’’Cum imi dau seama daca un barbat ma iubeste?’’

1+

Primesc destul de des intrebari ca si cea mai de sus, care sunt pentru mine surse inepuizabile de inspiratie … intrucat eu nu-mi pot imagina ca cineva care ma citeste se mai confrunta cu astfel de dileme.

Daca ajungi sa ma intrebi asa ceva  … o faci pt ca urmarindu-ma de ceva vreme simti pe undeva ca ti-as putea fi de folos, dar in acelasi timp inteleg cat de putin sunt luat in serios in ceea ce recomand (nu ca as fi eu vreodata serios).

Cred ca v-am plictisit cu nenumaratele articole sau statusuri FB in care argumentez, in toate felurile posibile, ca majoritatea covarsitoare a relatiilor de cuplu contemporane nu au nici o treaba cu iubirea. ”Iubirea” in relatii este doar o diversiune in lupta de obtinere a controlului asupra partenerului.

0f66becfa41686792312cf65bde2a2de

Iubirea este un concept, despre care majoritatea celor care-l folosesc nu au nici cele mai vagi notiuni.

Bag mana in foc ca majoritatea celor care vorbesc despre iubire si o cauta disperati, nici macar nu ar putea formula coerent ceea ce inteleg ei prin iubire, chiar daca acea intelegere a iubirii este departe de adevar.

Nivelul de constiinta al oamenilor care ne inconjoara este unul in care iubirea pur si simplu nu este accesibila si nu poate fi inteleasa.

Dar acesta nu este o problema reala. Nu este nici de acuzat si nici trist.

Relatiile de cuplu pot fi extraordinare in absenta totala a iubirii.

Pentru o relatie de cuplu satisfacatoare avem nevoie doar de onestitate, sinceritate si corectitudine (acea corectitudine care o putem intelege fiecare).

Aceste calitati sunt forme incipiente de iubire, care practicate decis in relatiile de cuplu, duc la o dezvoltare constanta a fiintei interioare pana la punctul in care iubirea devine accesibila ca rezultat al maturizarii spirituale.

Dar pentru ca este foarte probabil sa vorbesc la pereti cand folosesc aceste argumente sau perspective, voi schimba abordarea in speranta ca voi fi mai accesibil si in cele din urma auzit si util.

Odata ce-ti pui intrebarea ’’Cum imi dau seama daca un barbat ma iubeste?’’ ar trebui sa te sesizezi ca nu-ti este prea clar:

  1. Ce intelegi tu prin iubire?
  2. De ce iti doresti sa stii daca un barbat te iubeste?
  3. De ce ai nevoie ca un barbat sa te iubeasca?

Ca sa-ti dai seama in ce confuzie esti cand ai astfel de intrebari, te voi intreba :

Ce preferi ? :

  1. un barbat care sa ”te iubeasca” enorm dar langa care sa te plictisesti de mori, sau
  2. un un barbat langa care sa te simti extraodinar,  pe care-ti vine sa sari imediat ce-l vezi, dar care-ti spune ca nu te iubeste, ci doar te doreste din cand in cand.

NU trebuie sa-mi raspunzi pt ca stiu deja nu vei da doi bani pe iubirea primului si oricat te va deranja ca nu ai controlul asupra celui de-al doilea,..  nu ti-l vei putea scoate din minte, inima sau dintre picioare cand ii cazul.

In fapt,

1. iubirea primului este foarte posibil sa nu fie decat o obsesie nascuta din proiectiile lui in ce te priveste sau, la fel de grav, din fuga de lipsa de sens a propriei lui vieti,

pe cand,

2. indiferenta declarata a celui de-al doilea sa vina dintr-un respect care-l obliga la sinceritate, respect, ce il putem considera  o forma incipienta de iubire.

Acum probabil ca intelegi de ce te simti atat de bine cu cel de-al doilea.

Pt ca se raporteaza mai corect la tine si, chiar daca intelectul tau prea programat si conditionat de ineptiile si cliseele relationale traditionale,…  nu intelege si vede acea corectitudine, sensibilitatea naturala umana simte adevarul. Simte intentiile si motivatiile din spatele aparentelor.

Astfel apar cele mai mari tensiuni si consumuri interioare intre mental si sensibilitate. Mentalul este plin de virusi conceptuali, care blocheaza orice luciditate si intelegere, … in timp ce sensibilitatea noastra simte adevarul si ne face sa ne simtim atrasi de cei echilibrati, fermecatori, sinceri, asumati, chiar daca  independenta lor … o interpretezi ca indiferenta.

Am ajuns in situatia in care, lipsa de putere asupra partenerului  sa o interpretam ca dezinteres din partea lui ( lipsa de iubire), ca sa putem reprosa ceva, in speranta ca presiunea pusa pe partener il va dezechilibra si va deveni vulnerabil si controlabil.

Nu vorbesc aici de atractiile femeilor naive, fara o viata a lor, care proiecteaza salvatori frumosi si inteligenti pe orice tip dragut ce le da putina atentie.

Vorbesc de atractiile femeilor care sunt in relatii de ceva vreme (deci isi cunosc partenerii) cu barbatii langa care se simt bine, desi acestia nu le incurajeaza proiectiile si visele de viitor.

Pentru ca-s un tip istet, eu inteleg ca atunci cand ma intrebi  ’’Cum imi dau seama daca un barbat ma iubeste?’’ tu de fapt vrei sa stii , …

cum iti dai seama daca un tip pe care-l doresti are nevoie de tine si implicit este dependent?

Pt ca ti se rupe de iubirea oricarui tip care nu-ti place sau este plictisitor

si pentru ca ceea ce intelegi tu prin a fi iubita este acea slabiciune a barbatului care-l face controlabil si manipulabil.

Vrei sa fi iubita pt ca vrei sa ai putere asupra lui, lucru ce te face sa te simti … SPECIALA.

Cand insa nu vrei sa te simti SPECIALA pt ca stii cine esti si nu vrei putere asupra nimanui, pentru ca nu-ti foloseste la nimic, … nu te mai intereseaza sa fii iubita.

Cand, pt ca esti in relatii bune cu tine insati, ai o viata a ta, nu cauti la sexul opus decat momente placute si oportunitatea de a-l cunoaste si intelege.

cd7e5d15cfa8e200e56696262a89a9cd

In concluzie, raspunsul meu la intrebarea articolului este ca nu vrei sa stii daca esti iubita.

Vrei sa stii daca ai putere asupra celui care te atrage si daca te poti folosi de el.
Vrei sa stii daca-l poti poseda.

Noi insa cu totii nu avem nevoie sa fim iubiti.

Avem nevoie de mult mai putin.

Avem nevoie de sinceritatea care ne permite sa ne cunoastem.

Avem nevoie de momente placute impreuna si de sex.

Dar sinceritatea o inlocuim cu manipulare, placerea si relaxarea o sacrificam pt dominare si control, iar sexul devine doar validare.

