Dă o sansă reală relatiilor – Partea 1

Este probabil ca in marea lor majoritate aspectele atinse in continuare sa se intersecteze cu banalul dar imi asum riscul, in ideea ca modul meu de a pune problema ar putea trezi viziuni acolo unde alte abordari au esuat.

In relationare ca domeniu prioritar de interes … mi s-a cristalizat certitudinea ca … toate problemele omenirii au la baza proasta relationare …  determinata de:

  • spaima teribila si neconstientizata de ceea ce ne diferentiaza sau credem ca ne diferentiaza ce ne face sa ne simtim amenintati si nesiguri
  • implicarea noastra in relatii pentru castigurile care le presupune
  • grija patologica pentru imaginea pe care ne-o dorim, pentru MASCA pe care am ales-o sa ne reprezinte in lipsa sentimentului de sens interior de apartenenta la existenta.

Toate astea ne incarca cu o precautie paralizanta in exprimare si o atentie neobosita  in cenzurarea adevaratelor noastre  sentimente …  sub nobilul pretext al evitarii tensiunilor si pastrarii unei armonii superficiale in care  nimeni nu crede cu adevarat.

Evident ca reprimarea nu a fost si  nu va fi niciodata o solutie la probleme, ci numai un mod de amplificare a lor … fapt ce ne aduce mai devreme sau mai tarziu in situatia ca … tot ce trebuia sa fie un gest firesc de exprimare la un moment dat cand se cerea exprimat … sa devina un gest distrugator incarcat de ura mai tarziu.

Noi pur si simplu am ajuns sa nu mai putem asculta calmi si relaxati opinii sau convingeri opuse celor care le impartasim. Ne simtim visceral agresati de simple cuvinte, deoarece ne-am construit identitatea din cuvinte.

Practic noi nu mai avem notiunea de a intra in relatii pentru a oferi ceva … de dragul celeilalte persoane … intram in relatii pentru un schimb din care trebuie sa iesim mai castigati decat celalalt … pt a scapa de  insuportabila eticheta de fraier cu care ne definim imediat ce am iesit cu egoul sifonat  dintr o relatie.

Dovedim astfel ca habar nu avem cine suntem si de ce traim dincolo de ceea ce credem ca pierdem sau castigam si dincolo de ceea ce ne spune mintea noastra despre noi insine.

Aceste interese relationale  … oricat de nobile sau echitabile  ar fi sau ar putea parea … se lovesc de o problema imposibil de evitat sau ignorat…

…si anume:

* Ca actionand in acest fel … ajungem inevitabil sa acceptam si sa simtim … ca …dincolo de interesul care-l putem reprezenta pentru cel cu care relationam … nu insemnam absolut nimic pentru ceilalti …sau insemnam ceva numai in masura in care oferim ce se astepta de la noi.

Si noi am ajuns sa credem profund o astfel de aberatie: cand nu mai suntem profitabili devenim dispensabili. (In fapt viata va dovedi fara exceptie ca nu ne putem lipsi de nimeni fara sa platim un pret crunt.)

Vedem asta peste tot in jurul nostru cand … relatiile se incheie … si fiecare-si da arama pe fata. Vedem in general 2 straini in cel mai bun caz, dusmani fara mila de obicei , care si scot la suprafata imediat ce nu mai exita  vreo posibilitate de a profita de celalat … adevarata identitate si sentimentele reale.

Este evidenta incarcatura negativa enorma … acumulata in lunga perioada in care au fost reprimate … mascate, neexprimate.

Si astfel suspiciunea si precautia dospeste sub aparenta armonie din majoritatea relatiilor acolo unde ea nu este deja declarata, caz evident mai fericit si mai sanatos.

Noi suntem fundamental setati din copilarie de parinti inconstienti … ca pana nu ne dovedim utilitatea … trebuie sa tacem din gura si sa acceptam toate prostiile lor sau ale celor care, vezi doamne, au facut ceva. Asta ne inchide gura unora, ne inadapteaza social pe altii,  dar majoritatii ne dezvolta abilitatea de a profita de parinti, frati, parteneri, prieteni, apropiati, sefi, colegi etc.

Culmea inconstientei este ca desi stim la modul evident ca asa suntem si noi … ne miram si ne simtim nedreptatiti cand suntem tratati exact la fel cum tratam si noi pe ceilalti.

