste rugaciuni nu cautam decat sa cream o diversiune
prin obedienta si bunatatea noastra (de contrabanda)
destinata sa ne evitam adevarul interior si sa mituim sau sa fraierim 
o eventuala „fiinta dumnezeiasca”.

De cate ori veti face ceeace puteti pentru a schimba ceva in bine
(bine pe care-l ceri prin rugaciune), veti constata ca
nu mai simtiti nevoia vreunei rugaciuni.

NU ai timp de rugaciuni
cand trebuie sa aduci bunatate in tine (si cu tine) precum si in jur.

Pentru ca a ne investiga adevarate le motivatii
si a ne schimba atitudinile, este ceva ce presupune implicare reala.

Aceasta implicare este adevarata bunatate si dovedeste intentiile curate.
Pe aceasta directie , energia bunatatii care se intareste in tine
va influienta tot ce atinge viata ta.

A te ruga in sensul in care o fac majoritatea
este ca si cum ai ingenunchia evlavois in fata unui muritor de foame
si te-ai ruga pentru bunastarea lui cand ai in plasa mult mai multa mancare decat ai tu nevoie.

Este de inteles si mult mai uman sa accepti ca esti indiferent , zgarcit , lacom
sau doar prevazator, decat sa-mi joci teatrul sfinteniei si bunatatii.

Este mult mai usor sa mimezi bunatatea teatral
decat sa renunti la o bucatica din mancarea ta care
cel mai probabil ti se va strica si o vei arunca.

Dar asta presupune acea sinceritate care,
in momentul in care esti tentat sa cazi in romantismul spiritual ,
te sesizeaza de evidenta ipocrizie si ti spune:  

’Fa tu binele pentru care vrei sa te rogi ,
atat cat iti sade in putinta !”‘

Iar adevarul este ca de cele mai multe ori stim ce avem de facut ,
si putem sa o facem exact cu ceeace avem,  dar este mult mai usor
sa fugim in teorii si povesti decat sa facem ceva cu adevarat. Cat de putin.

Daca exista vreo fiinta interesata de viata si bunatate
in mod sigur gestul tau marunt va fi mai pretios pentru EA (fiinta atotputernica)
decat orice poveste mentala si rugaciune plina de cuvinte mari si foarte goale ’’ .

Daca cuvintele ar avea acoperire energetica in realitate,
acea energie ti-ar umple viata si nu s-ar irosi in cuvintele rugaciunii.

Iar daca cuvintele tale sunt goale este pentru ca intentiile tale sunt false.

In concluzie, in loc sa te rogi
cauta sa fi sincer cu tine.

Accepta ca nu esti bun , inceteaza teatrul ,
si vezi daca ceva conteaza pentru tine cu adevarat in viata care o ai.

Iar daca esti viu inca vei vedea ca
sunt aspecte esentiale ale vietii pentru tine.

Constientizeaza asta, pretuieste si protejeaza asa cum poti.

Insa nu juca teatrul pretuirii, protectiei
si nu transforma viata ta in povesti inepte despre zei prosti si usor de mituit.

Ai macar bunul simt daca tot iti imaginezi Dumnezei,
sa nu-i consideri niste fraieri usor de dus in eroare de cateva cuvinte goale.

Presupunand ca ar fi o fiinta atotputernica care sta sa-ti asculte rugaciunile
atunci fi sigur ca intentiile tale bune fata de viata vor fi vazute fara sa le pui in cuvinte.

Dar tu nu vrei sa fi vazut in ceeace esti in intimitatea ta ultima
motiv pentru care alegi sa-ti imaginezi o fiinta atotputernica
dar cam imbecila.

Astfel, actul rugaciunii este expresia unei jigniri a fiintei careia i te rogi.
Rugaciunile-s o laba mentala. 

Maturizati-va si fiti oamenii care
fac ceeace-i cer lui Dumnezeu sa faca in locul lor.

Vrei sa fi iertat prietene Razvan ?

Lasa rugaciunea si iarta-te.
Nu Dumnezeu te invinovate.
Doar tu insuti o faci.

Zici ca  ”nu ştiu de ce, dar am simtit nevoia s-o fac”.
Ai simtit nevoia sa te rogi si ai facut-o. Frumos gest.

Dar oare vrei sa afli de ce ai facut-o?

Eu zic ca ar fi esential sa sti de ce faci ceea ce faci.
Iar daca vrei un raspuns cu adevarat el te asteapta.