Eu nu mai vreau demult sa ma iubeasca nimeni. Si am ajuns sa-mi iubesc toate partenerele cu care am impartit ceva placut.

Chiar si pe cele care, dintr-un motiv sau altul, nu mai sunt in viata mea.

Ceea ce a fost fain nu-mi mai poate lua nimeni vreodata.

Si doar eu stiu cat de important a fost fiecare moment de experienta, incredere si placere.

Va recomand tuturor o reevaluare a relatiilor in care sunteti sau ati fost si o schimbare de atitudine semnificativa dupa ce aveti rezultatele.

 

by. Cris https://www.facebook.com/cris.popanda

1+

Cand o parte din tine ajunge sa moara de foame.

0


”Te poţi simţi oarecum special/ă pentru faptul că o persoană iti este fidelă sexual ,
însă o parte din tine ajunge să moară de foame.”

….zice Mastan dupa o rapida speculatie intelectuala.

Motivele pentru care o persoana iti este fidela
nu sunt decat frici, slabiciuni, calcule, ipocrizie .

Nu vad cum aceasta fidelitate te poate face sa te simti special,
decat daca traiesti in povesti despre viata ta.

Dar aceste povesti nu hranesc nimic din fiinta ta.
Hranesc doar imaginea de sine ce o vrei.

Partea din tine care moare de foame este singura parte esentiala.
Este partea care ar trebui hranita de o conexiune reala,
care nu poate fi realizata decat in libertate si preocupare pentru constienta.

In plus nu poti sa te simti atras de ceea ce iti este legat de gat.
Iar fidelitatile iti atarna de gat si te face furios pe partener.

Nu intelegi de ce te infurie, cum nu intelegi de ce pasiunea si sexul
sunt jalnice in relatiile fidele, dar  motivatia este ca fidelitatile
si atasamentele ce le presupun sunt pietre de moara la gatul vietii noastre.

Interesul sexual pentru diversi parteneri
este expresia interesului pentru viata si a unei sensibilitati sanatoase.

Este invitatia vietii din noi catre extinderea intelegerii,
perceptiilor,  catre satisfactie, relaxare si PRIETENIE.

O sexualitate vie este o invitatie a vietii  la apropiere si comunicare.
Dar asta presupune smerenie si respect pentru sexul opus.

Iar cei care adera discursului de depasire a sexualitatii,
sau de minimalizare a importantei lui, sunt cei mult prea orgoliosi
ca sa acceseze acea smerenie si acel respect, care fac experienta relationarii si sexului
ceva irezistibil si esential echilibrului uman.

De asemenea, o alta parte din tine ajunge sa moara de foame
cand sexualitatea iti este accesibila (datorita formei atractive)
fara conexiunea sufleteasca care ti-o asigura smerenia si  respectul pt sexul opus.

Superficialitatea in relationarea sexuala
este refuzul contactului cu esenta fiintei umane.

Invariabil refuzul acestei esente
face experienta sexuala anosta si implicit dezamagitoare.

Iar daca insisti in relationarea sexuala superficiala
ceva esential in tine se va stinge.

Este vorba de respectul de sine si bucuria de a trai.

Daca ai ajuns aici recupereaza-ti interesul pentru continutul uman
ca sa-ti recuperezi satisfactia in sex.

V-am pupat.

by Cris 

0

Cate ceva despre femei. Esential pentru barbati.

0


1175725_565880546782766_1347892508_n

Am creat ca barbati atata presiune restrictiva asupra sexualitatii femeii, incat o parte buna dintre femei nu-si imagineaza si nu pot crede in libertatea lor erotica, nici cand le este oferita din toata inima de vreun barbat aflat in viata lor.

Am ajuns atat de compromisi, incat femeile nu-si pot imagina un barbat eliberat de nevoia de a-i fi confirmata importanta si valoarea, prin sexualitatea femeii.

 

Nu-si pot imagina un barbat care, tocmai pentru ca si-a acceptat limitele,
si-a putut constientiza si calitatile, si, cu o imagine corecta fata de sine,
simte doar prietenie pentru barbati si recunostinta
pentru existenta femeilor si oferta lor erotica.

De curand imi spunea un nou prieten, aflat intr-o relatie libera cu sotia lui,
ca la inceputurile relatiei lor deschise, i-a cerut sotiei sa le spuna noilor ei iubiti
(sau doar parteneri de sex)  ca sotul ei i-a dat libertatea si ca stie de relatiile ei.

Tipul vrea doar sa nu para genu de barbat
care habar nu are cei in sufletul si cracii iubitei lui.

Dupa putina vreme vine sotia la el si-i cere sa renunte la intelegere,
ca nu mai reuseste sa ajunga la sex in aceste conditii, intrucat majoritatea barbatilor
se sperie sau se complexeaza cand afla. Evident ca a acceptat usor.

Da. Este incredibil,  dar suntem atat de speriati de onestitate si libertate,
incat ne blocam si cand aceasta vine in intampinarea
celor mai importante dorinte ale noastre.

Cum sa te sperii de deschiderea unui barbat fata de sotia lui,
cand ar trebui sa-i fi recunoscator ca prin atitudinea lui
face experienta cu acea femeie mult mai relaxata si usoara.

Dar problema este ca acei speriati de barbati, nu pot sa creada asa ceva,
intrucat se vad in ei isisi  cat de imposibila pare acea libertate in cuplu.

Iar pentru ca nu cred ca este posibil asa ceva ,
cad in scenarii apocaliptice de unde si spaima lor.

In fine, femeile sunt preocuparea mea asa ca nu mai intru in detalii.

Revenind, pentru ca femeile nu pot crede in  libertatea oferita de barbati
(pe care si-o doresc cu disperare in secret), cand le este oferita, sunt sigure in forul lor interior
ca este doar un test, ce le obliga la precautie maxima fata de tip:

‘Oare trebuie sa ii acord si eu aceasta libertate ?”,  sau
”Poate vrea sa ma desconspir in interesele si atractiile mele fata de alti barbati…”  sau
”Oare vrea sa-mi zica ca nu insemn mare lucru pentru el ? ”

Sau pur si simplu nu te iau in seama.
Vorba lui MO : ”Bine, bine, foarte interesant, dar hai sa-ti zic eu ceva. ”

Insa ceea ce ascund femeile din lumea lor erotica interioara
si sunt convinse ca barbatii nu ar putea accepta, este doar o infinitezimala parte
a ceea ce este sexualitatea femeii eliberata cu adevarat.

Femeile tinere, mai curajoase si inteligente,
care inca nu au fost spalate complet pe creier cu vinovatii sau rusini vizavi de
sexualitatea lor,  pricep rapid, in contexte mentale sau spirituale mai ”aerisite”,
ce imens rezervor de resurse exista in natura lor erotica.

Una dintre aceste tipe (20 ani) imi spune f fain : ‘
‘il condamn pe tipul ala ca are numai sex in cap dar si eu sunt la fel”
.

Afirmatia asta simpla este doar o mostra
de constientizare a potentialului erotic si a importantei lui.