Si asta devine singura noastra experienta si realitate in relatii… neincrederea, profitul pe de-o parte si ipocrizia fata de noi insine pe de alta.

Din acest moment trebuie sa ne cenzuram orice exprimare in functie de cum ar putea fi interpretat si implicit cum ne poate afecta interesele relationale.

Nu mai conteaza ce simtim cu adevarat .. conteaza numai cum pare ceea ce facem sau exprimam. Am decuplat astfel exprimarea si credintele noastre de la ceea ce simte fiinta noastra interioara, sufletul

Ne scapa insa faptul ca odata rupti de sufletul nostru  … am denaturant si distorsionat perceptia corecta a vietii  si implicit toate deciziile sunt fundamentate pe baze gresite.

Este imposibila o decizie inteleapta si castigatoare pe termen lung din perspectivele ce le poate accesa o fiinta scindata interior sau rupta de sensibilitatea sau perceptiile sufletului.

Practic pt ca nu ne putem accepta diferentele am ajuns:

  • sa nu mai avem ocazia sa vedem ca aceste diferente ne sunt extreme de utile
  • sa ne folosim cat se poate de perfid unii de altii
  • si sa ne tratam cu o neincredere patologica … cu care ne mindrim … ca fiind un atribut de maturitate, putere, abilitate. Am vazut o gramada de oameni care declara cu o mindrie evidenta si afisata  …ca ei nu au incredere in nimeni.

Am uitat ca  putem avea incredere, zambi, asculta si simti bine alaturi ce cei care simt altfel sau au convingeri opuse alor noastre.

In definitiv viata care curge in noi este esenta si legatura noastra.

Orice altceva este nerelevant.

Pentru ca ne-am prostituat sufletul … astupindu-i gura de dragul unor interese/castiguri  iluzorii, care nu se concretizeaza niciodata pe termen lung … ne trezim brusc in chinurile unui mediu interior incapabil sa mai simta increderea si sensul existential absolut necesar sanatatii pshihice.

Ne simtim atacati de orice parere contrara exprimata , de siguranta altora … fara sa luam in calcul ca esenta noastra sta in … magia inepuizabila a procesului interior de a fi … nu de ceeace exprimam si cum o facem la un moment dat.

Relatiile au devenit dificile si pentru ca le-am incarcat de angajamente , promisiuni smulse sau  obtinute usor, asteptari spuse ori ba, subiecte tabu …. concretizate toate  intr-o presiune … care incet dar sigur erodeaza bucuria de a fi cu cineva  si care oricat le am imbraca cu justificari care suna bine … ascund numai confuzia in care train, slabiciunile, neincrederea in noi si in toti cei cu care relationam .

Evidenta neincredere in noi, sentimentul de inferioritate, declanseaza imediat ca forma de supracompensare nevoia de a ne simti si mai ales parea superiori in speranta ca nu va vedea nimeni nesiguranta si slabiciunile noastre.

Insa ceea ce se vrea a fi ambalajul care ascunde, devine ceea ce le evidentiaza.

Orice metoda mai la indemina putem gasi in inconstienta noastra  decat a ne identifica cu niste valori care ne ofera un superficial sentiment de maretie …. si a judeca pe toti ceilalti de pe soclul extrem de fragil pe care ne am instalat.

Miscarea aceasta inconstienta  ne duce imediat in cea mai distructiva situatie interioara posibila.

Pentru ca pretentiile de superioritate in baza carora judecam pe toti … ne pun in situatia in care … singura solutie ramine ipocrizia interioara si fragmentarea propriei fiinte … pentru ca absolut tot ce judecam la ceilalti gasim amplificat pina la cote monstuoase in noi.

Si cu cat vedem mai clar in noi tot ce condamnam in gura mare la ceilati suntem nevoiti sa ne mintim  tot mai consitent sau sa cadem in vinovatii care ne distrug

Si astfel punem o sclipitoare eticheta pe care scrie frumos IUBIRE sau MORALITATE … pe un pachet care contine pretentii de atentie sau fidelitate , gelozie , asteptari, teama de singuratate, frica de invalidare, confuzie, naivitate etc si care distruge sigur si rapid orice relatie.

Solutia este la indemina si presupune in primul rand un pas deosebit de dificil, si anume sa acceptam ca majoritatea valorilor nostre sunt doar un ambalaj atractiv pentru tot rahatul nostru interior, frici, nesiguranta, instalate adanc in ADN-ul nostru psihic.