Oricat te-ai ruga, ceeace sti ca trebuie sa faci ,
nu poate face nimeni pentru tine si de stai in genunchi toata viata,
citesti si intelegi tot ce poate fi inteles.

Evident ca nu-ti suna doar tie.
Si eu sunt destinatarul mesajului meu.

Cris 🙂 

Crezi ca trebuie sa renunti la relatiile de cuplu vechi ?

http://stirileprotv.ro/stiri/bizar/au-semnat-un-contract-prin-care-isi-impart-intre-ei-femeia-iubita-cum-s-a-ajuns-aici.html

Nu am putut sa rezist mingilor ridicate la fileu de articolul asta.
Cititi-l si voi inainte de a merge mai departe. E scurt.

Care-i minunea de fapt.

Doi barbati sunt iubiti de aceeasi femeie
si acestia au decis sa se inteleaga in loc sa-si scoata ochii, eventual sa se omoare.

Si o femeie care  nu renunta la niciunul
intrucat ii place pe amandoi in aceeasi masura.

In fapt nu-i place in aceeasi masura,
ci doar intelege ca fiecare hraneste ceva esential in ea
si ca nu este normal sa renunte la vreunul.

Daca cei doi barbati si-ar fi scos ochii la propriu,
daca ar fi cazut in depresii si victimizari sau daca vreunul s-ar fi sinucis,
era doar o stire exotica, dar deloc surprinzatoare.

Daca l-ai fi vazut pe vreunu dintre ei
agatat de balconul vreunui bloc in p**a goala in rolul de amant,
era ceva absolut comun.

Dar faptul ca cei doi s-au inteles si femeia recunoaste
ca nu vrea sa renunte la niciunul dintre ei este subiect de stire
ce se vrea extrem de surprinzatoare. Aproape de neinteles.

Cand de fapt noi toti, inclusiv jurnalistul,
intelege ca nimic nu este spectaculos sau exotic in situatia in sine.

Exotica este doar sinceritatea celor implicati.
Faptul ca-si cunosc interesele si nu se lasa manipulati de convingerile ipocrite ale majoritatii.

Dar ma intreb, daca pe unul l-ar placea mai mult,
de ce ar trebui sa renunte la cel pe care il place mai putin ?

Intrebarea in sine contine deja cateva confuzii
care sper sa vi se clarifice pana la sfarsitul dizertatiei mele
de ursulet (Mi se zice Panda, daca vreunu nu ati aflat inca)

Interesant este ca  nu intelegem ca nu putem place pe cineva mai mult sau mai putin.
Pur si simplu placem pe cineva ori nu placem.
Intr-adevar unele relatii impart compatibilitati mai consistente decat altele
si castigul pare mai mare in unele relatii decat in altele.

Dar asta nu inseamna ca placi mai putin pe unul decat pe altul.
Compatibilitatile insa, oricand pot fi extinse si experienta intimitatii odata cu ele.
Relatiile exista ca sa fie dezvoltate prin maturizarea fiecaruia dintre cei implicati.

Cand te bazezi pe castiguri in deciziile tale relationale vei constata deseori
ca acestea vin la pachet cu pierderi ce nu le-ai luat in calcul
sau ca, pur si simplu, initial ai evaluat gresit castigurile.

Nu intamplator vei fi dezamagit de fiecare data cand alegi sa renunti la relatii pt castigul si compatibilitatile ce par mai consistente in alte parti.

Cand renunti la cineva pt ca, cica iti place mai putin,
de fapt te dezici de importanta lui pt tine, de teama sa nu-l pierzi
pe cel de la care crezi ca ai mai mult de castigat, deranjandu-i egoul pretios .

Insa aflati de la mine ca asta-i directia pe care pierzi totul.

Odata ce ai renuntat la o relatie in care ati crescut impreuna
si care mai oferea momente faine, momentele placute ce le-ai negat
vor ocupa tot mai mult din atentia ta.

Orice nu recunoastem deschis prin recunostinta celorlalti parteneri
se va acutiza si se va cere recunoscut.

Nu intamplator atatia dintre noi se intorc la iubirile vechi,
prea usor abandonate cand eram inca sedati de iluzia iportantei si visele naive.

Cand te dezici de cei pe care-i placi
doar pentru ca castigul pare mai mare in alte parti,
ai ratat sensul oricarei relatii.