Acest gen de sinceritate ar normaliza mult relatiile dintre sexe.

A cosmetiza sau chiar a nu-si ascunde impulsurile si trairile erotice
a devenit pentru femeia obisnuita ceva de neimaginat.
Bineinteles ca barbatul comun al zilelor noastre s-ar crispa sau bloca instantaneu
in fata erotismului necenzurat, iar femeile cu putina experienta stiu asta si se adapteaza cum pot.

Problema majora este cand au incadrat perceptia barbatului intr-un asemenea cliseu,
incat nu-si mai dau seama  cand au de-a face cu alta structura spirituala masculina.

O structura spirituala care se hraneste din trairea erotica absolut  libera
si complet neingradita in exprimare a femeii.

Acest profil spiritual masculin stie ca eliberarii erotice a femeii de catre barbat
ii urmeaza un proces la fel de dificil de eliberare a erotismului feminin
de catre propriile constrangeri, in care barbatul are un rol esential
in a elibera ceea ce a stiut atat de bine sa conditioneze mii de ani.

Femeile au cenzurat sau ignorat atat de mult din sensibilitatea erotica,
incat regasirea, acceptarea si manifestarea naturala a erotismului
este o provocare in sine.

Situatia este destul de dificila, intrucat umanitatea
traieste o asemenea conditionare erotica si sexuala,
incat nu poseda decat o perspectiva ridicola asupra a ceea ce este erotismul.

O sexualitate dezvoltata si ingrijita cu atentie, de fiecare in parte
si de toti partenerii in aceeasi masura, duce la experiente atat de esentiale fiintei umane,
incat nimic nu mai poate fi la fel, odata accesat acest spatiu erotic.

Dar, doar femeile iubite ( si nu ma refer doar la f*tut cand folosesc termenul )
de mai multi (nimim 2) barbati, care cauta sa devina prieteni apropiati (frati)
si sa satisfaca impreuna femeia, pot ajunge la acea libertate, relaxare,  incredere in ele
si in barbatii lor de la care ceea ce au de zis este relevant si adevarat despre erotismul si sexualitatea lor.

Majoritatea celorlalte femei nu au curajul sa  insele, erotic vorbind,
iar eu cred ca nici nu mai stiu sa fie, dupa atata vreme in care am incercat
sa le transformam in slijitoare ale ego-ului si nevoilor noastre sexuale.

Depre erotismul si natura feminina ar trebui sa vorbeasca
doar acele femei cu adevarat libere in sexualitatea lor.

Atat de libere, incat nu-si cosmentizeaza sau ascund nimic
din natura si impulsurile lor sexuale.

Cand acestea ar fi ascultate , toti ar simti adevarul si l-ar recunoaste.
Si toti s-ar transforma, stiind ce cauta de fapt.

Celelalte femei, cu atat mai vocale, cu cat sunt mai constranse sau reprimate,
nu pot vorbi decat despre ce-si imagineaza ca ar trebui sa fie relatiile, erotismul si sexualitatea lor.

Stralucirea inexistenta din ochi, crisparea din gesturile lor ar trebui sa va avertizeze
ca altundeva trebuie cautat adevarul despre erotism si sexualitate.

Sigur ca sunt si femei care pot sa-si constientizeze, asume, protejeze si dezvolte erotismul,
atat de decis, incat sa nu fie necesara interventia barbatului, dar ele sunt foarte rare
si o schimbare de fond generalizata nu poate porni decat de la barbati,
care au nevoie sa inteleaga odata pentru totdeauna ca:

1. Barbatii sunt prieteni (frati) cu mult inainte de a fi partenerii femeilor,
doar impart aceeasi energie fundamentala a masculinitatii.
Sunt in esenta aceeasi identitate si trebuie sa-si asume aceasta realitate,
ca masculinitatea sa-si arate potentialul in toate aspectele ei.
Fratia dintre barbati (toti barbatii) le maturizeaza sensibilitatea si,
odata cu ea, apare stabilitatea interioara, echilibrul.

2. Sexualitatea umana este comunicare de cea mai rafinata calitate,
exact precum vorbirea, trebuie dezvoltata si incurajata intre parteneri.

3. Erotismul este identitatea noastra si nu o experienta.

4. Exclusivitatile sexuale sunt nenaturale
si distrug fundamentul oricarei relatii, oricat de compatibile.

5. În sex, barbatul este un asistent al femeii
in drumul ei catre escaladarea extazului erotic si aceasta pozitie
ii hraneste si intareste structura masculina esentiala.

Barbatii trebuie sa invete sa-si imparta femeile si sa aiba grija de ele.
Si asta cu atat mai repede, cu cat femeile sunt pregatite de mult sa ne raspunda
cu aceeasi atitudine si cu recunostinta pentru efortul nostru de a deveni umani,
depasindu-ne instinctele stupide de competitivitate.

Intreg articolul (si aici  inchei, puteti respira usurati)
a fost inspirat de urmatorul text, al fratelui meu drag Flaviu:

”Cand Barbatii nu au ramas frati intre ei, i-au dezbinat femeile,
iar cand au inceput sa nu se mai inteleaga, au aparut credintele,
iar cand au aparut credintele au aparut zeii, iar cand zeii au inceput sa fie prea multi,
au aparut granitele si razboaiele.

Nu vad alta cale de readucere a pacii pe planeta
decat restabilirea legaturii intre Barbatii care cred ca am fost candva cu totii.
Femeile asteapta de prea mult timp asta.”

0

Crezi ca trebuie sa renunti la relatiile de cuplu vechi ?

0

http://stirileprotv.ro/stiri/bizar/au-semnat-un-contract-prin-care-isi-impart-intre-ei-femeia-iubita-cum-s-a-ajuns-aici.html

Nu am putut sa rezist mingilor ridicate la fileu de articolul asta.
Cititi-l si voi inainte de a merge mai departe. E scurt.

Care-i minunea de fapt.

Doi barbati sunt iubiti de aceeasi femeie
si acestia au decis sa se inteleaga in loc sa-si scoata ochii, eventual sa se omoare.

Si o femeie care  nu renunta la niciunul
intrucat ii place pe amandoi in aceeasi masura.

In fapt nu-i place in aceeasi masura,
ci doar intelege ca fiecare hraneste ceva esential in ea
si ca nu este normal sa renunte la vreunul.

Daca cei doi barbati si-ar fi scos ochii la propriu,
daca ar fi cazut in depresii si victimizari sau daca vreunul s-ar fi sinucis,
era doar o stire exotica, dar deloc surprinzatoare.

Daca l-ai fi vazut pe vreunu dintre ei
agatat de balconul vreunui bloc in p**a goala in rolul de amant,
era ceva absolut comun.

Dar faptul ca cei doi s-au inteles si femeia recunoaste
ca nu vrea sa renunte la niciunul dintre ei este subiect de stire
ce se vrea extrem de surprinzatoare. Aproape de neinteles.

Cand de fapt noi toti, inclusiv jurnalistul,
intelege ca nimic nu este spectaculos sau exotic in situatia in sine.