Odata facut gestul de mai sus in baza unei intuitii sau viziuni, deschise de anumite situati din viata, de sinceritatea dezarmanta a vreunui cunoscut sau pur si simplu de lectura articolului meu, mergand pe firul atitudinilor si comportamentelor noastre ajungem in situatia in care trebuie sa stam si sa ne infruntam frica de a fi parasiti/ de a pierde /de a ne face de rusine / de ras.

Intilnirea cu realitatea noastra interioara este crunta … pentru ca se releva constiintei noastre tot ce am vrea sa ascundem cu orice pret, iar mecanismele fricii sunt atat de functionale incat primul impuls inconstient este acela ca … ar fi bine sa ne intoacem de unde am pornit.

Solutia este sa intuiesti ca dificultatea aceasta ascunde libertatea noastra si intrarea in alta dimensiune a existentei iar intorcerea este doar o solutie temporara pina cand existenta ne va aduce in acelasi punct dar cu o presiune semnificativ mai consistenta.

Acesta intelegere va intari aspiratia noastra … va deschide noi perceptii din care vor aparea solutii pentru debarasarea de atasamente.

Suntem in punctul in care ne antrenam fiinta sa renunte la atasamente si implicit la pretentiile si fricile din spatele lor.

Evident acest demers de interior este puternic si evident sustinut de existenta care ofera inspiratia, situatiile si puterea necesara evolutiei.

Odata rupte atasamentele, optiunile si perspectivele se largesc enorm.

Procesul nu este de moment este mai degraba un gest permanent de atentie pentru a evita instalarea lor.

Dar pe masura ce fiinta se elibereaza de atasamente, debarasata fiind de un balastru imens acceseaza tot mai usor noi dimensiuni spirituale … care integreaza si sacralizeaza toate aspectele vietii.

De aici miresmele libertatii devin atat de atragatoare incat cale de intoarcere nu mai este.

De asemenea puterea devine semnificativa dar paradoxul este ca nu-ti mai este necesara deoarece perfectiunea intregii existente face inutila utilizarea ei.

Vezi partea a doua a articolului   >>AICI<<

CRISTI

19 replies
  1. carmevera
    carmevera says:

    Multumesc !Este o enigma pentru mine ,cum de cateva ori subiectele pe care le tratezi si felul in care explici toate starile devin un fel de balsam .Desii nu sunt implicata in nici o relatie momentan ,am trait multe din aceste stari, dar nu numai in relatia cu partenereul ci si in relatiile cu multi dintre cei cu care vin zilnic in contact .Este ca si cum starea mea de incertitudine este limpezita de o alta fiinta care gandeste la fel cu mine si ma convinge ca totul este cat se poate de real si nu esste doar parerea mea.

  2. mihaela
    mihaela says:

    Cea mai enigmatica relatie de cuplu este cea cu tine insati sau cu sinele tau. Daca atingi in aceasta relatie armonia, interactionarea cu cei din exterior curge natural, cu beneficii de ambele parti.Dar pana aici e mult de munca:trebuie sa eliberezi contolul si vechile acumulari care nu te mai servesc,sa te cunosti si sa te accepti si mai ales sa inveti sa TE IUBESTI cu compasiune si ingrijire.Sper ca am venit in complecatarea celor spuse de Crisi.

  3. Arco Iris
    Arco Iris says:

    “In definitiv viata care curge in noi este esenta si legatura noastra.
    Orice altceva este nerelevant.”

    Mi-a ramas fraza intiparita in minte si cred ca exprima cum nu se poate mai bine adevarul profund si totodata sursa si puterea noastra in ceea ce ar trebui sa constientizam ca suntem.

    Pentru ca odata constientizata si aplicata ca masura a tuturor lucrurilor, deciziile se iau usor si manifestarea exterioara nu este altceva decat alinierea cu fiinta care suntem.

    Excelent articol.

  4. Camelia Maria
    Camelia Maria says:

    “Iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti!” ne-a spus EL. Oare am inteles noi ce inseamna asta? Ar mai fi timp.

    Iubirea incepe si se termina in tine, cu tine insuti/insati. In momentul in care esti pace si liniste, tu cu tine, atunci poti face diferenta intre relatia nevoie-sentiment-dorinta.

    Din toate cele trecute de mine, pana acum, stiu si am inteles ca avem, cu totii, un corp durere, mai activat sau nu, mai usor sau mai greoi, ca avem traume si tot felul felul de masti sub care ne ascundem ranile.