Ai ratat increderea si sinceritatea,
de dragul proiectiilor de castig ce niciodata nu se vor concretiza.

Ai ratat intelegerea ca relatiile nu inseamna profit,
ci incredere, prietenie, durabilitate si pasiune.

Faptul ca proiectiile de castig intr-o relatie noua alimenteaza emotii intense dar perisabile,
nu inseamna ca relatiile mai vechi sunt mai neimportante sau ca ofera mai putina placere.

Inseamna doar ca te-ai pierdut in calculele mintii.

Nu zice nimeni ca relatiile nu se pot deteriora si bineinteles termina.
Dar cand relatiile se termina pentru ca ai gasit altceva, pentru ca altcineva iti place mai mult …
…esti doar un profitor sub masca iubirii.

Daca a fost suficient de bun pana ai gasit pe altul mai bun
(desi-i f probabil ca te inseli in evaluarea ta ) atunci cauta sa-l ajuti sa evolueze pe primul.

Mai ales ca acum,  prin noul partener, care suplimenteaza satisfactia din viata ta,
ai resurse suplimentare care duc la rabdare si intelegeri suplimentare.

Daca este un partener mai bun cel nou, asta va face.

Te va incuraja sa respecti si sa dezvolti toate relatiile tale mai vechi, in care este prietenie si incredere.

Vorbesc aici de situatiile cand renunti la cineva care-ti place si cu care ai momente bune doar pt ca a aparut alticineva.

Cand iesi din relatii abuzive sau manipulatoare
pentru ca apare altcineva in viata ta, …  este pt ca noul partener
a adus energia care-ti da puterea sa iesi din confuzie si dependenta.
Acesta situatie nu este subiectul articolului meu.

Putine lucruri sunt mai distructive in viata noastra relationala de cuplu
decat convingerea ca suntem in competitie.

Si asta pentru ca realitatea este opusa acestei convingeri.
Suntem aici sa colaboram, sa ne oferim satisfactie si relaxare.
Sa ne bucuram unii de altii. Sa extinde relatiile si relationarea.
Sa aflam cine suntem in tot acest proces.

Nu ma credeti?

Nici nu trebuie.

Adevarul nu are nevoie de credinta nimanui sa existe.
Adevarul este singurul lucru ce nu-l putem evita.

Pentru ca exista si ne miscam in el.
Cata vreme il refuzam ne vom lovi constant de el.

Credeti ca nu aveti incredere in voi?

 

Constat ca neincrederea in noi insine este generalizata uuu
si mai ales, surprinzator, la fel de generalizat, constientizata.

Majoritatea celor cu care vorbesc
constata si recunosc usor ca nu au incredere in ei.

Bineinteles ca in momentele cand esti pe val,
nu-ti dai seama cata neincredere  exista in tine,
dar ca si orice val, ca valul trece, si increderea odata cu el.

Dar nu despre cat de perisabila este increderea in sine
bazata pe succes am de gand sa vorbesc aici.

Revenind,  cu toate ca problema neincrederii in sine
este general cunoscuta si recunoscuta, prea putini pot face ceva,
in sensul de a-si recupera increderea in sine,
ceea ce ma face sa cred ca neincrederea in sine este o consecinta, nu o cauza.

Cand ajungi la cauza (radacina) poti aborda problema usor,
in ideea de a o ameliora, intrucat, odata actionat asupra ei (cauzei)
se produc schimbari semnificative.

Periferia este complexa si greu de abordat.
Radacina (cauza) este simpla si usor de modificat,
odata ce ai gasit-o, sapand putin.

Precum radacinile, cauzele reale sunt mai ascunse.
Ascunse de interesele noastre de imagine, bineinteles.
Interesele ego-ului nostru.

Ma explic acum.

In cazul neincrederii in sine,
cauza acesteia este raportarea incorecta la oameni, in general
si la cei cu care relationam, in particular.

Este usor de inteles de ce  fiecaruia din noi
ne este mai usor sa recunoastem ca nu avem incredere in noi,
decat sa acceptam si sa declaram ca suntem incorecti,
dar cel mai adesea, suntem de fapt perversi.

Care este legatura intre perversiune si neincredere ?

Va spun acum cum vad eu aceasta legatura.

Cand in intimitatea noastra ne simtim in competitie cu toata lumea
si dorinta noastra este de a iesi mai bine decat oricare din cei cu care relationam ,
inevitabil feedback-ul Vietii, prin situatiile in care ne pune,
va fi unul care ne va umili, pentru ca asta cautam noi in intimitatea noastra
sa producem celorlalti.