Exotica este doar sinceritatea celor implicati.
Faptul ca-si cunosc interesele si nu se lasa manipulati de convingerile ipocrite ale majoritatii.

Dar ma intreb, daca pe unul l-ar placea mai mult,
de ce ar trebui sa renunte la cel pe care il place mai putin ?

Intrebarea in sine contine deja cateva confuzii
care sper sa vi se clarifice pana la sfarsitul dizertatiei mele
de ursulet (Mi se zice Panda, daca vreunu nu ati aflat inca)

Interesant este ca  nu intelegem ca nu putem place pe cineva mai mult sau mai putin.
Pur si simplu placem pe cineva ori nu placem.
Intr-adevar unele relatii impart compatibilitati mai consistente decat altele
si castigul pare mai mare in unele relatii decat in altele.

Dar asta nu inseamna ca placi mai putin pe unul decat pe altul.
Compatibilitatile insa, oricand pot fi extinse si experienta intimitatii odata cu ele.
Relatiile exista ca sa fie dezvoltate prin maturizarea fiecaruia dintre cei implicati.

Cand te bazezi pe castiguri in deciziile tale relationale vei constata deseori
ca acestea vin la pachet cu pierderi ce nu le-ai luat in calcul
sau ca, pur si simplu, initial ai evaluat gresit castigurile.

Nu intamplator vei fi dezamagit de fiecare data cand alegi sa renunti la relatii pt castigul si compatibilitatile ce par mai consistente in alte parti.

Cand renunti la cineva pt ca, cica iti place mai putin,
de fapt te dezici de importanta lui pt tine, de teama sa nu-l pierzi
pe cel de la care crezi ca ai mai mult de castigat, deranjandu-i egoul pretios .

Insa aflati de la mine ca asta-i directia pe care pierzi totul.

Odata ce ai renuntat la o relatie in care ati crescut impreuna
si care mai oferea momente faine, momentele placute ce le-ai negat
vor ocupa tot mai mult din atentia ta.

Orice nu recunoastem deschis prin recunostinta celorlalti parteneri
se va acutiza si se va cere recunoscut.

Nu intamplator atatia dintre noi se intorc la iubirile vechi,
prea usor abandonate cand eram inca sedati de iluzia iportantei si visele naive.

Cand te dezici de cei pe care-i placi
doar pentru ca castigul pare mai mare in alte parti,
ai ratat sensul oricarei relatii.

Ai ratat increderea si sinceritatea,
de dragul proiectiilor de castig ce niciodata nu se vor concretiza.

Ai ratat intelegerea ca relatiile nu inseamna profit,
ci incredere, prietenie, durabilitate si pasiune.

Faptul ca proiectiile de castig intr-o relatie noua alimenteaza emotii intense dar perisabile,
nu inseamna ca relatiile mai vechi sunt mai neimportante sau ca ofera mai putina placere.

Inseamna doar ca te-ai pierdut in calculele mintii.

Nu zice nimeni ca relatiile nu se pot deteriora si bineinteles termina.
Dar cand relatiile se termina pentru ca ai gasit altceva, pentru ca altcineva iti place mai mult …
…esti doar un profitor sub masca iubirii.

Daca a fost suficient de bun pana ai gasit pe altul mai bun
(desi-i f probabil ca te inseli in evaluarea ta ) atunci cauta sa-l ajuti sa evolueze pe primul.

Mai ales ca acum,  prin noul partener, care suplimenteaza satisfactia din viata ta,
ai resurse suplimentare care duc la rabdare si intelegeri suplimentare.

Daca este un partener mai bun cel nou, asta va face.

Te va incuraja sa respecti si sa dezvolti toate relatiile tale mai vechi, in care este prietenie si incredere.

Vorbesc aici de situatiile cand renunti la cineva care-ti place si cu care ai momente bune doar pt ca a aparut alticineva.

Cand iesi din relatii abuzive sau manipulatoare
pentru ca apare altcineva in viata ta, …  este pt ca noul partener
a adus energia care-ti da puterea sa iesi din confuzie si dependenta.
Acesta situatie nu este subiectul articolului meu.

Putine lucruri sunt mai distructive in viata noastra relationala de cuplu
decat convingerea ca suntem in competitie.

Si asta pentru ca realitatea este opusa acestei convingeri.
Suntem aici sa colaboram, sa ne oferim satisfactie si relaxare.
Sa ne bucuram unii de altii. Sa extinde relatiile si relationarea.
Sa aflam cine suntem in tot acest proces.

Nu ma credeti?

Nici nu trebuie.

Adevarul nu are nevoie de credinta nimanui sa existe.
Adevarul este singurul lucru ce nu-l putem evita.

Pentru ca exista si ne miscam in el.
Cata vreme il refuzam ne vom lovi constant de el.

0

Sunteti siguri de intentiile ce le declarati in relatii ?

0

ewfwef

 

Multi dintre noi, in cautarea dezvoltarii personale,
avem preocupari si obiective admirabile in relatii,
precum (si acum citez din discutiile mele cu cei apropiati):

”vreau sa fac o diferenta
in viata celei cu care sunt intr-o relatie”  

sau

” vreau relatii atat de apropiate
precum sunt ale tale (de mine-i vb aici)

sau

” vreau sa satisfac bine o femeie,
daca se poate sa o duc in al noualea cer (care naiba o fi ala)” etc.

Evident ca tuturor acestor prieteni
le iese exact opusul a ceea ce spun ca vor sa ofere
si asta-i umple de multa frustare.

Se cred nedreptatiti de viata si se dau raniti in bunele lor intentii.

Dar oare chiar sunt nedreptatiti
sau primesc exact pe masura a ceea ce ofera?

Pentru un raspuns adevarat
ar trebui o sinceritate suplimentara cu sine insusi.

Dar ce faci daca aceasta sinceritate ar revela despre tine
opusul a ceea ce pretinzi , anume ca in fapt, dincolo de declaratiile tale,
nu te intereseaza cu adevarat decat de tine, lucru absolut normal si sanatos
cand nici nu pretinzi altceva.

De ce credeti ca declarati atat de convinsi
astfel de interese nobile?

Daca sunteti atenti, veti constata ca
este mai important pentru voi sa va faceti relatii apropiate,
decat persoana cu care vreti relatia.

Este mai important sa faceti sex ca un zeu,
decat persoana care vreti sa o satisfaceti.

Este mai important sa va spuneti ca faceti o diferenta in viata iubitei,
decat sa fiti omul cu care iubita doar sa se simta bine.

V-ati prins, intentiile de genul acesta sunt false intentii,
asumate doar pentru a va pretinde ca fiind importanti , pretiosi
sau indivizi dezvoltati personal, cu initiative si intentii pe masura dezvoltarii care vreti sa o mimati.

Ori aceasta ipocrizie
(deloc condamnabila, fiind oricum generalizata si in acelasi timp propria pedeapsa)
reflecta un nivel de constiinta, caracterizat de un tonus si luciditate scazuta,
care inevitabil va duce la momente neplacute in relatie,
ce vor eroda orice compatibilitate si satisfactie.