    Este si aici o relatie: minte- rana – masca – minte – ILUZIE.

    Mi-am constientizat ranile demult, sincer, nici nu mi le-am vazut vreme indelungata, nu mi-e rusine sa o spun si nu imi mai este jena sa spun multe.

    Am inteles, ca asa ca mine, sunt toti semenii mei, pe care ii iubesc si ma rog ca si ei sa se deschida spre constientizare si transformare, pentru a ne regasi intr-o lume a iubirii, asa cum ea a fost creata.

    Stiu ca atunci cand comunici deschis, liber, din toata inima, doar atunci ai sansa sa vezi cine esti, sa te recunosti si sa scapi de temeri, sa dai jos toate hainele grele de frici, adunate in timp si sa lasi perla din interior sa straluceasca si sa te lumineze (tuturor ne-a fost daruita aceasta perla, doar sa vrem sa o vedem).

    Am inteles ca este cel mai in regula sa transmit ceea ce simt, cat mai impecabil cu putinta si chiar daca nu sunt receptionata asa cum eu am vrut sa transmit, asta este, aleg sa spun.
    Pentru ca nu este bine sau rau este doar ceea tu alegi si atat (intotdeauna, intre transmitator si receptor, pe traiectoria transmisiei exista denaturari de multe feluri, dupa cum si intre yin si yang sunt atatea denaturari, fiindca nu suntem la fel, dar suntem complementari, asta merita sa intelegem. Allen Peace are un discurs excelent in sensul asta, la fel este si cartea De ce barbatii uita repede si femeile greu).

    http://casatreziriifilme.blogspot.com/2010/07/allan-pease-de-ce-barbatii-nu-asculta_27.html

    Acum, cata vreme omul are traume, nu va putea fi nici vira, nici shakti, pentru ca toti avem un copil ranit inauntru, important este sa constientizam asta si sa vrem sa facem ceva pentru vindecare, iar vindecarea porneste tot de unde a plecat si rana, adica din minte.

    Copilul interior merita sa isi primeasca si intelegerea si cresterea.

    Cat am fost mici, pana la trei ani, totul a fost in regula, apoi insa, am tot fost “invatati” si am acceptat, din minte, nu din inima. Dar, va rog sa va ganditi cine a acceptat, de fapt? Doar EGOUL, el ……

    Am facut o gramada de activitati (of, Doamne si cate!) nu ca ne-a placut ci pentru ca asa ni s-a cerut (si am vrut sa placem!!!) de catre parinti, colegi, diverse alte persoane intalnite in diverse situatii.

    Mintea ne-a dirijat si asa ne-am traumatizat, ne-am indepartat de la esenta noastra, adica de la iubire.

    Din pacate, asta se intampla, doar ni se cere, nu ni se daruieste (esti un copil bun, doar daca faci ce spun parintii, de ex, ca stiu ei ce-i mai bine pentru tine – nimic mai neadevarat. nimeni nu traieste in locul nostru, de cele mai multe ori nici noi, insine, fir-ar sa fie!). De aici pornesc asteptarile, angajamentele, contractele, contractarile si TROCUL DE ZI CU ZI, pentru ca ceea ce spunem ca ar fi viata, este trocul pe care iluzia mintii ni-l da.

    Daca am fi atenti la El, am vedea ca El doar daruieste si tot asa ne arata sa facem.

    Viata este un joc, meritam sa ne bucuram de el, privind desfasurarea cu dezatasare, doar jucandu-ne, fara asteptari, angajamente, obligativitate, ascunzisuri, contracte!

