A murit prietenul meu din copilarie László J. Kovács

14+

Aseara a murit prietenul meu din copilarie László J. Kovács, dupa un cancer de stomac cu evolutie rapida, pe care l-a descoperit foarte tarziu, acum vreo 3 luni. N-am crezut in tratamentul bazat pe chimio pe care l-a ales, dar am sperat timid intr-o minune.

Am insa o poveste cu el pe care nu o voi pastra numai pt mine, mai ales ca l-am cunoscut bine intr-o vreme cand cei mai multi dintre apropiatii lui din ultimii 30 ani nu existau in viata lui.

Ne-am nascut la o luna distanta unul de altul, la sfarsitul anului 1971, iar parintii nostri erau vecini de scara intr-un bloc cu 10 etaje din Baia Mare. Eu stateam la etajul 2, iar el la 9. Ne-am imprietenit pe la 4 ani si 10 ani mai tarziu umblam impreuna dupa fundul acelorasi fete inteligente din scoala generala nr.6  din cartierul Sasar.

Eu, Paul Weber si Loti eram greu de despartit. Iar cateva dintre colegele noastre premiante erau binisor lipite de noi 3, in principal datorita lui Loti.

De la un momend dat Loti s-a lipit de Luiza sora lui Paul si cum casa familiei Weber era permanent deschisa pt noi doi, acolo am petrecut mult timp impreuna pana la 17 ani.
Florica, mama lu Paul, era doar cu 16 ani mai in varsta decat noi si eram fericiti sa ne bucuram de prezenta ei, fiind o femeie foarte frumoasa si prietenoasa cu noi.

Spre deosebire de mine, Loti era de la 14 ani frumos, ponderat in atitudine si cu un fizic atletic impecabil. Fiind mult mai matur decat mine,  avea evident un succes masiv la fetele din jurul nostru.
Prin comparatie cu el, eu eram plin de timiditati, cu un fizic slab si disproportionat, marcat de rahitism, cu probleme cronice de sanatate, eram convins ca voi ramane virgin pe viata.

Aveam insa amandoi o inteligenta si o capacitate f bune de a evalua oamenii pe care ne-am respectat-o unul altuia. Inca de atunci il priveam cu o admiratie autentica si sanatoasa, desi oriunde mergeam impreuna, fetele ramaneau ceva vreme cu atentia blocata la el pana cand deveneam si eu observabil in peisaj.

Imi place sa spun ca n-am trecut nicio clipa in relatie cu el prin momente de invidie, ci dimpotriva eram cumva fericit de succesul lui si de posibilitatea de a fi in preajma lui.

Desi cu probleme de sanatate cronice de vreo 3 ani,  la varsta de 15 ani am decis sa ma apuc de culturism la clubul AS Auru Baia Mare in incercarea de a deveni mai prezentabil si eventual mai sanatos. Culturismul in 1985-86 in Baia Mare era o oroare pt sanatate, intrucat nu aveam acces la informatii elementare absolut necesare  legate de alimentatie, suplimente, supra-antrenamente.
In plus, preocuparea pt culturism in Baia Mare a acelor vremuriera si un simptom a superficialitatii tinerilor ce sperau sa dovedeasca tuturor ca lumea se invarte in jurul masei lor musculare.

Am facut toate erorile de alimentatie posibile si m-am supra-atrenat grav, insa am rezistat cu greu tentatiei de a apela la anabolizantele din acea vreme, gen: naposim, testosen sau decanofort.
Eu oricum luam o gramada de medicamente pt problemele mele de sanatate a caror prospecte le stiam pe de rost, asa ca eram constient de pericole si suficient de responsabil incat sa rezist curat din punctul asta de vedere, intr-un mediu care considera prostie sa nu apelezi la ele.

Asa ca determinat sa-mi depasesc conditia de slabanog, m-am antrenat un an si ceva intr-un regim criminal cu lungi perioade in care faceam 2 antrenamente pe zi si max 2 zile pauza pe saptamana.

Am ramas slabanog in continuare, dar am ajuns  sa am o forta mare, sa fiu extrem de fibrat cu dorsali si tricepsi uriasi prin comparatie cu talia si oasele mele.
In acest an al meu de culturism, Loti era prins cu alte sporturi si ne-am vazut mai putin, iar la una din intalnirile noastre m-am dezbracat sa ma laud cu progresul meu invizibil prin haine.