Cand persoana la care te raportezi
este  importanta pentru tine prin ceea ce este,
vei dori doar sa se simta bine cu tine.

Dar asta presupune, inainte de toate, o stare interioara placuta si clara
iar asta,  fara sinceritate cu sine insusi, este imposibil.

Sinceritatea cu sine insusi
este singura care permite o comunicare eficienta si o conexiune adevarata.

Si asta indiferent de cata superficialitate dezvaluie aceasta sinceritate.

Oricand un om superficial, dar sincer
va fi o companie mai placuta, decat un individ educat/complicat/rafinat
dar fals sau, pur si simplu, precaut si calculat.

Si aceasta sinceritate ti-o refuzi cand
declari si urmaresti intentii si preocupari care nu sunt de fapt reale.

Care nici macar nu sunt ale tale, fiind asumate
fara nici o investigatie a intimitatii sufletesti proprii,
unde se gasesc motivatiile si aspiratiile noastre veritabile.

Investagatia catre care incerc sa va orientez,
nu este o analiza mentala, ci un apel la sensibilitatea
care o aveti in dotare si care va poate furniza, cu mare acuratete,
ceea ce conteaza cu adevarat pentru voi.

Ceea ce vă incarcă si vă lasă satisfacuti de viata.

Doar cand stii cine esti, investigandu-ti intimitatile,
afli de ce ai nevoie cu adevarat, poti cauta si cere explicit,
dand ocazia celui cu care esti in relatie
sa te cunoasca si sa decida daca-ti ofera, ori ba.

Cand esti aici, te simti bine in relationare
si totul este simplu si accesibil.

Este usor pentru ca stii cine esti,
ce limite ai si ce te face multumit de tine,
pt ca esti transparent in aceste aspecte.

Relaxarea, care o aduce aceasta abordare,
creeaza singurul cadru in care nevoile noastre pot fi implinite
si in consecinta maturizarea posibila si limitele depasite.

In concluzie, eu zic sa-i alegeti pe cei cruzi de sinceri,
care vor putine de la viitor si ceva concret de la prezent, 

care cauta lucruri simple, dar clare de la o relatia cu voi,
care stiu ce sa ceara si care-s satisfacuti cand primesc ceea ce cer.

Lasati dezvoltarea personala si spirituala,
cuvintele mari care nu sunt ale voastre,
asteptarile exagerate in ceea ce va priveste
si ramaneti doar la putinul care credeti ca sunteti.

Veti fi surprinsi ca este mai mult decat de ajuns. Bafta.

Cris

0

Credeti ca nu aveti incredere in voi?

0

 

Constat ca neincrederea in noi insine este generalizata uuu
si mai ales, surprinzator, la fel de generalizat, constientizata.

Majoritatea celor cu care vorbesc
constata si recunosc usor ca nu au incredere in ei.

Bineinteles ca in momentele cand esti pe val,
nu-ti dai seama cata neincredere  exista in tine,
dar ca si orice val, ca valul trece, si increderea odata cu el.

Dar nu despre cat de perisabila este increderea in sine
bazata pe succes am de gand sa vorbesc aici.

Revenind,  cu toate ca problema neincrederii in sine
este general cunoscuta si recunoscuta, prea putini pot face ceva,
in sensul de a-si recupera increderea in sine,
ceea ce ma face sa cred ca neincrederea in sine este o consecinta, nu o cauza.

Cand ajungi la cauza (radacina) poti aborda problema usor,
in ideea de a o ameliora, intrucat, odata actionat asupra ei (cauzei)
se produc schimbari semnificative.

Periferia este complexa si greu de abordat.
Radacina (cauza) este simpla si usor de modificat,
odata ce ai gasit-o, sapand putin.

Precum radacinile, cauzele reale sunt mai ascunse.
Ascunse de interesele noastre de imagine, bineinteles.
Interesele ego-ului nostru.

Ma explic acum.

In cazul neincrederii in sine,
cauza acesteia este raportarea incorecta la oameni, in general
si la cei cu care relationam, in particular.

Este usor de inteles de ce  fiecaruia din noi
ne este mai usor sa recunoastem ca nu avem incredere in noi,
decat sa acceptam si sa declaram ca suntem incorecti,
dar cel mai adesea, suntem de fapt perversi.

Care este legatura intre perversiune si neincredere ?

Va spun acum cum vad eu aceasta legatura.

Cand in intimitatea noastra ne simtim in competitie cu toata lumea
si dorinta noastra este de a iesi mai bine decat oricare din cei cu care relationam ,
inevitabil feedback-ul Vietii, prin situatiile in care ne pune,
va fi unul care ne va umili, pentru ca asta cautam noi in intimitatea noastra
sa producem celorlalti.

Prin evenimentele vietii noastre
viata doar sustine interesele noastre cele mai importante de fericire,
dar cata vreme noi cautam doar dominare si superioritate, nu fericire,
vom interpreta totul doar din perspectiva victoriei sau a infrangerii.

Caz in care, toata viata este o stare de conflict
care inseamna deja ca am pierdut si de aici neincrederea in noi,
cu care suntem atat de sinceri si care ne permite pe undeva
statutul de victima nevinovata, incapabila de incredere sine.

Convenabil, nu vi se pare?

Cei care au inteles cat de mult primesc de la cei cu care sunt in relatii,
vor avea grija sa ofere avantaje la start celor care
intra mai putin pregatiti in relationare si situatiile care le presupune.

Vor avea grija sa nu iasa sifonati, pana cand inteleg
ca nu sunt in relatie sa alimenteze ego-ul cuiva cu superioritate,
ci sa se bucure de companie si prietenie.

Eu va zic doar sa fiti foarte atenti,
si sa va constientizati fiecare gest sau atitudine interioara de competitivitate,
si fara sa cautati in nici un fel sa luptati impotriva instictului de dominare,
amintiti-va doar ce insemnati unii pentru altii
si urmariti sa vedeti daca va mai puteti tolera competitivitatile
cand constientizati cat sunt de importanti cei cu care sunteti in relatii.

Cand refuzati sa vedeti evidenta importanta a celor din viata voastra,
indiferent cat de mult sau putin v-au oferit,
v-ati asigurat sclavia instinctului de competitivitate
care inseamna ca deja sunteti invinsi.

Iar expresia acestei infrangeri este neincrederea in sine.

NU cautati insa sa luptati cu incorectitudinea
si instinctul de dominare supracompensand cu gesturi de corectitudine.

Nu comportamentul trebuie schimbat,
ci constienta trebuie intarita.

Iar aceasta intarire nu inseamna decat
a observa aspecte importante care le ignori.

In cazul nostru ignoram importanta celor cu care ne impartim viata.
Si asta ne costa propria liniste si fericire.

Acest cost este neincrederea in sine.

Mai aveti vreo indoiala ?

NU cred.

0

Ai obosit cautand solutii ?