Prin evenimentele vietii noastre
viata doar sustine interesele noastre cele mai importante de fericire,
dar cata vreme noi cautam doar dominare si superioritate, nu fericire,
vom interpreta totul doar din perspectiva victoriei sau a infrangerii.

Caz in care, toata viata este o stare de conflict
care inseamna deja ca am pierdut si de aici neincrederea in noi,
cu care suntem atat de sinceri si care ne permite pe undeva
statutul de victima nevinovata, incapabila de incredere sine.

Convenabil, nu vi se pare?

Cei care au inteles cat de mult primesc de la cei cu care sunt in relatii,
vor avea grija sa ofere avantaje la start celor care
intra mai putin pregatiti in relationare si situatiile care le presupune.

Vor avea grija sa nu iasa sifonati, pana cand inteleg
ca nu sunt in relatie sa alimenteze ego-ul cuiva cu superioritate,
ci sa se bucure de companie si prietenie.

Eu va zic doar sa fiti foarte atenti,
si sa va constientizati fiecare gest sau atitudine interioara de competitivitate,
si fara sa cautati in nici un fel sa luptati impotriva instictului de dominare,
amintiti-va doar ce insemnati unii pentru altii
si urmariti sa vedeti daca va mai puteti tolera competitivitatile
cand constientizati cat sunt de importanti cei cu care sunteti in relatii.

Cand refuzati sa vedeti evidenta importanta a celor din viata voastra,
indiferent cat de mult sau putin v-au oferit,
v-ati asigurat sclavia instinctului de competitivitate
care inseamna ca deja sunteti invinsi.

Iar expresia acestei infrangeri este neincrederea in sine.

NU cautati insa sa luptati cu incorectitudinea
si instinctul de dominare supracompensand cu gesturi de corectitudine.

Nu comportamentul trebuie schimbat,
ci constienta trebuie intarita.

Iar aceasta intarire nu inseamna decat
a observa aspecte importante care le ignori.

In cazul nostru ignoram importanta celor cu care ne impartim viata.
Si asta ne costa propria liniste si fericire.

Acest cost este neincrederea in sine.

Mai aveti vreo indoiala ?

NU cred.

Ai obosit cautand solutii ?

 

pnnadae2

Stiu ca preocuparea esentiala a vietii tale
este sa intelegi cate ceva din ce traiesti
si sa gasesti solutii la problemele tale.

Si este foarte bine ca asa stau lucrurile.
Unii vor gasi intelegerea si solutiile la toate problemele,
altii doar la unele, iar altii nu vor gasi si intelege nimic.

Este doar o chestiune de noroc.
Stiu ca nu sunteti de acord,
dar treceti peste acest aspect.

Insa, atunci cand problemele tale devin prea complexe,
variabilele prea multe, cautarile tale prea obositoare,

este pentru ca ai uitat ca traiesti,
chiar si atunci cand nu stii absolut nimic.

Ca existi si-ti percepi identitatea, chiar daca nu poti sa spui cine esti.
Oricand experienta de ”a fi” cineva care nu are nici o solutie 
te asteapta sa ii dai atentie si sa te odihnesti in ea,
cand ai obosit in cautarea intelegerii.

Iti spun ca poti sa-ti permiti sa existi,
cu toate problemele din lume pe cap si fara sa ai nici o solutie la ele.

Ganditi-va la toate animalele care doar sunt,  desi nu stiu nimic.
Daca ele pot trai asa o viata si tu poti trai 10 minute, din cand in cand.

Daca nu ma crezi, incearca.

Incearca si spune-mi daca solutile ce le cauti te mai apasa la fel de tare.

O sa anticipez ca nu te apasa, intrucat te-ai repozitionat fata de ele
într-o mod mai sanatos, motiv pentru care  ele ti se vor dezvalui mai usor.

Solutiile sunt si o problema de perspectiva, nu doar de aspiratie.

Perspectiva era o variabila care complica situatia rau de tot.
Odata obtinuta, se simplifica totul.

Iar aici este perspectiva mea cea mai pretioasa.
Probabil inutila, dar eu sper ca macar o sa aflati de ea.