Am vazut pe fata lui supriza si admiratie si a doua zi a venit cu mine sa se inscrie la sala.
In doua saptamani i-a fost remarcata inteligenta, maturitatea si dotarea nativa pentru sport, iar Ioji antrenorul nostru a simtit ca i-a pus Dumnezeu mana in cap.

In nici un an castiga categoriile mici la nivel national si ii faceam galerie fericit ca unul dintre prietenii mei apropiati a ajuns sa castige competitii judetene si nationale.
Dupa inca un an se lupta la categoriile mai mari si astfel a intrat intr-o lume cu mize care-i cereau atentie si implicare.

Avea succes, era frumos, era respectat, era o forta a naturii, deci si temut de smecherii acelor vremuri.
Eu si Paul am ramas in urma, dar ne-am bucurat de evolutia lui de la distanta. In 90 am plecat la faculta in Cluj si mi-am cam inchis conturile cu Baia Mare.
El devenea tot mai masiv, mai puternic si mai cunoscut. Cumnatul meu pasionat si el de culturism ma mai punea la curent cu realizarile lui Loti
si aflam astfel ca este tot mai mare si mai tare.

Nu mi-am permis niciodata sa-l abordez, dar prin 2015 il gasesc pe Fb si primesc un accept la cererea de prietenie. Dupa doi ani de tatonari, in care ne urmaream si ne apreciam unul pe altul, ne-am propus sa ne intalnim si am si facut-o in restaurantul Mon Caprice al sorei mele.

Am stat 3 ore la povesti si am gasit in el complet neasteptat o caldura sufleteasca, o deschidere pt mine si o intelepciune pe care o port de atunci cu mine. Sa gasesc in el ca reprezentant al generatiei mele barbatia autentica, asa cum o inteleg eu, mi-a dat incredere. Stiu ca ne-am vazut sufletul unul altuia si ne-am imbratisat asa incat sa ne purtam unul pe altul de acolo incolo.

Eu l-as fi luat atunci cu mine acasa unde locuiesc cu cei 30 de prieteni ai mei, impreuna cu care am construit microscopicul nostru imperiu FDL. Mi-am dat seama de absurdul dorintei mele, dar mi-am propus sa terminam casa si sa-l chem la noi cateva zile sa-l cunoasca prietenii mei. Casa mai are putin si este mobilata, dar nu mai este el.

Asta e viata si nu putem decat sa facem alegerile cu care putem trai mai bine, cat timp avem impreuna.

Insa, am avut norocul sa vina la unul dintre cele 4 ateliere ale mele din 2019, ocazie cu care l-am putut prezenta in carne si oase apropiatilor mei. Pt ca in rest stiau deja multe.

Inainte de inceperea evenimentului meu din 2019 am avut o discutie in doi in care l-am gastit usor tensionat si m-a ingrijorat paloarea tenului lui, insa trasaturile impecabile, aspectul lui ingrijit si reactia fetelor la prezenta lui m-au ajutat sa alung orice ingrijorare.

Aseara tarziu am aflat de moartea lui, in timp ce urmaream superfilmul Knives Out.

Vestea nu m-a luat prin surprindere, dar cu toate astea am simtit o tristete cu usoara tentatie  de revolta, pe care am depasit-o cand am vazut ca eu il simt viu in mine, ca sustinera lui din ultimii ani imi da incredere si motivatie si mai ales ca acum este in compania selecta a inca catorva prieteni care ma asteapta, sper eu rabdatori, “dincolo”.
Imediat ce l-am vizualizat langa Marius, prietenul meu mort in 2015 care mi-a dat totul, m-a invaluit o liniste si mi-a venit ideea sa va plictisesc cu istoria asta.

Lacrimez putin acum si am rezistat unor  tentatii gratuite de vinovatie, pentru influenta mea in decizia lui Loti de a face o cariera din culturism, care sunt convins ca l-a uzat pana acolo unde sa aiba parte de o moarte prematura.

Dar dincolo de asta sunt fericit ca ne-am vazut si recunoscut la maturitate, ca am avut increderea, aprecierea si suportul lui, ca are o fata care il iubeste si care a beneficiat de intreaga lui calitate umana si masculina.

Ma simt mai puternic ca niciodata si vreau sa ofer celor care rezista in jurul meu tot ce mi-au lasat cei care au plecat dintre noi, dar care m-au iubit, sustinut si inspirat cu calitatea lor umana.

Multumesc Loti.

Vine si vremea noastra.

 

 

14+
0 replies

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.