0

 

pnnadae2

Stiu ca preocuparea esentiala a vietii tale
este sa intelegi cate ceva din ce traiesti
si sa gasesti solutii la problemele tale.

Si este foarte bine ca asa stau lucrurile.
Unii vor gasi intelegerea si solutiile la toate problemele,
altii doar la unele, iar altii nu vor gasi si intelege nimic.

Este doar o chestiune de noroc.
Stiu ca nu sunteti de acord,
dar treceti peste acest aspect.

Insa, atunci cand problemele tale devin prea complexe,
variabilele prea multe, cautarile tale prea obositoare,

este pentru ca ai uitat ca traiesti,
chiar si atunci cand nu stii absolut nimic.

Ca existi si-ti percepi identitatea, chiar daca nu poti sa spui cine esti.
Oricand experienta de ”a fi” cineva care nu are nici o solutie 
te asteapta sa ii dai atentie si sa te odihnesti in ea,
cand ai obosit in cautarea intelegerii.

Iti spun ca poti sa-ti permiti sa existi,
cu toate problemele din lume pe cap si fara sa ai nici o solutie la ele.

Ganditi-va la toate animalele care doar sunt,  desi nu stiu nimic.
Daca ele pot trai asa o viata si tu poti trai 10 minute, din cand in cand.

Daca nu ma crezi, incearca.

Incearca si spune-mi daca solutile ce le cauti te mai apasa la fel de tare.

O sa anticipez ca nu te apasa, intrucat te-ai repozitionat fata de ele
într-o mod mai sanatos, motiv pentru care  ele ti se vor dezvalui mai usor.

Solutiile sunt si o problema de perspectiva, nu doar de aspiratie.

Perspectiva era o variabila care complica situatia rau de tot.
Odata obtinuta, se simplifica totul.

Iar aici este perspectiva mea cea mai pretioasa.
Probabil inutila, dar eu sper ca macar o sa aflati de ea.

 

0

Credeti ca nu aveti un scop in viata?

0

 

Este foarte amuzant, cand privesti din exterior,ve21fv
cum majoritatea  indivizilor ce-si pierd partenerul
constata ca nu au un scop in viata.

Ca, de fapt, nu au o viata.

Ma intreb (de dragul exprimarii)  cum,
doar cand ajungi in astfel de situatii,
constati ca nu ai o viata sau un scop.

 

Raspunsul este evident:

* cata vreme aveai un partener, scopul tau era sa-l inlănţui
sau sa-ti construiesti importanta (sa te validezi) 
pe seama abilitatii tale de a-l domina sau a-l avea.

Atentie, nici macar nu ai observat ca nu urmareai sa te simti bine cu partenerul tau,
cum de altfel, cea mai elementara ratiune ar trebui sa-ti spuna ca este esential.

Urmareai doar sa te simti bine prin aceea
ca esti important si valabil pt sexul opus.

Dar … oare chiar te-ai simtit bine?

Nu-i cazu sa-mi raspunzi.

Te mai intreb daca crezi ca o relatie poate avea vreun sens,
in afara momentelor placute IMPREUNA.

Nu-mi spune ca, …   cauti relatii cu sexul opus pt stres, plictiseala, reprosuri,
discutii morale, exersarea manipularii  si teoriile chibritului.

Iar daca nu asta cauti,
cum se face ca asta intalnesti cel mai des in relatia ta?

Le intalnesti pt ca sunt consecintele scopului tau nedeclarat de a folosi partenerul precum orice proprietate.

Daca nu poti oferi putina satisfactie,
bucurie sau placere, bunul simt ti-ar spune sa te cari si sa-ti f*ti doar viata ta.

Dar cum sa pierzi oportunitatea de a f*te viata cuiva,
facandu-l responsabil de nefericirea proprie?

Deci? …  Te mai miri ca ai ajuns in situatia de ati pierde partenerul? Nu prea cred.

Cand ma intreaba cineva ce sa faca in situatiile astea,
raspunsul meu este deja un cliseu:
” Intoarce-te la viata ta. Ai mai mult timp pentru tine, pentru prietenii tai si celelalte femei din viata ta.”

Iar aici este momentul in care, aproape invariabil, primesc raspunsul ca:

”Nu am o viata” sau ”Eu nu am inca  un scop in viata.”
Alti mai imi spun ca ” nu prea au prieteni , sau alti parteneri”
sau ca 
”nu-i mai intereseaza decat partenerul pierdut”.
Nu vreau sa discut ce spune despre ei aceasta ultima afirmatie
pt ca as deturna acest articol catre ceva ce nu mi am propus sa discut aici.

Dar voi ramane la primul lor raspuns, acela ca le lipseste viata si scopul in viata.
Iar eu le voi spune ca se inseala.


Toti au o viata si un scop in viata.
Daca nu ar avea-o,  nu ar avea nici probleme si nici interesul sa le rezolve.

Si in baza acelui scop, ei ma abordeaza
si-mi pun intrebarile astea, atat de familiare.

Fara un scop nu ar intreba pe nimeni nimic.
Faptul ca intreaba inseamna că au deja unul.

Acela de a se simti bine (sau macar mai bine), acum.

Cum sa simti bucurie, satisfactie, implinire sau doar calm.
Este vorba de placere si confort INTERIOR.

Placerea de a fi in viata si confortul de a trai cu omul ce esti.
Iar starea ta neplacuta din acest moment te face sa intrebi, sa cauti.

Cei care se  simt bine, nu cauta vreun scop in viata.
Pentru ca il traiesc deja.

A
ajunge aici  inseamna sa te transformi , fiind mai sincer si mai corect. ACUM.


Dar cel mai adesea oamenii cred ca se vor simti mai bine obtinand  ceva sau ajungand undeva.

Insa, ce nu vă face ACUM,  sa vă simtiti mai bine…
… nu vă va face vreodata.

Imediat ce ai facut din omul ce esti, unul cu care
îti face placere sa traiesti …  experimentezi simultan cu schimbarea ta o stare mai buna.

Nu dupa 10 minute sau juma’ de ora. Ci ACUM cand faci transformarea.

Asa ca, orice alegere care te transforma intr-un om mai sincer,
mai corect, va avea ca si consecinta o starea de ”mai bine”
chiar din secunda in care ai devenit alt om in esenta ta.

Ceea ce faci insa pentru a evita disconfortul adevarului interior
si a-ti proteja ipocriziile si fricile,  NU te face sa te simti mai bine.

Asa, doar protejezi o stare neplacuta, dar inca suportabila.

Crezi, in inconstienta ta, ca adevarul ce trebuie sa-l recunosti
ar aduce o stare  mai neplacuta, decat suferinta ignorarii lui.

Dar prin asta transmiti ca, in sine, adevarul nu este o valoare care sa merite vreun deranj,
intrucat crezi ca tu, cumva, o sa scapi sa te confrunti
cu consecintele manevrelor tale ipocrite.

Crezi ca viata este o masinarie cam tantalaie
si ca tu o sa o tragi cumva pe sfoara.