 

Increderea nu este sirop. Nici iubirea.

svds cx xaq
De la prea multa spiritualitate conceptuala
s-au consolidat in noi clisee care nu mai sunt contestate de mai nimeni,
pentru ca suna atat de frumos,
incat copilul naiv din noi isi doreste tare mult 
ca lucrurile sa fie atat de simple
incat sa poata visa la ele in timp ce el
nu trebuie sa faca nimic.
.

Asa ajungem sa credem ca : 

”Totul porneste de la exemplul propriu.
Daca tu vrei pace, iubesti oamenii si arati asta prin toate faptele tale,
este imposibil ca cei din jurul tau sa nu isi dea seama, si sa le placa sa se schimbe.”

Asa ceva se-ntampla, …  dar foarte rar, sau urmare a unui proces foarte lung.

In fapt, sunt oameni care nu dau doi bani pe iubirea ta,
pe exemplul personal sau increderea ta, si sunt altii care, pur si simplu,
nu pot sa o creada sau sa o vada.

Iubirea adevarată presupune si adevaruri grele ce trebuie spuse,
iar pentru multi iubirea, care o pot intelege si o asteapta,
este cea care le confirma ca-s centrul universului.

Asa ca … nu este deloc  imposibil ca cei din jurul tau
sa nu-si dea seama ca-i iubesti. Este chiar foarte probabil.

Pe de alta parte, pentru ca pretentiile majoritatii oamenilor de la ceilalti
si mai ales de la cei pe care-i iubesc sunt absolut absurde,
e suficient sa-i dezamagesti o data, ca tot restul dovezilor de iubire sa nu mai conteze.

Daca ati iubit vreodata cu adevarat macar cativa oameni din jurul vostru,
ar trebui sa stiti cata indoiala este in noi si cata suspiciune.
Ar trebui sa stiti cate mecanisme inconstiente se opun increderii si iubirii intre oameni.
Si mai ales cata confuzie.

E foarte posibil ca cele mai mari dovezi de iubire
sa-ti fie interpretate ca avand interese ascunse
si sa produca o agresivitate cum rar ti-i dat sa vezi.

Cand esti furios, spre exemplu, ca nu ai controlul asupra unui prieten de care ai nevoie,
vei vrea sa interpretezi totul ca fiind dovada de perversiune ca sa-ti justifici furia.
Si asta chiar la oameni inteligenti, cu un fond bun. 

Iubirea vindeca si rezolva multe probleme,
dar mult mai incet decat isi imagineaza oricine.

Si contamineaza doar pe cei care sunt deja foarte maturi,
sau au o bunatate nativa.

Pe ceilalti iubirea ii rascoleste si-i baga in tensiuni greu de imaginat.

Dar dincolo de asta, cel mai important fapt este ca
nu suntem oamenii care sa putem iubi total, prin toate faptele noastre.
Ca urmare, ce rost are sa vorbim despre iubiri de astea,
care daca exista sunt atat de rare incat nu am auzit de ele decat prin carti.

Cati oameni ati intalnit in viata asta care sa iubeasca prin toate faptele lor
incat sa fiti atat de siguri de afirmatii ca cea de mai sus?

Suntem foarte departe de asa ceva.
Asa ca,…  a astepta ca toti sa devenim iluminati, ca sa putem iubi s
au macar sa putem crea o prietenie bazata pe incredere,
este doar o iluzie care nu ne duce nicaieri.

Dar eu zic altceva.

Ca in noi, exact asa cum suntem exista experienta importantei unor oameni
in propria viata (prin ceea ce ei sunt), exista oameni a caror admiratie o dorim
si oameni pe care-i admiram. Exista in noi toti o sensibilitate care ne face
sa-i simtim pe unii oameni mai bine si sa ne placa.

Ori eu zic ca, chiar pornind de la aceste trairi comune fiecaruia,
putem constientiza cat de important este ca macar cu cativa oameni,
cei spre care ne indeamna inima, sa cream aceste legaturi de incredere absolute.

Ma refer la prieteni, mentori, iubiti, iubite, vecini, colegi, etc
spre care simtim o dorinta de apropiere.

Daca nici aici nu ne gasim resursele pentru a crea experienta increderii,
atunci suntem fara speranta si nimic bun nu ne poate astepta.
Ca urmare eu cred ca dezideratul meu nu este optional.
Este obligatoriu sa facem asta.
Sa gasim solutiile apropierii macar intre cei cu care impartim atractie, compatibilitate, admiratie etc.