    namaste!
    cu drag, pentru toate inimile, Camelia

  5. Victoria
    Victoria says:

    Dupa 30 de ani de casnicie, am divortat in anul iesirii la pensie al amandurora. A fost o iubire nebuna si nu de prima tinerete, venita dupa experiente nefericite, au urmat 3 copii foarte reusiti si o viata implinita. Ce s-a intamplat? S-a intamplat “miscarea revolutionara” din decembrie 1989, dupa care s-au schimbat punctele de vedere. Au iesit la iveala nemultumiri care in vremea comunista nu erau bagate de seama, atunci toti eram o “apa si un pamant”. Acum ieseau la suprafata neimplinirile: eu ma simteam neapreciata, el se simtea neimplinit social. Nu am mai avut rabdare si, cred ca nici dorinta, de a rezolva impreuna acest conflict interior si ne-am despartit amiabil. Imediat lui i-a parut rau si a incercat sa se intoarca la mine. Eu insa abia atunci am simtit ca sunt OM cu adevarat si nu am mai acceptat compromisuri, desi il iubeam. Simteam insa ca trebuie sa ma salvez eu ca persoana de sine statatoare. Si, zic eu, am reusit. Mi-am gasit un echilibru sufletesc, ma ocup cu ceea ce imi place fara sa fiu nevoita sa dau socoteala pentru fiecare gest sau convorbire, ma simt apreciata de cei cu care discut si, intr-adevar acum sunt OM.
    Intalnesc cupluri de batrani care merg impreuna pe strada, dar se uita unul la altul ca doi dusmani, tot asa isi si vorbesc, cu ura stapanita. Ma intreb mereu: de ce stau impreuna ca sa-si faca sange rau unul altuia? Si incerc sa imi raspund: obisnuinta, teama de singuratate…oare sunt suficiente motive sa se chinuie impreuna?
    Cu toata dragostea pentru toate cate sunt
    Victoria

  6. CristiP
    CristiP says:

    Victoria iti multumesc pt comentul tau. Foarte relevant pentru multi dintre noi. Impresionant si admirabil gestul tau de a iesi din cliseele iubirii si ca ai intuit ca ati respecta viata este esential. In ce priveste autocenzura ce o cerem de la parteneri … reflecta clar mizeria noastra interioare de care nu sant deloc strain.
    Suntem incapabili sa ne iubim parteneri pentru ceeace sunt … pt ca este mult mai important egoul si superioritatea noastra decat omul care trebuie sa evolueze linga noi si care se presupune ca este cel pe care il iubim mai mult decat pe oricine.

    Este de admirat ca v-ati despartit amiabil. Este ceva rar si f important. Oricare ar fi situatia intr-un cuplu, responsabil de proprie fericire esti numai tu insati. Ca urmare reprosurile de orice fel catre partener indica numai tentatia de a fugi de propria responsabilitate de a te minti in continuare. La fel cum pretentiile si suspiciunile reflecta nesiguranta si neincrederea in sine ca reflexie a neincrederii in existenta.

    Majoritatea femeilor si barbatilor din relatii traiesc intr un compromis permanent in care isi cenzureaza in numele termenilor contractuali scrisi sau nescrisi acceptati, odata activata o relatie … ”ca sa nu dea motive” … de gelozie … dar tot acest efort de cenzura cade invariabil in gesturi extreme care te incarca incarca cu vinovatii. Si uite asa ceeace trebuia sa fie un parteneriat in care sa crestem impreuna devine unul in care ne distrugem reciproc in numele valorilor promovate si inventate pt a ascunde slabiciunle noastre.

    Eu cred ca sinceritatea absoluta a celor cu experienta in relatii lipseste aproape cu desavarsire din spatiul nostru public de dezbatere. Pt ca daca am avea curajul in primul rand sa fin sinceri cu noi … si pe urma sa vorbim despre experientele noastre … ar iesi imediat la iveala ce mizerii interioare stau sub majoritatea relatiilor noastre.

    Dar pentru ca nimeni nu o face … tineri pot trai in iluzia unor proiectii idilice si face aceleas greseli care au furat altora mult timp pretios din viata.

  7. flowerpower
    flowerpower says:

    “Mai intai vreau sa clarific ceea ce inteleg eu prin sensul unei relatii. Cu alte cuvinte, la ce sunt bune relatiile? Ma gandesc asa, in aceasta seara de primavara: doi oameni intra intr-o relatie pentru a-si sprijini reciproc starea de bucurie. Adica eu am o relatie cu tine deoarece ma intereseaza starea mea de bucurie, pe care vreau sa o conserv, sa o recuperez sau sa o amplific si starea ta de bucurie, pe care vreau si imi face placere sa o sprijin. In mai putine cuvinte, vreau sa fii o persoana fericita cu mine!” ADRIAN NUTA