Sigur ca poti sa crezi orice, dar suferinta se va acutiza
pana la punctul in care, ceea ce parea suportabil, devine INSUPORTABIL.

Starea neplacuta este reflexia a unei raportari incorecte la viata,
si este destinata sa ne trimita catre constientizarea cauzelor si schimbarea abordarii ei (a vietii).

Iar in spatele tendintei noastre de a conserva starile neplacute,
doar pentru ca sunt suportabile, sta alegerea noastra
de a refuza sa ne  investigam cauzele care ne-au adus aici.

Iar aceste cauze sunt FARA EXCEPTIE atitudini incorecte.

Este vorba de perversitate in modul de raportare la viata din jur,
in toate formele ei de manifestare.

Si nu vorbim de o evaluare sau o judecata din exterior.
Nimeni nu stabileste pt tine ce este corect sau nu.

Dar trebuie sa tratezi viata si relatiile cu exact corectitudinea
care-ti  este accesibila intelegerii si nivelului tau.

In concluzie,
nu confundati suferinta suportabila cu starea de bine.

A nu cauta starea reala de bine, investigand cauzele suferintei
este conditia necesara si suficienta ca suferinta suportabila sa devina INSUPORTABILA.

Si ajunge astfel, pt ca doar la acest nivel,
somnul constientei nu mai este posibil si ipocrizia nu mai poate prolifera.

Suferinta si nefericirea sunt limitele stabilite de viata
pentru inconstienta si ipocrizie.

Dar nu este nevoie de aceste limite pentru a ne recupera constienta.
Este suficient sa cautam sa ne simtim bine in prezent.

Iar asta, cred ca v-am convins ca este imposibil,  fara a deveni oameni.

Dar lucrurile incep sa se schimbe in bine, exact in masura in care integrezi adevarul, sinceritatea si corectitudinea in comportamentul tau.
Si este evident cata valoare au pentru tine, cand se vede ce esti dispus sa pierzi pentru ele.

Posibil sa pierzi multe pe termen scurt, dar te asigur ca te vei simti foarte bine cu tine.
Te vei putea privi satisfacut in oglinda.
Dar cat timp credeti ca oamenii si succesul ii pot evita pe cei care se simt bine cu ei insisi?

0

Increderea nu este sirop. Nici iubirea.

1+

svds cx xaq
De la prea multa spiritualitate conceptuala
s-au consolidat in noi clisee care nu mai sunt contestate de mai nimeni,
pentru ca suna atat de frumos,
incat copilul naiv din noi isi doreste tare mult 
ca lucrurile sa fie atat de simple
incat sa poata visa la ele in timp ce el
nu trebuie sa faca nimic.
.

Asa ajungem sa credem ca : 

”Totul porneste de la exemplul propriu.
Daca tu vrei pace, iubesti oamenii si arati asta prin toate faptele tale,
este imposibil ca cei din jurul tau sa nu isi dea seama, si sa le placa sa se schimbe.”

Asa ceva se-ntampla, …  dar foarte rar, sau urmare a unui proces foarte lung.

In fapt, sunt oameni care nu dau doi bani pe iubirea ta,
pe exemplul personal sau increderea ta, si sunt altii care, pur si simplu,
nu pot sa o creada sau sa o vada.

Iubirea adevarată presupune si adevaruri grele ce trebuie spuse,
iar pentru multi iubirea, care o pot intelege si o asteapta,
este cea care le confirma ca-s centrul universului.

Asa ca … nu este deloc  imposibil ca cei din jurul tau
sa nu-si dea seama ca-i iubesti. Este chiar foarte probabil.

Pe de alta parte, pentru ca pretentiile majoritatii oamenilor de la ceilalti
si mai ales de la cei pe care-i iubesc sunt absolut absurde,
e suficient sa-i dezamagesti o data, ca tot restul dovezilor de iubire sa nu mai conteze.

Daca ati iubit vreodata cu adevarat macar cativa oameni din jurul vostru,
ar trebui sa stiti cata indoiala este in noi si cata suspiciune.
Ar trebui sa stiti cate mecanisme inconstiente se opun increderii si iubirii intre oameni.
Si mai ales cata confuzie.

E foarte posibil ca cele mai mari dovezi de iubire
sa-ti fie interpretate ca avand interese ascunse
si sa produca o agresivitate cum rar ti-i dat sa vezi.

Cand esti furios, spre exemplu, ca nu ai controlul asupra unui prieten de care ai nevoie,
vei vrea sa interpretezi totul ca fiind dovada de perversiune ca sa-ti justifici furia.
Si asta chiar la oameni inteligenti, cu un fond bun. 

Iubirea vindeca si rezolva multe probleme,
dar mult mai incet decat isi imagineaza oricine.

Si contamineaza doar pe cei care sunt deja foarte maturi,
sau au o bunatate nativa.

Pe ceilalti iubirea ii rascoleste si-i baga in tensiuni greu de imaginat.

Dar dincolo de asta, cel mai important fapt este ca
nu suntem oamenii care sa putem iubi total, prin toate faptele noastre.
Ca urmare, ce rost are sa vorbim despre iubiri de astea,
care daca exista sunt atat de rare incat nu am auzit de ele decat prin carti.

Cati oameni ati intalnit in viata asta care sa iubeasca prin toate faptele lor
incat sa fiti atat de siguri de afirmatii ca cea de mai sus?

Suntem foarte departe de asa ceva.
Asa ca,…  a astepta ca toti sa devenim iluminati, ca sa putem iubi s
au macar sa putem crea o prietenie bazata pe incredere,
este doar o iluzie care nu ne duce nicaieri.

Dar eu zic altceva.

Ca in noi, exact asa cum suntem exista experienta importantei unor oameni
in propria viata (prin ceea ce ei sunt), exista oameni a caror admiratie o dorim
si oameni pe care-i admiram. Exista in noi toti o sensibilitate care ne face
sa-i simtim pe unii oameni mai bine si sa ne placa.

Ori eu zic ca, chiar pornind de la aceste trairi comune fiecaruia,
putem constientiza cat de important este ca macar cu cativa oameni,
cei spre care ne indeamna inima, sa cream aceste legaturi de incredere absolute.

Ma refer la prieteni, mentori, iubiti, iubite, vecini, colegi, etc
spre care simtim o dorinta de apropiere.

Daca nici aici nu ne gasim resursele pentru a crea experienta increderii,
atunci suntem fara speranta si nimic bun nu ne poate astepta.
Ca urmare eu cred ca dezideratul meu nu este optional.
Este obligatoriu sa facem asta.
Sa gasim solutiile apropierii macar intre cei cu care impartim atractie, compatibilitate, admiratie etc.

Din punctul meu de vedere, orice relatie durabila de incredere intre oricare doi oameni
este de o importanta covarsitoare. Este cel mai rar lucru de pe pamant.