Din punctul meu de vedere, orice relatie durabila de incredere intre oricare doi oameni
este de o importanta covarsitoare. Este cel mai rar lucru de pe pamant.

Daca v-ati propus vreodata vreunul dintre voi
sa va construiti aceste relatii durabile de prietenie adevarata,
pentru ca intelegeti cat de pretioase sunt, atunci stiti cate provocari vă ridica viata
pentru atingerea acestui deziderat.

Mai stiti si ca fiecare dintre cei care aspira la o relatie bazata pe increderea
trebuie sa se utilizeze la intreaga capacitate pentru a-si depasi conditionarile care tind sa ne separe.

Fara o determinare totala si o preocupare consistenta de a-ti aminti cine suntem,
dincolo de aparente sau situatii de moment si cat contam unii pt altii …
…nu vei face fata situatiilor in care te pune viata … si in care pare ca pierzi ceva important,
daca mai cultivi prietenii atat de apropiate.

Viata nu este o poveste romantica de iubire.
Este, dimpotriva, o lectie de determinare,
care-ti solicita toata puterea si resursele interioare de luciditate.

Si este o lectie care se invata in minim doi.

Crezi ca vrei sa fii important ?

 

Pentru ca nu gasim bruma de bun simt necesara ssscss
sa ne acceptam limitele naturale si firesti oricarei fiinte 
(pentru care, intre noi fie vorba, nu prea suntem responsabili)
alunecam intr-un univers conceptual rupt de viata, in care
valoros devine doar ceeace sustine inchipuirea noastra
ca suntem mai mult decat ceea ce stim ca suntem.

A ne minti frumos devine in acest context
principala cale de a relationa.

Relatiile sunt un troc de minciuni
destinate sa ne alimenteze importanta.

Cand cineva pe fata caruia nu citesti impacarea cu propriile limite,
iti cere adevarul, nu te lasa prostit de cuvinte ! 

NU vrea adevarul !

Vrea sa-i confirmi ceeace vrea sa creada despre ea.

Cand nu poti gasi satisfactie in propria existenta ,
nu-ti ramane decat sa-ti spui ca esti important
tocmai pentru că simţi că nu eşti.

Sentimentul nefericirii este interpretat de inconstienta ca fiind neimportanţă
si implicit in loc de a te ocupa sa devii fericit acceptand ca nu esti ,
tu cauti sa devi important.

Bineinteles ca nu vei reusi intrucat,
nu neimportanta este problema ta ci nefericirea.

Constatand ca nu poti deveni important ,
nu-ti ramane decat sa pretinzi si sa incerci sa pari ca esti.

De aici disperarea de a fii vazut mai mult decat ceea ce esti
si usurinta cu care punem fi manipulati de cei care ne valideaza.

Totul devine firesc cand accepti profund ca esti nefericit si limitat
si constati imediat urmare a acestei atitudini, ca nu-i nici o drama,
ba chiar dimpotriva ii oportunitatea imensa de a-ti permite sa gresesti,
sa fii ridicol si stangaci.

Aceasta este adevarata libertate
si doar de aici incepem sa avem o viata reala.

Te simti bine?

 

Eu cred ca majoritatea cautarilor noastre spirituale self pic
precum si goana dupa succes  sunt expresia unei evidente ipocrizii
destinata ca de obicei sa ascunda pretentiile de fiinta superioara
si de putere personala ce apar in cei nefericiti.

Toti cautatorii misterului vietii sau a vietii de apoi ,
ai adevarului sau ai lui Dumnezeu sunt doar oameni suferinzi
care nu pot accepta ca sunt doar fiinte simple in cautarea starii de bine.

In neatetia cu care traim, credem ca suntem nefericiti
pentru ca suntem neimportanti in ochii celorlalti.

Ne imaginam ca atentia care am obtine-o fiind importanti
ne-ar face fericiti.

De fapt credem ca puterea asupra celorlalti este secretul fericirii.

Ori asta este o presupunere acceptata ca realitate imediat,
ramanand complet neinvestigata si neverificata,
intrucat seduce total egoul nostru.

O clipa de atentie in care am accesa
amintirea vreunui moment de fericire consistent din trecutul nostru
ar face evident faptul ca starea de bine este o afacere interna
care nu are nimic de a face cu importanta noastra in ochii celorlalti.

Dar cine mai este interesat de adevar
cand orgoliile noastre sunt in joc?