  8. Camelia Maria
    Camelia Maria says:

    Dar, pentru a a ajunge la acea stare de bucurie,inseamna sa fii ajuns la o stare de liniste si pace interioara, sa fii ajuns la a constientiza ca relatia de baza este cea cu mine insumi/insami. Cand relatia cu mine ma face fericit/a, imi aduce bucurie, tot ceea ce urmeaza este o bucurie in plus, nu o asteptare. In acest punct, orice relatie nu mai poate aduce nefericire, frustrare, pentru ca ajungi la o impacare cu tot ceea ce este si multumesti pentru tot.Toate relatiile in care intram sunt doar pentru a ne inalta starea de vibratie. Iar o adevarata relatie de cuplu duce la cresterea celor doi, la amplificarea sufletului unic in care traiesc. Cand constientizi acel suflet unic nu mai poti decat sa contribui la cresterea sa, cum oare ai mai putea altceva? Ai iesit din marasmul lui eu si tu, stii ca eu sunt tu si tu esti eu.
    Va multumesc, domnule Nuta, pentru tot ceea ce ati transmis in cartile dumneavoastra minunate (Umbra, Infinitul mic iubindu-l pe cel mare, Despre iubirea nonposesiva si exuberanta si nu numai…), ii multumesc lui Cris pentru acest blog adevarat.
    Namaste!
    cu drag, Camelia

  9. floaredecolt71
    floaredecolt71 says:

    Victoria, cu toate ca dupa 30 de ani de casatorie ati ajuns la o rascruce de drumuri si fiecare a apucat-o pe drumul sau, esti de admirat ca ai avut putere sa treci peste toate acestea.
    In momentul de fata ma aflu si eu la o astfel de rascruce.de fapt simt ca ma aflu pe marginea unei prapasti si ca in orice moment ma pot prabusi. Eu nu am atata tarie si atat curaj de a infrunta aceasta realitate dura. Suntem casatoriti de 19 ani , avem doi copii minunati si pana acum patru luni credeam ca totul e perfect intre noi. Dar am descoperit ca nu era deloc asa. Am descoperit ca au existat mereu probleme dar le-am tratat cu indiferenta. Nu am curaj sa rup aceasta relatie si ma lupt atat cat pot sa o mentin.Imi iubesc sotul si ma doare sa-l pierd. Ne-am iubit mult si-mi place sa cred ca inca ne iubim chiar daca nu vrem sa recunoastem asta. Incerc sa gandesc ca totul e doar o incercare a vietii si ca intr-un final viata noastra va fi mai buna si mai frumoasa decat a fost pana acum.Poate ca asa vom invata din greslile ce le-am facut in trecut si ne vom schimba modul de a gandi , de a comunica, de a trai impreuna.
    Ma bucur mult ca v-am descoperit.Simt ca pot sa-mi spun oful din suflet si sa gasesc un cuvant bun , ceva ce sa ma ajute sa inteleg ce inseamna cu adevarat viata.De ce spun asta? E o alta poveste mult mai lunga care incepe cu 40 ani in urma. Tot ce pot sa spun este ca eu nu am stiut sa ma bucur de viata, nu am stiut sa traiesc, nu am stiut sa iubesc, sa ofer si sa primesc iubire. Si toate acestea au dus la deteriorarea relatiilor dintre mine si sotul meu. Din aceasta cauza ma lupt sa salvez casatoria noastra ptr. ca in parte eu sunt vinovata de tot ce s-a intamplat intre noi. Sper din tot sufletul sa reusesc sa mai dau o sansa relatiei noastre

  10. CristiP
    CristiP says:

    Floare de colt! Nu esti pe marginea vreunei prapasti. Mintea este specialista sa faca ca, …cele mai mari oportunitati de ati recastiga viata … sa para tragedii. Indoieste te de tragedia in care crezi ca esti. Da o sansa existentei sa ti dovedeasca ca totul se petrece in favoarea ta. Incearca sa stai numa si sa ti privesti momentul prezent cu teama si nesiguranta care pare ca o incerci si vei descoperi in interiorul tau tot ce ai nevoie sa treci peste prapastia imaginara. Fi atenta si in jurul tau pt ca vei fii indrumata in detaliu si cu iubire de situatiile in care vei ajunge sau de oamenii care i intilnesti. Ai incredere … Dumnezeu este linga tine. Chiar acum. Nu forta nimic … stai cu tine … priveste viata.