Daca v-ati propus vreodata vreunul dintre voi
sa va construiti aceste relatii durabile de prietenie adevarata,
pentru ca intelegeti cat de pretioase sunt, atunci stiti cate provocari vă ridica viata
pentru atingerea acestui deziderat.

Mai stiti si ca fiecare dintre cei care aspira la o relatie bazata pe increderea
trebuie sa se utilizeze la intreaga capacitate pentru a-si depasi conditionarile care tind sa ne separe.

Fara o determinare totala si o preocupare consistenta de a-ti aminti cine suntem,
dincolo de aparente sau situatii de moment si cat contam unii pt altii …
…nu vei face fata situatiilor in care te pune viata … si in care pare ca pierzi ceva important,
daca mai cultivi prietenii atat de apropiate.

Viata nu este o poveste romantica de iubire.
Este, dimpotriva, o lectie de determinare,
care-ti solicita toata puterea si resursele interioare de luciditate.

Si este o lectie care se invata in minim doi.

1+

Increderea mea nu trebuie castigata

0

 

ctfyvgubhjio

Nici unul din prietenii mei
nu a trebuit vreodata sa-mi castige increderea.

Au avut-o din primul moment in care i-am cunoscut,
pentru oamenii care i-am putut simti ca sunt
la nivelul de maturitate si intelegere
care-mi era accesibil cand i-am intalnit.

Prefer sa risc si sa pierd putin din confortul psihic,
decat sa-mi testez oamenii care-mi ating sufletul
intr-un fel sau altul.

Am si pierdut urmare a acestor alegeri,
dar acolo unde s-a-ntamplat asta am castigat mult in intelegere.

Nu am regretat niciodata nimic,  intrucat
chiar daca in fostii mei prieteni (aici intra si femeile din viata mea)
existau aspecte care m-au indepartat,
asta nu anulează valoarea si importanta
aspectelor ce le-am admirat si respectat … si mai ales,
exista posibilitatea sa fiu factorul care inclina balanta motivatiei lor de a evolua
si a-si depasi anumite superficialitati, conditionari, ipocrizii, perfidii sau limite care,
inevitabil, ne prind pe toti la un moment dat.

Cred ca in efortul acesta de evolutie, vrem nu vrem, suntem prinsi impreuna,
si ca trebuie sa ne gasim indemanarea de a fi mai eficienti
in a folosi potentialul de evolutie prin relationare .

Mai cred ca indemanarea asta exista in portofoliul de aptitudini a ființei noastre
si ca doar o neincredere  bolnavă in noi insine ne face atat de stangaci
in a le folosi .

Doar intr-un mediu de incredere totală poate aparea deschiderea
prin care ne putem cunoaste cu adevarat.

Si tocmai acest mediu scoate la suprafata cel mai rapid problemele interioare
care fac o relatie nefunctionala, sau pur si simplu doar o blocheaza la un nivel
aflat sub potentialul nostru de relationare, sau sub nivelul de satisfactie pe care-l cautam.

Cand relationarea se transforma in teste de castigare a increderii,
manifestarea  este coruptă , cenzurată,  … fiind multa precautie in exprimare.

Suspiciunea in baza careia ceri sa ti se castige increderea
nu poate duce la o relatie care se dezvoltă sau la o  legatură adevarata.

Prietenia in ce ma priveste,  nu este un premiu, ci un suport-stimulent sa devii mai bun,
puternic si constient pentru o experiență comuna mai buna .

Increderea  naivă, …  nu este incredere, …
ci atasament fata de o proiecție care nu are in spate nici o evaluare constientă, nici o asumare.

Dar evaluarile incomplete dar constiente,
in baza carora acorzi incredere,  nu sunt naivitate,
ci incredere in sine si in propriile perceptii si intelegeri,
precum si asumare a limitelor si consecintelor acestor limite.

Cand acorzi incredere in baza unor ratiuni personale, dublate de un bun simt sanatos,
dovedesti ca crezi in tine pana la punctul in care esti dispus sa risti.

Relatiile foarte apropiate sunt cele in care iti expui fara rezerve vulnerabilitatea,
iar asta reprezinta un risc major. Ca urmare orice incredere acordata
dovedeste o mare incredere in sine si o buna cunoastere a vietii.

De asemenea, trebuie inteles ca relatiile in care cei implicati s-au indepartat,
nu inseamna de fiecare data ca increderea nu mai exista,
poate chiar increderea dintre ei a scos la suprafata aspecte care fac relatia nesatisfacatoare,
iar situatia este in sine o mare oportunitate să  hotarasti daca vrei sa rezolvi acele probleme … si sa o faci decis, daca crezi ca merita.

Faptul ca o problema sta bine ascunsa (nevazută, neconștientizată) in background-ul fiintelor noastre … pt ca nu creem mediul de incredere ca acel background sa fie manifestat si revelat … nu inseamna ca problema aceea nu erodeaza incet, dar sigur orice relatie. Doar vei fi in situatia in care relatia se va deteriora, fara sa stii de ce.

………………………………..

In consecință, in nici un caz nu va recomand sa  ”lasati oamenii sa va castige increderea”,  ci sa va folositi cat mai complet ratiunea, sensibilitatea, bunul simt si experienta, ca să aleageți constient pe cei care par, sunt sau pot deveni oamenii care vi-i doriti in viata voastra.

Iar acestora, …  oferiti-le increderea voastra totala si fara rezerve.
Daca v-ati inselat grav, …  asa veti afla cel mai repede in ce anume ,  caz in care daunele nu pot fi foarte mari.

Iar restul situatiilor pot fi rezolvate rezonabil.

In ce ma priveste, am o satisfactie enorma că prietenii mei vechi, langa care m-am format, … au avut increderea mea totala din primul moment in care i-am cunoscut.

Dar recunostinta mea este maximă , pentru acei dintre prietenii mei care m-au tratat cu aceasta incredere de cand m-au abordat, riscand o caldă sinceritate  de la primele contacte, bazandu-se pe sensibiltatea si inteligenta lor.

Faptul ca au validat sentimentele lor, in pofida indoielilor permanente cu care ne incarca o minte speriată de umilință si pierdere … este ceea ce m-a facut dintodeauna sa-mi doresc sa fiu ceea ce am devenit.

Daca cineva nu poate vedea continuturi umane, evidente, suficient de rapid incat sa ia decizii in baza lor, este foarte probabil sa nu poata vedea nimic din voi, motiv pentru care va avea nevoie de teste si dovezi de loialitate si apropiere permanent.

Cred ca prietenii sunt adevarata noastra familie , motiv pentru care acest gen de prietenie este pt mine scheletul pe care se construieste si orice relatie cu sexul opus. Daca nu poti fi prietena mea, inainte de toate, nu poti fi nici iubita sau partenera mea de sex.

Mai cred ca absolut orice relatie care a avut momente faine si se incheie frumos … nu este doar un succes imens, ci si garantia ca oricand acea relatie poate reporni din punctul cel mai bun in care ea a fost … imediat ce apar intelegerile cerute de problema in care relatia s-a blocat.

Dar aici este vorba doar despre mine.

0