Nici un om fericit , satisfacut sau bucuros
nu va fi interesat povesti sau teorii despre adevar sau dumnezeu,
nici de cursuri de dezvoltare personala sau cum sa faci bani si sa ai putere.

Si n- sa vezi vreodata un om fericit umbland dupa fundul vreunui maestru ,
informandu-se cu disperare sa afle „secretul succesului”
sau dand din aripioare ca sa ajunga „alfa”.

Un om care se simte bine isi traieste viata.

Un om fericit va cauta cel mult prieteni
cu care sa experiementeze sau sa-si imparta viata.

Va cauta timp pentru el si cei cu care se simte bine.

De ce nu au acestia nevoie de Dumnezeu, mentori, duhovnici sau indrumatori ?

De ce nu sunt obsedati de a otine raspunsuri chiar daca au o gramada de intrebari?

Pentru ca fericirea lor le aduce tot ce au nevoie si toate raspunsurile 
prin intuitiile , inspiratia, prietenii lor si situatiile de viata .

De cate ori raspunzi intrebarilor cautatorilor lui Dumnezeu,
a maiestriei spirituale sau a succesului, nu faci decat
sa consolidezi ipocrizia de la baza cautarilor lor.

Adevaratii maestri iti sunt de fapt prieteni care-ti spun adevarul
si te trimit inapoi la motivatiile fundamentale ale intrebarilor tale.

Recuperarea propriei vieti incepe cand recunosti
că suferi, esti nefericit si vrei sa te simti mai bine…

…cand intelegi ca urmaresti doar depasirea suferintei si ca pur si simplu,
dumnezeu , viata de apoi , ce va fi , care este adevarul suprem
sau secretul succesului nu te intereseaza. Deloc.

Evitarea acestui simplu adevar,
a nascut un univers aproape infinit de povesti
care au creat o lume de halucinatii mental emotionale
in care ne-am pierdut complet. 

Umblam disperati si tot mai epuizati dupa solutia la o problema falsa:

„Cum sa devin important?”...
…cand problema noastra reala este: „Cum sa ma simt bine?”

Cand intelegem si ne asumam ca dorim doar ca suferinta sa inceteze,
lucrurile se simplifica imediat pentru ca  un demers elitist
(cel presupus de intelegerea lui Dumnezeu sau a succesului material sau social)
ce presupune rigoare si evaluare se transforma intr-o calatorie interioara
ce presupune simplitate, eliberarea de pretentiile si asteptarile oricui
(fie el dumnezeu sau iluminatul nr.1) si eficienta.

Iar acest simplu act de sinceritate, te elibereaza de o imensa presiune.

Astfel orgoliul de a ne pretinde fiinte spirituale in cautarea divinului
sau gladiatori sociali care calca totul in picioare pe drumul spre glorie,
ne transforma in sclavii propriului nostru Dumnezeu inventat
sau concept despre succes si ne rupe de simplitate, natura, realitatea imediata si bunul simt.

Iar pentru reducerea suferintei nu avem nevoie de Dumnezeu
sau de succes si alte interminabilele povesti care vin odata cu ele,
pentru că  simplitatea in gandire, folosirea sensibilitatii
si validarea perceptiilor eliberate de fanteziile spirituale,
atentia incarcata de respect la ce se-ntampla in jur,
cautarea prieteniei si practica bunului simt
… 

…toate acestea ne dau tot ce avem nevoie sa evitam suferinta.

Singurul succes real , singura spiritualitate veritabila
si singura nevoie este starea de bine.

Iar daca iti lipseste fii constient ca asta este problema ta,
şi anume starea ta interioara.

În nici un caz fanteziile sau ipocrizia nu te vor salva.

Povestea biciclistului din mine.

IMG_7682Am o jena imensa in a spune chiar acum aceasta poveste cand am ani buni (vreo 12) de cand mustesc intr-un sedentarism greu de imaginat de cei care nu ma cunosc indeaproape si nu stiu cat de mult imi place viata scurs prin paturi si fotolii.

Dar cu toate astea exista in mine un indragostit sincer si total de bita.

Am pus mana pe prima bita acum exact 36 ani cand eu si pretenul meu Gruia (coleg de gradi si vecinu de la 3) am primit fiecare cate un pegas rosu (modelu cu ghidon scurt) de pe care pur si simplu nu ne mai putea da jos.

Traiam sentimentul ca sunt cel mai pizdos tip de pe planeta cand eram pe bita.