  11. Costelini
    Costelini says:

    „Nu mai conteaza ce simtim cu adevarat .. conteaza numai cum pare ceea ce facem sau exprimam.„

    tareeeeeeeeeeeeeeee

  12. Victoria
    Victoria says:

    Se tot vorbeste in ultima vreme despre iubirea neconditionata. Am ajuns acum la o varsta la care pot privi mai mult in urma si pot trage concluzia ca am trait suficient de intens ca sa ma fi simtit bine, dar total insuficient sa fi trait si pentru mine.Paradoxal, nu? Am intr-adevar 3 copii minunati, dar eu am ramas nerealizata profesional la adevarata mea capacitate, asa cum sperau profesorii mei si cum as fi fost capabila. Daca ma gandesc mai bine insa, imi dau seama ca a trai pentru copii si pentru sot este un fel de iubire neconditionata si asta ar trebui sa ma faca sa ma simt implinita. Cred totusi ca cel mai bun lucru a fost sa divortez, pentru ca astfel m-am regasit pe mine, dar, din pacate, timpul curge doar intr-un singur sens si ne ia pe sus fara putinta de intoarcere. Uneori avem timp doar pentru reparatii, care pot fi de intretinere (cazul meu) sau capitale pentru cei mai tineri.
    Iubire neconditionata cred ca putem avea doar pentru copiii nostri, pe care ii iubim indiferent de ceea ce fac sau nu fac. Este putin probabil ca intr-o relatie cu sexul opus sa accepti fara repros ceea ce face sau nu face partenerul, oricat l-ai iubi. Problema noastra este ca iubim pentru noi si nu (sau nu si)pentru celalalt. Din experienta casniciei mele, in mare parte mi-am iubit sotul neconditionat, in sensul ca, stiindu-i pasiunea pentru munte, a putut sa si-o satisfaca oricand a avut placere, fara sa se gandeasca vreodata ca cei de acasa ar mai avea nevoie si de el. Pleca cand voia, statea cat credea ca are nevoie, dar durerea mare a fost ca nu a stiut sa aprecieze ceea ce i s-a oferit si a considerat ca toate acestea i se cuvin a priori. In momentul in care am inceput sa simt ca si eu am nevoie de actiunile mele, a inceput sa scartaie relatia si sa apara reprosuri dureroase. Poate vreodata sa va povestesc cum m-am hotarit si cum am reusit sa ma despart de el fara sa-i creez prejudicii, cineva mi-a spus ca ar trebui sa public modul in care s-a desfasurat divortul nostru, sa fie un ajutor si pentru altii. Interesant, o distrugere a unei relatii sa fie ajutor pentru altii!!!!
    Ca sa nu mai lungesc vorba, iubirea intr-o relatie trebuie sa construiasca, nu sa distruga, gelozia distruge, dar orgoliul personal o face sa fie activa. E greu, daca nu imposibil, sa treci peste mandrie, dar daca numai o jumatate dintre parteneri o face, e degeaba. Trebuie obligatoriu ca ambii parteneri sa gandeasca si sa actioneze in acelasi sens, asta nu inseamna ca trebuie sa aiba pasiuni sau activitati comune, ci doar sa se respecte reciproc si sa-si aprecieze fiecare munca sa si a celuilat la acelasi nivel. Cred ca increderea reciproca este baza oricarei relatii fericite si de durata.
    Nu stiu ce sa spun despre repararea unei relatii, depinde de fiecare cat accepta din partea partenerului si cata vreme crede ca va putea accepta fara sa-si distruga propria persoana. Nu e vorba de mandrie personala sau de orgoliu, ci de viata care ne este data sa o traim doar odata si este destul de scurta ca sa avem suficient timp sa o simtim in toata splendoarea ei.
    Astea fiind zise, va doresc sa aveti parte de iubire daruita si primita asa fel incat sa va simtiti impliniti.

    Fiecare individ este o personalitate de sine statatoare.La varsta la care se ajunge intr-o relatie de durata, deja fiecare este format si sunt necesare doar intelegere si cateva compromisuri RECIPROCE, nu doar dintr-o singura parte astfel incat sa nu se ajunga la acuze: “din cauza ta am renuntat” sau “din cauza ta am facut”, etc. Nimeni nu este vinovat de alegerile pe care le facem, sunt ale noastre personal si ar trebui sa fim constienti ca ne apartin numai noua.

    Toate cele bune si zile pline de iubire
    Victoria

  13. dan galia
    dan galia says:

    imi voi face un obicei de a citi can dpot un articol pe zi pana le termin … e pentru prima oara cand simt ca citesc ce gandesc… 🙂

Trackbacks & Pingbacks

  1. […] Posted on 24. Apr, 2011 by Cristi in Relatii Vezi prima parte a articolului   >>AICI<< […]

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.