Incredibil dar asta simt si acum. Un sentiment de libertate , control si importanta care-mi vine ca o manusa.

imagesInclusiv accidentul din primul an de biciclist cand am cazut intr-un gard ghimpat, … fiind prins prea strans intre bordura si un preten cu care concuram … m-a facut sa ma simt mai important si sa-mi placa mai tare viata pe bita.

Dupa doi ani in care nu cred ca am mai umblat pe jos decat cand coboram scarile blocului … am obtinut un dezamagitor loc 2 dar pe masura de neasteptat , la un concurs judetean … ocazie cu care am castigat ca premiu un orar cu magneti. Ma mir ca-mi mai aduc aminte asa ceva.

995393_10151727903736609_565879303_nUrmatorii ani pana la 16 am am schimbat odata bicicleta cu modelu cel mai mare de Pegas (Clasic), tot rosu, pe care l-am tunat cum am putut ca sa arate mai agresiv.

In timpul asta am fortat toate limitele bunului simt si sincer sa fie nu inteleg cum am ramas intreg.

Coboram partia de sanius sau de schi cu bita fara sa ating frana pana jos , muream sa incerc toate terenurile accidentate iar in trafic eram complet inconstient. Noroc ca traficul comunist era unul tare aerisit si strazile din Baia Mare foarte generoase.

Pentru ca ma stiu bine cat de incotrolabil sunt ca biciclist mi-a fost clar tot timpul ca eu nu o sa-mi dau voie vreodata sa pun mana pe o motocicleta. Si bine am facut. Cu fiecare accident grav sau moarte a motociclistilor din jurul meu intelegeam cat de intelept am fost.

Revenind la poveste … ironia absoluta a sortii m-o imbratisat cand dupa ani buni de cascadorii inconstiente in care nu am am patit nimic, primul accident de bicicleta foarte grav in care mi-am strivit intreaga fata de bascula unui camion,  o avut loc pe un bulevard gol pe care eram doar eu si camionul amandoi mergand cu viteza f mica.
NU ma intrebati detalii ca mi jena sa vi le spun.

Consecinta: nas, pometi si arcada dreapta zdrobita, maxilar deviat .. in rest ca nou. Nu intru in detalii … dar am avut un noroc imens cu doi doctori carora uratenia mea le-a starnit o compasiune imensa si astfel am devenit o provocare profesionala pentru cei doi. Ei au scos o fata umana din aratarea ce eram dupa accident.  Imi pare rau ca nu-mi amintesc cum ii chema, dar am demarat niste sapaturi ca sa aflu.

Accidentu asta si problemele de sanatate m-au mai domolit in pasiunea mea,  dar doar in exterior.

Pasiunea a renascut in 97 cand mi-am luat o bijuterie de bicicleta de teren Bandiziol de care eram pur si simplu indragostit. Au urmat 4 ani intensi in care batut tot Clujul dintr-un capat in altul cautand permanent sa-mi depasesc recordurile traseelor traditionale. Cel mai tare era traseul Vidraru Manastur – Venus Marasti.

Prin 99 mi-o fost furata din fata blocului si am incercat o furie fara margini, care am regasit-o la comunitatile de biciclisti impotriva hotilor de biciclete.

Dupa asta m-am angajat si in scurta vreme am ajuns sa am masina de serviciu , moment din care deplasarea cu efort personal a cam disparut din experienta vietii mele, pana de curand cand sprijinit de pretenu Marian am achizitionat doua bite second hand destul de forjate dar si destul de bine dotate.

Problema este ca in tot acest timp in care biciclistu din mine a hibernat in confortabilul scaun de sofer , industria acestor mijloace de transport precum si reglementarile de circulatie rutiera s-au dezvoltat si complicat pana la punctul in care eu am ajuns cam depasit de situatie.

Dar important este ca de 3 zile de cand imi este masina de servici in service am constatat ca ma simt atat de bine in postura de biciclist incat am refuzat o masina de inlocuire pana se repara a mea.

In concluzie , entuziasmat de aceste 3 zile sunt decis sa mi-o echipez corespunzator, sa ii fac o revizie ca la carte si sa ma desfasor in Cluj precum in vremurile mele bune mai ales ca intre timp m-am mutat in padurea Baci, parcurile de la noi au devenit irezistibile iar timpu meu liber mai consistent. As avea insa mare nevoie de putina consultanta specializata atat in utilizarea bitei cat in dotarea ei.

V-am pupat si va astept la o tura.